ÎCCJ, decizie (scj.ro #199925)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive. Tipicitate

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra siguranței publice. Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice

Indice alfabetic:

-  drept procesual penal

-  recurs în casație

-  drept penal

- conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe

C. pen.,

art. 336 alin. (2)

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct. 7

Tipicitatea obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal este îndeplinită ori de câte ori în organismul unei persoane au fost introduse substanțe care produc efecte psihoactive, indiferent de cantitatea de substanță consumată sau de concentrația de substanță identificată în probele sale biologice și indiferent dacă modificările fizice, psihice ori comportamentale ale persoanei sunt sau nu sunt perceptibile.

I.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 63/RC din 22 februarie 2022

Prin sentința penală nr. x din 21 aprilie 2021 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/325/2020, în temeiul art. 336 alin. (2) C.pen., printre altele, a fost condamnat inculpatul A la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.

În temeiul art. 67 C.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. i) C.pen. pe o durată de 3 ani, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen.. Exercitarea acelorași drepturi a fost interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și inculpatul A.

Prin motivele de apel formulate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a criticat sentința primei instanțe sub aspectul nelegalității, generată de omisiunea deducerii perioadei reținerii din data de 20 februarie 2015, și al netemeiniciei, considerând că pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea de ucidere din culpă este nejustificat de blândă prin raportare la circumstanțele de comitere a faptei și la natura acesteia.

La rândul său, inculpatul A a susținut, în esență, că probele legal administrate în cauză nu relevă faptul că s-ar fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive care să îi fi alterat sau modificat abilitățile necesare conducerii autoturismului, așa cum impun dispozițiile art. 336 alin. (2) C.pen., motiv pentru care a solicitat achitarea sa sub aspectul acestei infracțiuni, în principal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală (deoarece nu s-a aflat sub influența unor substanțe psihoactive), iar, în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., având în vedere că nu sunt probe certe cu privire la vinovăția sa.

Prin decizia penală nr. x din 20 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., printre altele, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și de inculpatul A împotriva aceleiași sentințe, care a fost desființată, iar, în rejudecare, în baza art. 72 C.pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore din data de 20 februarie 2015, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Pentru a decide astfel, efectuând propria analiză a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea și-a însușit starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată, și din care rezultă, printre altele, vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care se află sub influența unor substanțe psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) C.pen..

S-a subliniat că vinovăția inculpatului A cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (2) C.pen. rezultă din probele administrate în cursul procesului penal, respectiv buletinul de analiză toxicologică nr. x, care a relevat existența în sângele acestuia atât a cocainei, cât și a doi metaboliți ai acestei substanțe, respectiv Benzoilecgonima și Ecgoninmetilester, precum și raportul de expertiză medico-legală toxicologică nr. x, probe care au fost avizate de Comisia de Avizare și Control al actelor Medico-legale constituită în cadrul I.M.L. Timișoara și de Comisia Superioară Medico Legală.

S-a mai arătat că nu poate fi reținută în beneficiul inculpatului și nu poate determina exonerarea sa de răspundere penală concluzia examenului clinic nr. x din 17 februarie 2019, care a relevat păstrarea capacităților de percepție spațio-temporală, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 336 alin. (2) C.pen., simpla prezență a substanței psihoactive în corpul conducătorului de vehicul este suficientă pentru ca fapta să fie tipică, indiferent de forma de consum și de cantitatea introdusă în organism.

Referitor la acest aspect, s-a menționat că legiuitorul a prezumat că, odată consumată, orice substanță cu efect psihoactiv afectează sistemul nervos central într-o măsură incompatibilă cu desfășurarea în siguranță a unor activități care prezintă un grad ridicat de risc pentru sănătatea persoanelor, cum este, printre altele, și cazul conducerii unui vehicul pe drumurile publice. Consumul de substanțe stupefiante, psihotrope sau al altor substanțe psihoactive produce întotdeauna modificări fizice, psihice și comportamentale de diverse grade, dar semnificative, în considerarea cărora operațiunile având ca obiect astfel de substanțe sunt total sau preponderent restricționate.

S-a mai subliniat că o persoană se află sub influența substanțelor psihoactive, în sensul dispozițiilor art. 336 alin. (2) C.pen., ori de câte ori în organismul său au fost introduse - prin ingerare, injectare, inhalare, fumat sau prin orice alt mod - substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, fiind irelevantă, sub acest aspect, cantitatea de substanță consumată sau depistată în probele biologice ale făptuitorului, ulterior săvârșirii acțiunii ce constituie elementul material al infracțiunii analizate.

Deopotrivă, s-a arătat că persoana care a consumat astfel de substanțe se află sub influența lor chiar și atunci când modificările aduse funcțiilor sale cognitive sau comportamentului nu sunt vizibile sau ușor identificabile. Aceasta deoarece rațiunea incriminării este aceea a protejării siguranței circulației pe drumurile publice, activitate a cărei normală derulare este condiționată de interzicerea conducerii vehiculelor de către persoane aflate sub influența unor substanțe interzise de lege, cum sunt cele din categoria substanțelor psihoactive.

Prin urmare, starea de pericol pentru relațiile sociale privind siguranța circulației pe drumurile publice ia naștere ca urmare a simplei acțiuni de conducere a vehiculului de către o persoană care a consumat substanțe cu efect psihoactiv, deoarece funcțiile cognitive, inclusiv atenția și capacitatea de reacție ale conducătorului auto, sunt inevitabil afectate de consumul de substanțe psihoactive, chiar și atunci când înrâurirea respectivelor substanțe nu se obiectivează în modificări comportamentale neechivoce, ușor perceptibile. Aceasta înseamnă că, indiferent de concentrația de substanță identificată în probele biologice sau de eventualele modificări psiho-fizice efectiv prezentate de autorul faptei, acțiunea de a conduce un vehicul de către persoana în organismul căreia sunt prezente substanțe psihoactive creează o stare de pericol pentru relațiile sociale ocrotite de art. 336 alin. (2) C.pen. și justifică, astfel, sancționarea faptei prin mijloace penale, sens în care a fost invocată jurisprudența Curții Constituționale (deciziile nr. 138 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 10 iulie 2017, și nr. 101 din 28 februarie 2019 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 23 mai 2019), precum și cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, privind sintagma „sub influența unor substanțe psihoactive“ utilizată în dispozițiile art. 336 alin. (2) C.pen.

Apelul parchetului a fost considerat, însă, întemeiat în ceea ce privește omisiunea deducerii, din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A, a perioadei reținerii din data de 20 februarie 2015, avându-se în vedere, în acest sens, prevederile art. 72 alin. (1) C.pen..

Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal, a declarat recurs în casație inculpatul A, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., prin prisma căruia a arătat că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive.

În acest sens, s-a învederat că prevederile art. 336 alin. (2) C.pen. sunt incidente doar în cazul persoanelor aflate sub influența substanțelor psihoactive stabilite ca atare prin lege (Legea nr. 194/2011), astfel cum impun dispozițiile art. 241 din Legea nr. 187/2012, nu și în situația persoanelor în ale căror probe biologice sunt depistate alte categorii de substanțe, precum cele psihotrope sau stupefiante, așa cum este cazul în speță.

Astfel, s-a arătat că în probele de sânge recoltate de la inculpatul A a fost identificată cocaină, care este o substanță stupefiantă menționată în Tabelul I anexă la Convenția unică din 1961 a Națiunilor Unite asupra substanțelor stupefiante și care nu face parte din categoriile de substanțe psihoactive prevăzute de Legea nr. 194/2011.

Mai mult, s-a subliniat că în norma de incriminare legiuitorul a stabilit că faptuitorul trebuie să se afle „sub influența” unor substanțe psihoactive, expresie ce vizează doar cazurile în care abilitățile persoanei, care a consumat astfel de substanțe, de a conduce un autovehicul sunt afectate, modificate sau schimbate, în baza unei simptomatologii clinice. Or, probele administrate în cauză (rezultatul testării efectuate cu aparatul Drug Wipe, fișa de examen clinic nr. x/17.02.2019 eliberată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara și nota de consultanță medico-legală întocmită, pe cale extrajudiciară, de expert dr. x) au relevat faptul că, din punct de vedere clinic, inculpatul nu s-a aflat sub influența unor substanțe capabile să îi afecteze capacitatea de a conduce autovehicule în condiții de siguranță, neavând alterate sau modificate abilitățile necesare în acest sens.

Ca urmare, s-a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea hotărârilor pronunțate de instanțele de fond și apel și, în rejudecare, achitarea inculpatului sub aspectul infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive, întrucât fapta comisă de acesta nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din 11 ianuarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, în dosarul nr. x/325/2020, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. x din 20 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția penală.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A ca fiind nefondat, pentru motivele arătate în continuare.

Recurentul inculpat A a invocat cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând, în esență, că nu sunt întrunite cerințele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) C.pen. întrucât lipsește situația premisă, constând în preexistența stării în care trebuie să se afle subiectul activ, și anume sub influența unor substanțe psihoactive în accepțiunea Legii nr. 194/2011 care să îi afecteze capacitatea de a conduce autovehicule. În acest sens, a învederat că în probele biologice ce i-au fost recoltate a fost identificată o cantitate infimă de cocaină, substanță care nu face parte din categoria celor la care se referă Legea nr. 194/2011, așa cum impun dispozițiile art. 241 din Legea nr. 187/2012, ci este reglementată distinct (prin Legea nr. 339/2005) și care, potrivit probatoriului administrat, nu i-a afectat capacitatea de a conduce autovehiculul în condiții de siguranță, astfel încât nu se poate susține că, la momentul săvârșirii faptei, s-ar fi aflat „sub influența” unor substanțe psihoactive.

Examinând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpatului A pentru aceea că, în data de 17 februarie 2019, în jurul orei 15:50, în timp ce conducea, fiind sub influența unor substanțe psihoactive (cocaină), autoturismul marca X cu numărul de înmatriculare X pe trotuarul de pe str. Muncilor din localitatea Giroc, județul Timiș, în dreptul imobilului cu numărul x, efectuând manevra de mers înapoi fără să se asigure, încălcând, așadar, dispozițiile art. 54 alin. (1) și art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, a surprins-o și accidentat-o pe persoana vătămată B, care se afla pe trotuar în calitate de pieton, iar, în urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a victimei care, ulterior (la 20 februarie 2019), a decedat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara. Instanțele de fond și apel au apreciat că faptele descrise anterior există și se circumscriu, printre altele, a conținutului constitutiv al infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive prevăzute de art. 336 alin. (2) C.pen.

Potrivit art. 336 alin. (2) C.pen., constituie infracțiune conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive.

Prin urmare, pentru reținerea infracțiunii reglementată de art. 336 alin. (2) C.pen. este necesară îndeplinirea unei cerințe esențiale preexistente, și anume ca, la momentul săvârșirii faptei, subiectul activ să se fi aflat „sub influența unor substanțe psihoactive”, condiție a cărei existență a fost contestată de recurent.

În ceea ce privește această infracțiune, în considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 138 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 10 iulie 2017, s-a arătat că „diferența de terminologie față de reglementarea cuprinsă în art. 87 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată - constând în utilizarea sintagmei «substanțe psihoactive» - se justifică prin necesitatea folosirii unor termeni adecvați pentru delimitarea sferei de aplicare a normei de incriminare prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal, în concordanță cu legislația specială în materie de droguri, precursori și de alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Prin decizia nr. 48 din 09 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 14 iulie 2021, s-a stabilit că „folosirea sintagmei «substanțe psihoactive» din cuprinsul normei de incriminare a art. 336 alin. (2) din Codul penal include, pe lângă categoria de substanțe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, și substanțele prevăzute în conținutul Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, cu modificările și completările ulterioare”.

În considerentele acestei decizii, s-a menționat că „sintagma «substanțe psihoactive» este definită prin art. 241 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în cuprinsul căruia se arată că: «Prin substanțe psihoactive se înțelege substanțele stabilite prin lege, la propunerea Ministerului Sănătății.» Aceste substanțe sunt cele prevăzute în anexele la Legea nr. 339/2005, care cuprind, în primul rând, substanțele denumite în mod «tradițional» droguri (adică substanțe stupefiante sau psihotrope) prevăzute în convențiile internaționale la care România este parte (art. 3 din Legea nr. 339/2005) și care se regăsesc și în Legea nr. 143/2000 (art. 1) iar, în al doilea rând, plantele și substanțele aflate sub control național - termen desemnând plantele și substanțele cu proprietăți psihoactive, introduse în anexele legii [art. 2 lit. d

1

) și art. 8 din Legea nr. 339/2005]. În această a doua categorie intră și substanțele la care se referă Legea nr. 194/2011, dar numai în măsura în care se stabilește caracterul lor de substitut, conform procedurii stabilite (în acest caz, conform art. 9 din Legea nr. 194/2011, tot Ministerul Sănătății face demersurile necesare pentru ca substanța respectivă să fie trecută atât în anexele de la Legea nr. 339/2005, cât și în cele de la Legea nr. 143/2000).

Regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope este reglementat prin Legea nr. 339/2005, art. 2 lit. c)) și d) din lege definind aceste substanțe.

Art. 1 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, prevede că legea stabilește cadrul legal aplicabil preparatelor, substanțelor, plantelor, ciupercilor sau combinațiilor acestora, susceptibile să aibă efecte psihoactive, asemănătoare celor determinate de substanțele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanțele aflate sub control național, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare. Printre actele normative la care se face trimitere se regăsește și Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope. De asemenea, Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri definește, la art. 1 lit. b)), drogurile ca fiind plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe, înscrise în tabelele nr. I - III din aceeași lege, și prevede la lit. c)) și d) ale aceluiași art. 1 că drogurile de mare risc sunt cele înscrise în tabelele nr. I și II, iar drogurile de risc sunt cele înscrise în tabelul nr. III.

Prin urmare, ... folosirea sintagmei «substanțe psihoactive» în conținutul infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal nu presupune o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanțe la care face referire Legea nr. 194/2011.”

Rezultă, așadar, contrar celor susținute de recurentul A, că substanța identificată în probele de sânge ce i-au fost recoltate, respectiv cocaina, care este reglementată prin Legea nr. 339/2005 (fiind enumerată în Tabelul II ca substanță stupefiantă), dar și prin Legea nr. 143/2000 (fiind enumerată în Tabelul II ca drog de mare risc), întrucât are aptitudinea de a produce efecte psihoactive, adică modificări ale funcțiilor și proceselor psihice și comportamentale ori crearea unei stări de dependență fizică sau psihică, face parte din categoria „substanțelor psihoactive” la care se referă norma ce reglementează infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (2) C.pen.

În ceea ce privește sintagma „sub influența” regăsită în textul de lege menționat, se constată că, deși aceasta nu a fost definită de legiuitor, Curtea Constituțională a apreciat că o asemenea omisiune nu încalcă principiul legalității incriminării.

Sub acest aspect, în considerentele deciziei nr. 138 din 14 martie 2017, instanța de contencios constituțional a constatat că „incriminarea faptei de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive este determinată de efectul nociv al substanțelor respective, ținând cont de faptul că, așa cum se arată în doctrină, acestea produc tulburări în atitudinea și comportamentul conducătorului auto, generând, implicit, o diminuare a capacității de a manevra vehiculul pe drumurile publice în condiții de siguranță pentru toți participanții la trafic. În acest sens, art. 2 lit. e) din Legea nr. 194/2011, republicată, stabilește că prin «efecte psihoactive» se înțelege unul dintre următoarele efecte pe care le poate avea un produs, atunci când este consumat de către o persoană: stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcțiilor și proceselor psihice și ale comportamentului ori crearea unei stări de dependență, fizică sau psihică. Or, având în vedere natura relațiilor sociale ocrotite, obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 336 alin. (2) din Codul penal este reprezentat de relațiile sociale referitoare la protecția siguranței circulației pe drumurile publice, relații sociale a căror existență normală este condiționată de interzicerea conducerii vehiculelor sub influența substanțelor psihoactive” (paragraful 18).

Totodată, a reținut că „pentru constatarea consumului de substanțe psihoactive - ca și cerință esențială specifică acestei infracțiuni - este necesară analiza de laborator, care trebuie să stabilească existența acestor substanțe în corpul conducătorului vehiculului”.

Deopotrivă, a mai constatat că, „având în vedere sfera largă a produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive, așa cum reiese aceasta din legislația specială mai sus menționată, în mod obiectiv, legiuitorul nu poate prevedea un nivel minim al concentrației de substanțe psihoactive ca și cerință esențială cu privire la elementul material al laturii obiective în cazul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, infracțiune reglementată de art. 336 alin. (2) din Codul penal. Așa fiind, legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta în orice situație de conducere a unui vehicul ulterior consumului unor substanțe psihoactive, prin consum înțelegându-se introducerea în organismul uman a unui produs, indiferent dacă acesta a fost dizolvat, impregnat, dispersat sau diluat, în una dintre următoarele modalități: pe cale orală ori injectabilă, inhalare, fumat sau aplicarea externă pe corpul unei persoane, în orice alt mod, în așa fel încât produsul să ajungă în corpul unei persoane [art. 2 lit. f) din Legea nr. 194/2011, republicată]. Este indiferent faptul că starea conducătorului vehiculului care se află sub influența unor substanțe psihoactive este urmarea unui abuz - ceea ce presupune consumul plantelor, substanțelor și preparatelor ce conțin substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive în afara unei prescripții medicale - sau este urmarea uzului medical, care semnifică utilizarea pe bază de prescripție medicală licită a medicamentelor aflate sub controlul legislației naționale, întrucât destinatarii textului de lege criticat desfășoară o activitate cu risc permis, scop în care sunt supuși unor forme de școlarizare, așa încât este vorba de persoane avizate și diligente, care, pe durata deținerii permisului de conducere, au obligația de a rămâne la curent cu normele legale în materie (Decizia nr. 154 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016, paragraful 18)”.

Curtea Constituțională și-a menținut acest punct de vedere și cu prilejul pronunțării deciziei nr. 101 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 23 mai 2019.

Așadar, instanța de contencios constituțional a reținut că, întrucât consumul substanțelor stupefiante este susceptibil, prin el însuși, a avea asupra persoanei consumatoare urmări de tipul efectelor psihoactive la care se referă art. 2 lit. e din Legea nr. 194/2011, pe cale de consecință, simpla introducere în organism a unor astfel de substanțe, independent de modalitatea în care a avut loc consumul ori de concentrația/cantitatea acestora, generează modificări ale sistemului nervos central și are înrâurire asupra funcțiilor cognitive, legitimând considerarea respectivului consumator ca aflându-se sub influența substanțelor psihoactive.

În sensul celor mai sus expuse, este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, în care s-a concluzionat că persoana se află sub influența unor substanțe psihoactive, în accepțiunea dispozițiilor art. 336 alin. (2) C.pen., ori de câte ori în organismul acesteia au fost introduse substanțe care produc efecte psihoactive, indiferent de cantitatea de substanță consumată sau de concentrația de substanță identificată în probele sale biologice și indiferent dacă modificările fizice, psihice ori comportamentale ale persoanei sunt sau nu sunt perceptibile, întrucât legiuitorul prezumă că orice substanță psihoactivă introdusă în organism generează modificări ale sistemul nervos central și ale funcțiilor cognitive incompatibile cu conducerea în siguranță a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere (decizia nr. 365/RC din 16 octombrie 2020).

Prin urmare, atâta timp cât instanțele de fond și apel au reținut, cu titlu definitiv, că probele administrate în cauză au relevat existența în sângele recurentului A, la momentul săvârșirii faptei, atât a cocainei, cât și a doi metaboliți ai acestei substanțe, respectiv Benzoilecgonima și Ecgoninmetilester, iar consumul acestei substanțe produce întotdeauna modificări fizice, psihice și comportamentale de diverse grade, care sunt incompatibile cu conducerea în siguranță a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, se constată că, în speță, este îndeplinită cerința esențială preexistentă ca inculpatul să se fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive, criticile sale referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii reglementate de art. 336 alin. (2) C.pen. nefiind întemeiate.

Față de considerentele anterior expuse, având în vedere că nu au fost constatate nelegalități care să poată fi remediate prin intermediul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de recurent, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.,a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. x din 20 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, în dosarul nr. x/325/2020.