ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 948/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 948/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 948/2015
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea formulată de reclamanta A. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtele B. Craiova și C. să constate nulitatea absolută a operațiunilor de vânzare-cumpărare încheiate la data de 31 august 2012 și la data de 5 septembrie 2012, prin care pârâta B. a vândut către pârâta C. acțiuni ale emitentului D.
Prin Sentința nr. 1159 din 28 noiembrie 2013, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, a respins acțiunea ca lipsită de interes.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele:
Acțiunile sunt de principiu titluri negociabile. Ele încorporează o valoare și pot fi transmise în condițiile cererii și ofertei, caracterul negociabil al acțiunilor fiind ceea ce distinge societățile pe acțiuni de alte tipuri de societăți.
Acțiunile emise de D., admise la tranzacționare, sunt liber transferabile.
Din momentul în care D. a fost calificată drept societate "cotată" pe o piață organizată, ea nu mai face parte din societățile de tip închis, astfel încât acțiunile ei nu mai pot fi tranzacționate decât pe bursa de valori. Actele constitutive ale unei societății deschise nu pot conține clauze sau prevederi care să limiteze libera transferabilitate a valorilor mobiliare emise de acestea.
În speță, reclamanta nu a emis vreun ordin de cumpărare de acțiuni emise de D., astfel că dobândirea acestora de către C. nu are de ce să o prejudicieze. Pe de altă parte, nefiind acționar al pârâtei B., reclamanta nu are calitatea de a pune în discuție decizia acesteia de a înstrăina acțiunile pe care le deține la D.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
A precizat că este justificat interesul promovării acestei acțiuni, în condițiile în care o eventuală constatare a nulității absolute a operațiunilor de vânzare-cumpărare a acțiunilor înstrăinate fraudulos ar determina o întoarcere a acestora în patrimoniul B., în prezent legal reprezentat printr-un consiliu de administrație legitim, altul decât cel care a decis vânzarea acțiunilor, situație în care apelanta ar redobândi poziția majoritară în cadrul D. În măsura în care B., prin actuala conducere, ar decide vânzarea unor acțiuni, a susținut că are interesul de a-și exercita dreptul de preferință la dobândirea acestora, pentru a-și consolida poziția în cadrul D.
Prin întâmpinarea depusă, intimata pârâtă C. a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.
Pe cale de excepție, a invocat excepția lipsei calității de reprezentant convențional al persoanei care a semnat apelul, întemeiată pe lipsa calității de reprezentant legal a persoanei care a angajat societatea la încheierea contractului de asistență juridică, și excepția lipsei calității procesuale active a apelantei-reclamante.
Prin Decizia nr. 144 din 26 martie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a respins excepțiile lipsei calității de reprezentant și lipsei calității procesuale active invocate de intimata C. ca nefondate; a admis apelul declarat de apelanta reclamantă A., a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele:
Din analiza certificatului de furnizare informații nr. 45029 din 30 septembrie 2013 emis de ORC de pe lângă Tribunalul Bihor nu rezultă că după expirarea mandatului administratorului E. a fost numit un nou administrator/reprezentant al societății, deci că s-a schimbat starea de fapt avută în vedere de către instanța de fond la data respingerii excepției calității de reprezentant.
Potrivit art. 153
19
din Legea nr. 31/1990, mandatul administratorului E. este valabil până la revocarea lui, prin desemnarea unui nou administrator sau, după caz, a unui președinte al CA și a înregistrării acestei schimbări în Registrul Comerțului. Totodată, prin același certificat de furnizare informații rezultă că E. este reprezentată prin F.
La 17 martie 2014, intimata reclamantă a depus o adresă prin care F., în calitate de Director General al A., a confirmat expres mandatul acordat societății de avocatură G. pentru a reprezenta interesele societății în Dosarele nr. x/63/2013 și nr. y/63/2013, precum și faptul că, la data de 2 decembrie 2012, între A., reprezentată prin F., în calitate de Director General și G. s-a încheiat un contract de asistență juridică-cadru, având ca obiect și acordarea de servicii de asistență și reprezentare juridică în legătură cu Dosarele nr. x/63/2013 și y/63/2013 pentru toate fazele procesuale.
De vreme ce reprezentantul legal al administratorului a confirmat mandatul acordat reprezentantului convențional, excepția lipsei calității de reprezentant convențional a G. este neîntemeiată.
Justificarea calității procesuale active presupune stabilirea unei identități între persoana ce formulează cererea de chemare în judecată și persoana titulară a dreptului dedus judecății. În cazul unor cereri vizând protecția unor interese generale, legea recunoaște calitate procesuală activă oricărei persoane ce justifică un interes.
În cauză, apelanta reclamantă a solicitat constatarea nulității absolute a unui act juridic, invocând în susținerea cererii sale mai multe cauze de nulitate: încălcarea dreptului său de preferință la achiziționarea de acțiuni aparținând D., încălcarea statutului B. și a statutului C., existența unei cauze ilicite a operațiunilor de vânzare-cumpărare acțiuni ale emitentului D. și fraudarea legii în realizarea acestor operațiuni.
Frauda la lege și cauza ilicită reprezentând cauze de nulitate absolută ce pot fi invocate de către orice persoană, urmărind ocrotirea unui interes general, susținerea lor în cuprinsul cererii introductive conferă apelantei-reclamante calitate procesuală activă, în acest sens fiind și dispozițiile Noului C. civ. reglementând regimul juridic al nulității absolute.
Chiar și în condițiile în care unele din cauzele invocate ar fi relative, justificarea unui interes personal, legitim, născut și actual față de acestea i-ar conferi apelantei calitate procesuală activă, cele două condiții de exercitare a acțiunii civile fiind strâns legate una de cealaltă.
Interesul exercitării unei acțiuni civile reprezintă folosul practic urmărit prin exercitarea oricăreia dintre formele procedurale ale acesteia.
Pentru ca interesul să existe, acesta trebuie să fie legitim, născut și actual, direct și personal.
În prezenta cauză apelanta reclamantă urmărește constatarea nulității absolute a unor operațiuni de vânzare-cumpărare de acțiuni aparținând unei societăți comerciale al cărei acționar minoritar este.
Folosul practic pe care apelanta îl urmărește este reîntoarcerea în patrimoniul societății emitente a acțiunilor înstrăinate și reluarea operațiunilor de vânzare, cu respectarea normelor legale reglementând posibilitatea înstrăinării, norme cu privire la care apelanta pretinde că ar fi fost încălcate.
Un asemenea folos practic este legitim. Din modalitatea în care obiectul cererii introductive a fost formulat rezultă legătura clară dintre pretenția formulată - nulitatea unor acte juridice și interesul reclamantei - reluarea operațiunilor de vânzare.
Interesul indicat este născut și actual. În lipsa exercitării prezentului demers procedural reclamanta s-ar lipsi de posibilitatea valorificării unor drepturi procedurale pe care le pretinde - dreptul de preferință la dobândirea de acțiuni, și ar crea posibilitatea suferirii unui prejudiciu, prin schimbarea structurii acționariatului în cadrul societății H.
Interesul este personal și direct întrucât ceea ce apelanta reclamantă urmărește prin promovarea cererii introductive o vizează în mod direct, efectele eventualei constatări a nulității absolute a actelor juridice contestate profitându-i acesteia.
Prin sentința apelată, instanța de fond, deși a concluzionat în sensul lipsei de interes al reclamantei, a analizat în considerentele hotărârii sale fondul operațiunilor de vânzare-cumpărare de acțiuni, concluzionând în sensul realizării lor cu respectarea condițiilor de tranzacționare a acțiunilor pe bursa de valori.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:
Instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) și cu încălcarea legii, admițând o cerere formulată fără îndeplinirea condițiilor de exercitare a acțiunii civile, de către o persoană fără calitatea de reprezentant legal al societății reclamante.
A. a pretins că acționează prin domnul F. în temeiul calității de director general, depunând ca probă un contract de muncă. Prerogativa reprezentării poate fi acordată doar unui director general în sensul Legii societăților comerciale, iar nu unui general salariat.
Ignorând prevederile legale în materie și faptul că societatea nu are reprezentanți legali, instanța de apel s-a considerat în mod legal investită cu o cerere de apel considerând că mandatul acordat G. este valabil.
Instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) și cu încălcarea legii, admițând o cerere formulată fără îndeplinirea condițiilor de exercitare a acțiunii civile, de către o persoană fără calitate procesuală activă.
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății.
Față de obiectul cererii de chemare în judecată, nu există un raport între recurentă sau B. și reclamantă, aceasta neavând niciun drept izvorât din tranzacțiile efectuate pe piața de capital ce fac obiectul cererii de chemare în judecată formulate.
Instanța de apel a stabilit fără a analiza raportul juridic dedus judecății că reclamanta are calitate procesuală activă pentru a ataca actele respective.
Instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea formelor de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) și cu încălcarea legii, admițând o cerere formulată fără îndeplinirea condițiilor de exercitare a acțiunii civile, fiind formulată de o persoană care nu justifică un interes personal și direct.
Motivarea deciziei nu poate să fie implicită, ci trebuie să se refere la criticile în concret formulate de apelant și la argumentele de fapt și de drept pentru care acestea nu au putut fi primite.
Interesul de a reîntoarce acțiunile în patrimoniul societății emitente, nu poate fi atins prin intermediul demersului judiciar ce face obiectul prezentului dosar. Societatea emitentă este societatea D. Acțiunile înstrăinate nu au fost niciodată în patrimoniul acesteia, iar prin admiterea cererii de chemare în judecată, acestea nu ar putea ajunge în patrimoniul societății D.
Reclamanta A. este acționar minoritar al D., deținând 1,148% din capitalul social al acestei societăți listate și nu își poate justifica interesul prin pretinsul folos al unei alte persoane, în speță, al pârâtei B.
Cerința interesului de a fi direct subliniază faptul că o persoană nu poate apăra dreptul unei alte persoane.
Instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea legii, trimițând spre rejudecare o acțiune declarată prin lege inadmisibilă.
Această hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 169 din Legea nr. 297 privind piața de capital, prin care se interzice anularea tranzacțiilor, contractelor sau ordinelor de transfer acțiunilor.
În drept sunt invocate disp art. 304 pct. 5, 7, 9 C. proc. civ.
În cauză, intimata reclamantă A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La dosar s-au depus înscrisuri.
Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Expirarea mandatului administratorului nu conduce la pierderea calității de a mai reprezenta în mod legal societatea. După expirarea mandatului administratorului A., nicio altă persoană nu a fost înregistrată la registrul comerțului care să reprezinte societatea.
Reprezentanții legali ai A. sunt administratorul E. și F. al cărui contract de muncă pentru funcția de director al societății a fost încheiat cu administratorul și este valabil, producând în continuare efecte.
Invocarea de către recurentă a încălcării prevederilor art. 137
1
din Legea nr. 31/1990 nu prezintă relevanță, în speță nefiind vorba despre o persoană fizică, persoană care în calitate de administrator al societății are și contract de muncă cu aceeași societate.
Contractul de muncă al domnului F. este încheiat cu administratorul E., F. neavând la data încheierii acestui contract și calitatea de administrator al A.
Societatea reclamantă a fost legal reprezentată la data promovării cererii de chemare în judecată și a mandatat în mod valabil G. în calitate de reprezentant convențional.
Instanța de apel a arătat în mod neechivoc care sunt motivele care au determinat respingerea excepției lipsei calității procesuale active invocată de recurenta pârâtă.
Reclamanta a invocat motive de nulitate absolută, respectiv lipsa totală a consimțământului vânzătoarei la vânzarea pachetelor de acțiuni pe care le deținea la emitentul D., frauda la lege și cauza ilicită a operațiunilor contestate.
Așa fiind, reclamanta are calitate procesuală de a promova acțiunea în constatarea nulității operațiunilor de vânzare-cumpărare, chiar dacă nu este parte în operațiunea a cărei nulitate se solicită.
Reținând că reclamanta are atât calitate procesuală activă cât și faptul că și-a dovedit interesul procesual, instanța nu a antamat fondul cauzei.
Hotărârea recurată respectă cerințele art. 261 pct. 5 C. proc. civ. întrucât cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
A. are calitatea de acționar al societății emitente D. Prin vânzarea pachetului de acțiuni de 18,84% s-a schimbat structura acționariatului.
Interesul A. de a anula transferurile de acțiuni este determinat, legitim, născut și actual întrucât, are potrivit disp art. 11 din Actul constitutiv al D., un drept de preferință la dobândirea acțiunilor.
S-a reținut în mod corect de către instanța de apel că reclamanta urmărește reluarea operațiunilor de vânzare, cu respectarea normelor legale reglementând posibilitatea înstrăinării, norme cu privire la care apelanta pretinde că ar fi fost încălcate.
Așa fiind, reclamanta are interesul de a-și proteja drepturile decurgând din calitatea de acționar al D., respectiv dreptul de preferință la dobândirea acțiunilor.
Atât timp cât se invocă motive de nulitate absolută a unui act juridic cu efecte prejudiciabile nu prezintă importanță procentul de participație, ci interesul ocrotit prin norma legală încălcată și prejudiciul la care s-ar expune partea, dacă nu ar recurge la demersul procedural promovat.
Legea nr. 297/2004 nu exceptează de la controlul judecătoresc actele juridice efectuate pe piața de capital, acestea fiind acte juridice civile supuse condițiilor de valabilitate impuse de legea civilă.
Potrivit art. 169 din Legea nr. 297/2004: "ordinele de transfer sunt irevocabile, producând efecte juridice între participanți și sunt opozabile terților din momentul introducerii lor în sistemul de compensare -decontare, moment stabilit de regulile sistemului".
În realitate, legea interzice revocarea ordinului de vânzare sau cumpărare de către participantul la o altfel de operațiune bursieră.
Promovarea unor acțiuni în justiție împotriva operațiunilor de vânzare-cumpărare efectuate cu încălcarea legii este perfect admisibilă.
Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit disp art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta C. Oradea împotriva Deciziei nr. 144/2014 din 26 martie 2014, pronunțata de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2015.
Procesat de GGC - GV