ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1320/2016

Decizia nr. 1320/2016

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, la data de 20 aprilie 2012, reclamanta SC A. SRL - prin lichidator judiciar SP B. I.P.U.R.L., în contradictoriu cu pârâta SC C. SA - prin administrator D., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 345.697,82 lei, actualizată în raport cu indicele de inflație, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 299 din 3 octombrie 2012, Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL prin lichidatorul judiciar SP B. I.P.U.R.L. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA - prin administrator D., precum și cererea de intervenției accesorie formulată de SC E. SRL.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că acțiunea în pretenții este neîntemeiată, pe de o parte, întrucât nu s-a făcut în niciun fel dovada că suma luată de reclamantă cu titlu de credit a fost folosită ca o plată către pârâtă supusă restituirii, pârâta nefiind parte a raporturilor juridice cu F. invocate de reclamantă. Pe de altă parte, chiar dacă creditul ar fi fost folosit pentru cumpărarea de acțiuni, lichidatorul, în cadrul procedurii falimentului reclamantei trebuia să urmeze procedura specială de valorificare a bunurilor debitoarei, respectiv bunuri mobile incorporabile-acțiuni, dacă deținea astfel de bunuri.

A mai reținut instanță că la data formulării prezentei acțiuni, din înscrisurile aflate la dosar reclamanta SC A. SRL nu mai deținea acțiuni la SC C. SA.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta SC A. SRL, iar prin Decizia nr. 24/2013 din 2 aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a admis apelul formulat de reclamanta SC A. SRL - prin lichidator SP B. I.P.U.R.L., a anulat Sentința nr. 299 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Gorj și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că așa cum rezultă din acțiunea introductivă cât și din memoriul de apel, reclamanta a chemat în judecată atât pe SC C. SA - prin administrator statutar D. cât și pe D., ca persoană fizică pentru a fi obligați, în solidar la plata sumei de 345.697,82 lei, însă instanța nu l-a citat pe D. în această din urmă calitate și nu s-a pronunțat față de această parte.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, sub nr. x/95/2012*, fiind introdusă în cauză, în calitate de intimată-intervenientă SC G. LTD prin reprezentant H. SRL, având în vedere contractul de cesiune de creanță nr. 29445 din 25 octombrie 2012 prin care a intervenit subrogarea de drepturi între intimata-intervenientă SC E. SRL și SC G. LTD prin reprezentant H. SRL. Totodată a fost introdusă în cauză și I., în calitate de moștenitoare a pârâtului D., decedat la 2 august 2013.

Prin Sentința nr. 11 din 23 ianuarie 2014, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, a respins excepția prescripției introducerii acțiunii.

A respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL - prin lichidator judiciar SP B. I.P.U.R.L. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA și cu pârâtul D. - decedat și continuată în contradictoriu cu moștenitorii acestuia - I..

A respins cererea de intervenție accesorie formulată inițial de SC E. SRL și preluată ulterior de SC G. LTD prin reprezentant H. SRL, conform contractului de cesiune de creanță nr. 29445 din 25 octombrie 2012.

Tribunalul a invocat din oficiu excepția prescripției introducerii acțiunii de către reclamant, întrucât acțiunea a fost înregistrată la instanța de fond la 20 aprilie 2012, având ca obiect suma de 345.697,82 lei, ce ar fi fost datorată de pârâți din perioada 1998-2002 și cu care aceștia ar fi prejudiciat societatea SC A. SRL, în faliment, prin lichidatorul judiciar B. I.P.U.R.L.

Au fost avute în vedere dispozițiile art. 2513 C. civ. conform cărora "prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate" ori în speță instanța a invocat această excepție după acest termen, motiv pentru care tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.

În ce privește fondul cauzei, Tribunalul Gorj a constatat că acțiunea nu este întemeiată, reținând că, împotriva debitoarei SC J. SRL a fost deschisă procedura reorganizării judiciare prin Sentința nr. 392 din 08 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. x/F/2006. Prin Sentința nr. 667 din 19 mai 2010 a fost admisă cererea formulată de administratorul judiciar SP B. I.P.U.R.L. și, în temeiul art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului debitoarei SC A. SRL, fiind desemnat lichidator SP B. I.P.U.R.L. cu atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege.

A mai reținut prima instanță că, prin Sentința nr. 420 din 18 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția comercială, în Dosarul nr. x/95/2010 a fost admisă în parte cererea de antrenare a răspunderii materiale, astfel cum a fost precizată de către lichidatorul SP B. I.P.U.R.L., iar în temeiul art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 a fost obligat pârâtul K., la plata sumei de 345.697,82 lei. A fost respinsă cererea de antrenare a răspunderii materiale față de pârâții D. și L.

S-a reținut în sentința evocată că debitoarea SC J. SRL a avut ca administratori sociali pe pârâtul D. din 04 aprilie 1996 până în 18 decembrie 2001 și pe pârâtul K. din 15 iulie 2002 până la data deschiderii procedurii falimentului debitoarei și că administratorul social al debitoarei, K., deși a fost notificat de către lichidator nu a prezentat documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, ceea ce a condus la concluzia că nu a ținut contabilitatea, în conformitate cu dispozițiile legale în materie.

S-a menționat în considerentele sentinței că, deși pârâtul D. a avut calitatea de administrator social al debitoarei, nu se poate reține în sarcina acestuia niciuna dintre faptele prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006, care să atragă răspunderea materială pentru masa pasivă a debitoarei SC J. SRL.

Sentința pronunțată în procedura insolvenței a fost recurată, iar prin Decizia nr. 1842 din 19 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova s-a respins ca nefondat recursul declarat de lichidator și s-a anulat ca netimbrat recursul declarat de Stoica Daniel.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că, pentru suma de 345.697,82 lei, solicitată de SC A. SRL - prin lichidatorul B. I.P.U.R.L. în Dosarul nr. x/95/2012, există hotărâre judecătorească irevocabilă prin care s-a stabilit că aceasta trebuie achitată de pârâtul K., către averea debitoarei, fiind exonerat irevocabil pârâtul D. de obligația plății acestei sume.

În acest context, s-a reținut că vinovat de prejudicierea debitoarei SC A. SRL cu această sumă este numai pârâtul K. și ca atare, nici pârâta SC C. SA nu poate fi obligată să plătească încă o dată această sumă debitoarei.

În ce privește cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantului, tribunalul a apreciat că aceasta este nefondată, reclamantul neavând dreptul să primească suma solicitată de la pârâți.

Împotriva Sentinței nr. 11 din 23 ianuarie 2014 a formulat apel reclamanta SC A. SRL - prin lichidator SP B. I.P.U.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 262/2014 din 10 iunie 2014 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC A. SRL - prin lichidator SP B. I.P.U.R.L.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut referitor la motivele de apel ce vizează greșita motivare a soluției fără luarea în considerare a probatoriului administrat, că acestea sunt neîntemeiate, întrucât argumentele tribunalului privind hotărârea prin care s-a soluționat cererea de antrenare a răspunderii materiale nu constituie o pronunțare și motivare pe un alt temei juridic decât cel invocat de parte în cererea de chemare în judecată, așa cum greșit susține apelanta în motivele de apel.

Aceste referiri vizează prezumția de lucru judecat, de care se bucură o hotărâre judecătorească și anume efectul pozitiv al sentinței de antrenare a răspunderii patrimoniale pronunțate în procedura insolvenței, în sensul că o chestiune litigioasă odată tranșată de o instanță nu mai poate fi dedusă judecății, deoarece ceea ce a stabilit o instanță nu poate fi contrazis ulterior printr-o hotărâre a altei instanțe.

Raportat la această prezumție, prima instanță a concluzionat corect că atâta timp cât printr-o hotărâre irevocabilă s-a stabilit cu putere de lucru judecat că numitul D. nu răspunde și că numitul Stoica Gheorghe Daniel, în calitate de administrator al debitoarei aflate în procedura insolvenței SC J. SRL, răspunde pentru suma de bani reprezentând credit, contractat conform contractului de credit nr. 835 din 18 noiembrie 1999, utilizat pentru achiziționarea pachetului de acțiuni la SC C. SA, dobândit ulterior de către D., chestiunea litigioasă referitoare la suportarea de către D. a sumelor reprezentând contravaloarea acțiunilor nu mai poate face obiectul analizei instanței.

În consecință, soluția de respingere a acțiunii față de pârâtul D. este temeinică și legală, de asemenea instanța de apel a constatat că și soluția de respingere a acțiunii față de SC C. SA este corectă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC A. SRL- prin lichidator SP B. IPURL a declarat recurs, iar prin Decizia nr. 1218 din 5 mai 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție , secția a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 262 din 10 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că instanța de apel a analizat cauza din perspectiva dispozițiilor art. 1201 C. civ., dând prevalență doar Sentinței civile nr. 420/2011 din 18 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Gorj, motivarea raportându-se numai la soluția pronunțată în dosarul având ca obiect antrenarea răspunderii administratorului.

Față de această situație, s-a reținut că pe calea prezentei acțiunii, reclamanta a solicitat examinarea unui alt raport contractual, respectiv cesiunea acțiunilor de la SC A. SRL la D., sens în care a constatat că nu a fost cercetat fondul litigiului, și anume îndeplinirea condițiilor îmbogățiri fără justă cauză a numitului D., în detrimentul SC A. SRL, realizată în perioada 1999 - 2001, când acesta a fost administrator și acționar în societatea debitoare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, sub nr. x/95/2012**.

Prin Decizia nr. 708 din 13 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC A. SRL prin lichidator SP B. I.P.U.R.L. împotriva Sentinței nr. 11 din 23 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/95/2012*.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă pretențiile izvorâte din contractul de cesiune de acțiuni înscris în Actul Adițional la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 254 din 15 mai 1998.

În acest context, instanța de apel a constatat că din Actul adițional invocat, nu rezultă faptul că pârâtul D. ar fi devenit debitor al SC A. SRL, ci a devenit debitor în locul SC A. SRL în contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 254 din 15 mai 1998. În consecință, prin actul adițional s-a născut un raport obligațional între FPS, vânzătorul din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni și D., care se substituie cumpărătorului SC A. SRL din contract.

Totodată, s-a reținut din cuprinsul Actului adițional, art. 2-7, că nu rezultă faptul că transmiterea acțiunilor SC C. SA de la SC A. SRL la D. să se fi făcut contra unei sume de bani, ci rezultă doar faptul că pârâtul se substituie societății în ceea ce privește preluarea obligațiilor ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, respectiv se obligă să plătească penalitățile aferente nerealizării programului de investiții în anul 1999 - 2000 și să realizeze programul de investiții prevăzut în contractul inițial.

De asemenea, tot pentru realizarea acestor investiții se prevedea încheierea unui contract de garanție reală imobiliară, cesionarul D. urmând a garanta cu 50% din acțiunile preluate de la SC A. SRL, art. 6 prevăzând expres faptul că restul clauzelor contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 253 din 15 mai 1998 "rămânând neschimbate, valabile și executabile conform înțelesului lor inițial stabilit de către părți".

Faptul că debitoarea SC A. SRL a contractat un împrumut de la F. în anul 1999, pentru plata acțiunilor cumpărate prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 254 din 15 mai 1998, astfel cum susține reclamanta, împrumut ce nu a fost restituit, nu naște o obligație patrimonială în sarcina pârâtului D., în calitatea sa de persoană fizică.

Dacă acesta, în calitate de administrator al SC A. SRL are o răspundere pentru neplata împrumutului către F. SA, nu face obiectul cercetării judecătorești în cauza de față ci, eventual, în dosarul de faliment al debitoarei. Oricum, la dosarul cauzei nu existau probe din care să rezulte că banii obținuți de societate de la F. în 1999 au fost folosiți la plata acțiunilor din contractul nr. 254 din 15 mai 1998, deoarece potrivit art. 4 din contract s-a făcut o plată inițială de 120.140.000 lei, diferența până la 1.449.737.500 lei urmând a fi făcută până la 17 iulie 1998.

În același context, dubla calitate a pârâtului D., consemnată în cuprinsul actului adițional, de administrator social al SC A. SRL și de persoană fizică nu naște un raport obligațional între pârât și SC A. SRL, iar nulitatea actului nu a fost invocată prin cererea introductivă.

Astfel, prin actul adițional încheiat, pârâtul D. s-a substituit debitoarei SC A. SRL în contractul de vânzare-cumpărare acțiuni preluând toate drepturile și obligațiile acesteia din contract, pct. 7 din contract.

Față de această situație, instanța de apel a constatat că reclamanta nu a dovedit existența unui raport juridic patrimonial între SC A. SRL și pârâtul D. care să justifice admiterea acțiunii acesteia și în consecință, soluția instanței de fond de respingere a acțiunii reclamantei în contradictoriu cu pârâtul D., în prezent decedat, este corectă.

Cât privește respingerea acțiunii față de SC C. SA și a cererii de intervenție accesorie, instanța a constatat că reclamanta nu a formulat critici referitoare la aceste aspecte, apreciind totodată că soluția instanței de fond cu privire la pârâta societate comercială și la intervenientă, este legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii, în termen legal recurenta-reclamantă SC A. SRL, prin lichidator judiciar SP B. I.P.U.R.L. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea pronunțată este nelegală, întrucât la primul termen de judecată din apel, instanța nu a ținut cont de faptul că la dosarul cauzei era depusă de către SC A. SRL - prin lichidator SP B. I.P.U.R.L., o cerere de amânare a cauzei pentru observarea actelor depuse de părți, dar și note de ședință depuse de către I. în dublu exemplar, pentru comunicare.

În opinia sa, recurenta susține că, fiind primul termen de judecată, instanța de apel trebuia să amâne cauza și să comunice documentele depuse de I. la sediul lichidatorului SP B. I.P.U.R.L. în vederea pregătirii apărării, însă prin respingerea cererii de amânare instanța i-a încălcat dreptul la apărare, sens în care solicită instanței de recurs să constate nulitatea deciziei recurate pentru încălcarea formelor de procedură, conform prevederilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Cel de-al doilea motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., vizează nerespectarea deciziei de casare nr. 1218 din 05 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost casată Decizia nr. 262/2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și trimisă cauza spre rejudecare cu indicația cercetării fondului litigiului și verificarea îndeplinirii condițiilor îmbogățirii fără justă cauza a numitului D., care în perioada 1999 - 2001 a avut calitatea atât de acționar, cât și de administrator al SC A. SRL, dar și la SC C. SA.

În acest context, recurenta consideră că instanța de apel în rejudecare nu a ținut cont de considerentele deciziei de îndrumare pronunțându-se la primul termen de judecată fără a da posibilitate părților să propună probe și să aducă astfel dovezi prin care să demonstreze îmbogățirea fără justă cauză a fostului acționar și administrator al SC A. SRL.

Față de această situație, recurenta apreciază că în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, considerentele deciziei atacate nu au o bază legală, întrucât prin această motivare se apără interesele moștenitorilor lui D., care tot prin întocmirea unor acte false și-au creat alte sume de bani, ceea ce reprezintă tot o îmbogățire fără justă cauză.

Mai susține recurenta că din niciun act aflat la dosarul cauzei nu rezultă că D. a luat locul SC A. SRL, devenind astfel debitor către FPS pentru cele 115979 de acțiuni, sens în care solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin concluziile scrise depuse la 16 mai 2016 de către intimata-intervenientă G. LTD s-a solicitat admiterea recursului declarat de reclamanta SC A. SRL, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanței.

Intimatele-pârâte SC C. SA și I., prin întâmpinările depuse la 5 mai 2016, respectiv 9 mai 2016, au solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., decizia recurată este susceptibilă de casare atunci când a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod.

Din această perspectivă, recurenta susține că în mod greșit instanța de apel nu a amânat cauza pentru a da posibilitate apelantei să ia cunoștință de documentele depuse de I., sens în care apreciază că i s-a încălcat dreptul la apărare.

Această critică este nefondată, în raport de dispozițiile art. 156 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a apreciat temeinicia motivelor invocate de apelantă și a respins cererea ca neîntemeiată.

În considerarea acestui fapt, instanța a amânat pronunțarea cauzei, potrivit dispozițiilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ., pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, însă după închiderea dezbaterilor comunicarea de către instanță a înscrisurilor depuse de părți în dosar nu este prevăzută de dispozițiile legale în materie, iar concluziile scrise depuse la dosar nu reprezintă înscrisuri noi, astfel că, din această perspectivă nu poate fi reținută vătămarea recurentei în sensul prevăzut de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta critică faptul că în rejudecare instanța nu a ținut cont de considerentele deciziei de îndrumare pronunțându-se la primul termen de judecată fără a da posibilitate părților să propună probe și să aducă astfel dovezi prin care să demonstreze îmbogățirea fără justă cauză a fostului acționar și administrator al SC A. SRL și că motivarea deciziei nu este în concordanță cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, sens în care apreciază considerentele deciziei atacate ca neavând suport legal.

Faptul că la primul termen de judecată, instanța de apel a soluționat cauza nu poate constitui o încălcare a dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., având în vedere că aceasta a dispus amânarea pronunțării cauzei, tocmai pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise.

Referitor la dovezile prin care trebuia să se demonstreze îmbogățirea fără justă cauză a fostului acționar și administrator al SC A. SRL instanța de apel a arătat în considerente că obiectul acțiunii îl reprezintă pretențiile izvorâte din contractul de cesiune de acțiuni înscris în Actul Adițional la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 254 din 15 mai 1998, iar din cuprinsul acestuia, respectiv dispozițiile art. 2-7, nu rezultă că transmiterea acțiunilor SC C. SA de la SC A. SRL la D. s-ar fi făcut contra unei sume de bani, de altfel, reclamanta SC A. SRL nici prin acțiune sau prin motivele de apel nu a indicat niciun act care să ateste faptul că pârâtul D. s-a obligat să plătească vreo sumă de bani societății ca urmare a preluării acțiunilor.

Astfel, observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, iar criticile recurentei vizează doar reiterarea apărărilor făcute în fața instanței de fond, asupra cărora instanța a răspuns.

Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanța interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Acest motiv de modificare își găsește aplicațiunea numai în cazul în care din probele administrate în cauză coroborate cu susținerile părților ar rezulta un dubiu asupra conținutului actului supus judecății, iar judecătorii s-ar substitui părților contractante modificând sau înlocuind clauzele contractuale fie schimbând natura juridică a actului care a fost încheiat.

În acest sens, recurenta susține că din niciun act aflat la dosarul cauzei nu rezultă că D. a luat locul SC A. SRL, devenind astfel debitor către FPS pentru cele 115979 de acțiuni.

Această ipoteză nu se regăsește în criticile aduse deciziei atacate, câtă vreme din considerentele acesteia se constată că, prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 254 din 15 mai 1998, Fondul Proprietății de Stat a vândut către SC A. SRL un număr de 115.979 acțiuni, reprezentând 39,984% din capitalul social al SC. C. SA Târgu Jiu și, întrucât cumpărătorul SC A. SRL nu a respectat condițiile impuse prin contract, vânzătorul F.P.S., SC A. S.R.L, în calitate de cedent și D., în calitate de cesionar, au convenit la încheierea actului adițional din 10 august 2001 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 254 din 15 mai 1998, prin care D., în calitate de cesionar devine debitor în contractul evocat.

Acest aspect a fost corect reținut de instanța de apel, în sensul că D. nu a devenit debitor al SC A. SRL, ci a devenit debitor în locul SC A. SRL în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 254 din 15 mai 1998, și în consecință, prin actul adițional s-a născut un raport obligațional între FPS, vânzătorul din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni și D., care substituie cumpărătorului SC A. SRL din contract.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta consideră că instanța de apel nu a avut în vedere considerentele deciziei de îndrumare, de verificare a îndeplinirii condițiilor îmbogățiri fără justă cauză a numitului D., în detrimentul SC A. SRL, realizată în perioada 1999 - 2001, când acesta a fost administrator și acționar în societatea debitoare.

În ceea ce privește statuările instanței supreme care se desprind din conținutul deciziei de casare este de reținut că trimiterea cauzei spre rejudecare s-a dispus cu îndrumarea ca instanța de apel să cerceteze fondul cauzei, mai exact îndeplinirea condițiilor îmbogățirii fără justă cauză a numitului D., în detrimentul SC A. SRL, realizată în perioada 1999 - 2001, când acesta a fost administrator și acționar în societatea debitoare.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că soluția instanței de fond este corectă însă, a substituit considerentele avute în vedere de instanța de fond cu propriile considerente.

În esență, instanța de apel a reținut că nu sunt întrunite condițiile îmbogățiri fără justă cauză a pârâtului, existând un temei legitim al creșterii patrimoniului persoanei fizice și subliniind caracterul subsidiar al actio de in rem verso.

S-a notat, de asemenea, că dubla calitate a pârâtului D., consemnată în cuprinsul actului adițional, de administrator social al SC A. SRL și de persoană fizică nu naște un raport obligațional între pârât și SC A. SRL, iar nulitatea actului nu a fost invocată prin cererea introductivă. S-a relevat că prin actul adițional, pârâtul D. s-a substituit debitoarei SC A. SRL însă, din niciun înscris existent la dosarul cauzei nu rezultă că părțile au convenit un preț al substituirii și preluării calității de debitor de către persoana fizică D. în contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, concomitent cu preluarea pachetului de acțiuni deținut de SC A. SRL la SC C. SA.

Astfel, deși părțile fac vorbire de o "cesiune" din cuprinsul Actului adițional rezultă că este vorba de o novație, prin schimbare de debitor, delegație perfectă conform art. 1128 pct. 2 și art. 1131 - 1133 C. civ. de la 1864, noul debitor, persoana fizică D. luând locul vechiului debitor SC C. SA, preluând toate obligațiile acestuia din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni și fiind instituite garanții noi în sarcina debitorului.

Referitor la critica recurentei, în cadrul căreia se susține că decizia pronunțată de instanța de apel nu are o bază legală în ceea ce privește verificarea îndeplinirii condițiilor îmbogățirii fără justă cauză, se constată că aceasta aduce în susținere argumente legate de modalitatea în care SC A. SRL a devenit acționar al SC C. SA după cum urmează:

- pentru cumpărarea celor 115979 acțiuni, SC A. SRL s-a împrumutat la F., iar cel care a semnat împrumutul a fost D., administratorul acestei societăți, iar următorul pas a fost cel prin care persoana fizică D. a cumpărat de la SC A. SRL, unde administrator era D., cele 115979 acțiuni, adică 39,98%, la SC C. SA, societate în care director general era tot D., urmând să plătească aceste acțiuni la SC A. SRL;

- D. nu a mai plătit către SC A. SRL acțiunile cumpărate și prin care a devenit astfel, acționar majoritar la SC C. SA cu peste 51% și, în acest mod cu intenție a împins SC A. SRL în faliment.

Prin această motivare, recurenta apreciază că a demonstrat îmbogățirea fără justă cauză a numitului D., în detrimentul SC A. SRL.

Susținerile astfel prezentate nu pot fi calificate ca fiind veritabile critici de nelegalitate împotriva deciziei ce face obiectul analizei în recurs.

În esență, recurenta a motivat că SC A. SRL a devenit acționar al SC C. SA, ambele societăți controlate de D., iar ulterior acțiunile dobândite de SC A. SRL în cadrul SC C. SA au fost transferate către D. fără ca acesta să plătească către SC A. SRL sau către F.P.S. contravaloarea acțiunilor.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că recurenta nu a adus critici care să vizeze lipsa temeiului legal, situație în care urma să demonstreze lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.

Prin urmare, în cauză nu se poate constata că au fost încălcate dispozițiile legii pentru a fi reținute motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, întrucât criticile aduse deciziei pronunțate de Curtea de Apel Craiova sunt nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL, prin lichidator judiciar SP B. I.P.U.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL, prin lichidator judiciar SP B. I.P.U.R.L., împotriva Deciziei nr. 708 din 13 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/95/2012**.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 septembrie 2016.

Procesat de GGC - GV