ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1727/2016

Decizia nr. 1727/2016

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 6 decembrie 2011 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâții SC B. SA, SC C. SRL prin lichidator SC D. IPURL, E., F., SC G. SA sucursala Craiova și H. Dolj - I. Craiova pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța:

- să se dispună desființarea următoarelor acte subsecvente contractului de schimb autentificat din 03 septembrie 2004 de B.N.P., J.: contract de vânzare-cumpărare autentificat din 2005 de B.N.P., J., actul adițional din 2004, încheierea din 2004 a Oficiului Registrului Comerțului Dolj, contractul de vânzare-cumpărare din 20 februarie 2009, ipoteca autentificată din 2009 de B.N.P., J., constituită în favoarea SC G. SA Craiova, ipoteca autentificată din 2009 de același birou notarial, constituită în favoarea SC G. SA Craiova, proces-verbal de sechestru din 2010, constituit în favoarea H. Dolj - I. Craiova;

- obligarea pârâților E. și F. să restituie în natură imobilul situat în Craiova, format din teren intravilan în suprafața indiviză de 717, 36 mp ce face parte din totalul de 789,17 mp și construcțiile, respectiv clădire compusă din subsol cu 29 încăperi, parter cu 15 încăperi, etaj I cu 27 încăperi și 2 balcoane, etaj II cu 34 încăperi și etaj III cu 31 încăperi;

- radierea din C.F. Craiova, număr cadastral provizoriu, a ipotecilor autentificate din 2009, precum și a procesului-verbal de sechestru din 2010, în temeiul prevederilor art. 36 și art. 38 din Legea nr. 7/1996;

- înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei a imobilului situat în Craiova, județul Dolj, format din teren intravilan în suprafața indiviză de 717, 36 mp ce face parte din totalul de 789,17 mp, identificat cu număr cadastral provizoriu și înscris în C.F. și a construcțiilor compuse din: clădire compusă din subsol cu 29 încăperi, parter cu 15 încăperi, etaj I cu 27 încăperi și 2 balcoane, etaj II cu 34 încăperi și etaj III cu 31 încăperi, identificată cu număr cadastral provizoriu și înscris în C.F.

La data de 7 februarie 2012, reclamanta a depus precizare la acțiune, prin care a solicitat admiterea cererii principale și să se dispună desființarea următoarelor acte subsecvente încheiate în baza contractului de schimb autentificat din 3 septembrie 2004 de B.N.P., J., ca efect al anulării actului principal: contract de vânzare-cumpărare autentificat din 2005 de B.N.P., J., act adițional încheiat la data de 15 noiembrie 2004, încheierea din 2004 a Oficiului Registrului Comerțului, contract de vânzare-cumpărare autentificat din 2009 de B.N.P., J., contractul de garanție reală imobiliară - ipotecă din 2009 autentificat de același birou notarial, contractul de garanție reală imobiliară - ipotecă din 2009 autentificat de B.N.P., J., procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile din 2010. Totodată, a solicitat repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de schimb din 3 septembrie 2004, cu obligarea pârâților E. și F. de a restitui în natură imobilul situat în Craiova, jud. Dolj; radierea din C.F. Craiova, cu număr cadastral provizoriu și din C.F. Craiova, cu număr cadastral provizoriu a ipotecilor autentificate din 2009, precum și a procesului verbal de sechestru din 2010; înscrierea dreptului de proprietate în favoarea SC A. SA asupra imobilului situat în Craiova str. Sf. Dumitru nr. 1 județul Dolj, format din teren intravilan în suprafață indiviză de 717,36 mp, ce face parte din totalul de 789,17 mp și construcție compusă din subsol cu 29 încăperi, parter cu 15 încăperi, etaj I cu 27 încăperi și 2 balcoane, etaj II cu 34 încăperi și etaj III cu 31 încăperi.

Prin notele scrise, depuse în cauză la data de 04 februarie 2014, s-a invocat faptul că buna-credință a înstrăinătorilor din actele cu titlu oneros survenite pe durata derulării litigiului în anularea schimbului este absentă în toate aceste acte juridice, vânzările constituind operațiuni speculative, având deci o cauză ilicită. Cauza ilicită constituie o cauză de nulitate absolută a actelor juridice oneroase așa încât se impune anularea acestora prin prisma dispozițiilor art. 948 - 966 C. civ.

Prin sentința nr. 302/2014, pronunțată la 04 noiembrie 2014 de către Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâții SC B. SA (fostă SC K. SA), SC C. SRL prin lichidator SC D. IPURL, E., F., SC G. SA sucursala Craiova, H. Dolj - I. Craiova.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC A. SA, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot/anularea, sentinței apelate și, rejudecându-se cauza în fond, să se procedeze la admiterea acțiunii și să se constate nulitatea absolută a actelor subsecvente, încheiate în baza contractului de schimb din 03 septembrie 2014, autentificat de B.N.P., J., ca efect al anulării actului principal, respectiv a contractului de schimb din 03 septembrie 2004.

Prin Decizia nr. 656/2015 de la 21 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva sentinței nr. 302/2014, pronunțată la 04 noiembrie 2014 de către Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Între reclamanta SC A. SA, pe de o parte, și SC K. SA, devenită ulterior, prin fuziune SC B. SA, a fost încheiat un contract de schimb, autentificat de B.N.P., J. din 03 septembrie 2004.

Prin acest contract, reclamanta a dat societății SC K. SA, (ulterior SC B. SA) imobilul situat în Craiova, județul Dolj, compus din teren intravilan, în suprafață indiviză de 717,36 mp, ce face parte din totalul de 789,17 mp și clădire. A primit în schimb imobilul situat în Craiova, județul Dolj, compus din teren, în suprafață de 591,04 mp și construcțiile situate pe acesta; teren în suprafață de 186,90 mp și construcția situată pe acesta; teren în suprafață indiviză de 239,65 mp, ce face parte din suprafața totală de 439,76 mp și construcția de pe acesta.

Ulterior, pârâta SC B. SA a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului - clădire, dobândit prin contractul de schimb încheiat cu reclamanta SC A. SA, cu titlu de aport la majorarea capitalului social al SC C. SRL Craiova, așa cum rezultă din actul adițional din 15 noiembrie 2004 la Statutul și Contractul acestei din urmă societăți, act adițional semnat inclusiv de către intimatul-pârât E., în calitate de acționar al societății.

Terenul intravilan, dobândit de către SC B. SA prin contractul de schimb încheiat cu reclamanta, a fost vândut prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P., J. din 09 februarie 2005, în favoarea aceleiași societăți, respectiv SC C. SRL.

La data de 20 septembrie 2009, imobilul a fost vândut de către SC C. SRL Craiova cumpărătorilor E. și L., prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat de B.N.P., J. din 20 septembrie 2009.

Ulterior acestor înstrăinări, au fost încheiate contracte de ipotecă autentificate din 2009, cu SC G. SA - Sucursala Craiova, precum și procesul-verbal de sechestru asigurător din data de 05 martie 2010 încheiat de către H. Dolj - I. Craiova.

La data de 17 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1094 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2009, a constatat nulitatea absolută a contractului de schimb din 03 septembrie 2004, autentificat de B.N.P., J.

Instanța a reținut că din raportul final, întocmit pentru termenul din data de 07 iunie 2011, în dosarul de insolvență al debitoarei SC B. SA rezultă că aceasta se afla în insolvență din data de 26 iunie 2008 și că, la data de 08 martie 2011, au fost vândute la licitație publică, ca un tot unitar, bunurile acestei societăți, inclusiv imobilul situat în Craiova, ceea ce înseamnă că reclamanta a predat în mod voluntar imobilul primit de la debitoarea SC B. SA în schimbul imobilului său, bun ce a fost valorificat în cadrul procedurii insolvenței de către lichidatorul judiciar.

Deși, la dosar se găsește depusă adresa prin care reclamanta a solicitat lichidatorului judiciar al societății debitoare SC B. SA să predea bunul dat la schimb, respectiv imobilul situat în Craiova, în vederea repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului de schimb, anulat prin Decizia nr. 1094/2010 de Înaltei Curți de Casație și Justiție, acesta nu a mai putut fi restituit reclamantei, întrucât a fost înstrăinat de către SC B. SA, cu mult înainte de deschiderea procedurii insolvenței, către SC C. SRL care l-a transmis, ulterior, intimaților-pârâți E. și F.

Reclamanta a introdus acțiunea în anularea actelor subsecvente contractului de schimb la data de 06 decembrie 2011, dată la care procedura falimentului SC B. SA era deja închisă, societatea fiind radiată din registrul comerțului, astfel cum rezultă din fișa de furnizare de informații emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj. De asemenea, ulterior promovării acțiunii, la data de 27 septembrie 2013, a fost închisă și procedura falimentului SC C. SRL, această societate fiind, de asemenea, radiată din registrul comerțului.

În contextul celor reținute mai sus, instanța a constat că reclamanta a restituit bunul primit la schimb de la pârâta SC B. SA, respectiv imobilul situat în Craiova, bun care a fost valorificat în cadrul procedurii falimentului, însă aceasta nu s-a înscris la masa credală a debitoarei cu dreptul de creanță corespunzător contravalorii bunului predat, în temeiul contractului de schimb, către SC B. SA, respectiv imobilul situat în Craiova.

Acest lucru se impunea a fi realizat, pe de o parte, dat fiind că SC B. SA se afla în faliment la data pronunțării Deciziei nr. 1094/2010 de Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat și la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.

A reținut instanța că, prin neînscrierea reclamatei la masa credală a debitoarei SC B. SA, urmată de închiderea procedurii falimentului și radierea acesteia din registrul societăților comerciale, în temeiul Legii nr. 85/2006, această societate este descărcată de toate obligațiile sale, inclusiv de obligația de restituire a bunului primit de la reclamantă ori a contravalorii acestuia, astfel că orice acțiune ulterioară ce vizează fie repunerea în situația anterioară, fie anularea actelor subsecvente contractului de schimb a cărui nulitate s-a constatat nu va mai putea fi admisă.

Instanța a apreciat că această situație constituie o excepție de la regula potrivit căreia anularea actului juridic inițial atrage și anularea actului juridic subsecvent datorită legăturii lor juridice, excepție care este reglementată de dispozițiile Legii nr. 85/2006.

O altă excepției o reprezintă cazul subdobânditorului de bună-credință și cu titlu oneros al unui imobil.

Curtea de apel a apreciat că, în speță, subdobânditorii nu pot fi considerați de bună credință, dat fiind faptul că situația juridică a imobilului situat în Craiova, a fost cunoscută de părțile semnatare ale contractului de schimb, cât și ale actelor subsecvente, din conținutul contractului de schimb și din considerentele Deciziei nr. 1094/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultând faptul că la momentul încheierii contractului de schimb dreptul de proprietate asupra acestui imobil făcea obiectul unei acțiuni judiciare, fiind în litigiu, iar intimatul pârât E. a avut calitatea de acționar, respectiv, asociat, la momentul încheierii actelor juridice contestate, atât la SC B. SA, cât și la SC C. SRL.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta - reclamantă SC A. SA, pentru următoarele motive:

În baza principiului retroactivității efectelor nulității contractului de schimb autentificat din 03 septembrie 2004, efectele actului contrare legii sunt retroactiv desființate, iar părțile urmează sa fie repuse în situația anterioară încheierii acestuia.

În speță, contractul de schimb a fost executat, iar până în momentul declarării nulității, una din părțile acestuia, SC B. SA, a încheiat un act juridic cu o terță persoană juridică, prin care a transmis dreptul născut din actul nul, aplicarea sancțiunii anulări evidențiind cele trei principii ale efectelor nulității: retroactivitatea, repunerea în situația anterioară, anularea atât a actului juridic inițial, cât și a actului juridic subsecvent.

Recurenta apreciază că, în mod corect, instanța de apel a constatat, prin Decizia nr.

656/2015 din 21 decembrie 2015, că a restituit imobilul primit la schimb de la SC B. SA, respectiv imobilul situat în Mun. Craiova, jud. Dolj, bun care a fost valorificat în cadrul procedurii falimentului, însă în mod greșit a constatat faptul că aceasta nu s-a înscris la masa credală a debitoarei cu dreptul de creanță corespunzător contravalorii bunului predat.

Consideră că această constatare este lipsită de temei legal, întrucât recurenta nu a reintrat în posesia și proprietatea imobilului situat în Mun. Craiova, județul Dolj, care a făcut obiectul contractului de schimb, întrucât acesta nu se mai afla în proprietatea SC B. SA (fostă S.C. SC K. SA) la data de 17 martie 2010, dată la care Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nulitatea absolută a contractului de schimb autentificat din 03 septembrie 2004, prin pronunțarea Deciziei nr. 1094.

Mai mult decât atât, prin adresa din 06 iunie 2011 lichidatorul judiciar al SC B. SA a precizat ca la data deschiderii procedurii de insolvență împotriva societății, acest imobil nu se mai afla în patrimoniul debitoarei, așadar dreptul său nu mai putea fi valorificat.

Arată, de asemenea recurenta, că a fost în imposibilitatea de a reintra în posesia și proprietatea imobilului situat în Mun. Craiova, județul Dolj, deși a efectuat toate demersurile necesare.

Recurenta face un istoric al transferului dreptului de proprietate supra imobilului (teren intravilan și construcție) situat în Municipiul Craiova, jud. Dolj ce face obiectul dosarului, arătând, în concluzie, că la data de 04 septembrie 2008 s-a dispus trecerea la procedura simplificată de faliment împotriva debitoarei SC B. SA, conform sentinței nr. 524 pronunțate de către Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/63/2007, imobilul nemaifiind în patrimoniul SC B. SA încă din perioada 2004-2005, motiv pentru care apreciază că susținerile instanței de apel sunt nelegale.

Apreciază că, prin demersurile efectuate și dovedite, a răsturnat susținerile intimatului-pârât E., care a controlat fie prin persoana sa, fie prin persoane interpuse societățile comerciale SC K. SA, SC B. SA, SC C. SRL, astfel cum rezultă și din furnizările de informații pentru aceste societăți din 02 martie 2012, aflate la dosarul de fond.

Apreciază, însă, că în mod corect instanța de apel a constatat că în speță subdobânditorii nu pot fi considerați de bună-credință.

Recurenta consideră că reaua credință a intimaților pârâți SC B. SA, SC C. SRL, E. și F. rezultă din înscrisurile depuse la dosarul de fond. Cumpărătorul final, respectiv pârâtul E., cel care a invocat prezumția bunei-credințe, a avut calitatea de asociat la pârâta SC B. SA în perioada 20 octombrie 2004-12 februarie 2007, iar în decursul anilor 2004-2010, având pe perioade limitate calitatea de asociat în cadrul SC C. SRL, societate de la care a cumpărat la data de 20 februarie 2009 imobilul ce face obiectul prezentei cauze, având astfel cunoștință de situația imobilului de la data încheierii contractului de schimb și până în prezent.

Cu privire la prețul stabilit asupra imobilului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 februarie 2009, apreciază că acesta este ilicit, iar contractul este nul de drept, întrucât prețul vânzării apare în contract ca fiind reprezentat de contravaloarea acțiunilor tranzacționate conform contractului de cesiune de acțiuni, având încheiere de dată certă din 20 februarie 2009. Acest aspect este infirmat în totalitate prin adresa din 13 martie 2012, aflată la dosar, emisă de către SC A. SA, care susține că pentru cumpărarea și vânzarea de acțiuni prin intermediari autorizați nu se încheie contracte de cesiune, considerând totodată că dreptul de proprietate asupra acțiunilor nu putea fi transmis prin contractul de cesiune invocat, conform art. 98 din Legea nr. 31/1990 republicată și art. 79, art. 80, art. 81din Regulamentul nr. 13/2005.

Ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 februarie 2009, imobilul ce a făcut obiectul acestui contract a figurat în continuare ca sediu al societății vânzătoare SC C. SRL al cărui administrator a fost pârâtul E., iar prin contractul de garanție reală imobiliară din 06 martie 2009, E., în calitate de garant real, a constituit alături de F. o ipotecă de rangul I asupra imobilului (teren) din Craiova, județul Dolj, în favoarea Băncii pentru suma de 1.200.000 lei.

Pârâta SC B. SA a procedat, astfel, la mărirea patrimoniului său prin micșorarea patrimoniului recurentei, întrucât cele două imobile care au făcut obiectul contractului de schimb din 03 septembrie 2004 au intrat în patrimoniul pârâtei, conform Deciziei nr. 1094 pronunțate la data de 17 martie 2010 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, această acțiune apărând de fapt ca o îmbogățire fără justă cauză a pârâtei SC B. SA.

Recurenta apreciază că intenția pârâților de a-i produce un prejudiciu rezultă din succesiunea actelor translative de proprietate încheiate, în perioada anilor 2004-2009 persoanele cu putere de reprezentare ale pârâtelor persoane juridice fiind E. și M.

Nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia are ca punct de plecare împrejurarea că părțile au încheiat contractul în cunoștință de cauză, știind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane, ascunzând intenția de a aduce altuia o pagubă.

Consideră că dispozițiile art. 1790 C. civ., care consacră dreptul creditorilor ipotecari de a urmări imobilul în orice mână ar trece, respectiv efectele ipotecii față de terții dobânditori ai imobilului ipotecat nu sunt incidente în cazul în care bunul ipotecat revine, ca efect al nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu constituitorul ipotecii - în patrimoniul proprietarului anterior, deoarece acesta nu are calitatea de terț dobânditor al imobilului ipotecat în sensul acestor dispoziții legale.

Concluzionează recurenta, în sensul că ipoteca (contractele de garanție reală imobiliară autentificate din 06 martie 2009), ca drept real accesoriu, nu poate subzista în ipoteza desființării dreptului real pe care se grefează, caracterul rezolubil al ipotecii întemeiate pe un drept de proprietate rezolubilă fiind statuat expres în dispozițiile art. 1770 din V.C.C. În cauză, cele două contracte de ipotecă, având ca obiect imobilul situat în mun. Craiova, județul Dolj, s-au întemeiat pe titlul de proprietate al constituitorului, respectiv pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 20 februarie 2009, prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului.

Prin urmare, în ceea ce privește ipoteca, în cazul în care dreptul de proprietate al deținătorului imobilului a fost anulat, nulitatea se răsfrânge nu numai asupra părților, ca efect al repunerii în situația anterioară, ci și asupra terților cărora cumpărătorul le-a constituit un drept real asupra bunului.

Dispozițiile art. 1790 C. civ. consacră dreptul creditorilor ipotecari de a urmări imobilul în orice mână ar trece, respectiv efectele ipotecii față de terții dobânditori ai imobilului ipotecat. Concluzia se impune din coroborarea dispozițiilor art. 1790, cu cele prevăzute în art. 1746 și art. 1791 din același cod, din care rezultă că existența unei ipoteci asupra unui imobil nu împiedică trecerea proprietății de la o persoană la alta, noul proprietar fiind, însă, ținut să plătească creditorului ipotecar datoria pentru care s-a constituit ipoteca.

Recurenta arată că nu are calitatea de terț dobânditor al imobilului ipotecat în sensul prevederilor art. 1790 C. civ., fiind proprietarul anterior al imobilului în patrimoniul căruia acesta a revenit ca efect al nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat de constituitorul ipotecii și, prin urmare, dispozițiile art. 1790 C. civ. vechi nu își găsesc incidența în cauză.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din V.C.P.C.

Intimata

SC G. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Consideră că afirmația recurentei, în sensul că ipotecile constituite în favoarea băncii nu pot subzista în ipoteza desființării dreptului real pe care se grefează, este nefondată.

Susține intimata că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada faptului că actele de vânzare-cumpărare a căror desființare se cere au avut la bază o cauză ilicită, iar în privința contractelor de ipotecă, acestea au fost încheiate cu respectarea cerințelor legale.

Arată, de asemenea, că desființarea contractului de schimb autentificat din 03 septembrie 2004 nu atrage nulitatea ipotecilor constituite în favoarea băncii, în condițiile în care hotărârea nu a fost pronunțată în contradictoriu cu intimata, nefiind-i opozabilă și în condițiile în care nu se constată prin aceasta reaua credință a creditorului ipotecar.

În susținerea acestui punct de vedere, invocă prevederile art. 1800 pct. 1 din V.C.C., potrivit căruia, ipotecile se sting prin stingerea obligației principale.

Arată că buna sa credință la încheierea contractelor de ipotecă nu poate fi negată și că, având în vedere principiul ocrotirii bunei-credințe și necesitatea asigurării stabilității și securității circuitului civil, consideră că nu poate fi prejudiciată ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de schimb, cu referire și la art. 1746 și urm. C. civ.

Intimații E. și F., prin întâmpinarea formulată au solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, apreciind că motivele de recurs nu se încadrează în dispozițiile art. 304 din V.C.P.C.

În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, față de critica recurentei cu privire la constatarea instanței de apel că acesta nu s-a înscris la masa credală a SC B. SA, intimații au arătat că instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 76 din Legea nr. 85/2006, astfel încât nu se poate considera că decizie pronunțată este lipsită de temei legal.

Cu privire la repunerea părților în situația anterioară, arată că acest lucru nu este posibil, în condițiile în care, cu privire la intimatele SC B. SA și SC C. SRL a fost admisă, cu autoritate de lucru judecat, excepția lipsei capacității procesuale de folosință.

Au arătat, de asemenea, că nu au fost părți în cauza soluționată prin Decizia nr. 1094 din 17 martie 2010.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, recurenta-reclamantă

a solicitat admiterea cererii principale și desființarea următoarelor acte subsecvente încheiate în baza contractului de schimb autentificat din 3 septembrie 2004 de B.N.P., J., ca efect al anulării actului principal: contract de vânzare-cumpărare autentificat din 2005 de B.N.P., J., act adițional încheiat la data de 15 noiembrie 2004, încheierea din 2004 a Oficiul Registrului Comerțului, contract de vânzare-cumpărare autentificat din 2009 de B.N.P., J., contractul de garanție reală imobiliară - ipotecă din 2009 autentificat de același birou notarial, contractul de garanție reală imobiliară - ipotecă din 2009 autentificat de B.N.P., J., procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile din 2010. Totodată, a solicitat repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de schimb din 3 septembrie 2004, cu obligarea pârâților E. și F. de a restitui în natură imobilul situat în Craiova, jud. Dolj; radierea din C.F. Craiova, cu număr cadastral provizoriu din C.F. Craiova, cu număr cadastral provizoriu, a ipotecilor autentificate din 2009, precum și a procesului verbal de sechestru din 2010; înscrierea dreptului de proprietate în favoarea SC A. SA asupra imobilului situat în Craiova, județul Dolj, format din teren intravilan în suprafață indiviză de 717,36 mp, ce face parte din totalul de 789,17 mp și construcție compusă din subsol cu 29 încăperi, parter cu 15 încăperi, etaj I cu 27 încăperi și 2 balcoane, etaj II cu 34 încăperi și etaj III cu 31 încăperi.

Prin notele scrise depuse în cauză la data de 04 februarie 2014, s-a invocat faptul că buna-credință a înstrăinătorilor din actele cu titlu oneros survenite pe durata derulării litigiului în anularea schimbului este absentă în toate aceste acte juridice, vânzările constituind operațiuni speculative, având deci o cauză ilicită. Cauza ilicită constituie o cauză de nulitate absolută a actelor juridice oneroase așa încât se impune anularea acestora prin prisma dispozițiilor art. 948 - 966 C. civ.

Sub un prim aspect, recurenta arată că, urmare a constatării nulității absolute a contractului de schimb autentificat din 03 septembrie 2004 de B.N.P, J., devin incidente principiile efectelor nulității, respectiv retroactivitatea, repunerea părților în situația anterioară, anularea actului juridic subsecvent.

A argumentat recurenta în sensul că instanța de apel a reținut în mod greșit că nu s-a înscris la masa credală a debitoarei SC B. SA cu dreptul de creanță corespunzător contravalorii bunului predat, în condițiile în care imobilul situat în mun. Craiova, județul Dolj nu se mai afla în patrimoniul debitoarei încă din perioada 2004-2005.

Înalta Curte observă că, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (6) din V.C.P.C., “

În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”.

Raportat la această dispoziție legală, reiese că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, instanța având obligația de a se pronunța numai asupra a aceea ce părțile au dedus judecății, fără a avea posibilitatea să dea mai mult decât s-a solicitat ori să se pronunțe asupra unei pretenții nesolicitate.

Așa cum reiese din acțiunea precizată, ce face obiectul cauzei, reclamanta

SC A. SA a solicitat, ca urmare a desființării actelor subsecvente încheiate în baza contractului de schimb autentificat din 3 septembrie 2004 de B.N.P., J., repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de schimb din 3 septembrie 2004, cu obligarea pârâților E. și F. de a restitui în natură imobilul situat în Craiova, jud. Dolj.

Raportat la aceste aspect, solicitându-se numai restituirea în natură a bunului, nu se poate acorda contravaloarea acestuia.

În speță sunt incidente și dispozițiile art. 1073 din V.C.C., potrivit căruia “

Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare

”.

Instanța este, de asemenea, ținută să analizeze cererea numai în limita temeiului juridic invocat de reclamant (cauza cererii de chemare în judecată), în speță fiind vorba despre principiile efectelor nulității, respectiv retroactivitatea, repunerea părților în situația anterioară, anularea actului juridic subsecvent.

Înalta Curte constată că anularea actelor subsecvente contractului de schimb și că restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, în condițiile în care bunul nu se mai afla în patrimoniul SC B. SA (fostă S.C. SC K. SA), parte a contractului de schimb autentificat din 3 septembrie 2004 de B.N.P., J., iar societatea era radiată din evidențele Oficiului Registrului Comerțului, la data promovării acțiunii, respectiv 06 decembrie 2011, aspecte care au fost reținute în mod corect de către instanța de apel.

Trebuie subliniat, de asemenea, că la data de 08 aprilie 2014, Tribunalul Dolj a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a SC B. SA, iar prin încheierea de ședință din data de 27 mai 2014, aceeași instanță a admis excepția și raportat la pârâta SC C. SRL, această societate fiind radiată din evidențele Oficiului Registrului Comerțului la data de 27 septembrie 2013.

Capacitatea de folosință a persoanei juridice este acea parte a capacității civile a subiectului de drept colectiv, care constă în aptitudinea sa de a avea drepturi și obligații civile. Prin urmare, data încetării capacității de folosință a persoanei juridice este data încetării ființei acesteia, ulterior acestui moment în sarcina subiectului de drept neputându-se naște obligații.

Motivele de recurs ce vizează reaua credință a intimaților E., F., SC C. SRL și SC B. SA (fostă S.C. SC K. SA) au fost analizate de către instanța de apel, aceasta reținând că subdobânditorii nu pot fi considerați de bună-credință.

Raportat‚ însă, la argumentele mai sus arătate, față de împrejurarea că restituirea în natură, astfel cum a solicitat reclamanta, nu mai era posibilă, aceste motive vor fi înlăturate.

Înalta Curte reține, de asemenea, că prețul ilicit, ca motiv al constatării nulității actelor translative de proprietate, nu poate fi analizat, în condițiile în care instanța nu a fost învestită cu un capăt de cerere distinct, întemeiat pe aceste considerente. Prin notele scrise depuse de reclamantă la data de 04 februarie 2014 (filele 136 și nr. 159 din dosarul Tribunalului Dolj), reclamanta a invocat prețul ilicit, însă ca un alt argument al cererii de chemare în judecată.

De altfel, în fața Instanței Supreme, apărătorul recurentei a arătat că neachitarea prețului în aceste tranzacții succesive a constituit o apărare și nu un capăt de cerere.

În ceea ce privește motivele de recurs ce vizează desființarea contractelor de ipotecă autentificate din data de 06 martie 2009, raportat la dispozițiile art. 1770 din V.C.C., coroborat cu art. 1746, art. 1790, art. 1791 din același cod, Înalta Curte observă că acest argument a fost adus, pentru prima dată, de către reclamanta SC A. SA în apel.

Raportat la prevederile

art. 294 alin. (1) din V.C.P.C., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Motivele de recurs întemeiate pe intenția intimaților-pârâți de a o prejudicia pe recurentă,

vizează

aspecte

ce țin de o eventuală netemeinicie a deciziei atacate

, ce exced căii de atac a recursului.

Având în vedere cele reținute mai sus,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă SC A. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă

SC A. SA împotriva Deciziei nr. 656/2015 din 21 decembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2016.