ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 923/2015

Decizia nr. 923/2015

Deliberând asupra recursurilor de față, reține următoarele:

Prin sentința nr. 361 din 27 februarie 2012, Tribunalul lași, secția a ll-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la executarea în natură a contractului de vânzare - cumpărare din 14 decembrie 2010, respectiv, predarea unei diferențe de 138 de transformatoare complete, conform Anexei 1 la contract, iar în caz de imposibilitate de executare în natură, obligarea pârâtei la plata contravalorii prejudiciului suferit de reclamantă -, respectiv, prețul celor 138 de transformatoare nepredate și daune reprezentând 25 % din prețul contractului.

Ulterior, reclamanta a formulat o cerere completatoare prin care a solicitat rezilierea contractului în litigiu, în ipoteza în care pârâta se află în imposibilitate de executare în natură a obligațiilor contractuale și plata contravalorii uleiului din transformatoarele deja predate și golite de ulei.

Prin Decizia nr. 124 din 10 septembrie 2012, Curtea de Apel lași, secția civilă, a respins apelul reclamantei ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că este corectă soluția primei instanțe, care nu dat eficiență mențiunii din dreptul semnăturii reclamantei - cumpărătoare, în sensul ca bunurile să fie complete, pentru că această mențiune nu se regăsește în cuprinsul contractului și, deci, nu a făcut obiectul negocierii între părți. Instanța a mai reținut că vânzarea transformatoarelor s-a făcut pe riscul cumpărătorului care a acceptat clauza „văzut și plăcut".

Prin Decizia nr. 2944 din 1 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantei și a casat decizia instanței de apel.

Înalta Curte a reținut ca fondată critica reclamantei în sensul că instanțele de fond au făcut o greșită interpretare a contractului, lăsând nelămurită situația de fapt și de drept existentă în cauză. Ca atare, instanța supremă a apreciat că se impune administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate în domeniul energetic care să stabilească dacă există identitate de obiect între diferența de 138 de transformatoare vândute de pârâtă și bunurile ce i-au fost predate efectiv.

În rejudecare, la data de 2 octombrie 2014, apelanta - reclamantă a depus la dosarul cauzei precizări, prin care a majorat contravaloarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata uleiului din transformatoarele deja predate, la suma de 237.368,8 lei, conform concluziilor raportului de expertiză, în loc de 99.927 lei, cât a fost estimată prin cererea de chemare în judecată.

Prin Decizia nr. 253 din 28 octombrie 2014, Curtea de Apel lași, secția civilă, a admis apelul reclamantei și, în consecință, a admis în parte acțiunea acesteia dispunând rezoluțiunea parțială a contractului din 2010, în ceea ce privește vânzarea - cumpărarea unui număr de 68 de transformatoare în valoare de 91.077,16 lei cu T.V.A. Instanța de apel a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 91.077,16 lei actualizată cu rata inflației și suma de 22.769,29 lei cu titlu de daune -interese.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că apelanta -reclamantă a achitat integral prețul transformatoarelor cumpărate de la intimată, conform art. 5.1 din contract, însă a preluat în proprietate un număr de 149 transformatoare, rămânând nepreluate 138 de transformatoare ce fac obiectul prezentului litigiu.

Instanța de apel a reținut că apelanta - reclamantă a refuzat preluarea celor 138 de transformatoare, pe motiv că nu corespund calitativ cu cele înscrise în lista anexă la contract, nu sunt complete și în mare parte sunt goale, or, a reținut curtea de apel, conform proceselor -verbale de negociere și de adjudecare, semnate de către apelantă, metoda aleasă de părți pentru vânzare a fost „văzut și plăcut". Din actele dosarului, reiese că apelanta nu a văzut transformatoarele cumpărate, acceptând să le cumpere fără să le vadă, fapt ce nu-i poate fi imputat intimatei - pârâte, în condițiile în care nu s-a dovedit că apelanta ar fi solicitat să vadă bunurile, iar intimata ar fi refuzat.

Instanța a mai reținut că bunurile nu au fost preluate de către apelantă datorită refuzului acesteia, pentru că nu ar corespunde calitativ, însă, a apreciat curtea de apel, acest refuz este nejustificat întrucât în nicio clauză din contract nu se menționează care ar trebui să fie elementele unui transformator. în plus, a reținut instanța de apel, din rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul lași din 5 octombrie 2012, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a mai multor angajați ai intimatei, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., reținându-se că nu a existat o inducere în eroare a cumpărătorilor din partea membrilor comisiei de valorificare a transformatoarelor intimatei, atâta timp cât în toate anunțurile publicitare se specifică doar că aceste bunuri sunt scoase din uz și propuse spre casare, având un grad ridicat de uzură și deteriorare.

Pornind de la aceste considerente, instanța de apel a reținut că, din cele 138 de transformatoare ce fac obiectul litigiului, 70 de transformatoare au fost identificate în depozitul intimatei, stabilindu-se că acestea corespund cu transformatoarele din lista anexă la contract, conform raportului de expertiză administrat în rejudecare.

Ca atare, s-a reținut că intimata nu și-a îndreptat obligația de predare pentru 68 de transformatoare ce nu au putut fi identificate de către expertul tehnic.

Cât privește cererea apelantei - reclamante de plată a contravalorii uleiului din transformatoarele deja cumpărate, instanța de apel a reținut că o atare cerere excede dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., întrucât împrejurarea că suma solicitată cu titlu de despăgubire a reieșit din concluziile raportului de expertiză, nu-i conferă caracterul de despăgubire ivită după darea hotărârii.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, atât reclamanta, cât și pârâta, criticând hotărârea atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Precizarea apelantei - reclamante, a arătat recurenta, se încadrează în dispozițiile art. 298 raportat la art. 132 alin. (2) C. proc. civ., nefiind o modificare a cererii de chemare în judecare, ci doar o modificare aritmetică a câtimii obiectului.

Recurenta - reclamantă arată că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 969 C. civ. raportat la art. 1020 C. civ. privind rezoluțiunea contractelor, apreciind eronat că intimata nu și-ar fi îndeplinit obligația de predare doar pentru 68 de transformatoare, din cele 138 de transformatoare ce fac obiectul litigiului. Sub acest aspect, a arătat recurenta, instanța de apel nu a ținut cont nici de concluziile expertizei care au stabilit că niciunul dintre cele 138 de transformatoare nu conțin seria și numărul de identificare și, ca atare, nu are corespondență în conținutul contractului.

Pe de altă parte, instanța de apel a interpretat conținutul contractului făcând referire la procesele - verbale de negociere și de adjudecare, deși, conform art. 10.1 din contract, părțile au înțeles să înlăture orice altă înțelegere dintre acestea, anterioară sau ulterioară contractului. Prin urmare, instanța de apel a încălcat voința liber exprimată de părțile contractante în art. 2 din contract, în Anexa 1 la acesta și în cele două condiții stabilite în completarea contractului, prin care s-a stabilit ca intimata să predea transformatoare complete, individualizate prin serie și număr de identificare. De altfel, instanța face confuzie între transformatoare și ansambluri de transformatoare, pentru care expertul însuși a prevăzut că sunt simple componente de transformator.

De altfel, greșit a reținut instanța de apel și faptul că bunurile au fost cumpărate pe riscul reclamantei, atâta timp cât de la încheierea contractului și până la predarea bunurilor, acestea au rămas în paza juridică a pârâtei - cumpărătoare care astfel este ținută să suporte riscul contractului.

Cele 70 de transformatoare identificate în depozitul intimatei și pentru care instanța de apel a reținut executarea dispoziției de predare de către intimată, reprezintă, astfel cum se învederează în raportul de expertiză „ansambluri de transformatoare", iar nu transformatoare conform contractului.

Recurenta a mai învederat că, dată fiind această interpretare eronată a obiectului contractului dedus judecății de către instanța de apel, soluția acestora este nelegală și în ceea ce privește soluționarea celorlalte capete de cerere, în speță, neputându-se reține că intimata -pârâtă și-a exercitat obligația de predare pentru cele 70 de transformatoare, din cele 138 deduse judecății.

Ca atare, a apreciat recurenta - pârâtă, instanța de apel nu a respectat indicațiile deciziei de casare, făcând o simplă inventariere a bunurilor din depozitul recurentei - pârâte, fără a se stabili dacă s-a intervenit în vreun fel asupra celor 138 de transformatoare în intervalul de la data scoaterii la licitație publică a acestora și data la care trebuiau predate reclamantei.

Prin stabilirea eronată a obiectivelor expertizei tehnice, instanța de apel i-a permis expertului să facă aprecieri asupra contractului dedus judecății.

Ambele părți au depus întâmpinare invocând reciproc excepția nulității recursului declarat, conform art. 302

1

lit. e) C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepțiile invocate, conform art. 137 raportat la art. 302

1

lit. e) C. proc. civ., Înalta Curte reține că excepția nulității recursului declarat de recurenta - reclamantă este nefondată, întrucât motivele invocate de aceasta permit încadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 304 pct. 6 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât se invocă nesoluționarea unui capăt de cerere prin admiterea excepției inadmisibilității acestuia din perspectiva art. 294 C. proc. civ., și, respectiv, greșita interpretare a clauzelor contractuale și a dispozițiilor privind rezoluțiunea contractului.

Cât privește excepția nulității recursului declarat de către recurenta - pârâtă, Înalta Curte reține că aceasta este întemeiată, întrucât prin cererea formulată, recurenta nu invocă critici de nelegalitate a hotărârii pronunțate, ci face referire la modul de administrare a probelor în rejudecarea apelului. Nu poate fi reținută susținerea recurentei în sensul că prin obiectivele fixate de instanța de apel ar fi fost încălcată decizia de casare, conform art. 315 C. proc. civ., întrucât textul de lege citat prevede obligativitatea dezlegărilor date în drept de către instanța de recurs pentru instanțele de fond și, respectiv, obligativitatea aceleiași hotărâri pentru instanțele de fond doar în ceea ce privește necesitatea administrării unor probe suplimentare pentru o corectă stabilire a situației de fapt, Înalta Curte neputând să fixeze cadrul - în speță, obiectivele concrete - în care trebuie administrată o probă. Sub acest aspect, instanța de fond este liberă să stabilească orice obiective pentru expertiza dispusă în rejudecare și orice altă probă în vederea unei corecte stabiliri a situației de fapt.

Ca atare, întrucât se formulează doar critici de netemeinicie a deciziei atacate, critici ce nu pot fi încadrate în motivele restrictive ale căii extraordinare a recursului, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului declarat de către pârâtă și, în baza art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., va constata nulitatea acestei cereri de recurs.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, Înalta Curte reține că recursul declarat de către recurenta - reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 294 C. proc. civ. consacră regula: tantum devolutum, quantum judicatum, regulă ce semnifică faptul că, în apel, nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în primă instanță, instanța de apel urmând să verifice doar ceea ce s-a judecat în primă instanță. Ca atare, în faza apelului nu pot fi făcute cereri noi sau modificate elementele acesteia - calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată - elemente ce au fost avute în vedere la darea primei hotărâri judecătorești. Această regulă instituită de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. comportă excepții conform dispozițiilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ., care stabilește că, în apel, pot fi solicitate dobânzi, rate, venituri ajunse la scadență și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe.

Scopul pentru care legiuitorul a instituit o atare regulă este acela de a nu permite surprinderea părții adverse în apel și, implicit, de a nu fi încălcat principiul dublului grad de jurisdicție. Ca atare, această obligație legală instituită de art. 294 C. proc. civ. nu poate fi interpretată decât în coroborare cu dispozițiile art. 298 și, respectiv, art. 132 alin. (2) C. proc. civ., care stabilesc că o cerere nu se socotește modificată în ipoteza în care reclamanta mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii.

În prezenta cauză, se reține că recurenta - reclamantă a solicitat instanței contravaloarea uleiului din transformatoarele deja predate, încă din data de 10 noiembrie 2011 (filele 50 - 51 din dosarul de fond) precizând estimativ valoarea acestei cereri, urmând ca valoarea concretă să fie stabilită prin administrarea probei cu expertiză.

Întrucât proba cu expertiză tehnică de specialitate - care ar fi permis stabilirea câtimii acestui capăt de cerere - a fost respinsă de instanțelede fond în primul ciclu procesual, în cauză, s-a dispus casarea de către Înalta Curte pentru completarea probatoriilor în vederea unei complete stabiliri a situației de fapt. Dat fiind caracterul devolutiv al apelului, cauza a fost trimisă pentru rejudecare nu la prima instanță de fond, ci la instanța de apel, însă casarea precizată în speță este imputabilă instanțelor de fond, Înalta Curte stabilind că instanțele nu s-au preocupat de stabilirea completă a situației de fapt, principiul rolului activ al judecătorului, practic, nearmonizându-se cu inițiativa părților.

Prin urmare, atâta timp cât recurenta - reclamantă a insistat în administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate care să stabilească, între altele, și câtimea capătului de cerere vizând plata contravalorii uleiului, capăt de cerere formulat estimativ în fața primei instanțe de fond, nu se poate reține că în speță cererea reclamantei de precizare a acestei câtimi după administrarea probei solicitate, admisă în rejudecare, este inadmisibilă din perspectiva dispozițiilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ.

O atare interpretare rigidă a instanței de apel încalcă principiul disponibilității și principiul dreptului la un proces echitabil al recurentei -reclamante, întrucât precizarea făcută de către recurenta - reclamantă se încadrează în dispozițiile art. 132 alin. (2), raportat la art. 298 și art. 294 C. proc. civ., în speță, nefiind vorba despre luarea prin surprindere a adversarului căruia i s-a opus o astfel de cerere cu precizarea expresă a cuantificării estimative, încă din 10 noiembrie 2011 și, în contradictoriu cu care s-a solicitat insistând administrarea probei cu expertiză tehnică, fapt impus finalmente, prin decizia de casare.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, prin constatarea inadmisibilității acestei cereri precizatoare, din perspectiva dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., instanța de apel nu s-a pronunțat pe fondul unei cereri deduse judecății, fapt ce impune casarea cu trimitere la curtea de apel, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și, a dreptului la apărare.

Înalta Curte reține ca întemeiat și cel de-al doilea motiv de recurs, relativ la greșita interpretare a clauzelor contractuale și a dispozițiilor legale privind rezoluțiunea contractelor.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că în mod nelegal instanța de apel a apreciat că obiectul contractului de vânzare - cumpărare a fost reprezentat de „ansambluri de transformatoare" și, ca atare, existența a 70 asemenea ansambluri de transformatoare în depozitul pârâtei atestă executarea obligației de predare pentru 70 dintre cele 138 de transformatoare deduse judecății și, deci, refuzul nejustificat al recurentei - reclamante de ridicare a acestora.

Prin urmare, se reține că instanța de apel a făcut o interpretare trunchiată a voinței părților exprimată în contractul de vânzare -cumpărare și în Anexa 1 la acesta, acte ce fac referire expresă la vânzarea de transformatoare. De altfel, proba cu expertiză tehnică de specialitate dispusă în rejudecare relevă expres diferența dintre un transformator și un ansamblu de transformatoare, deși, conchide că pârâta și-ar fi executat obligația de predare pentru 70 de „ansambluri de transformatoare" care nu fac obiectul contractului încheiat de părți.

Pentru aflarea adevărului și pentru o corectă stabilire a situației de fapt, se impune ca instanța de apel să solicite lămuri expertului, având în vedere reținerile contradictorii ale expertizei tehnice preluate de către curtea de apel în motivare.

Se impune, ca atare, casarea deciziei atacate și din această perspectivă, urmând ca instanța de apel să stabilească ce reprezintă bunurile identificate în depozitul intimatei - pârâte și dacă aceste bunuri au făcut obiectul convenției de vânzare - cumpărare deduse judecății.

Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 304 pct. 6 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul recurentei - reclamante și va casa decizia atacată dispunând trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată de recurenta-reclamantă SC A. SRL prin întâmpinare.

Constată nulă cererea de recurs formulată de recurenta - pârâtă SC B. SA Iași împotriva Deciziei nr. 253/2014 din 28 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă, în temeiul art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Respinge excepția nulității recursului invocată de recurenta - pârâtă prin întâmpinare.

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 253/2014 din 28 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2015.