ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3332/2013

Deliberând asupra contestației în anulare, din

examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin

Decizia nr. 4642 din 22 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a ll-a civilă, a admis recursul declarat de pârâta P.E. S. împotriva Deciziei

nr. 88 din 10 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a

ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a modificat-o în

sensul că s-a respins apelul declarat de reclamanta SC L. SRL Șcheia împotriva

sentinței nr. 5502 din 13 decembrie 2010 a Tribunalului Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, și a fost obligată intimata

-reclamantă SC L. SRL Șcheia la plata sumei de 5.715,8 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată, către recurenta - pârâtă P.E.S.

S-a constatat de către Înalta Curte că hotărârea

instanței de apel a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor contractuale,

prin raportare la dispozițiile art. 969 și 1346 C. civ.

Instanța de recurs a arătat că notificarea formulată de

către recurenta-pârâtă nu poate fi apreciată drept o denunțare unilaterală din

partea proprietarului, cu atât mai mult cu cât „proprietar" nu era numai

recurenta-pârâtă ci și pârâtul-intimat P.l., care nu și-a exprimat voința în

nici un fel, neputându-se aprecia că recurenta-pârâtă a acționat în baza unui

mandat tacit din partea acestuia, mai ales că cei doi soți nu se aflau în

relații bune, dovadă fiind faptul că între ei s-a și produs divorțul, iar P.l.

s-a căsătorit cu S.D.E., care este actuala asociată unică a societății

reclamante, fapt ce face să planeze cel puțin o suspiciune de conivență între

reprezentanta reclamantei și pârâtul P.l., iar pe de altă parte, această

notificare, pe care și-a întemeiat reclamanta cererea, nu a fost comunicată

societății reclamante, așa cum o cer prevederile art. 1436 alin. (2) C. civ.,

astfel încât această notificare nu poate avea semnificația unei denunțări

unilaterale a contractului de închiriere, denunțare care să facă aplicabile

prevederile art. 15 lit. b) din contract.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în

anulare SC L. SRL Șcheia, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Contestatoarea susține că instanța nu a reținut corect

probatoriul administrat în cauză și implicit situația de fapt conturată prin

intermediul probelor.

Arată că la dosar existau depuse contractul de închiriere din

15 februarie 2006, dar și declarația olografă a pârâtei din aceeași dată și

notificarea pârâtei din 15 decembrie 2008, prin care aceasta, după ce și-a

asumat o serie de obligații ferme, a denunțat unilateral contractul și a

notificat evacuarea societății contestatoare din spațiu, prejudiciind-o în mod

evident.

Consideră că instanța de recurs nu a observat și nu a

analizat aceste probe care existau la dosar și erau evidente și, dimpotrivă

toate probele sau chiar simplele afirmații ale pârâtei au fost supravalorizate,

reprezentând evidente greșeli materiale.

În consecință, contestatoarea solicită admiterea contestației

în anulare, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului.

Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată că

aceasta nu poate fi primită, în considerarea argumentelor ce succed.

Căile de atac și condițiile în care acestea pot fi

exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece

legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care

ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Fiind reglementată ca o cale extraordinară de atac de

retractare, caracterizată prin caracterul limitativ al motivelor ce pot fi

invocate prin intermediul său, contestația în anulare este deschisă exclusiv

pentru situațiile prevăzute la art. 317 C. proc. civ. (necompetență sau vicii

de procedură), precum și la art. 318 (atunci când hotărârile instanțelor de

recurs sunt rezultatul unor greșeli materiale sau când instanța, respingând

recursul sau admițându-l în parte, a omis a cerceta vreunul din motivele de

modificare sau de casare).

Greșeala materială vizată de teza I a art. 318 C. proc.

civ., constă deci în neobservarea de către instanța de recurs a unui act de

procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată. Când însă instanța a

cunoscut existența și conținutul actului și a făcut asupra lui o apreciere, nu

mai poate fi vorba de o greșeală materială în sensul legii, ci eventual de o

greșeală de judecată, cum ar fi aprecierea probelor, interpretarea unor

dispoziții legale sau rezolvarea unui incident procedural, care nu se poate

însă îndrepta pe calea procedurală aleasă și dedusă judecății, întrucât aceasta

ar echivala cu un recurs la recurs, ceea ce, evident, nu este admisibil.

Se reține deci că pentru a învesti instanța cu calea

extraordinară de atac a contestației în anulare, se impune ca și criticile

formulate să se circumscrie ipotezelor prevăzute de aceste texte de lege.

Or, în speță, criticile formulate vizează fondul cauzei,

respectiv greșita apreciere a probelor și aplicare a legii, nemulțumirea

contestatoarei rezidând din faptul că instanța de recurs nu a interpretat

corect probatoriul administrat.

Din motivația expusă de contestatoare în cuprinsul

contestației sale rezultă că acesta este nemulțumită de modul în care au fost

analizate și apreciate dovezile prezentate de ea în susținerea pretențiilor

solicitate prin acțiunea introductivă.

Contestatoarea nu a indicat niciun motiv relativ la hotărârea

împotriva căreia a exercitat această cale de atac, iar cele dezvoltate cu titlu

de motive ale contestației în anulare nu sunt susceptibile de încadrare în

prevederile enunțate ale art. 318 C. proc. civ., ci privesc nemulțumiri

generice referitoare la hotărârea pronunțată în etapa procesuală a recursului,

solicitând reanalizarea pe fond a cauzei, ceea ce este inadmisibil în această

fază procesuală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge

contestația în anulare promovată de contestatoare împotriva Deciziei nr. 4642

din 22 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a ll-a civilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de

contestatoarea SC L. SRL împotriva Deciziei nr. 4642 din 22 noiembrie 2012

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1& octombrie

2013.