ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3332/2013

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Decizia nr. 4642 din 22 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a admis recursul declarat de pârâta P.E. S. împotriva Deciziei nr. 88 din 10 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a modificat-o în sensul că s-a respins apelul declarat de reclamanta SC L. SRL Șcheia împotriva sentinței nr. 5502 din 13 decembrie 2010 a Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, și a fost obligată intimata -reclamantă SC L. SRL Șcheia la plata sumei de 5.715,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către recurenta - pârâtă P.E.S.

S-a constatat de către Înalta Curte că hotărârea instanței de apel a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor contractuale, prin raportare la dispozițiile art. 969 și 1346 C. civ. Instanța de recurs a arătat că notificarea formulată de către recurenta-pârâtă nu poate fi apreciată drept o denunțare unilaterală din partea proprietarului, cu atât mai mult cu cât „proprietar" nu era numai recurenta-pârâtă ci și pârâtul-intimat P.l., care nu și-a exprimat voința în nici un fel, neputându-se aprecia că recurenta-pârâtă a acționat în baza unui mandat tacit din partea acestuia, mai ales că cei doi soți nu se aflau în relații bune, dovadă fiind faptul că între ei s-a și produs divorțul, iar P.l.

s-a căsătorit cu S.D.E., care este actuala asociată unică a societății reclamante, fapt ce face să planeze cel puțin o suspiciune de conivență între reprezentanta reclamantei și pârâtul P.l., iar pe de altă parte, această notificare, pe care și-a întemeiat reclamanta cererea, nu a fost comunicată societății reclamante, așa cum o cer prevederile art. 1436 alin. (2) C. civ., astfel încât această notificare nu poate avea semnificația unei denunțări unilaterale a contractului de închiriere, denunțare care să facă aplicabile prevederile art. 15 lit. b) din contract. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare SC L. SRL Șcheia, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. Contestatoarea susține că instanța nu a reținut corect probatoriul administrat în cauză și implicit situația de fapt conturată prin intermediul probelor.

Arată că la dosar existau depuse contractul de închiriere din 15 februarie 2006, dar și declarația olografă a pârâtei din aceeași dată și notificarea pârâtei din 15 decembrie 2008, prin care aceasta, după ce și-a asumat o serie de obligații ferme, a denunțat unilateral contractul și a notificat evacuarea societății contestatoare din spațiu, prejudiciind-o în mod evident. Consideră că instanța de recurs nu a observat și nu a analizat aceste probe care existau la dosar și erau evidente și, dimpotrivă toate probele sau chiar simplele afirmații ale pârâtei au fost supravalorizate, reprezentând evidente greșeli materiale. În consecință, contestatoarea solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului.

Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită, în considerarea argumentelor ce succed. Căile de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces. Fiind reglementată ca o cale extraordinară de atac de retractare, caracterizată prin caracterul limitativ al motivelor ce pot fi invocate prin intermediul său, contestația în anulare este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute la art. 317 C. proc. civ. (necompetență sau vicii de procedură), precum și la art. 318 (atunci când hotărârile instanțelor de recurs sunt rezultatul unor greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis a cerceta vreunul din motivele de modificare sau de casare).

Greșeala materială vizată de teza I a art. 318 C. proc. civ., constă deci în neobservarea de către instanța de recurs a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată. Când însă instanța a cunoscut existența și conținutul actului și a făcut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba de o greșeală materială în sensul legii, ci eventual de o greșeală de judecată, cum ar fi aprecierea probelor, interpretarea unor dispoziții legale sau rezolvarea unui incident procedural, care nu se poate însă îndrepta pe calea procedurală aleasă și dedusă judecății, întrucât aceasta ar echivala cu un recurs la recurs, ceea ce, evident, nu este admisibil. Se reține deci că pentru a învesti instanța cu calea extraordinară de atac a contestației în anulare, se impune ca și criticile formulate să se circumscrie ipotezelor prevăzute de aceste texte de lege.

Or, în speță, criticile formulate vizează fondul cauzei, respectiv greșita apreciere a probelor și aplicare a legii, nemulțumirea contestatoarei rezidând din faptul că instanța de recurs nu a interpretat corect probatoriul administrat. Din motivația expusă de contestatoare în cuprinsul contestației sale rezultă că acesta este nemulțumită de modul în care au fost analizate și apreciate dovezile prezentate de ea în susținerea pretențiilor solicitate prin acțiunea introductivă. Contestatoarea nu a indicat niciun motiv relativ la hotărârea împotriva căreia a exercitat această cale de atac, iar cele dezvoltate cu titlu de motive ale contestației în anulare nu sunt susceptibile de încadrare în prevederile enunțate ale art. 318 C. proc.

civ., ci privesc nemulțumiri generice referitoare la hotărârea pronunțată în etapa procesuală a recursului, solicitând reanalizarea pe fond a cauzei, ceea ce este inadmisibil în această fază procesuală. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestația în anulare promovată de contestatoare împotriva Deciziei nr. 4642 din 22 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC L. SRL împotriva Deciziei nr. 4642 din 22 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1& octombrie 2013.