ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2655/2015

Decizia nr. 2655/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pârâta Direcția (Agenția) Generală a Vămilor, solicitând suspendarea executării deciziei nr. 39277 de anulare a autorizației de comisionar vamal din 10 ianuarie 2003 și a celei de curierat rapid din 24 iulie 2003, decizie care rezulta, din corespondenta reclamantei cu D.G.V., ca a fost luată pe data de

27

august

2013, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității și temeiniciei actului și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 451 N. C. proc. civ.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 546 din 18 februarie 2014, Curtea de

Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis

cererea de suspendare a executării, formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și a dispus suspendarea executării deciziei nr. 39277 din 27 august 2013 emisă de A.N.A.F. - D.G.V., cu privire la măsura anulării autorizației de comisionar în vamă din 10 ianuarie 2013, până la pronunțarea instanței de fond.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs

Agenția Națională de Administrare Fiscală

,

criticând-o pentru motive de nelegalitate.

În susținerea recursului recurenta invocă un singur motiv de nelegalitate, reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. respectiv greșita aplicare a legii, cu referire la aplicarea în cauză a dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin argumentele prezentate în susținerea motivului de nelegalitate invocat, se arată, în esență că în mod greșit instanța de fond a dispus suspendarea executării actului administrativ.

Recurenta a arătat că Direcția Generală a Vămilor a emis decizia nr. 50826 din 10 decembrie 2013 prin care măsura de anulare a autorizației de comisionar în vamă din 10 ianuarie 2003 a cărei titulară este SC A. SRL, dispusă prin decizia nr. 39277 din 27 august 2013, își menține valabilitatea, iar măsura de anulare a autorizației de comisionar în vamă care desfășoară activități de curierat rapid din 24 iulie 2003 deținută de SC A. SRL, dispusă prin decizia nr. 39277 din 27 august 2013, se revocă.

Faptul ca Direcția Generală a Vămilor a revocat actul prin care a dispus măsura de anulare a autorizației de comisionar în vamă care desfășoară activități de curierat rapid nu este de natura să creeze o puternică îndoială asupra legalității deciziei contestate.

A susținut recurenta că decizia contestată a fost revocată în ceea ce privește măsura de anulare a autorizației de comisionar în vamă deoarece Biroul Vamal Otopeni Călători precizează că în urma verificării registrului simplificat de evidențe pentru bunurile transportate prin sistemul de expediții express-export a rezultat că SC A. SRL a desfășurat activitate de export curierat rapid în perioada 29 noiembrie 2010-20 august 2013.

Însă în ceea ce privește măsura de anulare a autorizației de comisionar în vamă din 10 ianuarie 2003 a cărei titulară este SC A. SRL nu au apărut date noi și deci s-a menținut această măsură în mod temeinic și legal.

În ceea ce privește paguba iminenta, recurenta a susținut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii acestei condiții, simpla menționare a faptului că primește comenzi nu este de natura să conducă instanța la concluzia că se produce o paguba iminentă.

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 decembrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 februarie 2014, Completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul a rămas fără obiect, pentru argumentele expuse în continuare.

Așa cum s-a arătat și în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, actul administrativ vizat de cererea de suspendare formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, este decizia

nr. 39277 din 27 august 2013 emisă de A.N.A.F. - D.G.V.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș)) și t) din aceeași lege.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Din actele dosarului, rezultă faptul că, prin sentința nr. 3466 din 16 decembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014, s-a dispus respingerea cererii de anulare a deciziei nr. 39277 din 27 august 2013 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Vămilor.

Înalta Curte, având în vedere că cererea de suspendare a fost formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia instanța poate dispune suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond, constată că recursul a rămas fără obiect, întrucât instanța de fond s-a pronunțat în sensul respingerii cererii de anulare a actului atacat.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 546 din 18 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2015.