ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 546/2016

Decizia nr. 546/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând suspendarea executării Procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 28 ianuarie 2014 de B., C., comunicat la data de 03 februarie 2014, prin care s-a stabilit în sarcina SC A. SRL un debit de 293.268,22 lei, reprezentând investiția realizată respectiv "înființarea unei micro-întreprinderi în com. Morteni, județul Dâmbovița aparținând SC A. SRL având ca scop prestarea de servicii pentru populația rurală", cheltuieli declarate neeligibile, proces-verbal de constatare împotriva căreia a formulat contestație în condițiile art. 46 și urm. din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente.

Prin sentința civilă nr. 2144 din 4 iulie 2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2144 din 4 iulie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a declarat recurs.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că hotărârea judecătorească contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate critici de nelegalitate ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta consideră că a invocat în fața primei instanțe împrejurări vădite (argumente) de fapt și de drept, susceptibile a răsturna prezumția de legalitate a actului administrativ contestat, instanța fiind abilitată a se pronunța cu privire la acestea din perspectiva soluționării cererii de suspendare.

În speță, ajutorul de minimis a fost acordat unor beneficiari persoane juridice, entități distincte, înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului cu obiect de activitate diferit, purtând coduri Caen diferite, ajutor de minimis acordat în temeiul unor măsuri distincte. Măsura 121 - „Modernizarea exploatațiilor agricole" și Măsura 312 „Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi" încadrate pe axe diferite, cu obiective reglementate distincte.

În aceeași ordine de idei, în acord cu Regulamentul (Comisia Europeană) nr. 1998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea art. 87 și 88 din tratat ajutoarelor de minimis:

„În cazul în care un stat membru intenționează să acorde ajutoare de minimis unei întreprinderi, acesta trebuie să informeze în scris întreprinderea respectivă în legătura cu valoarea potențială a ajutorului (exprimată ca echivalent-subvenție brut) și în legătura cu caracterul de minimis al acestuia.

Statul membru acordă noul ajutor de minimis numai după ce a verificat că acesta nu va conduce la creșterea nivelului total al ajutorului de minimis primit de întreprindere în perioada care acoperă exercițiul fiscal în cauză, precum și ultimele două exerciții fiscale în acel stat membru, peste plafonul prevăzut la art. 2 alin. (2)."

Iar potrivit art. 2 alin. (2) din același Regulament:

„Valoarea totala a ajutoarelor de minimis acordate unei aceeași întreprinderi nu depășește 200.000 euro pe durata a trei exerciții fiscale."

Dispoziția comunitară este transpusă și în legislația națională, prin Ordinul nr. 567/2008 pentru aprobarea schemei de ajutor de minimis Sprijinirea activităților economice în vederea diversificării economiei rurale și a creșterii calității vieții în spațiul rural, al D., care menține aceleași exigențe în sarcina beneficiarilor cu privire la valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate pe o perioadă de 3 ani consecutivi cumulată cu valoarea alocării financiare acordate.

Or, la momentul verificării și evaluării dosarului cererii de finanțare,

în baza Memoriului Justificativ și a Planului de Afaceri anexate și, nu în ultimul rând, la momentul semnării contractului de finanțare, autoritatea contractantă, în raport de aceleași premise invocate în cuprinsul procesului-verbal contestat a apreciat ca fiind eligibil proiectul propus de SC A. SRL fără a constata existența unor impedimente în ceea ce privește selectarea cererii de finanțare, pe considerentul acordării anterioare a unui ajutor de minimis către SC A. SRL având la dispoziție informațiile aferente complete, astfel cum se regăseau în registrul central al ajutoarelor de minimis.

Cu referire la Declarația privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, completată de SC A. SRL, prin reprezentant legal, în persoana d-lui E., în calitate de administrator, apreciată ca neconformă, de către autoritatea contractantă, atât la data de 02 decembrie 2009, cât și ulterior la data de 02 decembrie 2012, în raport de împrejurarea că, în cuprinsul declarației-referite nu este indicat tipul întreprinderii, ca fiind întreprindere legată recurenta consideră că nu suntem în prezența unei situații din cele reglementate de prevederile art. 4

4

din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, SC A. SRL și SC A. SRL nefiind „întreprinderi legate" în sensul dispozițiilor legale referite, niciuna dintre societăți neavând dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte pe temei contractual sau statutar.

Nu subzistă în cauză nici situația de influență dominantă exercitată prin intermediul unei persoane fizice, reglementată de prevederile art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004 astfel cum se încearcă a se acredita de către autoritatea contractantă cu referire la contractele de prestări servicii intervenite între cele două societăți comerciale.

Recurenta mai arată că în vederea executării obligațiilor asumate prin Contractul de finanțare mulți beneficiari persoane fizice, SC A. SRL nefiind client exclusiv, împrejurare confirmată și de procesul-verbal contestat.

În plus, la data de 01 iunie 2010, deci anterior semnării Contractului de finanțare din 08 iunie 2010, a intervenit Contractul de prestări servicii din 01 iunie 2016 privind efectuarea de lucrări agricole de arat, discuit și cu încărcătorul frontal, contract perfectat de SC A. SRL cu SC A. SRL cu luarea în considerare și a Memoriului Justificativ și a Planului de Afaceri atașate cererii de finanțare.

În ceea ce privește aplicabilitatea, în speță a prevederilor art. 72 alin. (1) lit. (a) - Perenitatea operațiunilor privind investițiile din Regulamentul (Comisia Europeană) nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din F., recurenta apreciază că nu sunt incidente în speță aceste dispoziții legale, deoarece a respectat obligațiile asumate prin contractul de finanțare vizând respectarea pe toată durata contractului a criteriilor de eligibilitate și de selecție înscrise în cererea de finanțare, precum și nemodificarea condițiilor de implementare a proiectului, în contextul în care, chiar anterior semnării contractului de finanțare și fără a exista intenția creării unui avantaj nejustificat unei întreprinderi, avea deja în derulare un singur contract de prestări servicii - efectuare de lucrări agricole cu SC A. SRL, de altfel singurul aferent exercițiului fiscal 2010.

Se mai arată că după semnarea contractului de finanțare a încheiat cu SC A. SRL patru contracte de prestări servicii, similare, câte unul în fiecare din exercițiile fiscale 2011 și 2012 și două aferente exercițiului fiscal 2013, împrejurare ce nu denotă acordarea unei exclusivități societății menționate, ocazionarea unei situații avantajoase nejustificate pentru această societate, în condițiile în care, în perioada de referință 2010 - 2013, astfel de contracte de prestări servicii au fost încheiate și cu alți beneficiari, persoane fizice, cu luarea în considerare a specificului programului de finanțare. Măsura 312 - "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi", Axa III - "îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale ".

Aceste aspecte sunt de natură a crea o puternică îndoială în ceea ce privește legalitatea Procesului-verbal de constatare din 28 ianuarie 2014 emis de intimată, iar instanța se poate pronunța asupra lor fără a fi necesară administrarea de probe în cauză.

În ceea ce privește necesitatea prevenirii unei pagube iminente, apreciată, în mod netemeinic și nelegal, ca nefiind îndeplinită de către instanța de fond, recurenta susține ca și această condiție a fost întrunită, în raport și de înscrisurile contabile depuse la dosar în prima instanță.

Executarea sumei ce face obiectul Procesului-verbal încheiat la data de 28 ianuarie 2014 va duce la nerespectarea obligațiilor de plată a drepturilor de natură salarială către salariați, furnizori și către bugetul de stat, fapt ce va conduce la blocarea activității, cu consecințe negative.

Prin urmare, este mai mult decât evident prejudiciul ce ar putea fi ocazionat prin executarea silită a sumelor stabilite în mod nelegal de intimată.

Această măsură este în acord și cu Recomandarea nr. R(89)/8 adoptata de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13 septembrie 1989, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materia administrativă.

Intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 25 noiembrie 2015, recursul a fost admis în principiu.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 08 iunie 2010, s-a încheiat intre reclamantă, în calitate de beneficiar, și B., în calitate de autoritate contractanta, Contractul de finanțare din 08 iunie 2010, având ca obiect acordarea unui ajutor financiar nerambursabil în condițiile B. 2007-2013, Axa 3, măsura 312, pentru punerea în aplicare a proiectului intitulat: „Înființarea unei micro-întreprinderi în com. Morteni, Județul Dâmbovița, aparținând SC A. SRL având ca scop prestarea de servicii pentru populația rurală".

În acord cu prevederile art. 1 alin. (1) și (2) din Ordinul nr. 567/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis Sprijinirea activităților economice în vederea diversificării economiei rurale și a creșterii calității vieții în spațiul rural, Măsurile de sprijin și acordate întreprinzătorilor și microîntreprinderilor în cadrul prezentei scheme constau în alocări financiare nerambursabile din F. și de la bugetul național, în cuantum de 85% din cheltuielile eligibile ale proiectului, cu respectarea plafoanelor maxime menționate în fisele tehnice ale masurilor.

Contribuția proprie a beneficiarilor schemei de ajutor de minimis trebuie să fie de cel puțin 15% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile."

Valoarea cheltuielilor eligibile suportate din F. și de la bugetul național, aferente proiectului supus verificării, ce a făcut obiectul finanțării nerambursabile este de 293.268,22 lei, din care contribuție din fonduri ale Uniunii Europene 234.614,58 lei - 80% și contribuție publica naționala de la bugetul de stat 58.653,64 lei - 20%.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 2997 din 28 ianuarie 2014 s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit de 293.268,22 lei, reprezentând cheltuieli aferente proiectului intitulat: „Înființarea unei micro-întreprinderi în com. Morteni, Județul Dâmbovița, aparținând SC A. SRL având ca scop prestarea de servicii pentru populația rurală", declarate neeligibile.

În dezvoltarea considerentelor care au dus la efectuarea controlului și emiterea actului administrativ contestat, se precizează că "în baza formularului IRD 01 "Suspiciunea de neregulă/suspiciune de fraudă", emis de C., B. a procedat la efectuarea unei verificări documentare a cazului de suspiciune de nereguli înregistrat la Autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene din 07 noiembrie 2013, ca urmare a nerespectării condițiilor contractuale din Contractul de finanțare din 05 iunie 2010, conținând constatări cu implicații financiare, respectiv:

- s-a constatat existenta legăturilor între acționariatul/administratorul SC A. SRL și administratorul/ acționariatul agentului economic către care prestează servicii, SC A. SRL în sensul ca administratorul, respectiv dl E., este acționar unic și administrator al SC A. SRL," din aceasta perspectiva fiind incidente dispozițiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării Întreprinderilor mici și mijlocii ."se consideră că întreprinderile sunt legate. Cele două societăți își desfășoară activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente".

La cap. 5 din procesul - verbal contestat se precizează că:

- "există o singură persoană care coordonează activitatea desfășurată de cele doua societăți, respectiv dl E., care deține funcțiile cumulate de administrator și asociat unic la SC A. SRL și administrator la SC A. SRL, funcții prin care și-a propus să realizeze investiția similar prin fracționarea investiției totale și depășirea intensității sprijinului financiar astfel încât la finalizarea investițiilor acestea pot funcționa numai ca o singură entitate.

Echipa de control a constatat ca dl E. a acționat în vederea creării de condiții pentru depășirea plafonului maxim al ajutorului financiar nerambursabil, respectiv maxim 200.000 euro, acordat în cadrul schemei de ajutor de minimis aprobată prin Ordinul D. nr. 567/2008 din care face parte și măsura 312 "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi".

Împotriva Procesului - verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 28 ianuarie 2014 de B., C., comunicat la data de 03 februarie 2014, reclamanta a formulat contestație în temeiul art. 46 și urm. din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente.

Reclamanta a respectat procedura prealabilă formulând o contestație adresată pârâtei împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 28 ianuarie 2014.

Potrivit contractului de finanțare intervenit între părți, beneficiarul este în mod direct răspunzător de cunoașterea condițiilor de acordare a finanțării nerambursabile și de solicitare a finanțării în concordanță cu aceste condiții, B. având un rol de supraveghere a procesului de implementare a unui proiect, cu toate etapele pe care le presupune, prin diferite niveluri de verificare și proceduri acreditate de Comisia Europeană.

Astfel, recurenta-reclamantă a procedat la fracționarea artificială a unui proiect de investiții, încercând astfel a se depăși plafonul maxim de sprijin financiar.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul ca s-au creat condiții artificiale de către beneficiarul contractului „prin fracționarea artificială a investiției pentru a beneficia de finanțare în cadrul măsurii 312 din G., obținând astfel depășirea plafonului maxim nerambursabil al sprijinului financiar"

În Ghidul solicitantului pentru Măsura 312 este specificat că Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura nr. 312 sunt, Micro-întreprinderile așa cum sunt definite în Recomandarea Comisiei Europene nr. 361/2003 și în legislația națională în vigoare'' (având mai puțin de 10 angajați și care realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale în valoare de până la 2,0 milioane Euro echivalent în lei).”

Totodată, în Ghidul solicitantului cât și în Fișa Măsurii 312 este specificat că dovada încadrării în categoria de micro-întreprindere se face în baza:

- art. 4 al Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare: o întreprindere nu poate fi considerată micro-întreprindere dacă cel puțin 25% din capitalul social ori din drepturile de vot ale acesteia sunt controlate, direct sau indirect, în comun ori cu titlu individual, de către una sau mai multe organisme ori colectivități publice.

- datele utilizate pentru calculul numărului mediu de salariați, cifra de afaceri netă anuală și activele totale sunt cele raportate în situațiile financiare aferente exercițiului financiar precedent, aprobate de adunarea generală a acționarilor sau asociaților" art. 6 alin. (1) al Legii nr 346/2004. Dacă la întocmirea situațiilor financiare anuale întreprinderea nu se mai încadrează în plafoanele stabilite, aceasta nu își va pierde calitatea de întreprindere mică, mijlocie sau micro-întreprindere decât dacă depășirea acestor plafoane se produce în două exerciții financiare consecutive " art. 6 alin. (2) al Legii nr 346/2004.

Încadrarea în categoria micro-întreprinderi se face în baza Anexei 4. 1. în cazul întreprinderilor nou înființate, ale cărei situații financiare nu au fost aprobate, în condițiile legii, datele cu privire la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală netă și activele totale se determină în cursul exercițiului financiar și se declară pe propria răspundere de către reprezentantul întreprinderii art. 6 alin. (3) al Legii nr. 346/2004, conform modelului prevăzut în anexele 1 și 2.

În concret, în cadrul cererii de finanțare, pentru a se putea evalua proiectul și eligibilitatea acestuia solicitantul completează, își însușește și semnează Declarația din cadrul Anexei 4.1.

Conform acestei anexe solicitantul, pentru a putea fi evaluată corect cererea sa de finanțare, trebuie să completeze corect și conform realității informații privind tipul întreprinderii, respectiv dacă este întreprindere autonomă sau întreprindere parteneră.

În funcție de datele și informațiile menționate chiar de solicitant în această declarație se realizează încadrarea în categoria micro-întreprinderilor a societății comerciale.

De asemenea, în situația în care întreprinderea nu este autonomă și se regăsește în situația de a fi legată sau parteneră calculul este diferit.

În aceste condiții este evident că, solicitantul prin completarea Anexei 4.1. a furnizat informații incorecte dat fiind faptul că cele două societăți la care dl E. este asociat majoritar sunt întreprinderi legate acestea acționând pe aceiași piață sau piețe adiacente, astfel cum acestea sunt definite prin prevederile Legii nr. 346/2004.

În plus, pentru ca un proiect să fie declarat eligibil trebuie să îndeplinească toate criteriile enunțate în Ghidul Solicitantului și în Fișa Măsurii.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 neregula reprezintă, orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

Conform art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, „neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că, în cauză, există neconcordante grave între angajamentele asumate prin cererea de finanțare și situația existentă în fapt, ceea ce echivalează cu o abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, ce conduce la declararea proiectului ca neeligibil și la retragerea ajutorului financiar nerambursabil acordat.

Verificarea privind autenticitatea documentației aferentă ofertelor din cadrul procedurii de achiziții și conformitatea și legalitatea acestor oferte este obligația exclusivă a beneficiarului.

Obiectivul specific al Măsurii 312 de a crea și a diversifica serviciile pentru populația rurală prestate de către micro - întreprinderi, nu a fost atins deoarece din analiza contractelor de prestări servicii ale celor doi beneficiari rezultă că aceștia își prestează servicii reciproc sau către societăți comerciale în care au calitatea de asociat.

SC A. SRL a prestat lucrări la SC A. SRL iar domnul E. deține calitatea de administrator la SC A. SRL și asociat unic și administrator la SC A. SRL.

Rezultă așadar că utilajele achiziționate prin proiect nu contribuie la diversificarea serviciilor pentru populația rurală deoarece acestea sunt destinate deservirii preponderente a membrilor unei singure familii și a firmelor deținute de către aceștia.

În dosarul Cererii de Finanțare se regăsește și declarația completată de domnul E. - responsabilul legal al proiectului în data de 02 decembrie 2009 (data ulterioară înființării SC A. SRL - 02 februarie 2007), prin care acesta indică tipul întreprinderii SC A. SRL, ca fiind întreprindere autonomă care poate să-și desfășoare activitatea în mod independent fără aportul altei societăți legate sau partenere, condiție asumata a fi respectata pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului de finanțare din 28 iunie 2011.

Prin urmare, echipa de control în mod corect a constatat că responsabilul legal al acestei societăți nu a completat în mod corespunzător această fișă fiind omisă înscrierea legăturilor cu SC A. SRL, societate la care deține calitatea de asociat unic și administrator.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a putea dispune suspendarea procesului-verbal de constare din 28 ianuarie 2014 emis de B.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

Legiuitorul național a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speță. Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanță a interesului social cu cel personal, preeminența unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalității.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității activității administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, recurenta-reclamantă nu a prezentat suficiente elemente care să conducă la existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea procesului-verbal contestat.

Deci, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

De asemenea, instanța de control judiciar consideră că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluționarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să justifice urgența. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătorești ce urmează a se pronunța cu privire la cererea de anulare a actului.

Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare,

măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.

Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.

Recurenta a invocat, în sprijinul admiterii cererii de suspendare și Recomandarea (89)8 a Comitetului de Miniștri, însă, trebuie avut în vedere faptul că aceasta vizează sistemul de protecție care poate fi acordat luând în considerare interesele relevante, respectiv ale societății, ale destinatarului actului și ale terțelor persoane.

Un argument în plus, față de cele reținute, este acela că prin sentința civilă nr. 94 din 19 ianuarie 2015 Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantei privind anularea actului administrativ a cărui suspendare se solicită în cauza de față.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

7.Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 2144 din 04 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 februarie 2016.