ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 965/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 965/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu parata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 19.02.2015, înregistrat la AFIR sub nr. 6129, privind proiectul "înființarea unei microîntreprinderi in comuna Dobra, județul Dâmbovița, aparținând S.C. A. S.R.L. având ca scop prestarea de servicii pentru populația rurală", ce face obiectul Contractului de finanțare până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ, având ca obiect anularea actului administrativ atacat.
Hotărârea primei instanțe
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3103 din 23 noiembrie 2015, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x încheiat la data de 19.02.2015 până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a reluat, pe larg, situația de fapt expusă în fața primei instanțe, susținând, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, precum și a dispozițiilor legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR.
În ceea ce privește exitența unui caz bine justificat, a arătat că în mod eronat prima instanță a apreciat faptul că împrejurarea că aceleași aspecte au mai făcut obiectul unei verificări indică o aparență de nelegalitate a titlului executoriu, fără a arăta însă și temeiul juridic, precizând că temeiul verificării din anul 2013 este diferit de cel al verificărilor din 2015.
În opinia recurentei, reclamanta nu a indicat nicio împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat, hotărârea recurată fiind fundamentată pe faptul că autoritatea pârâtă, analizând aceleași documente, a exprimat puncte de vedere opuse, ceea ce face rezonabilă invocarea și aplicarea art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 65/2011.
Potrivit recurentei, este neîntemeiată susținerea că procesul-verbal contestat este nelegal pentru că anterior, printr-un alt proces-verbal de constatare, se reținuse că cele două societăți, beneficiare ale finanțării, nu au fost create în mod artificial.
În speță, neregulile constatate prin titlul executoriu atacat constau în crearea în mod artificial a condițiilor necesare obținerii finanțării, fapt ce are ca efect obținerea unor sume mai mari decât plafonul impus de regula,,de minimis,,.
Recurenta a mai arătat că prima instanță a ignorat existența neregulii, deși există atât elemente obiective, cât și subiective care indică premisele creării de condiții artificiale pentru a beneficia de plăți prin Măsura 312.
Totodată, a învederat că, din actele existente la dosar, nu rezultă pericolul care ar conduce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice măsura suspendării executării actului administrativ atacat.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.
Apărarea intimatei-reclamante
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală.
Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 septembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 25 ianuarie 2018.
II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1.1. Argumente de fapt și de drept relevante
Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării efectelor Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 19.02.2015, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a acestui act, care formează obiectul dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond, dispozițiile art. 14 alin. (2)-(7) aplicându-se în mod corespunzător.
Prin sentința ce formează obiectul recursului, prima instanță a dispus suspendarea executării efectelor Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x 19.02.2015, până la soluționarea definitivă a acțiunii privind anularea acestui act, reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Prin sentința nr. 3012 din 16 noiembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., dispunând anularea Deciziei nr. 14660/21.04.2015, de soluționare a contestației administrative, și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la 19.02.2015 înregistrat la A.F.I.R. sub nr. 6129 și actele care au stat la baza emiterii acestora.
Totodată, a respins cererea de anulare a actelor subsecvente, ca nefondată.
Soluția pronunțată de instanța învestită cu acțiunea în anulare a actului administrativ a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză conferă consistență concluziei că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, iar prin anularea acestui act aparența de drept a fost consolidată.
În ceea ce privește paguba iminentă, această noțiune are în vedere producerea unui prejudiciu, or, măsura dispusă de autoritatea publică recurentă generează o diminuare a patrimoniului intimatei, iar în condițiile în care această consecință este cauzată de un act administrativ în privința căruia a fost răsturnată prezumția de legalitate, prin anularea lui, diminuarea respectivă nu mai are caracter prezumat legal, astfel că și această condiție este îndeplinită.
Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, și dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)."
Altfel spus, prin aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu completările și modificările ulterioare, măsura suspendării executării actului administrativ atacat, dispusă de prima instanță, se prelungește ope legis până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea acestui act.
Așa fiind, se poate trage concluzia că, prin acest text de lege, s-a dat eficiență instituției suspendării actului administrativ dispuse în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care legiuitorul a introdus o nouă ipoteză normativă în corpul legii.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, și, potrivit art. 451 alin. (1) coroborat cu art. 453 din același cod, va obliga recurenta la plata sumei de 2682 RON, cu tiltu de cheltuieli de judecată, către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 3103 din 23 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 2682 RON, cu tiltu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 martie 2018.