ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2539/2017

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 29 decembrie 2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta societatea A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, suspendarea efectelor procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, înregistrat la AFIR sub nr. 15622 din 28 aprilie 2015 privind proiectul "înființarea unei microîntreprinderi în comuna Dobra, Județul Dâmbovița, aparținând reclamantei, având ca scop prestarea de servicii pentru populația rurală", ce face obiectul Contractului de finanțare din 13 iulie 2010, până la soluționarea definitivă a acțiunii privind anularea acestui act administrativ de către instanța de fond.

Cererea a fost formulată în temeiul art. 14, raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr. 1259 din 13 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Societatea A. SRL, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta Societatea A. SRL, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a interpretat și a aplicat greșit prevederile art. 14 și art. 15 raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, reținând neîndeplinirea condiției referitoare la existența unui caz bine justificat. Sub acest aspect, reiterând argumentele prezentate în fața primei instanțe, în esență, recurenta reclamantă invocă:

- nelegalitatea motivului de reziliere a contractului de finanțare, constând în pretinsa completare greșită a declarației privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, respectiv lipsa caracterului autonom al reclamantei, arătând că între societatea recurentă și Întreprinderea Familială B. nu există niciuna din relațiile prevăzute de art. 3 alin. (3) din Recomandarea CE 361/2003, astfel cum a fost acesta transpus în legislația națională prin prevederile art. 44 din Legea nr. 346/2004;

- nelegalitatea motivului de reziliere a contractului de finanțare, constând în crearea de condiții artificiale în vederea obținerii finanțării, arătând că acestea nu există, iar autoritatea intimată a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și de Comisia Europeană;

- actele administrative contestate au fost emise cu încălcarea prevederilor contractuale și legale care definesc "neregula", arătând că, în cauza de față, intimata a constatat că recurenta a săvârșit o neregulă, în lipsa oricărei dovezi privind producerea unui prejudiciu efectiv bugetului general al Comunităților Europene sau bugetelor administrate de acestea ori în numele lor și a bugetului național.

Astfel, în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, întrucât procesul-verbal atacat cuprinde nu unul, ci nenumărate elemente de nelegalitate, fiind emis cu interpretarea greșită a normelor legale incidente și emis în mod abuziv, cu scopul sancționării recurentei reclamante pentru o suspiciune de neregulă.

Cu privire la condiția pagubei iminente, recurenta a arătat că și această condiție este îndeplinită, având în vedere valoarea considerabilă a sumei din procesul-verbal atacat, ce ar determina o incapacitate de plată a recurentei-reclamante. Totodată, se arată că intimata a demarat procedura de executare silită împotriva societății recurente, pentru recuperarea sumelor menționate în actul atacat.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că nu a fost dovedită condiția cazului bine justificat, iar recurenta-reclamantă nu și-a motivat în acest sens cererea, nerezultând împrejurări care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat.

De asemenea, cu privire la condiția pagubei iminente, intimata a arătat că, în cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecință diminuarea patrimoniului recurentei-reclamante, dar atâta timp cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 noiembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 31 mai 2016 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat.

2.1. Argumente de fapt și de drept relevante.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte constată că întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

În cauza dedusă judecății, recurenta-reclamantă a sesizat instanța de contencios administrativ cu cererea de suspendare a executării efectelor procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, înregistrat la AFIR sub nr. 15622 din 28 aprilie 2015, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd faptul că "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Înalta Curte reține că, în cauză, în ceea ce privește cazul bine justificat, sunt elemente care conturează îndeplinirea acestei condiții, având în vedere soluția pronunțată în acțiunea în anulare a actului administrativ ce se solicită a fi suspendat în prezenta cauză. Astfel, prin Sentința civilă nr. 2062 din 14 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2015, a fost anulat ca nelegal actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat în cauza dedusă judecății, respectiv Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 28 aprilie 2015 emis de intimată.

Pronunțarea unei hotărâri în fond, de anulare a actului administrativ, are aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ ce face obiectul cererii de suspendare, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, așa încât este îndeplinită condiția cazului bine justificat, fiind de prisos analiza celorlalte susțineri și apărări ale părților.

Chiar dacă susmenționata sentință civilă nu este definitivă (dosarul având ca obiect recursul declarat de AFIR împotriva Sentinței civile nr. 2062 din 14 iunie 2015 a Curții de Apel București se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, nefiind fixat prim termen de judecată), această sentință are o putere de lucru judecat relativă și constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și efectuării unei evaluări aprofundate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru suspendarea actului administrativ atacat.

În ceea ce privește ceea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte reține că, în speță, este întrunită și condiția pagubei iminente, așa cum este definită de prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile prezentate de societate, în faza procesuală a recursului, se demonstrează faptul că, deși a fost pronunțată soluția pe fondul cererii de anulare a actului atacat (la 14 iunie 2016), intimata-pârâtă a procedat la punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 28 aprilie 2015, demarând executarea silită a recurentei-reclamante în cadrul Dosarului de executare nr. xx/2DOB prin organizarea vânzării la licitație, conform Anunțului privind vânzare pentru bunuri mobile nr. 102267 din 28 septembrie 2016.

Având în vedere cele expuse, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 pentru admiterea măsurii provizorii solicitate de reclamantă până la rămânerea definitivă a Sentinței civile nr. 2062 din 14 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2015.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, găsind fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (2) din același Cod coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta societatea A. SRL, va casa sentința atacată și, rejudecând, va admite cererea reclamantei de suspendare a executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 28 aprilie 2015, emis de AFIR, până la rămânerea definitivă a Sentinței civile nr. 2016 din 14 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2015.

Văzând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta reclamantă și soluția dată în rejudecare, Înalta Curte va admite cererea în discuție, dar va reduce cuantumul onorariului de avocat achitat în prezenta cale de atac, conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la volumul de activitate și la înfățișările necesare în fața instanței de recurs ale apărătorului desemnat de cabinetul de avocatură, angajat în cauză de recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta societatea A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 1259 din 13 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Admite cererea de suspendare.

Dispune suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 28 aprilie 2015, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare care face obiectul Dosarului nr. x/2015.

Admite, în parte, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Obligă intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale la plata către recurentă a sumei de 620 RON, reprezentând onorariu de avocat și taxă judiciară fond și recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM