Decizia nr. 1119/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1695/2015 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12.03.2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/25.02.2015, privind proiectul cu codul x/16.07.2010 și titlul "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea micro-întreprinderii A. S.R.L. și a sancțiunii aplicate, de restituire a sumei de 852.343.98 RON, precum și suspendarea executării acestui proces-verbal până la soluționarea definitivă a cauzei.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 1695 din data de 15 iunie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate cererea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare nr. x/25.02.2015 și cererea de anulare a procesului-verbal de constatare și a deciziei nr. x/11.03.2015 emise de A.F.I.R., formulate de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat, iar în privința acțiunii în anulare, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea recursului, s-a arătat că instanța de fond nu a acordat cuvântul părților pe admisibilitatea și administrarea probelor pentru capătul de cerere având ca obiect anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, nu a pus în discuție acest capăt de cerere și niciuna dintre părți nu a formulat concluzii în acest sens. Astfel, deși în ședința publică din data de 15.06.2015 a fost pusă în discuția părților doar cererea de suspendare a executării actului administrativ, prin sentința recurată instanța s-a pronunțat atât asupra cererii de suspendare cât și asupra acțiunii în anulare a aceluiași act administrativ, încălcând dispozițiile art. 224, 231, 237, 392 și 394 C. proc. civ., ceea ce atrage incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de fond nu a motivat și demonstrat avantajele obținute de beneficiarul finanțării, invocate de către autoritatea pârâtă ca urmare a legăturilor comerciale cu S.C. B. S.R.L. și s-a limitat la a prelua argumentele A.F.I.R. referitoare la neîntrunirea condițiilor de eligibilitate a proiectului, fără a ține cont de finalitatea avută în vedere la implementarea acestuia și de obiectivele legislației europene. Recurenta A. S.R.L. a criticat sentința instanței de fond și prin prisma cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că soluția pronunțată este rezultatul unei aplicări și interpretări greșit a dispozițiilor art. 4 alin. (8), art. 6 și art. 18 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 65/2011, art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011. Astfel, instanța de fond a validat măsurile dispuse de A.F.I.R., fără a analiza corectitudinea determinării cuantumului creanței bugetare, gravitatea, amploarea, persistența și repetarea nerespectării constatate, atitudinea culpabilă sau intenționată în săvârșirea neregulii sancționate. De asemenea, nu s-a avut în vedere faptul că reclamanta a atins obiectivele specificie și operaționale ale Măsurii 312 și a declarat autorității pârâte toate aspectele (amplasament, beneficiarul lucrărilor etc), pe care ulterior le-a considerat ca fiind nerespectări ale contractului. Reclamanta a apreciat că este nelegală și soluția pronunțată asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat, aceasta fiind rezultatul unei încălcări sau aplicări greșite a normelor de drept material, în condițiile în care societatea a dovedit existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, astfel cum impun dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Apărările formulate de autoritatea intimată Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investitiilor Rurale a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii, arătând, în esență, că instanța de fond a dat o corectă dezlegare pricinii dedusă judecății, analizând în concret motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, prin raportare la probele administrate și la legislația aplicabilă cauzei.

Procedura derulată în recurs Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. civ. Prin decizia nr. 326/1.02.2018 completul de filtru a respins ca tardiv formulat recursul reclamantei A. S.R.L. împotriva soluției pronunțate asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ prin sentința nr. 1695 din data de 15 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin aceeași decizie a fost admis în principiu recursul declarat împotriva soluției pronunțate asupra acțiunii în anulare și s-a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, la data de 15 martie 2018.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a normelor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce succed: Prin acțiunea dedusă judecății reclamanta A. S.R.L. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/25.02.2015 și decizia nr. 8793/11.03.2015 emise de A.F.I.R., prin care s-a stabilit în sarcina societății o creanță principală în cuantum total de 852.343.98 RON, rezultată din derularea proiectului cod x/16.07.2010 - "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea micro-întreprinderii A. SRL". Reclamanta a solicitat și suspendarea executării procesului-verbal până la soluționarea definitivă a cauzei. Prin sentința recurată instanța de fond a soluționat ambele capetete de cerere formulate, atât cererea de suspendare a executării, cât și acțiunea în anulare a actelor administrative contestate . Procesul civil este guvernat de principii fundamentale pe baza cărora se stabilesc raporturile dintre instanța de judecată, părțile litigante și ceilalți participanți la proces, legat de activitatea lor procesuală. Principiile fundamentale reprezintă reguli esențiale ce determină structura procesului civil și guvernează întreaga activitate judiciară, iar nerespectarea acestora este sancționată cu nulitatea actelor de procedură, atrăgând casarea hotărârii judecătorești astfel pronunțate. Unul dintre aceste principii fundamentale este principiul contradictorialității dezbaterilor. Contradictorialitatea conferă părților dreptul să participe în mod egal la prezentarea, argumentarea și dovedirea drepturilor lor în cursul desfășurării procesului, să discute și să combată susținerile făcute de fiecare dintre ele și să-și exprime opinia asupra inițiativelor instanței, în scopul stabilirii adevărului și al pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. In virtutea contradictorialității, părțile își aduc reciproc la cunoștință pretențiile apărările și probele de care înțeleg să se folosească la proces, prin cererile scrise adresate instanței. Judecata nu se poate face decât dupa legala lor citare, în cursul procesului toate părțile sunt ascultate în mod egal, inclusiv asupra împrejurărilor de fapt sau de drept puse în discuție de instanță, iar încuviințarea probelor se face în sedință publică, dupa prealabila lor discutate de către părți. În același timp, între principiul contradictorialității, principiul dreptului la apărare și principiul egalității părților în procesul civil există o relație indisolubilă, primul constituind o garanție a respectării celorlalte două principii. Examinând sentința recurată, dar și înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte constată că acțiunea reclamantei a fost soluționată la primul termen de judecată, iar instanța s-a pronunțat asupra ambelor capete de cerere, deși în ședința publică de judecată concluziile părților au vizat doar cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate. Acțiunea în anulare nu a fost susținută, respectiv combătută de către părți, iar în privința acesteia nu s-au încuviințat și administrat probe. Aceste împrejurări rezultă cu evidență din partea introductivă a hotărârii, din notele grefierului depuse la dosar, din înregistrarea audio a ședinței de judecată și sunt confirmate și de către reprezentanții ambelor părți prezente în fața instanței. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanța a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, dar și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. Conform celor expuse în precedent, Înalta Curte constată că instanța de fond a soluționat acțiunea în anulare a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/25.02.2015 și a deciziei nr. 8793/11.03.2015 emise de A.F.I.R., cu încălcarea principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 13 și 14 C. proc. civ. Pe de altă parte, în jurisprudența C.E.D.O. s-a stabilit că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei din 13 mai 1980). Acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea din 28.04.2005, cauza Albina contra României). Inalta Curte apreciază că pronunțarea sentinței instanței de fond în condițiile sus-arătate atrage sancțiunea nulității, ceea ce determină incidența cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care impune casarea în parte a hotărârii și trimiterea cauzei la aceeași instanță de fond, în vederea rejudecării acțiunii în anulare cu respectarea tuturor prevederilor legale și a principiilor care guvernează procesul civil, pentru asigurarea drepturilor procesuale ale părților. Casarea "în parte" a sentinței este determinată de rămânerea definitivă a soluției pronunțate asupra cererii de suspendare a executării, potrivit deciziei nr. 326 pronunțate în completul de filtru la data de 01.02.2018 . Date fiind măsurile menționate, instanța de recurs nu va mai analiza motivele de recurs subsumate cazurilor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi reluate de către reclamantă și avute în vedere cu ocazia soluționării pe fond a cauzei. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. x și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată, în privința cererii de anulare act administrativ și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.