ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2154/2015

Decizia nr. 2154/2015

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2010, la data de 15 martie 2010, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. și C., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute parțiale a Certificatului de înregistrare a desenului/modelului industrial cu denumirea „Plăci din material plastic ce înglobează materiale de construcții”, titular B., în ceea ce privește modelul industrial nr. 6 intitulat „Acoperiș din țigle” emis de către C. si obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că certificatul de înregistrare a modelului eliberat la data de 27 septembrie 2004, în ceea ce privește modelul nr. 6 intitulat „model de acoperiș din țigle”, emis de către C. în favoarea pârâtului B., a fost eliberat cu încălcarea condițiilor imperative prevăzute de dispozițiile art. 6 alin. (2), (4) și art. 7 din Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale, republicată (respectiv art. 9 alin. (2), (4) și (10) din Legea nr. 129/1992 în vigoare la momentul depunerii cererii și obținerii certificatului a cărui anulare parțială solicităm a se constata) - Legea nr. 129/1992.

La data formulării cererii de înregistrare a modelului/desenului industrial, pârâtul nu a invocat vreo prioritate în legătură cu aducerea la cunoștința publicului a modelului a cărui protecție a solicitat prin emiterea certificatului atacat, așa încât, față de ambele momente (al depunerii cererii de înregistrare, respectiv al datei de prioritate), a invocat vicierea caracterului de noutate al modelului industrial nr 6 întrucât acest model era cunoscut publicului atât în țară, cât și în străinătate, mult anterior datei de solicitare a înregistrării în favoarea pârâtului.

De asemenea, desenele/modelele industriale trebuie să aibă caracter individual. Conform art. 6 alin. (4) din Legea nr. 129/1992 (respectiv art. 9 alin. (4)), un desen sau model industrial are un caracter individual dacă impresia globală pe care o produce asupra utilizatorului avizat este diferită de cea produsă asupra unui asemenea utilizator de orice alt desen sau model industrial făcut public.

Cu alte cuvinte, modelului intitulat „acoperiș din țigle” pentru care s-a obținut protecție prin certificatul emis de către C. în favoarea pârâtului B. nu a îndeplinit condițiile de înregistrare impuse de art. 6 (respectiv art. 9) din Legea nr. 129/1992, anume nu a îndeplinit condițiile de noutate si caracter individual iar ca atare, în baza art. 42 (respectiv 45), certificatul de înregistrare model industrial este anulabil.

Acest model industrial din litigiu este cunoscut încă din anul 1987 în mai multe variante constructive (ca tehnică de fabricație, material, tehnică de prindere, fixare etc.) dată mult anterioară datei de depunere a cererii de înregistrare a modelului industrial a cărui anulare se solicită.

Prin sentința civilă nr. 1992 din 13 noiembrie 2012, Tribunalul București a admis cererea, a constatat nulitatea absolută parțială a Certificatului de înregistrare a desenului/modelului industrial din 2003 cu denumirea „Plăci din material plastic ce înglobează materiale de construcții, titular B., în ceea ce privește modelul industrial, intitulat „acoperiș din țigle” și a obligat pârâtul B. la plata către reclamantă a sumei de 7.563,80 lei, cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, învestită cu soluționarea apelului declarat de pârât, prin Decizia nr. 70/A din 25 februarie 2014, a respins, ca neîntemeiată, excepția tardivității completării apelului și a respins, ca nefundat, calea de atac pentru considerentele ce urmează:

Referitor la respingerea cererii de recuzare formulate în fața primei instanțe, apelantul nu a indicat nicio critică în mod concret, iar din examinarea dosarului rezultă că cererea a fost soluționată cu respectarea dispozițiilor legale.

În ceea ce privește critica vizând calitatea procesuală activă a reclamantei în prezenta acțiune, s-a constatat că cererea ce a format obiectul dosarului de fond a fost una de constatare a nulității absolute parțiale a unui certificat de înregistrare a desenului/modelului industrial, întemeiată pe art. 42 din Legea nr. 129/1992, text care conferă în mod expres calitate procesuală activă oricărei persoane interesate. În condițiile în care reclamanta produce și comercializează materiale de construcții, inclusiv plăci de acoperiș tip țiglă, respectiv același tip de produse pentru care pârâtul și-a înregistrat modelul industrial, ea are atât calitatea procesuală cât și interesul de a promova acțiunea.

În ceea ce privește criticile referitoare la modalitatea de convocare a părții la expertiză, precum și cele privind conținutul raportului întocmit, s-a constatat că aceste critici nu ar putea fi formulate direct în apel, câtă vreme acestea nu au fost invocate în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (3) și 212 C. proc. civ., la termenul imediat următor depunerii raportului de expertiză.

Din actele dosarului a rezultat că raportul a fost depus la dosar la data de 26 aprilie 2011, după încheierea ședinței, din referatul întocmit la finalul încheierii de la acest termen rezultând că instanța a dispus comunicarea raportului către părți. La termenul din 21 iunie 2011, s-a amânat cauza pentru soluționarea cererii pârâtului de ajutor public judiciar, însă la termenul următor, cel din 27 septembrie 2011, pârâtul nu a formulat niciuna dintre criticile expuse în cererea de apel, situație în care pretinsele nulități relative invocate s-au acoperit. Faptul că pârâtul a formulat o plângere penală împotriva expertului nu suplinește neîndeplinirea obligațiilor sale procedurale de a invoca nulitatea raportului de expertiză în fața instanței civile, în conformitate cu prevederile C. proc. civ.

În ceea ce privește critica referitoare la respingerea cererii de suspendare formulate de pârât, s-a constatat că această cerere a fost motivată de formularea plângerii penale împotriva expertului. Or, potrivit art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru a interveni suspendarea procesului civil era necesar a se dovedi nu doar simpla formulare a unei plângeri penale, ci începerea urmăririi penale pentru o faptă ce ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra pricinii, ceea ce nu s-a dovedit în cauză, astfel că soluția de respingere a cererii de suspendare este corectă.

Cu privire la modalitatea de afișare a datelor pe portalul instanțelor, s-a reținut că, potrivit regulamentului de ordine interioară, soluția de la termenele de judecată se trece și în condica de ședință, astfel încât, dacă ar fi apreciat că informația publicată pe internet este neclară, pârâtul avea la dispoziție condica de ședință, pe care ar fi putut să o consulte, mai ales că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., pârâtul avea îndatorirea de a urmări desfășurarea procesului.

De altfel, astfel cum este descrisă de apelant (fila 34), soluția de pe portal evidenția clar că nu s-a amânat judecata, ci pronunțarea, astfel încât nimic nu îl împiedica să depună la dosar concluzii scrise, dacă aprecia necesar.

În ceea ce privește pretinsa neclaritate a datei la care a fost pronunțată sentința, din minuta întocmită cu ocazia deliberării rezultă cu claritate că soluția s-a pronunțat la 13 noiembrie 2012, ceea ce coincide cu datele menționate în încheierile de amânare a pronunțării întocmite în dosar și cu mențiunile din practicaua și dispozitivul sentinței.

Aceeași instanță, prin Decizia nr. 211/A din 14 mai 2011 a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 5.492 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În motivare s-a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 282

2

C. proc. civ., deoarece instanța de apel, învestită cu o cerere accesorie privind plata cheltuielilor de judecată, a omis a o soluționa.

Totodată, a constatat incidente dispozițiile art. 274 C. proc. civ., deoarece în consecința respingerii apelului ca nefondat, apelantul pârât a căzut în pretenții, impunându-se dezdăunarea petentei pentru cheltuielile efectuate cu procesul.

Pârâtul a declarat recurs împotriva ambelor decizii.

Prin recursul formulat împotriva Deciziei nr. 70A din 25 februarie 2014 întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., pârâtul învederează că instanța nu analizează excepția calității procesuale a SC A. SRL, de persoană îndreptățită, potrivit pct. 3, 4, 5 din art. 11 al Directivei Parlamentului European și a Consiliului nr. 98/71/CE/ din 3 octombrie 1998, privind protecția juridică a desenelor și modelelor industriale, legislație prioritară pentru România, stat al U.E.;

instanța nu a mai dorit să constate că la instanța de fond și apoi la cea de apel, a solicitat suspendarea judecații, potrivit art. 183 C. proc. civ., pentru fals, pentru utilizarea unor probe, fără nicio legătură cu modelul industrial, și care ar demonstra că SC A. SRL utilizează legal acest model industrial, certificatul fiind anulabil; că urmare a unor plângeri penale anterioare pentru utilizarea de probe false, echipa SC A. SRL și-a modificat apărarea; că atunci când judecătorul constată un fals, acesta este obligat de lege să trimită dosarul cauzei organului penal specializat, solicitând cercetarea judecătorilor pentru infracțiunea de fals că un proces-verbal intern, nu este o probă de care cineva ar fi obligat să țină seama, neapărând în presă sau în revistele sau albumele de profil; că nu i s-a permis un avocat din oficiu sau un expert care să îl apere; că probele atașate expertizei nu au fost decât fragmente, trunchieri și prelucrări a unor documente, prezentate la o scara redusă, cu indicarea precisă a sursei lor, motiv de anulare a expertizei.

Prin recursul declarat împotriva Deciziei nr. 211 din 14 mai 2014, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ. se arată că s-au

încălcat formele de procedură la cererea de recuzare a completului de judecată deoarece a depus o posibilă cerere de recuzare a completului de judecată și că cererea de recuzare pentru al doilea motiv era formulată și în finalul întâmpinării.

O altă critică se referă la împrejurarea că instanța a respins cererea de amânare a cauzei fără motivare, deși a indicat explicit numărul celor trei dosare de pe rolul instanțelor din Galați, în care era citat la aceeași dată, iar completul putea să aibă o poziție activă și să verifice existența celor trei cauze.

Al treilea motiv de recurs, se referă la faptul că, deși prin întâmpinare s-a solicitat suspendarea judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 183 C. proc. civ., cererea a fost respinsă ca fără legătură cu cauza.

Un ultim motiv de recurs se referă la eludarea cererii din întâmpinare, ca și greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata, prin întâmpinare, invocă nulitatea recursurilor declarate, în principal, iar în subsidiar respingerea acestora ca nefondate.

În etapa procesuală a recursului s-a încuviințat reclamantului cererea de ajutor public judiciar, sub forma asistenței juridice prin avocat, beneficiu al legii la care acesta a renunțat la 2 iunie 2015.

Înalta Curte, analizând deciziile prin raportare la criticile formulate, constată caracterul nefondat al recursurilor pentru argumentele ce succed.

Prioritar, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția nulității recursurilor este nefondată față de împrejurarea că, deși sumar prezentate, o parte din criticile formulate reprezintă critici de nelegalitate, astfel cum se va arăta în continuare.

Art. 3 referitor la cerințele privind protecția desenului industrial, art. 4 privind noutatea desenului industrial și art. 5 vizând caracterul individual al desenului industrial din Directiva Parlamentului European din 13 octombrie privind protecția juridică a desenelor și modelelor indicate de recurent în critica adusă instanței de apel în sensul repronunțării asupra excepției calității procesuale active a SC A. SRL, nu au legătură cu motivul invocat, lipsa calității procesuale active.

Contrar opiniei recurentului, instanța s-a pronunțat asupra motivului de apel, cu un conținut identic celui din recurs.

Astfel, în hotărâre se arată că dispozițiile art. 42 din Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor conferă calitate procesuală activă oricărei persoane interesate, cum este și cazul reclamantei care produce și comercializează plăci de acoperiș tip țiglă, tip de produse pentru care pârâtul și-a înregistrat modelul industrial.

Osebit de critica formulată, nepronunțarea asupra excepției lipsei calității procesuale a reclamantei, de precizat că și Directiva Parlamentului European nr. 98/71/CE din 13 octombrie, prin art. 11, îndrituiește orice persoană interesată să solicite anularea unui model industrial.

Nu subzistă nici critica vizând greșita soluționare a motivului de apel referitor la aplicarea necorespunzătoare a dispozițiilor art. 183 C. proc. civ. raportat la art. 244 C. proc. civ.

Așa cum a arătat și instanța superioară de fond, suspendarea facultativă prevăzută de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. se poate dispune doar dacă s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, ipoteză ce nu se regăsește în cauză.

Solicitările recurentului în sensul că judecătorii cauzei să fie cercetați pentru fals și complicitate la fals în temeiul dispozițiilor art. 183 C. proc. civ. și, drept consecință, să se dispună suspendarea judecății pricinii, nu pot fi primite, dat fiind condițiile impuse de legiuitor pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților.

Dispozițiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ. permit verificarea deciziilor pronunțate în apel doar cu privire la legalitatea acestora. Cum nemulțumirile recurentului vizând modalitatea de interpretare a probelor administrate reprezintă aspecte de netemeinicie, criticile formulate nu pot fi analizate în etapa procesuală a recursului.

Se constată, de asemenea, că deși sunt indicate drept temeiuri ale recursului și pct. 5, 7 și 8 ale art. 304 C. proc. civ. recurentul nu a dezvoltat critici ce pot fi încadrate în motivele de casare ori de modificare menționate.

Cât privește recursul declarat împotriva Deciziei nr. 211 din 14 mai 2014 prin care s-a dispus completarea dispozitivului Deciziei nr. 70/A din 25 februarie 2014, va fi analizată doar critica referitoare la greșita obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, întrucât toate celelalte critici se referă la Decizia nr. 70/2016, critici ce nu au fost dezvoltate în recursul declarat împotriva acestei decizii.

Critica este nefondată dat fiind poziția de parte câștigătoare în proces a reclamantei astfel încât dispozițiile art. 274 C. proc. civ. au fost corect aplicate.

Înalta Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursurilor, formulată de intimata reclamantă SC A. SRL.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 70/A din data de 25 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, și împotriva Deciziei nr. 211/A din data de 14 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurent la plata sumei de 2745 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC A. SRLdosar

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2015.