ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 865/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 23 martie 2010, sub nr. 14968/3/2010, reclamanta SC T.J.D. SRL a chemat în judecată pe pârâții M.I. și O.S.I.M., solicitând instanței că, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea desenului industrial „P.J.” înregistrat din data de 11 septembrie 2002 și radierea acestui desen din Registrul de Desene și Modele, pentru neîndeplinirea condițiilor de înregistrare a unui desen industrial, respectiv noutatea și caracterul individual.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 42, art. 22 alin. (3) lit. a) și lit. c, art. 2, art. 6, art. 7 din Legea nr. 129/1992, prevederile Regulamentului de aplicare al Legii nr. 129/1992, art. 35 alin. (2) și art. 86 din Legea nr. 84/1998, art. 5 alin. (1) lit. a), art. 9 și urm. din Legea nr. 11/2001 privind combaterea concurenței neloiale, art. 998 C. civ., art. 11 alin. (1) lit. c), art. 14 și art. 16 din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială. La data de 12 octombrie 2010, judecarea cauzei a fost suspendată în condițiile art. 155 1 C. proc. civ., fiind reluată la data de 25 ianuarie 2011. De asemenea, s-a dispus suspendarea la data de 6 septembrie 2011, cu reluarea judecății la data de 28 februarie 2012, după ce reclamanta a susținut că înțelege să își întemeieze cererea pe documentele depuse la data de 6 septembrie 2011, traduse și legalizate.

La data de 24 aprilie 2012, reclamanta și-a restrâns cererea, arătând că solicit anularea parțială a desenului industrial numai în privința primelor două reprezentări grafice ale acestuia. La termenul de judecată din data de 16 iunie 2010, au fost respinse excepția inadmisibilității cererii de anulare a desenului și excepția autorității de lucru judecat, iar la termenul din 22 martie 2011, a fost respinsă că neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, ambele excepții fiind invocate prin întâmpinare. Prin concluziile depuse pentru termenul de judecată din data de 22 martie 2011, pârâtul a reiterat apărările formulate prin întâmpinare sub aspectul puterii de lucru judecat, în condițiile art. 1201 C. civ., ce a fost pus în discuția părților și reținut spre soluționare ca aspect probator, iar nu ca excepție de procedură.

Prin sentința civilă nr. 1576 din 25 septembrie 2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins cererea ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. În motivarea sentinței, tribunalul a reținut că p ârâtul M.I. este titularul certificatul de înregistrare a desenului sau modelului industrial pentru „P.J.”, 5 modele, cu protecție de la data depozitului, 11 septembrie 2002. După obținerea acestui certificat, au existat mai multe contestații formulate de alte două societăți comerciale, pronunțându-se hotărâri judecătorești irevocabile de respingere a aceluiași certificat de înregistrare a unui desen industrial. În cauză, a fost efectuată o expertiză tehnică judiciară, care a avut în vedere următoarele înscrisuri depuse la dosar: catalog de produse al firmei S.; catalog de produse al firmei A.A.K.

și declarația administratorului firmei; catalog de produse și prețuri ale firmei A.A.K. și declarația administratorului firmei; secțiune de profil și declarația reprezentantului firmei A.A.K.; catalog de produse al firmei B.P. N.V. și scrisoarea de confirmare a directorului general al firmei, că numai documentele D1 și D5 pot fi relevante pentru stabilirea noutății, celelalte neavând o dată certă. Expertul nu a luat în considerare declarațiile reprezentaților societăților comerciale sub acest aspect. Raportat la cele două documente reținute, expertul a stabilit că desenul pârâtului nu este nou sub aspectul reprezentărilor grafice din certificatul de înregistrare 1, 2 și 3 (respectiv reprezentările grafice 1.1.

și 2.1. din desenul industrial nu sunt noi având în vedere înscrisul D5 catalog de produse al firmei B.P. N.V.) Soluționând obiecțiunile pârâtului, la data de 19 iunie 2012, instanța a înlăturat concluziile întemeiate pe catalog de produse al firmei S., deoarece reclamanta arătase anterior că nu înțelege să se folosească de acest document pentru soluționarea cererii.

Examinând cerințele de registrabilitate a unui desen industrial, prevăzute de legea în vigoare la data solicitării de înregistrare (1 iulie 2002, dată depozit 11 septembrie 2002), respectiv de art. 8 și art. 9 din Legea nr. 129/1992, în forma în vigoare în 2002, anterior modificării sale prin Legea nr. 585/2002, tribunalul a constatat, în primul rând, că nu se impune a fi analizată cerința caracterului individual, înțeleasă că acea aptitudine a modelului de a nu produce o impresie globală apropiată de desenele și modelele anterior divulgate, apreciată și raportat la gradul de libertate al creatorului, deoarece nu era expres prevăzută drept condiție la momentul depozitului constituit de pârât.

În al doilea rând, în ceea ce privește caracterul nou al desenului, tribunalul a reținut că pârâtul a invocat în apărare o serie de litigii penale sau civile ce au stabilit caracterul de noutate al desenului său industrial. Aceste litigii au fost inițiate de alte societăți comerciale decât reclamanta de față, iar analiza noutății nu a fost făcută în raport de catalogul de produse al firmei B.P. N.V. Pentru lipsa identității de părți și de cauză, excepția de procedură a autorității de lucru judecat a fost respinsă că neîntemeiată, însă puterea de lucru judecat a fost reținută spre analiză sub forma prezumției, că mijloc de probă de natură să stabilească raporturile juridice dintre părți [art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ.].

Astfel, își manifestă efectul său pozitiv, în sensul că cele dezlegate în litigiul anterior se impun și în prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai fi contrazise. Această prezumție are caracter relativ față de reclamanta din cauză, deoarece aceasta nu a fost parte în litigiile anterioare astfel, încât situația de fapt reținută în hotărârile judecătorești anterioare poate fi răsturnată de reclamantă prin administrarea unor probe apte să răstoarne prezumția puterii de lucru judecat. Pentru combaterea prezumției, reclamanta a administrat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică, tribunalul reținând ca utile soluționării cauzei numai concluziile expertizei întemeiate pe catalogul de produse al firmei B.P.

N.V. Pentru înlăturarea acestor concluzii, pârâtul M.I. a susținut că acest catalog prezentat în original instanței sub aspectul unor foi volante nu poartă dată certă. Chiar dacă expertul a stabilit că acest document reprezintă un numar al catalogului, tribunalul a stabilit dacă această mențiune constituie sau nu dată certă, în condițiile probatorii ale dreptului comun, având în vedere că H.G. nr. 1171/2003 a intrat în vigoare ulterior eliberării certificatului pentru desenul industrial (Regulamentul confirmând condiția datei certe pentru publicitățile invocate că având anterioritate).

Potrivit art. 1182 C. civ., un înscris sub semnătură privată poate fi opus unei terțe persoane de la data dobândirii de dată certă prin prezentarea înscrisului la o instituție de stat; înregistrarea într-un registru public; menționarea înscrisului, chiar într-o forma prescurtată, într-un act oficial, întocmit de o persoană care deține o funcție de stat sau obștească; decesul oricăreia din persoanele care au subscris actul sub semnătură privată; darea de dată certă la cererea celui interesat, de către un organ notarial. Raportat la aceste dispoziții, tribunalul a constatat că acest catalog este datat, însă nu a fost relevată nicio situație de natură a-i conferi dată certă, astfel încât nu poate fi opus sub aspect probator pârâtului din prezenta cauză.

În consecință, în absența unor documente cu dată certă distructive de noutate, tribunalul a respins cererea că neîntemeiată. Prin decizia nr. 130 din 1 iulie 2013, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul reclamantei SC T.J.D.

SRL, a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis acțiunea precizată și a dispus anularea parțială a desenului industrial „P.J.” înregistrat din 11 septembrie 2002. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că analiza cerinței lipsei noutății modelului industrial deținut de pârât trebuie făcută cu respectarea regulii „tempus regit actum”, astfel încât urmează a fi raportată la legislația în vigoare la momentul emiterii actului, respectiv la data depunerii la înregistrare a modelului industrial, 1 iulie 2002. Cerința datei certe, avută în vedere de instanța de fond la analiza condiției noutății, este prevăzută în cuprinsul dispozițiilor regulii 5 din H.G.

nr. 1171/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale [„Aducerea la cunoștință publicului, în condițiile art. 10 alin. (1), a unui desen sau model industrial poate fi luată în considerare dacă există materiale de orice natură, cu dată certă”]. Curtea a apreciat că aceste prevederi legale, care stabilesc cerința datei certe, nu sunt aplicabile în cauză, având în vedere că adaugă la lege, câtă vreme în cuprinsul art. 9 din lege nu este menționată această cerință, ci doar necesitatea ca modelul industrial să fi fost făcut public („un desen sau model industrial este nou dacă, anterior datei de constituire a depozitului reglementar al cererii sau al priorității recunoscute, nu a mai fost făcut public, în țară sau străinătate, pentru aceeași categorie de produse”).

Chiar în ipoteza când s-ar accepta aplicarea în cauză a normelor H.G. nr. 1171/2003, acestea trebuie interpretate în sensul menționat de către apelantă, respectiv fără a se face raportarea la dispozițiile dreptului comun în materie, art. 1182 C. civ. Astfel, s-a reținut că dispozițiile art. 1182 C. civ. au un caracter restrictiv în ce privește dobândirea datei certe și privesc înscrisurile în sens larg, avute în vedere de dreptul comun, însă modelele industriale sunt supuse cerințelor legii speciale, reprezentate de Legea nr. 129/1992, norme care se completează cu dispozițiile dreptului comun doar în ipoteza când nu există norme speciale care să reglementeze o anumită situație. Or, cerința noutății este reglementată pe larg în cuprinsul dispozițiilor legii speciale, iar regulamentul de aplicare a acestei legi poate fi avut în vedere doar câtă vreme nu adaugă la dispozițiile acestei legi.

Pe fondul pricinii, Curtea a apreciat că, deși analiza noutății desenului industrial deținut de pârât a mai fost făcută și în cadrul altor litigii anterioare, cele reținute de instanțele de judecată în aceste cauze nu au valoare probatorie în cauză, ca efect al puterii de lucru judecat, având în vedere că în cadrul respectivelor litigii analiza cerinței noutății a fost făcută raportat la alte înscrisuri decât cele administrate în cauză. Curtea a reținut că prin probele administrate în cauză, înscrisuri și expertiză, s-a dovedit existența pe piață a unor produse similare celor ce înglobează desenul industrial protejat, astfel încât, la momentul depunerii la înregistrare, desenul industrial ce face obiectul acțiunii nu îndeplinea cerința noutății, astfel cum a fost reglementată prin art. 9 din Legea nr. 129/1992.

Astfel, în cuprinsul raportului de expertiză întocmit în fața primei instanțe, au fost analizate o serie de documente relevante privind stabilirea condiției noutății, expertul concluzionând în sensul că modelele din reprezentările grafice nr. 1 și 2 ale certificatului de înregistrare nu sunt noi în raport cu documentele D1 și D5, respectiv cu catalogul de produse al firmei S., datat octombrie 1998 și cu catalogul de produse al firmei B.P., datat aprilie 1999 și scrisoarea de confirmare a directorului general al firmei. În apel, s-a efectuat un raport de expertiză completatoare, în cuprinsul căruia au fost analizate comparativ și alte înscrisuri noi, pentru a se stabili dacă au caracter distructiv de noutate.

Prin concluziile raportului s-a stabilit că se poate afirma cu un grad mare de certitudine că, în speță, produsele menționate în înscrisul 2 (care reprezintă o comandă de produse făcută către societatea B.P.) sunt aceleași cu produsele menționate în documentul D5. Curtea a apreciat că în mod greșit a înlăturat instanța de fond valoarea probatorie a catalogului de produse al firmei B.P., având în vedere cele mai sus reținute privind cerința datei certe, cât și față de faptul că s-a făcut dovada că acesta poartă data anterioară desenului industrial protejat și are natura unui document care ajunge la cunoștința publicului. Aceste probatorii se coroborează și cu înscrisul nou depus în apel (comanda de produse), cât și cu concluziile suplimentului de expertiză, probatorii ce dovedesc caracterul public al modelelor industriale analizate.

Împotriva deciziei menționate mai sus, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul M.I. criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele: - În mod greșit, a fost ignorată cerința datei certe pentru înscrisurile pretins anterioare datei depozitului pentru desenul industrial a cărui înregistrare se solicită a se anula în cauză. Regulamentul de aplicare a Legii nr. 129/1992, care prevede că aducerea la cunoștința publicului a unui desen sau model poate fi luată în considerare numai dacă acesta are dată certă, nu adaugă la lege, ci doar urmărește asigurarea aplicării unitare a acesteia, conform Instrucțiunilor O.S.I.M.

(în vigoare la data emiterii certificatului), parag. 17: „Obiecția va fi prezentată în scris și se va baza pe documentele oficiale anexate (broșuri, cărți, reviste, prospecte etc.) publicate înainte de data constituirii depozitului național reglementar al desenului sau modelului industrial (dată care să fie trecută pe documentele oficiale), indicându-se exact și modelul/modelele care au ca obiect opoziția.” Prin urmare, pentru a prezenta relevanță, în susținerea obiecției, trebuia să se atașeze doar documente oficiale. Chiar și în ipoteza în care s-ar aprecia că dispozițiile Regulamentului nu pot fi luate în considerare, în mod corect prima instanță a reținut incidența prevederilor art. 1182 C. civ., deoarece actele opuse de reclamant au forma unor înscrisuri sub semnătură privată, care pot fi opozabile unei terțe persoane numai de la data dobândirii de dată certă.

Instanța de apel a procedat greșit la excluderea de la aplicare a dispozițiilor art. 1182 C. civ., normă care, deși nu a avut în vedere, la data redactării sale, problematica dovezii caracterului de noutate în materia proprietății intelectuale poate constitui un element obiectiv în a stabili momentul în care un document în sens larg poate fi considerat ca fiind adus la cunoștința publicului. Altfel, oricine are interes ar putea fabrica în orice moment un astfel de catalog antedatat care să poată fi opus unor terți într-o astfel de procedură, fără a mai fi nevoie de alte probe.

În această materie, practica judiciară este constantă în a considera că se poate dovedi faptul aducerii la cunoștința publicului a unui desen sau model industrial anterior înregistrării sale, prin documente oficiale, respectiv: broșuri, reviste de specialitate, cărți care să conțină descrierea desenului etc. Reclamanta nu a depus vreo dovadă care să conducă la concluzia că data menționată este cea reală, cum ar fi: o comandă la tipografie pentru tipărirea acestuia, facturi conținând referiri la catalog, reviste de specialitate care să conțină modelele etc. Un catalog ar putea avea relevanță probatorie în măsura în care s-ar corobora cu alte dovezi care să ateste că a fost făcut public, utilizat efectiv în comerț, cum ar fi facturi fiscale care să facă trimitere la catalog.

Mai mult decât atât, nu se poate reține, în lipsa altor dovezi concrete, că acel catalog a fost făcut public doar prin simplul fapt că „are natura unui document care ajunge la cunoștința publicului.” Recurentul a mai susținut că instanța de apel se află într-o gravă eroare cu privire la probele administrate la fond, neobservând că anumite documente au fost înlăturate ca relevanță probatorie, deoarece însuși reclamantul renunțase la ele. Astfel instanța de fond a reținut că doar înscrisul D5, catalogul de produse al firmei B.P. N.V., va fi luat în considerare, însă acesta nu poate fi opus sub aspect probator pârâtului din prezenta cauză, deoarece nu a fost relevată nicio situație de natură a-i conferi dată certă.

Mai mult, instanța de apel și-a întemeiat decizia doar pe concluziile raportului de expertiză, care reține doar că „se poate afirma cu un grad mare de certitudine”, fără a confirma, practic, cu valoare absolută cele reținute în acel raport. Cu privire la expertiza completatoare efectuată în raport de înscrisurile depuse în faza apelului de către reclamantă, expertul a stabilit că doar înscrisul 2 (o comandă făcută de o societate din Budapesta la data de 26 iulie 1999) prezintă relevanță, fiind ulterior catalogului D5.

Expertul a plecat de la premisa falsă, nesusținută de niciun înscris din dosar, că acel catalog este datat aprilie 1999. Nu se poate reține că cifra 4 care apare înscrisă pe acel catalog reprezintă luna aprilie, și nu numărul catalogului, știut fiind că acest gen de cataloage sunt numerotate pentru a se putea face trimitere la ele și că au o valabilitate (ca ofertă de produse și de preț) limitată, iar reclamanta nu a depus la dosar alte cataloage care să indice faptul că acestea erau tipărite lunar. Recurentul a susținut, totodată, că, în condițiile în care prima instanță a reținut lipsa datei certe a catalogului de care a înțeles să se folosească reclamanta, înscrisurile depuse în apel trebuiau să vizeze acest aspect și să dovedească tocmai că acel catalog (singurul în care apare reprezentarea grafică a produselor care ar fi distructive de noutate pentru produsele protejate) are dată certă și a fost adus la cunoștința publicului.

Simpla referire la niște referințe comerciale nu poate face dovada deplină a acestui lucru, în condițiile în care niciunul dintre înscrisurile depuse în faza apelului nu este însoțit de reprezentări grafice și nu face nicio referire la catalogul B.P. din 1999. Concluzia expertului că „produsele menționate în înscrisul 2 sunt cele ale căror reprezentare grafică este arătată în documentul D5” a fost formulată „cu un grad mare de certitudine”, ceea ce înseamnă că se poate considera că există și un grad de incertitudine în a considera astfel. Mai mult, expertul nu a observat că în acea comandă (înscrisul 2), denumirea produsului este „profil PVC cu fantă”, spre deosebire de cea din catalog: „profil PVC deschis/închis”.

De asemenea, răspunsul la obiectivul nr. 2 al expertizei: „să se precizeze dacă înscrisurile noi depuse în apel sunt sau nu distructive de noutate” este unul neargumentat de expert, deoarece acesta se mulțumește să reia concluziile raportului efectuat la fond, apreciind caracterul distructiv de noutate al aceluiași catalog, și nu al înscrisurilor depuse în apel. Prin urmare, din analiza înscrisurilor depuse în apel nu se poate stabili nicio legătură între acestea și catalogul de care s-a folosit reclamanta în susținerea cererii, și, deci, nu se poate reține ca dovedită data înscrisă pe acesta, s-a conchis în motivarea recursului.

Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente: Prin hotărârea primei instanțe pronunțată în cauză, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de anulare a înregistrării desenului industrial „P.J.”, având ca titular pe pârâtul M.I., dată depozit reglementar 11 septembrie 2002. În considerentele sentinței, a fost analizat doar motivul de anulare vizând lipsa noutății desenului la data constituirii depozitului reglementar, întrucât Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale nu prevedea, la data depozitului, 11 septembrie 2002, și condiția de registrabilitate a caracterului individual al desenului industrial, a cărei neîndeplinire a fost, de asemenea, invocată prin cererea de chemare în judecată.

Analizând cerința noutății în raport de anterioritățile invocate de către reclamantă, prima instanță a valorificat concluziile expertizei de specialitate efectuate în cauză, constatând că doar catalogul de produse al firmei B.P. N.V. (documentul D5) poate fi considerat util soluționării cauzei. Cu toate acestea, a apreciat că D5 nu poate fi opus sub aspect probator pârâtului întrucât, deși este datat, nu este identificată nicio situație dintre cele prevăzute de art. 1182 C. civ. de natură a conferi documentului dată certă. S-a constatat că H.G. nr. 1171/2003 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 129/1992, ce prevede expres condiția datei certe, nu era în vigoare la data eliberării certificatului de înregistrare a desenului industrial, motiv pentru care s-a făcut aplicarea normelor de drept comun în materia probelor.

Instanța de apel, schimbând în tot sentința, ca urmare a admiterii apelului reclamantei SC T.J.D. SRL, a dispus anularea parțială a înregistrării desenului industrial. S-a apreciat că Regulamentul de aplicare a Legii nr. 129/1992 nu este aplicabil în cauză, deoarece adaugă la lege prin instituirea cerinței datei certe, în condițiile în care art. 9 din Legea nr. 129/1992, în forma în vigoare la data depunerii cererii de înregistrare a desenului industrial, 1 iulie 2002. De asemenea, art. 1182 C. civ. nu este aplicabil, deoarece completarea legii speciale cu dispozițiile dreptului comun se impune doar în absența unor norme speciale care să reglementeze o anumită situație, ceea ce nu este cazul în speță.

În raport de motivele de recurs, Înalta Curte constată că, astfel cum în mod corect a apreciat instanța de apel, cerința datei certe prevăzută de dispozițiile art. 1182 C. civ. nu este aplicabilă în speță, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, în completarea celor reținute în decizia recurată, în susținerea soluției adoptate în mod legal și care se impune a fi menținută.

În conformitate cu art. 9 din Legea nr. 129/1992, în forma în vigoare la data de 11 septembrie 2002 (data depozitului reglementar al desenului industrial din cauză), „ Un desen sau un model industrial este nou dacă, anterior datei de constituire a depozitului reglementar al cererii sau al priorității recunoscute, nu a mai fost făcut public, în țară și în străinătate, pentru aceeași categorie de produse.” După cum s-a reținut, necontestat, în cauză, norma citată nu prevedea vreo cerință de ordin probator în legătură cu împrejurarea că un desen industrial a fost făcut public, în condițiile legii. Astfel, nu numai cerința datei certe, în sensul art. 1182 C. civ., nu este menționată, însă lipsește orice referire la mijloacele de probă prin care s-ar putea dovedi împrejurarea în discuție.

În absența unei reglementări exprese prin legea specială în materia desenelor industriale a unor cerințe de ordin probator, s-ar impune trimiterea la normele de drept comun, contrar aprecierii instanței de apel, ceea ce înseamnă că nu poate fi exclusă de plano incidența prevederilor din materia probelor ale C. civ. (incidența H.G. nr. 1171/2003 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 129/1992 se va analiza distinct prin prezentele considerente). Întrucât, în speță, motivele de recurs vizează un înscris (un catalog de produse al firmei B.P. N.V., documentul D5), invocat de către reclamantă în dovedirea unei anteriorități distructive de noutate a desenului industrial, excede soluționării recursului determinarea mijloacelor de probă, altele decât înscrisurile, admisibile în contextul art. 9 din Legea nr. 129/1992.

Art. 1182 C. civ. este aplicabil doar înscrisurilor sub semnătură privată, în înțelesul consacrat în literatura de specialitate, anume orice înscris semnat de partea sau părțile de la care emană. Înscrisul din speță nu reprezintă un înscris sub semnătură privată, în condițiile în care nu respectă cerința semnăturii, fiind o publicație pusă în circulație de către firma producătoare a profilelor PVC în scopul informării publicului specializat despre obiectele destinate comercializării. Ca atare, art. 1182 nu este incident în speță, concluzie la care se ajunge, de altfel, și prin aplicarea art. 161 din Legea nr. 105/1992 pentru reglementarea raporturilor de drept internațional privat, în condițiile în care D5 a fost publicat de o firmă din Belgia, iar potrivit normei menționate, puterea doveditoare a înscrisului care constată un act juridic este cea prevăzută de legea locului încheierii actului.

Distincția între înscrisuri sub semnătură privată și înscrisuri autentice nu este, însă, relevantă în cauză, întrucât ceea ce interesează din perspectiva art. 9 din lege este plasarea în timp, față de data depozitului reglementar a desenului industrial a cărui înregistrare este verificată în speță, a publicării, în țară și în străinătate, a unui desen industrial identic. În raport de acest obiect al probațiunii, verificarea formei înscrisurilor doveditoare exclusiv prin prisma cerințelor art. 1171 și urm. (inclusiv art. 1182) C. civ. ar reprezenta o limitare nejustificată a posibilității dovedirii unui fapt, anume data publicării unui desen industrial identic.

Această condiționare ar înlătura din sfera materialului probator înscrisuri general acceptate în practică pentru dovedirea unei anteriorități distructive de noutate în materia desenelor și modelelor industriale, precum reviste, broșuri, cărți, pliante etc. (fapt afirmat chiar prin motivele de recurs), dificil de încadrat în categoriile pentru care C. civ. impune cerințe specifice de formă. Mai mult, ar fi imposibil de realizat în cazul mijloacelor de probă constituite în străinătate, pe care art. 9 din Legea nr. 129/1992 le permite, întrucât nu ar putea fi supuse cerințelor de formă prevăzute de legea română, ci de legea locului unde au fost întocmite.

Fiind vorba despre o împrejurare de fapt, înscrisul doveditor admisibil în contextul art. 9 din lege nu poate fi supus, de principiu, cerințelor de formă specifice prevăzute de C. civ., puterea sa doveditoare apreciindu-se în concret de către instanță în raport de faptul probator, anume anterioritatea față de data depozitului reglementar al desenului industrial al cărui caracter de noutate este analizat. Această apreciere este confirmată prin raportarea la regula 5 alin. (3) din H.G.

nr. 1171/2003 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 129/1992, potrivit căreia „ Aducerea la cunoștință publicului, în condițiile art. 10 alin. (1) (…)” (fostul art. 9 din Legea nr. 129/1992) „(…) a unui desen sau model industrial poate fi luată în considerare dacă există materiale de orice natură, cu dată certă.” Chiar dacă regulamentul a intrat în vigoare după data depozitului reglementar al desenului industrial din cauză și chiar după data eliberării certificatului de înregistrare, 7 octombrie 2003, motiv pentru care nu este incident în cauză, dispozițiile sale pot fi invocate în interpretarea istorico-teleologică a prevederilor art. 9 din lege, pentru stabilirea intenției legiuitorului la momentul edictării normei, concretizate ulterior în actul normativ emis în executarea legii și destinat aplicării corespunzătoare a acesteia.

Cerința datei certe expres prevăzută pentru materialele „de orice natură” (așadar, și pentru înscrisuri precum cel din cauză, catalog de produse) nu are în vedere sintagma utilizată în art. 1182 C. civ. pentru înscrisurile sub semnătură privată. Această interpretare a normei ar conduce fie la aplicarea normei exclusiv înscrisurilor sub semnătură privată, ceea ce nu poate fi acceptat, atât timp cât însuși legiuitorul permite orice fel de înscrisuri, fie la extinderea cerinței C. civ. tuturor categoriilor de înscrisuri, inclusiv celor autentice, în cazul cărora cerința este evident inutilă.

În această din urmă interpretare, ar rămâne, din nou, în afara mijloacelor de probă admisibile, o serie de înscrisuri care ar avea putere doveditoare în contextul art. 9 din lege (repetăm exemplele revistelor, broșurilor etc.), pentru care nu numai că este dificil de stabilit încadrarea în categoria înscrisurilor sub semnătură privată sau a înscrisurilor autentice, însă nici nu ar fi posibilă îndeplinirea ad litteram a condițiilor din art. 1182 C. civ., care prevede dobândirea datei certe „ prin prezentarea înscrisului la o instituție de stat; înregistrarea într-un registru public; menționarea înscrisului, chiar într-o forma prescurtată, într-un act oficial, întocmit de o persoană care deține o funcție de stat sau obștească; decesul oricăreia din persoanele care au subscris actul sub semnătură privată; darea de dată certă la cererea celui interesat, de către un organ notarial.” În aceste condiții, ținând cont faptul că este admisibilă înfățișarea unor „materiale de orice natură”, precum și de obiectul probațiunii, sintagma „dată certă” are semnificația reflectării certe, prin chiar conținutul înscrisului, a datei înscrisului pe baza căruia se stabilește momentul publicării unui desen industrial, în țară sau în străinătate.

În acest sens, sunt relevante și Instrucțiunile emise de directorul general al O.S.I.M., aprobate prin Decizia nr. 122/1997, în vigoare la data depozitului reglementar, invocate chiar prin motivele de recurs, care, la pct. 17 alin. (2), prevăd necesitatea, în privința anteriorităților distructive de noutate, a depunerii de „ documente oficiale (broșuri, cărți, reviste, prospecte etc.) publicate înainte de data constituirii depozitului național reglementar al desenului sau modelului industrial (dată care să fie trecută pe documentele oficiale) (…)”. Așadar, este necesar ca înscrisul să reflecte, prin chiar conținutul său, data întocmirii sau emiterii sale.

De altfel, pret inzând existența datei certe în raport de condiția din regulamentul de aplicare a legii, respectiv C. civ., dar invocând, în același timp, și Instrucțiunile O.S.I.M., recurentul nu dezvoltă susținerea asimilării înscrisului în litigiu cu un înscris sub semnătură privată și nici nu pretinde necesitatea întrunirii stricte a vreuneia dintre situațiile prevăzute de art. 1182 C. civ., afirmând chiar că cerința datei certe semnifică dovada momentului la care un document în sens larg poate fi considerat ca fiind adus la cunoștința publicului.

Din dezvoltarea motivelor de recurs, rezultă că, în fapt, recurentul, contestă data menționată pe înscrisul în discuție ca fiind chiar cea a aducerii la cunoștința publicului a unui desen industrial identic, în parte, cu cel în litigiu (coincizând cu două dintre modelele pentru care pârâtul a obținut înregistrarea), prevalându-se de nerespectarea cerințelor legale și pretinzând că îndeplinirea acestora ar fi presupus dovezi suplimentare, precum o comandă la tipografie pentru tipărirea acestuia, facturi conținând referiri la catalog, reviste de specialitate care să conțină modelele etc. După cum s-a demonstrat anterior, finalitatea determinării cu certitudine a datei înscrisului, desprinsă din art. 9 din Legea nr. 129/1992, nu presupune îndeplinirea obligatorie a formalităților suplimentare prevăzute de art. 1182 C. civ.

Producerea în proces și a altor mijloace de probă decât înscrisul invocat drept anterioritate s-a justificat în cauză în contextul contestării de către pârât a datei menționate pe catalogul de produse (D5), fără a se putea considera că mijloacele de probă relevante pe acest aspect sunt doar cele indicate prin motivele de recurs. În condițiile în care pârâtul a susținut că numărul de apariție al catalogului, menționat pe înscris nu corespunde calendaristic lunii aprilie a anului 1999, instanța de apel a coroborat dovezile administrate de către reclamantă și a ajuns la concluzia că respectivul catalog este datat chiar aprilie 1999, fiind, așadar, anterior depozitului reglementar. Contrar susținerilor recurentului, instanța nu și-a întemeiat decizia doar pe concluziile raportului de expertiză, deoarece a coroborat înscrisul respectiv cu o comandă de produse efectuată de o societate din Ungaria către producătorul din Belgia B.P.

(căruia îi aparține catalogul) la data de 26 iulie 1999, deci ulterior datei menționate pe catalog, precum și cu scrisoarea de confirmare a directorului general al firmei belgiene B.P. N. V., prin care se confirmă că înscrisul D5 datează din aprilie 1999. Înscrisurile arătate au fost depuse la dosar în traducere legalizată și nu sunt supuse, în vederea recunoașterii efectelor lor pe teritoriul României, cerinței apostilei prevăzute de Convenția de la Haga din 1961, în virtutea înțelegerilor bilaterale încheiate cu Belgia (ratificată prin Decretul nr. 368/1976, publicat în B.Of. nr. 93/4.11.1976), respectiv cu Ungaria (ratificată prin Decretul nr. 505/1958, publicat în B.Of. nr. 2/17.01.1959).

Așadar, nu expertul judiciar a determinat data emiterii catalogului de produse (D5), astfel cum susține recurentul, ci chiar instanța de judecată, nefiind vorba despre o constatare a unui aspect de natura celor pentru care s-a apelat la opinia specialistului, anume determinarea comparativă a caracteristicilor tehnice ale desenului industrial înregistrat de către pârât și ale desenului industrial invocat drept anterioritate (în faza judecății în primă instanță) și stabilirea corespondenței între catalogul de produse (D5) și comenzile de produse efectuate de societatea ungară. Instanța a dezlegat o chestiune de drept, constând în stabilirea existenței unei anteriorități față de desenul industrial, în raport de data la care desenul industrial identic a fost făcut public pentru aceeași categorie de produse, în aplicarea art. 9 din Legea nr. 129/1992.

În această fază procesuală, nu este posibilă reaprecierea materialului probator pentru cenzurarea concluziei la care a ajuns instanța de apel, constatând lipsa caracterului de noutate al desenului pârâtului, deoarece controlul judiciar vizează doar legalitatea, nu și temeinicia deciziei de apel, nefiind incident vreunul dintre cazurile de modificare ori de casare prevăzut de art. 304 C. proc. civ. Urmează a fi înlăturate și susținerile recurentului referitoare la aprecierea greșită de către instanța de apel a condiției publicării anteriorității, prevăzută de art. 9 din lege, în sensul asimilării ei cu cerința ca anterioritatea să fie susceptibilă de a ajunge la cunoștința publicului.

Contrar celor afirmate de către recurent, instanța de apel, valorificând înscrisul ce reprezintă comanda de produse către emitentul catalogului (D5), a apreciat că cerința legală presupune dovada că desenul industrial a fost făcut public, în mod efectiv, din moment ce a constatat că au fost comercializate produse sub codul de catalog, ceea ce înseamnă că acesta a intrat în circuitul comercial și a reprezentat suportul comenzilor efectuate de clienți ai producătorului.

Înlăturându-se, totodată, susținerile prin care se tinde la reevaluarea situației de fapt privind existența unei anteriorități viabile distructive de noutate, atât din perspectiva datei acesteia, cât și a corespondenței dintre D5 și comanda de produse, susțineri care vizează temeinicia deciziei și, ca atare, exced atribuțiilor acestei instanței de control judiciar, față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și îl va respinge ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M.I. împotriva deciziei nr. 130A din 1 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 martie 2014.