ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 865/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 865/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 23 martie 2010, sub nr.

14968/3/2010, reclamanta SC T.J.D. SRL a chemat în judecată pe pârâții M.I. și O.S.I.M.,

solicitând instanței că, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună

anularea desenului industrial „P.J.” înregistrat din data de 11 septembrie 2002

și radierea acestui desen din Registrul de Desene și Modele, pentru

neîndeplinirea condițiilor de înregistrare a unui desen industrial, respectiv

noutatea și caracterul individual.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 42, art. 22 alin. (3) lit. a) și lit. c, art. 2, art. 6, art.

7 din Legea nr. 129/1992, prevederile Regulamentului de aplicare al Legii nr. 129/1992,

art. 35 alin. (2) și art. 86 din Legea nr. 84/1998, art. 5 alin. (1) lit. a), art.

9 și urm. din Legea nr. 11/2001 privind combaterea concurenței neloiale, art. 998

C. civ., art. 11 alin. (1) lit. c), art. 14 și art. 16 din O.U.G. nr. 100/2005 privind

asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială.

La data de 12

octombrie 2010, judecarea cauzei a fost suspendată în condițiile art. 155

1

C. proc. civ., fiind reluată la data de 25 ianuarie 2011. De asemenea, s-a dispus

suspendarea la data de 6 septembrie 2011, cu reluarea judecății la data de 28

februarie 2012, după ce reclamanta a susținut că înțelege să își întemeieze cererea

pe documentele depuse la data de 6 septembrie 2011, traduse și legalizate.

La data de 24 aprilie

2012, reclamanta și-a restrâns cererea, arătând că solicit anularea parțială a desenului

industrial numai în privința primelor două reprezentări grafice ale acestuia.

La termenul de judecată

din data de 16 iunie 2010, au fost respinse excepția inadmisibilității cererii de

anulare a desenului și excepția autorității de lucru judecat, iar la termenul din

22 martie 2011, a fost respinsă că neîntemeiată excepția prescripției dreptului

material la acțiune, ambele excepții fiind invocate prin întâmpinare.

Prin concluziile depuse

pentru termenul de judecată din data de 22 martie 2011, pârâtul a reiterat apărările

formulate prin întâmpinare sub aspectul puterii de lucru judecat, în condițiile

art. 1201 C. civ., ce a fost pus în discuția părților și reținut spre soluționare

ca aspect probator, iar nu ca excepție de procedură.

Prin sentința civilă

nr. 1576 din 25 septembrie 2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

respins cererea ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței,

tribunalul a reținut că p

ârâtul

M.I. este titularul certificatul de înregistrare a desenului sau modelului industrial

pentru „P.J.”, 5 modele, cu protecție de la data depozitului, 11 septembrie 2002.

După obținerea acestui

certificat, au existat mai multe contestații formulate de alte două societăți comerciale,

pronunțându-se hotărâri judecătorești irevocabile de respingere a aceluiași certificat

de înregistrare a unui desen industrial.

În cauză, a fost efectuată

o expertiză tehnică judiciară, care a avut în vedere următoarele înscrisuri depuse

la dosar: catalog de produse al firmei S.; catalog de produse al firmei A.A.K. și

declarația administratorului firmei; catalog de produse și prețuri ale firmei A.A.K.

și declarația administratorului firmei; secțiune de profil și declarația reprezentantului

firmei A.A.K.; catalog de produse al firmei B.P. N.V. și scrisoarea de confirmare

a directorului general al firmei, că numai documentele D1 și D5 pot fi relevante

pentru stabilirea noutății, celelalte neavând o dată certă. Expertul nu a luat în

considerare declarațiile reprezentaților societăților comerciale sub acest aspect.

Raportat la cele două

documente reținute, expertul a stabilit că desenul pârâtului nu este nou sub aspectul

reprezentărilor grafice din certificatul de înregistrare 1, 2 și 3 (respectiv reprezentările

grafice 1.1. și 2.1. din desenul industrial nu sunt noi având în vedere înscrisul

D5 catalog de produse al firmei B.P. N.V.)

Soluționând obiecțiunile

pârâtului, la data de 19 iunie 2012, instanța a înlăturat concluziile întemeiate

pe catalog de produse al firmei S., deoarece reclamanta arătase anterior că nu înțelege

să se folosească de acest document pentru soluționarea cererii.

Examinând cerințele de

registrabilitate a unui desen industrial, prevăzute de legea în vigoare la data

solicitării de înregistrare (1 iulie 2002, dată depozit 11 septembrie 2002), respectiv

de art. 8 și art. 9 din Legea nr. 129/1992, în forma în vigoare în 2002, anterior

modificării sale prin Legea nr. 585/2002, tribunalul a constatat, în primul rând,

că nu se impune a fi analizată cerința caracterului individual, înțeleasă că acea

aptitudine a modelului de a nu produce o impresie globală apropiată de desenele

și modelele anterior divulgate, apreciată și raportat la gradul de libertate al

creatorului, deoarece nu era expres prevăzută drept condiție la momentul depozitului

constituit de pârât.

În al doilea rând, în

ceea ce privește caracterul nou al desenului, tribunalul a reținut că pârâtul a

invocat în apărare o serie de litigii penale sau civile ce au stabilit caracterul

de noutate al desenului său industrial.

Aceste litigii au fost

inițiate de alte societăți comerciale decât reclamanta de față, iar analiza noutății

nu a fost făcută în raport de catalogul de produse al firmei B.P. N.V.

Pentru lipsa identității

de părți și de cauză, excepția de procedură a autorității de lucru judecat a fost

respinsă că neîntemeiată, însă puterea de lucru judecat a fost reținută spre analiză

sub forma prezumției, că mijloc de probă de natură să stabilească raporturile juridice

dintre părți [art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ.].

Astfel, își manifestă

efectul său pozitiv, în sensul că cele dezlegate în litigiul anterior se impun și

în prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai fi contrazise. Această prezumție

are caracter relativ față de reclamanta din cauză, deoarece aceasta nu a fost parte

în litigiile anterioare astfel, încât situația de fapt reținută în hotărârile judecătorești

anterioare poate fi răsturnată de reclamantă prin administrarea unor probe apte

să răstoarne prezumția puterii de lucru judecat.

Pentru combaterea prezumției,

reclamanta a administrat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică, tribunalul reținând

ca utile soluționării cauzei numai concluziile expertizei întemeiate pe catalogul

de produse al firmei B.P. N.V.

Pentru înlăturarea acestor

concluzii, pârâtul M.I. a susținut că acest catalog prezentat în original instanței

sub aspectul unor foi volante nu poartă dată certă.

Chiar dacă expertul a

stabilit că acest document reprezintă un numar al catalogului, tribunalul a stabilit

dacă această mențiune constituie sau nu dată certă, în condițiile probatorii ale

dreptului comun, având în vedere că H.G. nr. 1171/2003 a intrat în vigoare ulterior

eliberării certificatului pentru desenul industrial (Regulamentul confirmând condiția

datei certe pentru publicitățile invocate că având anterioritate). Potrivit

art. 1182 C. civ., un înscris sub semnătură privată poate fi opus unei terțe persoane

de la data dobândirii de dată certă prin

prezentarea

înscrisului la o instituție de stat; înregistrarea într-un registru public; menționarea

înscrisului, chiar într-o forma prescurtată, într-un act oficial, întocmit de o

persoană care deține o funcție de stat sau obștească; decesul oricăreia din persoanele

care au subscris actul sub semnătură privată; darea de dată certă la cererea celui

interesat, de către un organ notarial.

Raportat

la aceste dispoziții, tribunalul a

constatat

că acest

catalog este datat, însă nu a fost relevată nicio situație de natură a-i conferi

dată certă, astfel încât nu poate fi opus sub aspect probator pârâtului din prezenta

cauză.

În consecință,

în absența unor documente cu dată certă distructive de noutate, tribunalul a respins

cererea că neîntemeiată.

Prin decizia nr. 130

din 1 iulie 2013, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis

apelul reclamantei SC T.J.D. SRL, a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis

acțiunea precizată și a dispus anularea parțială a desenului industrial „P.J.” înregistrat

din 11 septembrie 2002.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că analiza cerinței lipsei noutății modelului industrial

deținut de pârât trebuie făcută cu respectarea regulii „tempus regit actum”, astfel

încât urmează a fi raportată la legislația în vigoare la momentul emiterii actului,

respectiv la data depunerii la înregistrare a modelului industrial, 1 iulie 2002.

Cerința datei certe, avută

în vedere de instanța de fond la analiza condiției noutății, este prevăzută în cuprinsul

dispozițiilor regulii 5 din H.G. nr. 1171/2003

pentru aprobarea Regulamentului de aplicare

a Legii nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale [„Aducerea

la cunoștință publicului, în condițiile art. 10 alin. (1), a unui desen sau model

industrial poate fi luată în considerare dacă există materiale de orice natură,

cu dată certă”].

Curtea a apreciat că aceste

prevederi legale, care stabilesc cerința datei certe, nu sunt aplicabile în cauză,

având în vedere că adaugă la lege, câtă vreme în cuprinsul art. 9 din lege nu este

menționată această cerință, ci doar necesitatea ca modelul industrial să fi fost

făcut public („un desen sau model industrial este nou dacă, anterior datei de constituire

a depozitului reglementar al cererii sau al priorității recunoscute, nu a mai fost

făcut public, în țară sau străinătate, pentru aceeași categorie de produse”).

Chiar în ipoteza când

s-ar accepta aplicarea în cauză a normelor H.G. nr. 1171/2003, acestea trebuie interpretate

în sensul menționat de către apelantă, respectiv fără a se face raportarea la dispozițiile

dreptului comun în materie, art. 1182 C. civ.

Astfel, s-a reținut că

dispozițiile art. 1182 C. civ. au un caracter restrictiv în ce privește dobândirea

datei certe și privesc înscrisurile în sens larg, avute în vedere de dreptul comun,

însă modelele industriale sunt supuse cerințelor legii speciale, reprezentate de

Legea nr. 129/1992, norme care se completează cu dispozițiile dreptului comun doar

în ipoteza când nu există norme speciale care să reglementeze o anumită situație.

Or, cerința noutății este reglementată pe larg în cuprinsul dispozițiilor legii

speciale, iar regulamentul de aplicare a acestei legi poate fi avut în vedere doar

câtă vreme nu adaugă la dispozițiile acestei legi.

Pe fondul pricinii, Curtea

a apreciat că, deși analiza noutății desenului industrial deținut de pârât a mai

fost făcută și în cadrul altor litigii anterioare, cele reținute de instanțele de

judecată în aceste cauze nu au valoare probatorie în cauză, ca efect al puterii

de lucru judecat, având în vedere că în cadrul respectivelor litigii analiza cerinței

noutății a fost făcută raportat la alte înscrisuri decât cele administrate în cauză.

Curtea a reținut că prin

probele administrate în cauză, înscrisuri și expertiză, s-a dovedit existența pe

piață a unor produse similare celor ce înglobează desenul industrial protejat, astfel

încât, la momentul depunerii la înregistrare, desenul industrial ce face obiectul

acțiunii nu îndeplinea cerința noutății, astfel cum a fost reglementată prin

art. 9 din Legea nr. 129/1992.

Astfel, în cuprinsul raportului

de expertiză întocmit în fața primei instanțe, au fost analizate o serie de documente

relevante privind stabilirea condiției noutății, expertul concluzionând în sensul

că modelele din reprezentările grafice nr. 1 și 2 ale certificatului de înregistrare

nu sunt noi în raport cu documentele D1 și D5, respectiv cu catalogul de produse

al firmei S., datat octombrie 1998 și cu catalogul de produse al firmei B.P., datat

aprilie 1999 și scrisoarea de confirmare a directorului general al firmei.

În apel, s-a efectuat

un raport de expertiză completatoare, în cuprinsul căruia au fost analizate comparativ

și alte înscrisuri noi, pentru a se stabili dacă au caracter distructiv de noutate.

Prin concluziile raportului s-a stabilit că se poate afirma cu un grad mare de certitudine

că, în speță, produsele menționate în înscrisul 2 (care reprezintă o comandă de

produse făcută către societatea B.P.) sunt aceleași cu produsele menționate în documentul

D5.

Curtea a apreciat că în

mod greșit a înlăturat instanța de fond valoarea probatorie a catalogului de produse

al firmei B.P., având în vedere cele mai sus reținute privind cerința datei certe,

cât și față de faptul că s-a făcut dovada că acesta poartă data anterioară desenului

industrial protejat și are natura unui document care ajunge la cunoștința publicului.

Aceste probatorii se coroborează

și cu înscrisul nou depus în apel (comanda de produse), cât și cu concluziile suplimentului

de expertiză, probatorii ce dovedesc caracterul public al modelelor industriale

analizate.

Împotriva deciziei menționate

mai sus, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul M.I. criticând-o pentru nelegalitate,

în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în

esență, următoarele:

- În mod greșit, a fost

ignorată cerința datei certe pentru înscrisurile pretins anterioare datei depozitului

pentru desenul industrial a cărui înregistrare se solicită a se anula în cauză.

Regulamentul de aplicare

a Legii nr. 129/1992, care prevede că aducerea la cunoștința publicului a unui desen

sau model poate fi luată în considerare numai dacă acesta are dată certă, nu adaugă

la lege, ci doar urmărește asigurarea aplicării unitare a acesteia, conform Instrucțiunilor

O.S.I.M. (în vigoare la data emiterii certificatului), parag. 17: „Obiecția va fi

prezentată în scris și se va baza pe documentele oficiale anexate (broșuri, cărți,

reviste, prospecte etc.) publicate înainte de data constituirii depozitului național

reglementar al desenului sau modelului industrial (dată care să fie trecută pe documentele

oficiale), indicându-se exact și modelul/modelele care au ca obiect opoziția.” Prin

urmare, pentru a prezenta relevanță, în susținerea obiecției, trebuia să se atașeze

doar documente oficiale.

Chiar și în ipoteza în

care s-ar aprecia că dispozițiile Regulamentului nu pot fi luate în considerare,

în mod corect prima instanță a reținut incidența prevederilor art. 1182 C. civ.,

deoarece actele opuse de reclamant au forma unor înscrisuri sub semnătură privată,

care pot fi opozabile unei terțe persoane numai de la data dobândirii de dată certă.

Instanța de apel a procedat

greșit la excluderea de la aplicare a dispozițiilor art. 1182 C. civ., normă care,

deși nu a avut în vedere, la data redactării sale, problematica dovezii caracterului

de noutate în materia proprietății intelectuale poate constitui un element obiectiv

în a stabili momentul în care un document în sens larg poate fi considerat ca fiind

adus la cunoștința publicului.

Altfel, oricine are interes

ar putea fabrica în orice moment un astfel de catalog antedatat care să poată fi

opus unor terți într-o astfel de procedură, fără a mai fi nevoie de alte probe.

În această materie, practica

judiciară este constantă în a considera că se poate dovedi faptul aducerii la cunoștința

publicului a unui desen sau model industrial anterior înregistrării sale, prin documente

oficiale, respectiv: broșuri, reviste de specialitate, cărți care să conțină descrierea

desenului etc.

Reclamanta nu a depus

vreo dovadă care să conducă la concluzia că data menționată este cea reală, cum

ar fi: o comandă la tipografie pentru tipărirea acestuia, facturi conținând referiri

la catalog, reviste de specialitate care să conțină modelele etc.

Un catalog ar putea avea

relevanță probatorie în măsura în care s-ar corobora cu alte dovezi care să ateste

că a fost făcut public, utilizat efectiv în comerț, cum ar fi facturi fiscale care

să facă trimitere la catalog.

Mai mult decât atât, nu

se poate reține, în lipsa altor dovezi concrete, că acel catalog a fost făcut public

doar prin simplul fapt că „are natura unui document care ajunge la cunoștința publicului.”

Recurentul a mai susținut

că instanța de apel se află într-o gravă eroare cu privire la probele administrate

la fond, neobservând că anumite documente au fost înlăturate ca relevanță probatorie,

deoarece însuși reclamantul renunțase la ele. Astfel instanța de fond a reținut

că doar înscrisul D5, catalogul de produse al firmei B.P. N.V., va fi luat în considerare,

însă acesta nu poate fi opus sub aspect probator pârâtului din prezenta cauză, deoarece

nu a fost relevată nicio situație de natură a-i conferi dată certă.

Mai mult, instanța de

apel și-a întemeiat decizia doar pe concluziile raportului de expertiză, care reține

doar că „se poate afirma cu un grad mare de certitudine”, fără a confirma, practic,

cu valoare absolută cele reținute în acel raport.

Cu privire la expertiza

completatoare efectuată în raport de înscrisurile depuse în faza apelului de către

reclamantă, expertul a stabilit că doar înscrisul 2 (o comandă făcută de o societate

din Budapesta la data de 26 iulie 1999) prezintă relevanță, fiind ulterior catalogului

D5.

Expertul a plecat de la

premisa falsă, nesusținută de niciun înscris din dosar, că acel catalog este datat

aprilie 1999. Nu se poate reține că cifra 4 care apare înscrisă pe acel catalog

reprezintă luna aprilie, și nu numărul catalogului, știut fiind că acest gen de

cataloage sunt numerotate pentru a se putea face trimitere la ele și că au o valabilitate

(ca ofertă de produse și de preț) limitată, iar reclamanta nu a depus la dosar alte

cataloage care să indice faptul că acestea erau tipărite lunar.

Recurentul a susținut,

totodată, că, în condițiile în care prima instanță a reținut lipsa datei certe a

catalogului de care a înțeles să se folosească reclamanta, înscrisurile depuse în

apel trebuiau să vizeze acest aspect și să dovedească tocmai că acel catalog (singurul

în care apare reprezentarea grafică a produselor care ar fi distructive de noutate

pentru produsele protejate) are dată certă și a fost adus la cunoștința publicului.

Simpla referire la niște

referințe comerciale nu poate face dovada deplină a acestui lucru, în condițiile

în care niciunul dintre înscrisurile depuse în faza apelului nu este însoțit de

reprezentări grafice și nu face nicio referire la catalogul B.P. din 1999.

Concluzia expertului că

„produsele menționate în înscrisul 2 sunt cele ale căror reprezentare grafică este

arătată în documentul D5” a fost formulată „cu un grad mare de certitudine”, ceea

ce înseamnă că se poate considera că există și un grad de incertitudine în a considera

astfel. Mai mult, expertul nu a observat că în acea comandă (înscrisul 2), denumirea

produsului este „profil PVC cu fantă”, spre deosebire de cea din catalog: „profil

PVC deschis/închis”.

De asemenea, răspunsul

la obiectivul nr. 2 al expertizei: „să se precizeze dacă înscrisurile noi depuse

în apel sunt sau nu distructive de noutate” este unul neargumentat de expert, deoarece

acesta se mulțumește să reia concluziile raportului efectuat la fond, apreciind

caracterul distructiv de noutate al aceluiași catalog, și nu al înscrisurilor depuse

în apel.

Prin urmare, din analiza

înscrisurilor depuse în apel nu se poate stabili nicio legătură între acestea și

catalogul de care s-a folosit reclamanta în susținerea cererii, și, deci, nu se

poate reține ca dovedită data înscrisă pe acesta, s-a conchis în motivarea recursului.

Examinând decizia recurată

în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte apreciază că

recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea primei

instanțe pronunțată în cauză, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de anulare

a înregistrării desenului industrial „P.J.”, având ca titular pe pârâtul M.I., dată

depozit reglementar 11 septembrie 2002.

În considerentele sentinței,

a fost analizat doar motivul de anulare vizând lipsa noutății desenului la data

constituirii depozitului reglementar, întrucât Legea nr. 129/1992

privind protecția desenelor

și modelelor industriale nu prevedea, la data depozitului, 11 septembrie 2002, și

condiția de registrabilitate a caracterului individual al desenului industrial,

a cărei neîndeplinire a fost, de asemenea, invocată prin cererea de chemare în judecată.

Analizând cerința noutății

în raport de anterioritățile invocate de către reclamantă, prima instanță a valorificat

concluziile expertizei de specialitate efectuate în cauză, constatând că doar catalogul

de produse al firmei B.P. N.V. (documentul D5) poate fi considerat util soluționării

cauzei. Cu toate acestea, a apreciat că D5 nu poate fi opus sub aspect probator

pârâtului întrucât, deși este datat, nu este identificată nicio situație dintre

cele prevăzute de art. 1182 C. civ. de natură a conferi documentului dată certă.

S-a constatat că H.G. nr. 1171/2003 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Legii

nr. 129/1992, ce prevede expres condiția datei certe, nu era în vigoare la data

eliberării certificatului de înregistrare a desenului industrial, motiv pentru care

s-a făcut aplicarea normelor de drept comun în materia probelor.

Instanța de apel,

schimbând în tot sentința,

ca urmare a admiterii apelului reclamantei SC T.J.D. SRL, a dispus anularea parțială

a înregistrării desenului industrial.

S-a apreciat că Regulamentul

de aplicare a Legii nr. 129/1992 nu este aplicabil în cauză, deoarece adaugă la

lege prin instituirea cerinței datei certe, în condițiile în care art. 9 din Legea

nr. 129/1992, în forma în vigoare la data depunerii cererii de înregistrare a desenului

industrial, 1 iulie 2002. De asemenea, art. 1182 C. civ. nu este aplicabil, deoarece

completarea legii speciale cu dispozițiile dreptului comun se impune doar în absența

unor norme speciale care să reglementeze o anumită situație, ceea ce nu este cazul

în speță.

În raport de motivele

de recurs, Înalta Curte constată că, astfel cum în mod corect a apreciat instanța

de apel, cerința datei certe prevăzută de dispozițiile art. 1182 C. civ. nu este

aplicabilă în speță, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, în completarea

celor reținute în decizia recurată, în susținerea soluției adoptate în mod legal

și care se impune a fi menținută.

În conformitate cu

art. 9 din Legea nr. 129/1992, în forma în vigoare la data de 11 septembrie 2002

(data depozitului reglementar al desenului industrial din cauză), „

Un desen sau un model

industrial este nou dacă, anterior datei de constituire a depozitului reglementar

al cererii sau al priorității recunoscute, nu a mai fost făcut public, în țară și

în străinătate, pentru aceeași categorie de produse.”

După cum s-a reținut,

necontestat, în cauză, norma citată nu prevedea vreo cerință de ordin probator în

legătură cu împrejurarea că un desen industrial a fost făcut public, în condițiile

legii. Astfel, nu numai cerința datei certe, în sensul art. 1182 C. civ., nu este

menționată, însă lipsește orice referire la mijloacele de probă prin care s-ar putea

dovedi împrejurarea în discuție.

În absența unei reglementări

exprese prin legea specială în materia desenelor industriale a unor cerințe de ordin

probator, s-ar impune trimiterea la normele de drept comun, contrar aprecierii instanței

de apel, ceea ce înseamnă că nu poate fi exclusă de plano incidența prevederilor

din materia probelor ale C. civ. (incidența H.G. nr. 1171/2003 de aprobare a Regulamentului

de aplicare a Legii nr. 129/1992 se va analiza distinct prin prezentele considerente).

Întrucât, în speță, motivele

de recurs vizează un înscris (un catalog de

produse al firmei B.P. N.V., documentul D5),

invocat de către reclamantă

în dovedirea unei anteriorități distructive de noutate a desenului industrial, excede

soluționării recursului determinarea mijloacelor de probă, altele decât înscrisurile,

admisibile în contextul art. 9 din Legea nr. 129/1992.

Art. 1182 C. civ. este

aplicabil doar înscrisurilor sub semnătură privată, în înțelesul consacrat în literatura

de specialitate, anume orice înscris semnat de partea sau părțile de la care emană.

Înscrisul din speță nu

reprezintă un înscris sub semnătură privată, în condițiile în care nu respectă cerința

semnăturii, fiind o publicație pusă în circulație de către firma producătoare a

profilelor PVC în scopul informării publicului specializat despre obiectele destinate

comercializării. Ca atare, art. 1182 nu este incident în speță, concluzie la care

se ajunge, de altfel, și prin aplicarea art. 161 din Legea nr. 105/1992 pentru reglementarea

raporturilor de drept internațional privat, în condițiile în care D5 a fost publicat

de o firmă din Belgia, iar potrivit normei menționate, puterea

doveditoare a înscrisului

care constată un act juridic este cea prevăzută de legea locului încheierii actului.

Distincția între înscrisuri

sub semnătură privată și înscrisuri autentice nu este, însă, relevantă în cauză,

întrucât ceea ce interesează din perspectiva art. 9 din lege este plasarea în timp,

față de data depozitului reglementar a desenului industrial a cărui înregistrare

este verificată în speță, a publicării,

în țară și în străinătate, a

unui desen industrial

identic.

În raport de acest obiect

al probațiunii, verificarea formei înscrisurilor doveditoare exclusiv prin prisma

cerințelor art. 1171 și urm. (inclusiv art. 1182) C. civ. ar reprezenta o limitare

nejustificată a posibilității dovedirii unui fapt, anume data publicării unui desen

industrial identic. Această condiționare ar înlătura din sfera materialului probator

înscrisuri general acceptate în practică pentru dovedirea unei anteriorități distructive

de noutate în materia desenelor și modelelor industriale, precum reviste, broșuri,

cărți, pliante etc. (fapt afirmat chiar prin motivele de recurs), dificil de încadrat

în categoriile pentru care C. civ. impune cerințe specifice de formă. Mai mult,

ar fi imposibil de realizat în cazul mijloacelor de probă constituite în străinătate,

pe care art. 9 din Legea nr. 129/1992 le permite, întrucât nu ar putea fi supuse

cerințelor de formă prevăzute de legea română, ci de legea locului unde au fost

întocmite.

Fiind vorba despre o împrejurare

de fapt, înscrisul doveditor admisibil în contextul art. 9 din lege nu poate fi

supus, de principiu, cerințelor de formă specifice prevăzute de C. civ., puterea

sa doveditoare apreciindu-se în concret de către instanță în raport de faptul probator,

anume anterioritatea față de data depozitului reglementar al desenului industrial

al cărui caracter de noutate este analizat.

Această apreciere este

confirmată prin raportarea la regula 5 alin. (3) din H.G. nr. 1171/2003 de aprobare

a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 129/1992, potrivit căreia „

Aducerea la cunoștință

publicului, în condițiile art. 10 alin. (1) (…)” (fostul art. 9 din Legea nr. 129/1992)

„(…) a unui desen sau model industrial poate fi luată în considerare dacă există

materiale de orice natură, cu dată certă.”

Chiar dacă regulamentul

a intrat în vigoare după data depozitului reglementar al desenului industrial din

cauză și chiar după data eliberării certificatului de înregistrare, 7 octombrie

2003, motiv pentru care nu este incident în cauză, dispozițiile sale pot fi invocate

în interpretarea istorico-teleologică a prevederilor art. 9 din lege, pentru stabilirea

intenției legiuitorului la momentul edictării normei, concretizate ulterior în actul

normativ emis în executarea legii și destinat aplicării corespunzătoare a acesteia.

Cerința datei certe expres

prevăzută pentru materialele „de orice natură” (așadar, și pentru înscrisuri precum

cel din cauză, catalog de produse) nu are în vedere sintagma utilizată în art. 1182

C. civ. pentru înscrisurile sub semnătură privată. Această interpretare a normei

ar conduce fie la aplicarea normei exclusiv înscrisurilor sub semnătură privată,

ceea ce nu poate fi acceptat, atât timp cât însuși legiuitorul permite orice fel

de înscrisuri, fie la extinderea cerinței C. civ. tuturor categoriilor de înscrisuri,

inclusiv celor autentice, în cazul cărora cerința este evident inutilă.

În această din urmă interpretare,

ar rămâne, din nou, în afara mijloacelor de probă admisibile, o serie de înscrisuri

care ar avea putere doveditoare în contextul art. 9 din lege (repetăm exemplele

revistelor, broșurilor etc.), pentru care nu numai că este dificil de stabilit încadrarea

în categoria înscrisurilor sub semnătură privată sau a înscrisurilor autentice,

însă nici nu ar fi posibilă îndeplinirea ad litteram a condițiilor din art. 1182

C. civ., care prevede dobândirea datei certe „

prin

prezentarea

înscrisului la o instituție de stat; înregistrarea într-un registru public; menționarea

înscrisului, chiar într-o forma prescurtată, într-un act oficial, întocmit de o

persoană care deține o funcție de stat sau obștească; decesul oricăreia din persoanele

care au subscris actul sub semnătură privată; darea de dată certă la cererea celui

interesat, de către un organ notarial.”

În aceste

condiții, ținând cont faptul că este admisibilă înfățișarea unor „materiale de orice

natură”, precum și de obiectul probațiunii, sintagma „dată certă” are semnificația

reflectării certe, prin chiar conținutul înscrisului, a datei înscrisului pe baza

căruia se stabilește momentul publicării unui desen industrial, în țară sau în străinătate.

În acest

sens, sunt relevante și Instrucțiunile emise de directorul general al O.S.I.M.,

aprobate prin Decizia nr. 122/1997, în vigoare la data depozitului reglementar,

invocate chiar prin motivele de recurs, care, la pct. 17 alin. (2), prevăd necesitatea,

în privința anteriorităților distructive de noutate, a depunerii de „

documente oficiale (broșuri,

cărți, reviste, prospecte etc.) publicate înainte de data constituirii depozitului

național reglementar al desenului sau modelului industrial (dată care să fie trecută

pe documentele oficiale) (…)”.

Așadar, este necesar ca

înscrisul să reflecte, prin chiar conținutul său, data întocmirii sau emiterii sale.

De altfel,

pret

inzând

existența datei certe în raport de condiția din regulamentul de aplicare a legii,

respectiv C. civ., dar invocând, în același timp, și Instrucțiunile O.S.I.M.,

recurentul nu dezvoltă susținerea asimilării înscrisului în

litigiu cu un înscris sub semnătură privată și nici nu pretinde necesitatea întrunirii

stricte a vreuneia dintre situațiile prevăzute de art. 1182 C. civ., afirmând chiar

că cerința datei certe semnifică dovada

momentului la care un document în

sens larg poate fi considerat ca fiind adus la cunoștința publicului.

Din dezvoltarea motivelor

de recurs, rezultă că, în fapt, recurentul, contestă data menționată pe înscrisul

în discuție ca fiind chiar cea a aducerii la cunoștința publicului a unui desen

industrial identic, în parte, cu cel în litigiu (coincizând cu două dintre modelele

pentru care pârâtul a obținut înregistrarea), prevalându-se de nerespectarea cerințelor

legale și pretinzând că îndeplinirea acestora ar fi presupus dovezi suplimentare,

precum o comandă la tipografie pentru tipărirea acestuia, facturi conținând referiri

la catalog, reviste de specialitate care să conțină modelele etc.

După cum s-a demonstrat

anterior, finalitatea determinării cu certitudine a datei înscrisului, desprinsă

din art. 9 din Legea nr. 129/1992, nu presupune îndeplinirea obligatorie a formalităților

suplimentare prevăzute de art. 1182 C. civ. Producerea în proces și a altor mijloace

de probă decât înscrisul invocat drept anterioritate s-a justificat în cauză în

contextul contestării de către pârât a datei menționate pe catalogul de produse

(D5), fără a se putea considera că mijloacele de probă relevante pe acest aspect

sunt doar cele indicate prin motivele de recurs.

În condițiile în care

pârâtul a susținut că numărul de apariție al catalogului, menționat pe înscris nu

corespunde calendaristic lunii aprilie a anului 1999, instanța de apel a coroborat

dovezile administrate de către reclamantă și a ajuns la concluzia că respectivul

catalog este datat chiar aprilie 1999, fiind, așadar, anterior depozitului reglementar.

Contrar susținerilor recurentului,

instanța nu și-a întemeiat decizia doar pe concluziile raportului de expertiză,

deoarece a coroborat înscrisul respectiv cu o comandă de produse efectuată de o

societate din Ungaria către producătorul din Belgia B.P. (căruia îi aparține catalogul)

la data de 26 iulie 1999, deci ulterior datei menționate pe catalog, precum și cu

scrisoarea de confirmare a directorului general al firmei belgiene B.P. N. V., prin

care se confirmă că înscrisul D5 datează din aprilie 1999.

Înscrisurile arătate au

fost depuse la dosar în traducere legalizată și nu sunt supuse, în vederea recunoașterii

efectelor lor pe teritoriul României, cerinței apostilei prevăzute de Convenția

de la Haga din 1961, în virtutea înțelegerilor bilaterale încheiate cu Belgia (ratificată

prin Decretul nr. 368/1976, publicat în B.Of. nr. 93/4.11.1976), respectiv cu Ungaria

(ratificată prin Decretul nr. 505/1958, publicat în B.Of. nr. 2/17.01.1959).

Așadar, nu expertul judiciar

a determinat data emiterii catalogului de produse (D5), astfel cum susține recurentul,

ci chiar instanța de judecată, nefiind vorba despre o constatare a unui aspect de

natura celor pentru care s-a apelat la opinia specialistului, anume determinarea

comparativă a caracteristicilor tehnice ale desenului industrial înregistrat de

către pârât și ale desenului industrial invocat drept anterioritate (în faza judecății

în primă instanță) și stabilirea corespondenței între catalogul de produse (D5)

și comenzile de produse efectuate de societatea ungară. Instanța a dezlegat o chestiune

de drept, constând în stabilirea existenței unei anteriorități față de desenul industrial,

în raport de data la care desenul industrial identic a fost făcut public pentru

aceeași categorie de produse, în aplicarea art. 9 din Legea nr. 129/1992.

În această fază procesuală,

nu este posibilă reaprecierea materialului probator pentru cenzurarea concluziei

la care a ajuns instanța de apel, constatând lipsa caracterului de noutate al desenului

pârâtului, deoarece controlul judiciar vizează doar legalitatea, nu și temeinicia

deciziei de apel, nefiind incident vreunul dintre cazurile de modificare ori de

casare prevăzut de art. 304 C. proc. civ.

Urmează a fi înlăturate

și susținerile recurentului referitoare la aprecierea greșită de către instanța

de apel a condiției publicării anteriorității, prevăzută de art. 9 din lege, în

sensul asimilării ei cu cerința ca anterioritatea să fie susceptibilă de a ajunge

la cunoștința publicului.

Contrar celor afirmate

de către recurent, instanța de apel, valorificând înscrisul ce reprezintă comanda

de produse către emitentul catalogului (D5), a apreciat că cerința legală presupune

dovada că desenul industrial a fost făcut public, în mod efectiv, din moment ce

a constatat că au fost comercializate produse sub codul de catalog, ceea ce înseamnă

că acesta a intrat în circuitul comercial și a reprezentat suportul comenzilor efectuate

de clienți ai producătorului.

Înlăturându-se, totodată,

susținerile prin care se tinde la reevaluarea situației de fapt privind existența

unei anteriorități viabile distructive de noutate, atât din perspectiva datei acesteia,

cât și a corespondenței dintre D5 și comanda de produse, susțineri care vizează

temeinicia deciziei și, ca atare, exced atribuțiilor acestei instanței de control

judiciar, față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul nu este

fondat și îl va respinge ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul M.I. împotriva deciziei nr. 130A din 1 iulie 2013 a Curții de

Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală,

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 14 martie 2014.