ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 532/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 1278 din 06 iulie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 4473 din 3 din 20 ianuarie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins cererea formulată de reclamanta SC S.D. SRL, în contradictoriu cu pârâții SC G.S. SRL și O.S.I.M., având ca obiect anularea mărcii S.D., înregistrată de societatea pârâtă. Prin Decizia nr. 279 din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței menționate, pe care a desființat-o în parte și a trimis cauza, aceleiași instanțe, pentru rejudecarea cererii de anulare întemeiate pe existența unui drept anterior al reclamantei.

Curtea de Apel a reținut că, prin sentința atacată, tribunalul a examinat cererea de anulare a mărcii S.D. exclusiv prin prisma motivului de nulitate al înregistrării cu rea-credință. Nu au fost însă examinate susținerile reclamantei referitoare la înregistrarea mărcii pârâtei cu încălcarea drepturilor sale anterioare, după cum nu au fost analizate nici susținerile privitoare la pretinsa notorietate a mărcii, susțineri care, la rândul lor, tindeau a justifica existența unui drept anterior, apt a împiedica înregistrarea mărcii pârâtei și a atrage nulitatea unei înregistrări realizate în aceste condiții. În privința celorlalte critici, referitoare la modul de soluționare a cererii de anulare a înregistrării mărcii pentru rea-credință, s-a constatat că acestea sunt nefondate.

Cauza a fost înregistrată, spre rejudecare, la aceeași secție a Tribunalului București. Prin sentința civilă nr. 417 din 20 februarie 2013, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată. În motivarea sentinței, s-a reținut în esență că reclamanta este titulara mărcii S.D., înregistrată, din 05 noiembrie 2009, pe când pârâta a înregistrat la O.S.I.M. marca a cărei anulare s-a solicitat în prezenta cauză, respectiv marca S.D., cu element figurativ, din 22 octombrie 2008. Se observă că pârâta a înregistrat anterior marca S.D., iar reclamanta, care este titulara mărcii a cărei denumire coincide cu numele său comercial - S.D. -, nu poate invoca drepturi anterioare, nici cu privire la o marcă și nici cu privire la numele comercial, de vreme ce marca pârâtei are o denumire diferită.

Prima instanță a constatat că și desenul industrial a fost înregistrat ulterior de reclamantă, respectiv la 03 decembrie 2008, așa încât nu se pot invoca nici cu privire la acest D.M.I. drepturi anterioare.

În ce privește notorietatea asupra denumirii S.D., folosită de reclamantă cu mulți ani înainte ca pârâta să înregistreze marca S.D., s-a reținut că se afirmă doar notorietatea și succesul acestei denumiri pentru publicul vizat, dar la dosar nu s-au atașat nici un fel de probe în acest sens, conform legii (studii de piață, rapoarte de vânzări, rezultate sondaje opinie etc.), din care să reiasă aria geografică de acoperire a folosirii mărcii, durata în timp a folosirii mărcii, gradul de cunoaștere a mărcii în rândul publicului vizat etc. Dispozițiile art. 6 lit. f), invocate de reclamantă, care se referă la refuzul la înregistrare sau anularea mărcii înregistrate pentru motivul că există mărci anterioare notorii în România în sensul art. 6 bis al Convenției de la Paris, nu sunt așadar aplicabile în speță.

Prin Decizia nr. 103 din 23 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de către reclamanta SC S.D. SRL împotriva sentinței civile nr. 417 din 20 februarie 2013 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă; a schimbat în tot sentința apelată, în sensul admiterii acțiunii și anulării înregistrării mărcii individuale combinate S.D., dată de depozit 22 octombrie 2008, având ca titular intimata-pârâtă SC G.S. SRL.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că rejudecarea, după desființare cu trimitere, viza exclusiv cererea în anularea mărcii întemeiată pe existența unui drept anterior al reclamantei, deoarece statuările din decizia de apel pronunțată în primul ciclu procesual, privind corecta respingere a cererii de anulare a aceleiași mărci pentru înregistrare cu rea credință, au intrat în puterea lucrului judecat, prin neexercitarea recursului. În ceea ce privește anulabilitatea mărcii înregistrate de societatea pârâtă pentru motivul încălcării drepturilor anterioare pretinse de reclamantă, în aplicarea prevederilor art. 47 lit. e) din Legea nr. 84/1998 (în numerotarea de la data introducerii acțiunii, 20 ianuarie 2011), s-a reținut că, prin apel, nu au fost contestate aprecierile primei instanțe privind nedovedirea de către reclamantă a pretinsei notorietăți dobândite prin utilizarea semnului S.D.

în activitatea sa comercială, anterior înregistrării mărcii pârâtei, iar în ce privește dreptul dobândit prin înregistrarea aceluiași semn s-a reținut că acesta nu este anterior înregistrării de către pârâtă a mărcii a cărei anulare se solicită. Criticile aduse de apelantă hotărârii instanței de fond s-au referit exclusiv la modalitatea în care a fost analizat conflictul între marca S.D., a cărei anulare s-a solicitat, și numele comercial („denumirea”) SC S.D. SRL, ca drept anterior.

Sub acest aspect, Curtea a constatat că este eronată aprecierea primei instanțe în sensul că reclamanta nu ar putea invoca drepturi anterioare, nici cu privire la marcă, nici cu privire la numele comercial, de vreme ce marca pârâtei are o denumire diferită: simpla observare a sintagmelor ce compun cele două semne generatoare de drepturi de proprietate intelectuală, respectiv numele comercial al reclamantei (care reprezintă, conform art. 30 alin. (1) și (4) și art. 36 din Legea nr. 26/1990, și firmă - element al fondului de comerț) și marca înregistrată a pârâtei, relevă fără echivoc o puternică asemănare. Acestea sunt compuse dintr-o construcție verbală ce își are originea în limba engleză, singura deosebire dintre ele constând în terminația celui de-al doilea element verbal („E” în marca pârâtei, și „I.N.G.” în numele comercial al reclamantei, care sunt alăturate rădăcinii „D.R.I.V.”).

Or, în condițiile în care limba engleză nu este una folosită în mod uzual de consumatorul român (acesta fiind reperul de analiză, atâta vreme cât marca a căreia anulare se solicită este una națională, și astfel se bucură de protecție numai pe teritoriul României), diferența nesemnificativă dată de menționatul sufix este una care creează premisele unei confuzii între numele comercial sub care reclamanta își desfășoară activitatea și marca ulterior înregistrată de societatea pârâtă.

Anterioritatea numelui comercial al reclamantei - implicit a dreptului de proprietate industrială și a protecției legale ce derivă din înregistrarea acestuia potrivit cu prevederile art. 8 din Convenția de la Paris - în raport de marca a cărei anulare se solicită a fost dovedită, în speță, prin depunerea certificatului de înregistrare a societății reclamante, care atestă îndeplinirea formalității înregistrării ei în Registrul Comerțului la data de 05 iunie 2007, și respectiv a certificatului de înregistrare a mărcii pârâtei, care atestă faptul începerii duratei protecției acesteia la data de 22 octombrie 2008. În condițiile în care, ca efect al înregistrării mărcii, pârâta nu numai că are dreptul de a pretinde exclusivitatea folosirii construcției verbale „S.D.” (care constituie elementul dominant al mărcii respective), dar a și uzat de acest drept formulând plângeri față de utilizarea de către reclamantă a celor două cuvinte care se regăsesc în egală măsură în numele comercial al acesteia din urmă, existența înregistrării ulterioare a mărcii pârâtei este de natură a restrânge dreptul de folosință pe care reclamanta l-a dobândit asupra numelui său comercial, odată cu înregistrarea acestuia la data de 05 iunie 2007, dar și de a expune societatea reclamantă unor situații conflictuale generate de dreptul concurent ce poate fi invocat de titularul unui drept ulterior.

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâta SC G.S. SRL, susținând următoarele: În fapt, în vara anului 2007, a înființat școala de șoferi S.D. împreună cu numitul I.V., iar la momentul înregistrării la Registrul Comerțului, sediul a fost menționat la adresa lui I.V. În realitate, școala a funcționat pentru aproximativ un an în biroul reprezentantului pârâtei, P.I., care se afla cu un etaj mai jos. Asocierea ulterioară în această firmă nu a mai avut loc, ca urmare a refuzului lui I.V. de a se prezenta la notar public în vederea perfectării actului în formă autentică. Numele firmei a fost ales în fața juristului de la Registrul Comerțului, la momentul înscrierii societății, de către P.I., care este și cetățean australian, desenul fiind făcut tot de către acesta, având experiență în domeniu.

Deci, nu poate fi vorba de rea credință, mai ales că toate demersurile întreprinse pentru înregistrarea mărcii au fost cunoscute de către I.V. încă din momentul stabilirii strategiei de marketing de la înființarea firmei. Notorietatea companiei pârâtei la nivelul județului Bacău poate fi probată cu actele contabile și impozitele plătite la valori mult mai mari decât reclamanta. Pentru exemplificare, societatea pârâtă are în dotare 7 mașini și 2 motociclete, în timp ce reclamanta are 3 mașini, dintre care doar una pe stradă din când în când. La termenul de judecată din 14 februarie 2014, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea motivelor de recurs în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., reținând cauza spre soluționare pe acest aspect. Analizând excepția invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că este întemeiată, pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă, din dezvoltarea acestora, este posibilă încadrarea lor în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În cauză, deși pârâta a indicat temeiul susținerilor din motivarea recursului ca fiind reprezentat de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu s-au formulat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în aceste cazuri de recurs, ca de altfel, în niciunul dintre celelalte cazuri expres și limitativ prevăzute de art. 304. Astfel, prin decizia recurată s-a constatat că reclamanta SC S.D.

SRL deține un drept de proprietate intelectuală anterior înregistrării de către societatea pârâtă a mărcii S.D., drept constând în numele comercial, protejat ca atare prin art. 8 din Convenția de la Paris, care conferă reclamantei exclusivitatea folosirii sale, context în care a apreciat că înregistrarea mărcii este lovită de nulitate, în temeiul art. 47 lit. e) din Legea nr. 84/1998 (în numerotarea de la data introducerii acțiunii, 20 ianuarie 2011, ținând cont și de faptul că între numele comercial al reclamantei și marca pârâtei există o puternică asemănare, ce creează premisele unei confuzii în rândul publicului. În contextul acestor considerente, motivele de recurs ar fi trebuit să conțină critici referitoare la greșita aplicare a prevederilor legale menționate, în analiza conflictului dintre marcă și un nume comercial anterior.

Niciuna dintre susținerile din motivarea recursului nu relevă atare critici de nelegalitate, în condițiile în care se face referire doar la elemente de fapt, referitoare la înregistrarea societății reclamante la Registrul Comerțului, cu finalitatea demonstrării bunei - credințe la înregistrarea mărcii de către pârâtă, totodată, se menționează mijloacele de probă pentru dovedirea notorietății societății pârâte la nivelul județului Bacău. Or, situația de fapt reținută de către instanța de apel interesează temeinicia, și nu legalitatea deciziei recurate și, ca atare, împrejurări de fapt precum cele invocate în recurs nu pot reprezenta suportul unor critici de nelegalitate, susceptibile de a fi analizate prin prisma vreunuia dintre cazurile descrise de art. 304 C. proc.

civ. Pe de altă parte, finalitatea susținerilor recurentei - pârâte excede cadrului procesual în care a fost analizat apelul reclamantei, fixat de limitele rejudecării fondului după o primă desființare cu trimitere și, în același timp, de cererile și apărările părților în proces. Astfel, după cum s-a reținut prin decizia recurată, în urma desființării primei sentințe pronunțate în cauză, rejudecarea cererii în anularea înregistrării mărcii pârâtei a vizat doar motivul de anulare ținând de preexistența numelui comercial al reclamantei, nu și pe cel interesând reaua -credință la momentul înregistrării mărcii, motiv pentru care instanța de apel, prin decizia recurată, a constatat că respingerea cererii pe temeiul relei -credințe a intrat în puterea lucrului judecat.

În acest context, susținerile recurentei privind buna sa credință la momentul înregistrării mărcii nu au nicio legătură cu considerentele deciziei recurate și, deci, nu pot reprezenta critici de nelegalitate a acestei hotărâri. O constatare similară se impune și în privința notorietății societății pârâte, în condițiile în care pârâta nu a formulat în proces apărări pe acest aspect, motiv pentru care nici considerentele deciziei recurate nu conțin vreo apreciere în acest sens. De altfel, formulând atare susțineri, recurenta nu relevă legătura lor cu obiectul cererii de chemare în judecată și nici relevanța acestora în contextul raționamentului juridic pe temeiul căruia instanța de apel a adoptat soluția de admitere a pretențiilor reclamantei.

Este de precizat și faptul că niciuna dintre susținerile recurentei nu relevă incidența cazului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., precizat explicit ca reprezentând temeiul juridic al motivelor formulate. Referirea legiuitorului la „actul juridic dedus judecății”, al cărui înțeles „lămurit și vădit neîndoielnic” a fost schimbat de către instanța de apel prin interpretarea greșită a acestuia, vizează cauza cererii de chemare în judecată sau fundamentul dreptului invocat de reclamantă (causa debendi).

În speță, cauza cererii este reprezentată de actul de înregistrare a societății reclamante, din care s-a născut dreptul la numele comercial; or, referirile recurentei la înregistrarea societății reclamantei nu sunt legate de vreo denaturare a actului juridic dedus judecății pretins a fi fost săvârșită de către instanța de apel, ci de elemente de fapt privind implicarea administratorului pârâtei în alegerea denumirii societății, împrejurare lipsită de relevanță din perspectiva protecției legale recunoscute numelui comercial în conflictul cu o marcă ulterior înregistrată. Se constată, în aceste condiții, că recursul formulat nu conține critici de nelegalitate la adresa deciziei recurate, posibil a fi analizate prin prisma vreunuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Drept urmare, este operantă sancțiunea preconizată în art. 306 alin. (1) C. proc. civ., anume nulitatea recursului, dat fiind faptul că neîncadrarea susținerilor din motivarea căii de atac în cazurile din art. 304 echivalează cu nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal, respectiv odată cu cererea de recurs, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. sau înlăuntrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., de 15 zile de la comunicarea deciziei de apel. Pe acest temei, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu și va constata nul recursul declarat de pârâta SC G.S. SRL. În aplicarea art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurenta pârâtă la 1.700 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC S.D.

SRL, constând în onorariu de avocat, conform chitanței din 21 ianuarie 2014 (fila 85 dosar recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâta SC G.S. SRL împotriva Deciziei nr. 103/A din 23 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Obligă pe recurenta pârâtă la 1.700 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC S.D. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2014.