ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1774/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de apel Cluj, reclamantul B.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș anularea Hotărârii din 29 iunie 2009 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri prin care să i se acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că în perioada 1 octombrie 1940 - 1 septembrie 1944 a fost refugiat din localitatea Ciuleni în localitatea Călățele - Pădure. Prin sentința civilă nr. 300 din 16 iunie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de reclamantul B.T.

în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin Hotărârea din 29 iunie 2009, pârâta a respins cererea reclamantului pe motivul că atât localitatea de domiciliu cât și cea de refugiu s-au aflat în România, iar declarațiile martorilor sunt neconcludente. Deși declarațiile martorilor susțin teza reclamantului, Curtea de apel a reținut că susținerile reclamantului nu sunt probate de înscrisurile depuse, respectiv, de adeverința emisă de Primăria Comunei Margău care precizează că în zona de frontieră în care s-a aflat localitatea Ciuleni, s-au dat lupte în perioada august - septembrie 1944, perioadă în care reclamantul se afla în localitatea Călățele - Pădure, neafectată de război, astfel că reclamantul nu a dovedit calitatea de refugiat potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul B.T., care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației formulate, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul - reclamant susține că, în mod greșit prima instanță a respins contestația sa împotriva hotărârii emise de pârâtă și nu i-a acordat drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, care i se cuveneau, întrucât, de prevederile acestei ordonanțe beneficiază persoanele care au fost refugiate sau strămutate „. indiferent dacă localitatea în care au fost strămutate se află sub administrație românească.”, situație în care se află și acesta.

La data de 8 aprilie 2010, recurentul - reclamant B.T. a formulat note scrise, prin care arată că nicăieri în considerentele sentinței atacate instanța nu face referire la probele depuse la dosar, mai precis la hotărârea emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj în favoarea surorii sale F.V., căreia i-a fost recunoscută calitatea de refugiat. În felul acesta, instanța a aplicat un tratament diferențiat situației sale raportată la aceleași împrejurări de fapt, încălcând principiul constituțional ce statuează egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii sau discriminări. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., ale O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 19 40 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Recurentul a încercat să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul declarațiilor autentificate ale martorilor R.F. și F.V.

Chiar dacă declarațiile martorilor susțin teza recurentului - reclamant, din actele oficiale depuse la dosarul cauzei, rezultă că Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale nu deține date cu privire la refugiul familiei recurentului, iar din adeverința emisă de Primăria comunei Margău reiese că luptele în zona de frontieră în care s-a aflat localitatea Ciuleni s-au dat în perioada august-septembrie 1944, perioadă în care reclamantul se afla deja în altă localitate. Simpla mutare a recurentului, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuții etnice. Așa fiind, cum recurentul - reclamant nu a făcut dovada că ar fi fost refugiat și că acest lucru ar fi fost consecința unor persecuții din motive etnice, în mod corect instanța de fond a dispus respingerea acțiunii.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.T. împotriva sentinței nr. 522 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2010.