ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1774/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

apel Cluj, reclamantul B.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Maramureș anularea Hotărârii din 29 iunie 2009 emisă de

pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri prin care să i se

acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii

sale, reclamantul a arătat că în perioada 1 octombrie 1940 - 1 septembrie 1944

a fost refugiat din localitatea Ciuleni în localitatea Călățele - Pădure.

Prin sentința civilă nr.

300 din 16 iunie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de reclamantul B.T. în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin

Hotărârea din 29 iunie 2009, pârâta a respins cererea reclamantului pe motivul

că atât localitatea de domiciliu cât și cea de refugiu s-au aflat în România,

iar declarațiile martorilor sunt neconcludente.

Deși

declarațiile martorilor susțin teza reclamantului, Curtea de apel a reținut că

susținerile reclamantului nu sunt probate de înscrisurile depuse, respectiv, de

adeverința emisă de Primăria Comunei Margău care precizează că în zona de

frontieră în care s-a aflat localitatea Ciuleni, s-au dat lupte în perioada

august - septembrie 1944, perioadă în care reclamantul se afla în localitatea

Călățele - Pădure, neafectată de război, astfel că reclamantul nu a dovedit

calitatea de refugiat potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de apel, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul

B.T., care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate,

în sensul admiterii contestației formulate, invocând motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul - reclamant

susține că, în mod greșit prima instanță a respins contestația sa împotriva

hotărârii emise de pârâtă și nu i-a acordat drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, care i se cuveneau, întrucât, de

prevederile acestei ordonanțe beneficiază persoanele care au fost refugiate sau

strămutate „. indiferent dacă localitatea în care au fost strămutate se află

sub administrație românească.”, situație în care se află și acesta.

La data de 8 aprilie 2010,

recurentul - reclamant B.T. a formulat note scrise, prin care arată că nicăieri

în considerentele sentinței atacate instanța nu face referire la probele depuse

la dosar, mai precis la hotărârea emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj în

favoarea surorii sale F.V., căreia i-a fost recunoscută calitatea de refugiat.

În felul acesta,

instanța a aplicat un tratament diferențiat situației sale raportată la

aceleași împrejurări de fapt, încălcând principiul constituțional ce statuează

egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii sau discriminări.

Analizând cauza prin

prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

Potrivit

art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de

prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la

6 septembrie 19

40 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres

prevăzute de lege.

Prin persoana care a

fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul

în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit

să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele

și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art.

6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil,

prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Recurentul a încercat

să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul declarațiilor

autentificate ale martorilor R.F. și F.V.

Chiar dacă

declarațiile martorilor susțin teza recurentului - reclamant, din actele

oficiale depuse la dosarul cauzei, rezultă că Direcția Județeană Cluj a

Arhivelor Naționale nu deține date cu privire la refugiul familiei

recurentului, iar din adeverința emisă de Primăria comunei Margău reiese că

luptele în zona de frontieră în care s-a aflat localitatea Ciuleni s-au dat în

perioada august-septembrie 1944, perioadă în care reclamantul se afla deja în

altă localitate.

Simpla mutare a

recurentului, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu

cauzat de persecuții etnice.

Așa fiind, cum

recurentul - reclamant nu a făcut dovada că ar fi fost refugiat și că acest

lucru ar fi fost consecința unor persecuții din motive etnice, în mod corect instanța

de fond a dispus respingerea acțiunii.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.T. împotriva sentinței nr. 522 din 29 octombrie 2009 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 aprilie 2010.