ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1277/2015

Decizia nr. 1277/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 5460 din 18 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții Orașul A. și Primăria Orașului A. în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 3.600 RON, cu titlu de chirie și la 200 RON, cheltuieli de judecată.

În considerente instanța a reținut că părțile din proces au încheiat Contractul de închiriere din 30 ianuarie 2002, cu Primăria A., în calitate de proprietar, obiectul contractului fiind închirierea terenului de 5.000 mp din orașul A., durata închirierii fiind de doi ani, că acest contract a fost prelungit până la data de 30 ianuarie 2005.

Tribunalul a apreciat că terenul ce a făcut obiectul contractului nu are alt amplasament decât cel din acțiunea reclamantului întrucât această susținere nu a fost dovedită. Tribunalul a constatat că pârâta a achitat suma de 900 RON chirie, către reclamantă, în anul 2007, că o asemenea plată întrerupe prescripția dreptului la acțiune și dovedește că pârâta a exploatat terenul ulterior anului 2005.

Tribunalul a avut în vedere raportul de expertiză și raportul suplimentar de expertiză contabilă în care expertul a făcut precizarea că nu a găsit în posesia vreuneia din părți procesul-verbal de predare - primire al terenului ce a făcut obiectul contractului de închiriere, împrejurare în raport de care s-a reținut că pârâta a utilizat terenul după anul 2005.

Împotriva acestei soluții, reclamanții au formulat apel, criticând-o pentru cuantumul sumei stabilite, cu ignorarea Raportului Curții de conturi din 29 octombrie 2007, inclusiv de către expert, acesta din urmă luându-l în considerare parțial.

În privința amplasamentului și folosinței terenului, apelanții au evidențiat existența martorilor și organului de poliție, cât și planșele foto atașate.

La termenul din data de 10 aprilie 2013 recurenta-pârâtă a formulat cerere de aderare la apelul reclamantului Orașul A.

Prin Decizia nr. 23/A-COM din 12 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, a fost anulat apelul ca netimbrat. Soluția a fost apelată, iar prin Decizia nr. 1400 din 8 aprilie 2014 a Curții de Apel Pitești, s-a admis apelul reclamanților, s-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se aplicarea greșită a dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997, privind taxele de timbru.

În rejudecare, analizând probatoriul administrat, cât și criticile invocate, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 398/A-COM din 4 noiembrie 2014, a admis apelul formulat de reclamanții Orașul A. și Primăria Orașului A.

A schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâta și la plata sumei de 9.105 RON cu titlu de chirie plus 636,25 RON penalități.

A menținut în rest sentința.

În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că instanța de fond nu a avut în vedere toate clauzele contractuale, nici perioada pentru care se pretinde chirie și care se reține și în raportul Curții de conturi, ci s-a limitat doar la înmulțirea sumei de 1.200 RON anuală cu cei trei ani, dispunând inutil în acest sens efectuarea expertizei contabile, că pentru a fi posibilă obținerea sumei din acțiunea introductivă, calculată în baza H.C.L. nr. 71/2005, reclamanții trebuiau să o notifice pe pârâtă în legătură cu renegocierea prețului și în cazul unui refuz, să-i interzică să utilizeze terenul sau să-i pretindă suma din H.C.L.

În ceea ce privește apărarea privitoare la inopozabilitatea H.C.L. nr. 71 din 29 noiembrie 2005, care modifică prețul chiriei/mp, instanța de apel a considerat că acest act normativ nu trebuia să fie comunicat, ci doar publicat.

Curtea nu a luat în considerare sumele stabilite în H.C.L. nr. 71 din 29 noiembrie 2005, apreciind că recurenții au stat în pasivitate, nefăcând niciun demers pentru a da eficiență acestui act administrativ și susținând menținerea efectelor contractului și nu lipsa de folosință a acestuia.

La data de 8 decembrie 2014, petenta SC B. SA, în contradictoriu cu intimații Orașul A. și Primăria Orașului A., au învestit instanța cu o cerere de completare a Deciziei nr. 398/A-COM din 4 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în sensul de a se pronunța și asupra cererii sale de aderare la apelul părții potrivnice.

În motivarea cererii sale petenta a susținut că, la termenul de judecată de la data de 10 aprilie 2013, a formulat cerere de aderare la apelul părții potrivnice, însă instanța a omis să se pronunțe.

Prin Decizia nr. 105/A-COM din 3 februarie 2015 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de completare a Deciziei nr. 398/A-COM din 4 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/90/2010.

În fundamentarea acestei decizii instanța a reținut, în esență, că petenta a formulat o "cerere de aderare la apelul părții potrivnice", care doar se intitulează astfel, întrucât în conținutul acesteia se solicită respingerea cererii de chemare în judecată, cu motivarea că intimații nu dispun de titlu de proprietate pentru a putea solicita chiria pentru teren, că în speță nu operează tacita relocațiune în privința contractului, că intimatul Orașul A. nu are calitate procesuală activă, etc, aceste susțineri și argumentări fiind făcute atât la instanța de fond, cât și cu ocazia soluționării apelului, instanțele răspunzând criticilor formulate.

A considerat instanța de apel că cererea petentei nu poate constitui o cerere de aderare la apel, ci simple concluzii și apărări, având caracterul unei întâmpinări, neavând astfel niciun fel de relevanță denumirea legală care i s-a atribuit.

Recurenta-pârâtă SC B. SA a formulat recurs atât împotriva Deciziei nr. 398/A-COM din 4 noiembrie 2014 cât și împotriva Deciziei nr. 105/COM din 3 februarie 2015, ambele pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Recurentul-pârât Orașul A. prin Primar, a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 398/A-COM din 4 noiembrie 2014 a Curții de Apel Pitești.

I.a. Recursul declarat de pârâtă împotriva Deciziei nr. 398/A-COM din 4 noiembrie 2014 a Curții de Apel Pitești este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă solicitând admiterea recursului și desființarea în întregime a deciziei atacate.

Recurenta-pârâtă invocă următoarele aspecte ce, în opinia sa, determină nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate și anume:

- localitatea A. nu este proprietarul terenului în cauză, iar la momentul încheierii contractului de închiriere, respectiv 30 ianuarie 2002, nu îl avea nici măcar inventariat pentru că acest teren nu exista;

- pentru o parte a acestui teren, societatea pârâtă având încheiate, în fiecare an, contracte de închiriere cu RA Apele Române;

- în anul 2002 a început exploatarea de agregate pe malul râului Bistrița;

- neștiind cu precizie cine este proprietarul terenului (aflat în extravilan, impropriu agriculturii și părăsit), situat pe malul râului Bistrița, recurenta-pârâtă a solicitat Primăriei A. încheierea unui contract de închiriere, considerând că localitatea este adevăratul proprietar;

- la data de 30 ianuarie 2002 s-a încheiat Contractul de închiriere cu durata de doi ani, ulterior, s-a încheiat Actul adițional prin care s-a prelungit durata închirierii până la 30 ianuarie 2005, dată la care recurenta-pârâtă a încheiat exploatarea balastului de pe teren (exploatarea reprezenta obiectul contractului la momentul epuizării agregatelor recurenta-pârâtă neavând motiv să mai folosească terenul);

- deși nu i s-a prezentat niciun document care să ateste proprietatea și nu i s-a întocmit proces-verbal de predare-primire (potrivit art. 2 al Cap.II). deoarece localitatea A. nu era proprietar, a achitat chiria, având în vedere faptul că localitatea A. s-a comportat ca un adevărat proprietar;

- în cursul anilor 2004 și 2005 mai multe persoane au tulburat posesia pârâtei spunând că ei sunt adevărații proprietari, iar în cursul anului 2006 a încheiat cu aceste persoane acte privitoare la proprietate pentru acest teren;

- încheierea acestor contracte este motivul pentru care, începând cu sfârșitul anului 2005, nu a mai prelungit contractul de închiriere și nu a mai achitat chiria către localitatea A.;

- prin Adresa din 8 martie 2005 localitatea A. a înștiințat recurenta-pârâtă că "a expirat Actul adițional la Contractul de închiriere, respectiv contractul a încetat prin ajungere la termen, iar o nouă prelungire/un nou contract nu se pot realiza decât prin licitație publică, invocându-se prevederile H.G. nr. 1228 din 21 noiembrie 1990 și aducându-i-se la cunoștință că trebuie să solicite expres închirierea terenului, lucru pe care nu l-a făcut din motivele invocate mai sus;

- prin Adresa din 12 iulie 2006 a fost somată de către localitatea A. să își precizeze poziția cu privire la participarea la licitația publică în vederea închirierii terenului, arătându-se că, în caz contrar, se va considera că societatea nu mai dorește încheierea unui nou contract;

- terenul pentru care localitatea A. a formulat prezenta cerere de chemare în judecată în de abia în cursul anului 2010, nu se alia și nu se află în proprietatea acesteia, fiind doar inventariat în mod abuziv, fără a deține titlu de proprietate, la data de 21 noiembrie 2006;

- cele de mai sus rezultă și din schița cadastrală înregistrată la O.C.P.I. Vâlcea la data de 4 octombrie 2004, unde se poate observa că între terenul proprietatea lui C. - pe care se află actualmente balastiera - și râul Bistrița nu se află nici un alt teren proprietatea localității A. sau a altei terțe persoane, fizică sau juridică;

- până în anul 2010 nu i-a fost adusă la cunoștință existența vreunei hotărâri de consiliu local prin care s-ar fi modificat Contractul de închiriere din 2002; aceste demersuri s-au făcut doar în urma controlului Curții de Conturi, care, fără să verifice locația terenului, existența acestuia, proprietarii acestuia, doar în baza unui contract ajuns la termen la data controlului, a stabilit în sarcina funcționarilor un așa-zis debit.

O altă critică formulată de recurenta-pârâtă vizează faptul că Hotărârea de Consiliu Local nr. 71 din 29 noiembrie 2005 nu îi este opozabilă și nu îi poate produce niciun fel de efecte juridice deoarece:

I.b. Recurenta-pârâtă își întemeiază recursul formulat împotriva Deciziei nr. 105/A-COM din 3 februarie 2015 a Curții de Apel Pitești pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, desființarea în întregime a deciziei recurate, admiterea cererii de aderare la apel, desființarea în întregime a Sentinței civile nr. 5460 din 18 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/90/2012 și, pe fond, respingerea acțiunii ce constituie obiectul Dosarului nr. x/90/2012.

Argumentându-și criticile de nelegalitate recurenta-pârâtă arată că a formulat cerere de aderare la apelul reclamantei depusă la Curtea de Apel Pitești, la termenul din 10 aprilie 2013, depunerea acesteia fiind consemnată în încheierea de la acel termen.

Arată recurenta-pârâtă că în faza de rejudecare a apelului, cu toate că a pus în discuție cererea sa de aderare la apel (acest lucru fiind consemnat și în notele scrise depuse la dosar), Curtea de Apel Pitești nu s-a pronunțat asupra acesteia, motiv pentru care a formulat o cerere de completare a Deciziei nr. 398/A-COM din 4 noiembrie 2014 a Curții de Apel Pitești, în sensul de a se pronunța și asupra cererii sale de aderare la apelul părții potrivnice.

Consideră recurenta-pârâtă că această cerere a fost respinsă în mod nelegal, întrucât instanța de apel i-a dat o calificare eronată, această interpretare neputând fi susținută, atât timp cât despre cererea de aderare nu se menționează nimic nici în prima hotărâre pronunțată de Curtea de Apel Pitești, nici în cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici în cea de-a doua hotărâre a Curții de Apel Pitești.

II. Recurentul-reclamant Orașul A. prin Primar solicită admiterea recursului său, modificarea deciziei atacate și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată cu consecința obligării intimatei B. SRL la plata sumei de 635.235 RON ce reprezintă contravaloarea chiriei restante și a dobânzilor aferente trimestrului IV al anului 2005 și pentru cei 3 ani anteriori prezentei cereri, chirie cerută pentru folosința terenului proprietatea reclamantului în suprafață de 5.000 mp situat în A."

O primă critică vizează faptul că, deși instanța de apel recunoaște că modificarea prețului chiriei nu trebuie notificată, această modificare operând în temeiul unui act normativ - H.C.L. nr. 21/2005, ce produce efecte față de intimată de la publicare, în mod neîntemeiat consideră că era necesar să comunice intimatei o notificare în acest sens.

Arată recurentul-reclamant raportându-se la situația de fapt proprie cauzei, că după expirarea termenului - la 31 ianuarie 2005, pârâta a achitat cu ordin de plată din 20 februarie 2007 suma de 900 RON reprezentând chiria pentru perioada ianuarie - septembrie 2005, această plată efectuată de pârâtă în cadrul termenului de prescripție de 3 ani reprezentând un act de întrerupere a prescripției extinctive, de la care începe să curgă un nou termen de prescripție, astfel încât pentru chiria aferentă trimestrului IV al anului 2005 nu s-a prescris dreptul reclamantului de a cere plata acestei chirii.

Menționează recurentul-reclamant, făcând trimitere la art. 1437 C. civ. că în temeiul H.C.L. A. nr. 71/2005, chiria pentru această suprafață de teren închiriată a fost stabilită la 5 RON/mp/lună începând cu data 1 octombrie 2005, că și în aceste condiții, după ianuarie 2005, când a expirat contractul, intimata a efectuat o plată în contul chiriei pentru folosirea acestui teren, intimata-pârâtă refuzând nejustificat să-și îndeplinească obligația contractuală.

Consideră recurentul-reclamant că în mod eronat instanța de apel a considerat că "o eventuală notificare a pârâtei cu privire la preț ar fi determinat-o să-și precizeze poziția, fie să încheie o nouă convenție, fie să renunțe la teren".

Atâta timp cât însăși instanța de apel recunoaște că, modificarea prețului chiriei solicitate prin acțiune pentru acest teren a avut loc prin H.C.L. nr. 71/2005 care este act normativ ce nu trebuie comunicat, fiindu-i opozabilă intimatei de la publicarea acesteia și nu de la comunicarea vreunei notificări în acest sens.

Apreciază recurentul-reclamant că sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii contractuale pentru ca intimata să fie obligată la plata chiriei solicitate prin acțiune, respectiv: să existe dovada (contractul) cu privire la folosința terenului de către intimată care nu a negat niciodată în timpul procesului că folosește terenul și nu a notificat niciodată încetarea contractului, operând tacita relocațiune.

SC B. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului Orașul A., ca nefondat.

Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată următoarele:

Recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva Deciziei nr. 105/A-COM din 3 februarie 2015 a Curții de Apel Pitești este fondat, pentru motivele ce se vor arăta.

În primul ciclu procesual, la data de 10 noiembrie 2013, recurenta-pârâtă SC B. SA a înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamantul Orașul A., împotriva Sentinței nr. 5460 din 18 decembrie 2012 a Tribunalului Vâlcea, o cerere de aderare la apel.

Aderarea la apel este reglementată de art. 293 C. proc. civ. ca o posibilitate pentru intimatul care nu a declarat apel în termenul legal de a obține totuși schimbarea hotărârii primei instanțe.

O astfel de cerere poate fi formulată de partea care are poziția procesuală de intimat în apelul principal, deci partea împotriva căreia s-a exercitat apelul principal.

Prin definiție, cererea intimatului de aderare la apelul părții potrivnice trebuie să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe, conform art. 293 alin. (1) C. proc. civ. motiv pentru care titularul unei asemenea cereri va indica în conținutul ei prin ce aspecte urmărește schimbarea hotărârii atacate.

În concret, prin apelul formulat, apelantul-reclamant Orașul A., Primăria Orașului A. a criticat hotărârea instanței de fond din perspectiva soluției de respingere a pretențiilor aferente perioadei ulterioare datei de 30 ianuarie 2005 pentru care reclamanta a pretins că a operat tacita relocațiune.

În cererea de aderare la apelul reclamantei, pârâta a adus argumente în sensul că în speță nu a operat tacita relocațiune, justificându-și astfel interesul în promovarea apelului incident prin faptul că prin acest demers judiciar a tins la schimbarea hotărârii primei instanțe în raport de sensul avut în vedere de apelul principal.

Așadar, cererea formulată de pârâta SC B. SA îndeplinește cerințele legale, fiind o veritabilă cerere de aderare la apel în sensul avut în vedere de legiuitor în art. 293 alin. (1) C. proc. civ.

Acest raționament impune casarea ambelor decizii atacate de către recurenta-pârâtă, dat fiind faptul că, prin calificarea eronată de către instanță a cererii formulată în temeiul art. 293 C. proc. civ., examenul de legalitate și temeinicie a hotărârii apelate a fost incomplet exercitat de către instanța de apel în mod incomplet.

Recursul reclamantei este parțial nefondat, numai în ceea ce privește critica referitoare la inopozabilitatea H.C.L. nr. 71 din 29 noiembrie 2005, aceasta fiind corect dezlegată de instanța de apel față de faptul că în speță trebuia îndeplinită, pentru opozabilitate, cerința publicării actului normativ și nu cea a comunicării acestuia.

Față de faptul că recursul reclamantei conține critici ce tind la lămurirea situației de fapt a cauzei, în raport de caracterul fondat al recursurilor declarate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite cele trei recursuri, va casa deciziile recurate și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe care va avea în vedere și criticile de netemeinicie invocate de recurentul-reclamant în ceea ce privește stabilirea situației de fapt proprie speței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-pârâtă SC B. SA împotriva Deciziei nr. 398/A-COM din 4 noiembrie 2014 și a Deciziei nr. 105/A-COM din 3 februarie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și recursul declarat de recurentul-reclamant Orașul A. prin Primar împotriva Deciziei nr. 398/A-COM din 4 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează deciziile recurate.

Trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2015.

Procesat de GGC - MI