ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2582/2005

Deliberând asupra recursului de față constată: Prin acțiunea introdusă la 20 februarie 2003, reclamanta SC I. SRL Motru, a chemat în judecată pe pârâta SC Z.B. SA și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța de Judecătoria Târgu Jiu să fie obligată pârâta să plătească suma de 357.000.000 lei, reprezentând chirie pentru suprafața de teren de 20.000 mp., pentru perioada 15 octombrie 2002 – 15 ianuarie 2003, respectiv 15 ianuarie 2003 – 15 aprilie 2003 plus cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 260 din 23 aprilie 2004, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, în dosarul nr. 250/2004 s-a respins excepția privind autoritatea de lucru judecat invocată de pârâtă precum și acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța sentința instanța de fond a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unui contract de închiriere și că acțiunea promovată anterior de reclamantă relevă atitudinea oscilantă a acesteia, în sensul că inițial a solicitat reclamanta ca pârâta să elibereze terenul. Împotriva sentinței a formulat apel reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 401 din 19 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, în dosarul cu nr. 1068/COM/2004, apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat. Pentru a pronunța decizia instanța de apel a reținut că între părți nu s-a încheiat un contract de închiriere și că nu a fost dovedit acordul de voință al părților.

Reclamanta a declarat recurs criticând decizia pentru nelegalitate invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. Se susține prin motivele de recurs depuse de recurentă că existența contractului de închiriere este dovedită cu notificarea trimisă pârâtei în care se menționa că aceasta constituie contract de închiriere în care s-a indicat chiria lunară, termenele de plată și modalitatea de plată, solicitându-se în mod expres cazul în care pârâta nu este de acord cu contractul și să anunțe data prezentării în vederea încheierii unui alt contract însă pârâta nu a răspuns la notificare. Susține recurenta că propunerile sale au fost acceptate în situația în care din cele două facturi emise una a fost însușită la plată prin completarea și semnarea acesteia de administratorul pârâtei.

Mai susține recurenta că prin sentința civilă nr. 1464/2002 a Tribunalului Gorj, pârâta a mai fost obligată la plata chiriei pentru o perioadă anterioară pentru terenul ocupat, hotărâre irevocabilă care nu a fost atacată de pârâtă. A solicitat reclamanta admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată. Criticile formulate sunt fondate. Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta este proprietara terenului în suprafață de 20.000 mp.

pe care îl ocupă pârâta și îl folosește din anul 2002. De menționat că prin sentința nr. 1464/2002 a Tribunalului Gorj, pârâta a mai fost obligată la plata chiriei pentru teren pentru o perioadă anterioară celei ce face obiectul prezentului litigiu, sentință rămasă irevocabilă prin neexercitarea căii de atac prevăzută de lege de pârâtă și mai mult aceasta a achitat de bună voie suma stabilită de instanță, sentința fiind irevocabilă. Pentru existența contractului de închiriere simplu acord de voință al părților este suficient, forma scrisă fiind o condiție „ad validitatem”, fiind doar un instrumentum pentru consemnarea acordului de voință, lipsa acestui element neafectând existența valabilă a contractului, potrivit principiului consensualismului consacrat de art. 942 și art. 1285 C. civ., acordul de voință al părților dă naștere contractului, astfel încât nu este necesară nici pentru nașterea contractului nici pentru dovada conținutului său forma scrisă.

Acordul de voință al părților este dovedit prin faptul că pârâta folosește terenul, a achitat importante sume anterior cu titlul de chirie și a acceptat la plată factura emisă de reclamantă. Art. 36 C. com., prevede faptul că un contract este perfect îndată ce partea cealaltă a întreprins executarea lui. În speță reclamanta a pus la dispoziția pârâtei terenul, iar pârâta a achitat chiria pentru o perioadă de timp. Art. 36 C. com., prevede faptul că obligațiile comerciale și liberațiunile se probează printre altele și cu facturi acceptate. Față de considerentele mai sus menționate recursul formulat de reclamantă va fi admis, se va modifica decizia civilă nr. 401 din 19 octombrie 2004 a Curții de Apel Craiova, în sensul că se va admite apelul aceleiași părți împotriva sentinței civile nr. 260 din 23 aprilie 2004 a Judecătoriei Târgu Jiu.

Se va schimba sentința în sensul admiterii acțiunii formulată de reclamantă, urmând a fi obligată pârâta la plata sumei de 357.000.000 lei, cu titlul de chirie pentru perioada 15 octombrie 2002 – 15 aprilie 2003. În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., va mai fi obligată pârâta și la plata sumei de 72.048.000 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată pentru toate fazele procesuale reprezentând taxe judiciare de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC I. SRL Motru, împotriva deciziei nr. 401 din 19 octombrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul aceleiași părți declarat, împotriva sentinței nr. 260 din 23 aprilie 2004 a Judecătoriei Târgu Jiu. Schimbă sentința mai sus menționată în sensul că admite acțiunea reclamantei și o obligă pe pârâta SC Z.B. SA la plata sumei 357.000.000 lei, cu titlul de chirie pe perioada 15 octombrie 2002 – 15 aprilie 2003 și 72.048.000 lei cheltuieli de judecată pentru toate fazele procesuale. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 aprilie 2005.