ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2582/2005

Deliberând asupra recursului

de față constată:

Prin acțiunea introdusă la

20 februarie 2003, reclamanta SC I. SRL Motru, a chemat în judecată pe pârâta

SC Z.B. SA și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța de Judecătoria Târgu

Jiu să fie obligată pârâta să plătească suma de 357.000.000 lei, reprezentând

chirie pentru suprafața de teren de 20.000 mp., pentru perioada 15 octombrie

2002 – 15 ianuarie 2003, respectiv 15 ianuarie 2003 – 15 aprilie 2003 plus

cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 260

din 23 aprilie 2004, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, în dosarul nr. 250/2004

s-a respins excepția privind autoritatea de lucru judecat invocată de pârâtă

precum și acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța sentința

instanța de fond a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unui

contract de închiriere și că acțiunea promovată anterior de reclamantă relevă

atitudinea oscilantă a acesteia, în sensul că inițial a solicitat reclamanta ca

pârâta să elibereze terenul.

Împotriva sentinței a

formulat apel reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 401 din 19

octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, în

dosarul cu nr. 1068/COM/2004, apelul formulat de reclamantă a fost respins ca

nefondat.

Pentru a pronunța decizia

instanța de apel a reținut că între părți nu s-a încheiat un contract de

închiriere și că nu a fost dovedit acordul de voință al părților.

Reclamanta a declarat recurs

criticând decizia pentru nelegalitate invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8,

9 și 10 C. proc. civ.

Se susține prin motivele de

recurs depuse de recurentă că existența contractului de închiriere este

dovedită cu notificarea trimisă pârâtei în care se menționa că aceasta

constituie contract de închiriere în care s-a indicat chiria lunară, termenele

de plată și modalitatea de plată, solicitându-se în mod expres cazul în care

pârâta nu este de acord cu contractul și să anunțe data prezentării în vederea

încheierii unui alt contract însă pârâta nu a răspuns la notificare.

Susține recurenta că

propunerile sale au fost acceptate în situația în care din cele două facturi

emise una a fost însușită la plată prin completarea și semnarea acesteia de

administratorul pârâtei.

Mai susține recurenta că

prin sentința civilă nr. 1464/2002 a Tribunalului Gorj, pârâta a mai fost

obligată la plata chiriei pentru o perioadă anterioară pentru terenul ocupat,

hotărâre irevocabilă care nu a fost atacată de pârâtă.

A solicitat reclamanta

admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului,

schimbarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii

acțiunii, așa cum a fost formulată.

Criticile formulate sunt

fondate.

Din probele administrate în

cauză rezultă că reclamanta este proprietara terenului în suprafață de 20.000

mp. pe care îl ocupă pârâta și îl folosește din anul 2002.

De menționat că prin

sentința nr. 1464/2002 a Tribunalului Gorj, pârâta a mai fost obligată la plata

chiriei pentru teren pentru o perioadă anterioară celei ce face obiectul

prezentului litigiu, sentință rămasă irevocabilă prin neexercitarea căii de

atac prevăzută de lege de pârâtă și mai mult aceasta a achitat de bună voie

suma stabilită de instanță, sentința fiind irevocabilă.

Pentru existența

contractului de închiriere simplu acord de voință al părților este suficient,

forma scrisă fiind o condiție „ad validitatem”, fiind doar un instrumentum

pentru consemnarea acordului de voință, lipsa acestui element neafectând

existența valabilă a contractului, potrivit principiului consensualismului

consacrat de art. 942 și art. 1285 C. civ., acordul de voință al părților dă

naștere contractului, astfel încât nu este necesară nici pentru nașterea

contractului nici pentru dovada conținutului său forma scrisă.

Acordul de voință al

părților este dovedit prin faptul că pârâta folosește terenul, a achitat

importante sume anterior cu titlul de chirie și a acceptat la plată factura

emisă de reclamantă.

Art. 36 C. com., prevede

faptul că un contract este perfect îndată ce partea cealaltă a întreprins

executarea lui.

În speță reclamanta a pus la

dispoziția pârâtei terenul, iar pârâta a achitat chiria pentru o perioadă de

timp.

Art. 36 C. com., prevede

faptul că obligațiile comerciale și liberațiunile se probează printre altele și

cu facturi acceptate.

Față de considerentele mai

sus menționate recursul formulat de reclamantă va fi admis, se va modifica

decizia civilă nr. 401 din 19 octombrie 2004 a Curții de Apel Craiova, în

sensul că se va admite apelul aceleiași părți împotriva sentinței civile nr.

260 din 23 aprilie 2004 a Judecătoriei Târgu Jiu.

Se va schimba sentința în

sensul admiterii acțiunii formulată de reclamantă, urmând a fi obligată pârâta

la plata sumei de 357.000.000 lei, cu titlul de chirie pentru perioada 15

octombrie 2002 – 15 aprilie 2003.

În conformitate cu

prevederile art. 274 C. proc. civ., va mai fi obligată pârâta și la plata sumei

de 72.048.000 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată pentru

toate fazele procesuale reprezentând taxe judiciare de timbru, timbru judiciar

și onorariu de avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC I. SRL Motru, împotriva deciziei nr. 401 din 19 octombrie 2004 a

Curții de Apel Craiova, secția comercială, pe care o modifică în sensul că

admite apelul aceleiași părți declarat, împotriva sentinței nr. 260 din 23

aprilie 2004 a Judecătoriei Târgu Jiu.

Schimbă sentința mai sus

menționată în sensul că admite acțiunea reclamantei și o obligă pe pârâta SC Z.B.

SA la plata sumei 357.000.000 lei, cu titlul de chirie pe perioada 15 octombrie

2002 – 15 aprilie 2003 și 72.048.000 lei cheltuieli de judecată pentru toate

fazele procesuale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 14 aprilie 2005.