ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1261/2015

Decizia nr. 1261/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 56 din 2 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis în parte contestația la executare formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu Agenția B., a anulat Ordinul de poprire nr. x din 27 august 2013; a respins excepția prematurității invocată de intimată (față de cererea de repunere în situația anterioară); a repus părțile în situația anterioară acestuia în sensul că a obligat intimata Agenția B. la restituirea către contestator a sumei de 4.648,82 RON; a obligat intimata la plata către contestator a dobânzii legale raportat la suma de restituit calculată de la 26 septembrie 2013 și până la data plății efective; a respins capătul de cerere privitor la indexarea sumelor de mai sus cu indicele de inflație ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, contestatorul A. în contradictoriu cu intimatele Agenția B. și C. SA a solicitat anularea Ordinului de poprire nr. x din 27 august 2013 emis de Președintele Agenției B. și întoarcerea executării în sensul obligării intimatei Agenția B. la restituirea sumei de 4.648,82 RON, la plata dobânzii legale aferente de la data contestației și până la data plății, la actualizarea sumei totale rezultate din însumarea debitului și dobânzii legale cu indicele de inflație la data plății.

În motivarea acestei contestații se arată că la data de 10 septembrie 2013, C. a comunicat ordinul de poprire emis de Agenția B. pentru suma de 4.648,82 RON reprezentând majorări de întârziere investiții pentru anul 2005 - 2006 potrivit titlului executoriu constituit din Contractul de concesiune din 25 noiembrie 2004.

Ordinul de poprire este lovit de nulitate pentru că nu există un titlu executoriu valabil pentru majorările de întârziere la investiții, contractul de concesiune în discuție fiind încheiat cu 1 an anterior O.U.G. nr. 64/2005 care prevede caracterul executoriu al contractului de concesiune, lege care nu poate retroactiva, iar art. 3 din Legea nr. 190/2004 prevede caracterul executoriu doar pentru plata redevenței. Agenția B. nu avea competența de a emite ordinul de poprire, ci A.N.A.F. Nu există dreptul la majorările de întârziere pretinse deoarece nu a fost îndeplinită obligația de predare a terenului concesionat așa cum a fost stabilită prin Actul adițional din 14 ianuarie 2005.

Prin Sentința nr. 7519 din 30 aprilie 2014 Judecătoria Sectorului 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei către Curtea de Apel București.

Prin Încheierea din 26 septembrie 2014, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei C. și a respins contestația față de aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Legea aplicabilă este C. proc. civ., iar nu Noul C. proc. civ. având în vedere că executarea a fost începută printr-o somație de executare din 2012, deci anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ.

Contractul de concesiune încheiat între părți la 25 noiembrie 2004 și Actul adițional din 14 ianuarie 2005 reprezintă titlurile executorii invocate de intimata Agenția B. ca fundament al executării silite efectuate contra contestatorului. Aceste acte juridice sunt cârmuite de Legea nr. 190/2004 care prin art. 3 acordă valoare de titlu executoriu doar pentru obținerea plății redevenței, iar nu și pentru majorările de întârziere.

Nu poate fi aplicat art. 2 O.U.G. nr. 64 din 29 iunie 2005 deoarece acest text prevede că sunt titluri executorii doar contractele de vânzare-cumpărare, iar în cauză este vorba despre un contract de concesiune.

Nu se poate reține aplicarea Legii nr. 64/2010 deoarece această normă are un caracter general, în timp ce norma prevăzută de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 190/2004 are un caracter special.

Faptul că legiuitorul nu a intenționat să se aplice O.U.G. nr. 64/2005 la contractele de concesiune anterioare rezultă clar și din art. 3 al acestui act normativ care prevede că procedurile cuprinse în dispozițiile legale menționate la art. 1 alin. (2) se aplică și în cazul contractelor încheiate de Agenția B. cu partenerii contractuali, având ca obiect orice formă de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație agricolă. Deci doar procedurile de la art. 1 se aplică, nu și prevederile art. 2.

Legea de aprobare nr. 94/2010 nu modifică acest text.

Având în vedere lipsa unui titlu executoriu vizavi de majorările pretinse din actul de executare rezultă că actul de executare - ordinul de poprire este nelegal, nefiind fundamentat pe un titlu executoriu. Așadar, este lovit de nulitate.

Restabilirea situației anterioare este un efect al nulității și constă, în cazul de față, în restituirea de către intimata Agenția B. a sumei executate silit prin poprire în mod nelegal.

Dat fiind că intimata se află în întârziere de la data prezentei contestații, rezultă că ea datorează dobândă legală pentru suma ce trebuie să o restituie de la data acțiunii, 26 septembrie 2013 și până la data plății debitului.

Capătul de cerere privitor la indexarea sumelor cu indicele de inflație este neîntemeiat și va fi respins ca atare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Agenția B., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Problema caracterului de titlu executoriu al Contractului de concesiune din 2004 a fost tranșată irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia de casare nr. 2834 din 29 mai 2012, drept pentru care se invocă excepția autorității de lucru judecat cu privire la calitatea de titlu executoriu al Contractului de concesiune din 2004.

La art. 2 din Legea nr. 94/2010 se dispune: "toate contractele încheiate de Agenția B. constituie titluri executorii".

Din interpretarea acestor prevederi legale se poate constata că nu se restrânge sfera de aplicare a acestora la anumite contracte în funcție de data când acestea au fost încheiate sau cu privire la anumite obligații contractuale, ci, dimpotrivă, aceste dispoziții sunt aplicabile tuturor contractelor încheiate de Agenția B., cu partenerii contractuali, care au ca obiect exploatarea eficientă a terenurilor cu destinație agricolă, în această situație aflându-se și Contractul de concesiune din 2004.

Instanța de fond, cu aplicarea greșită a legii a dispus întoarcerea executării silite.

În conformitate cu disp. art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998, "executarea silită începută (...) continuă și pe parcursul soluționării contestațiilor formulate de debitori, aceștia având dreptul întoarcerii executării numai în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile".

Instanța de fond nu indică temeiul de drept în baza căruia a dispus obligarea Agenției B. la plata dobânzii pentru suma indicată a fi restituită.

Intimatul A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Excepția autorității de lucru judecat este neîntemeiată și nu poate fi primită.

În Dosarul nr. x/2/2011 a fost soluționată în mod irevocabil problema caracterului executoriu al Contractului de concesiune din 2004 însă raportat la caracterul obligației pretinse prin actele de executare având ca titlu executoriu contractul de concesiune și anume plata redevenței raportat la prevederile legale aplicabile, respectiv O.U.G. nr. 64/2005 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 94/2010, disp. Legii nr. 190/2004 și disp. O.U.G. nr. 51/1998.

Art. 3 din Legea nr. 190/2004 dispune: "Contractele de concesiune a terenurilor cu destinație agricolă încheiate cu Agenția B. constituie titlu executoriu numai pentru plata redevenței, la termenele și modalitățile stabilite în contract".

Art. 2 din Legea nr. 94/2010 dispune: "toate contractele încheiate de Agenția B. constituie titluri executorii".

Art. 2 din Legea nr. 94/2010 nu modifică disp. art. 3 din Legea nr. 190/2004. Această concluzie reiese din referirea făcută de art. 2 din Legea nr. 94/2010 la toate contractele și din cea făcută de art. 3 din Legea nr. 190/2004 doar la contractele de concesiune cu destinație agricolă.

Prevederile Legii 190/2004 se referă la caracterul executoriu al contractului de concesiune a terenului cu destinație agricolă numai pentru plata redevenței.

Cu privire la alte obligații ce decurg dintr-un contract de concesiune, cum sunt cele pentru realizarea investițiilor obiect al prezentului dosar, contractul de concesiune nu mai are caracter executoriu, aceste obligații neîncadrându-se în limitele stabilite prin Legea nr. 190/2004.

Așa fiind, excepția autorității de lucru judecat este neîntemeiată.

În ceea ce privește întoarcerea executării, Curtea a reținut în mod corect faptul că restabilirea situației anterioare este un efect al nulității și constă în restituirea de către Agenția B. a sumei executate silit prin poprire în mod nelegal.

În cauză nu sunt aplicabile disp. art. 82 alin. (2) din O.U.G. 51/1998.

"Dispozițiile O.U.G. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată cu modificările și completările ulterioare, se aplică și Agenției B. în calitate de instituție implicată în procesul de privatizare".

Legea delimitează clar atribuțiile Agenției B. în materia privatizării și în materia concesionării.

Dispozițiile O.U.G. 51/1998 se aplică numai pentru atribuțiile Agenției B. în ceea ce privește privatizarea. În privința concesionării terenurilor nu sunt aplicabile disp. O.U.G. 51/1998.

În mod legal s-a dispus restituirea sumei poprite nefiind necesară obținerea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea ordinului de poprire și abia apoi contestatorul să formuleze o nouă cerere de chemare în judecată pentru restabilirea situației anterioare.

În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii, Înalta Curte reține că prin poprirea în mod nelegal a sumei de bani, contestatorului i s-a adus un prejudiciu, care poate fi acoperit prin această dobândă.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit disp. art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta Agenția B. împotriva Sentinței civile nr. 56 din 2 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2015.

Procesat de GGC - MI