ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2891/2015

Decizia nr. 2891/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și C., anularea Hotărârii nr. 451 din 17 iulie 2013 emisă de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în Dosarul nr. x/2013, cu consecința exonerării de la plata amenzii atât pentru A., cât și pentru B.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 672 din 26 februarie 2014 a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminări, D. și C.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs reclamanții, invocând motivele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. (5) și (8) C. proc. civ..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată următoarele:

• Martorii audiați de instanța de fond se află în relații de dușmănie cu reclamanții, în cauză fiind făcută dovada existenței mai multor plângeri penale. Mai arată recurenții că declarațiile martorilor au fost date la indicațiile părților.

• Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material. Astfel, pentru a putea fi reținută incidența disp. art. 152 lit. c) C. pen., în ceea ce privește săvârșirea faptei în public trebuia dovedită intenția părților ca fapta să fie auzită sau văzută și ca rezultatul să se fi produs față de două sau mai multe persoane. Or, în cauză, susțin reclamanții, nu rezultă o astfel de intenție după cum nu rezultă nici numărul persoanelor care au asistat la un asemenea eveniment.

• Instanța de fond nu a ținut seama de principiul în dubio pro reo, ignorându-l cu desăvârșire.

• Instanța de fond nu a apreciat probele unele prin altele, selectând doar aspectele defavorabile reclamanților, încălcând astfel dreptul la apărare al acestora.

Raportul întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) Noul C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 6 februarie 2015, în conformitate cu disp. art. 493 alin. (4) Noul C. proc. civ.

Intimații-pârâți D. și C. au depus punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 20 martie 2015, completul filtru a înlăturat critica formulată de intimați cu privire la nerespectarea termenului de declarare a recursului și a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate.

A fost admis în principiu recursul în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (7) Noul C. proc. civ. și a fost fixat termen de judecată pe fond.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de casare, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Mai întâi se impune a se preciza că, deși recurenții și-au încadrat criticile formulate în motivele de casare de la pct. 5 și 8 ale art. 488 C. proc. civ., în realitate acestea vizează doar ultimul punct, întrucât recurenții critică modalitatea în care judecătorul fondului a dat eficiență probelor administrate.

Înalta Curte reține că prin Hotărârea nr. 451 din 17 iulie 2013 emisă de CNCD s-a constatat săvârșirea unei fapte de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 și s-a dispus sancționarea reclamanților B. și A. cu câte 400 RON amendă contravențională.

Hotărârea CNCD a fost emisă ca urmare a petiției formulată de pârâții D. și C., vecinii reclamanților care au arătat faptul că aceștia se comportă într-o manieră rasistă, creând o atmosferă umilitoare și ofensatoare la adresa lor, prin folosirea unor expresii precum „țigan împuțit ..., jegos …, cioară”; „nu suport țiganii pentru că miros urât … am bani suficienți să te distrug …”.

Prin acțiunea formulată reclamanții susțin că și în situația în care ar fi existat un comportament care să atragă constatarea unei contravenții, fapta nu poate fi sancționată, întrucât nu a avut loc „în public”, iar martorii propuși de petenți nu au fost prezenți la conflictul generat de intimatul-pârât D., ci ulterior, după ce un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului la solicitarea reclamantei B.

În plus, reclamanții au susținut că aplicarea unei sancțiuni trebuie făcută individual, raportat la fapta fiecărui contravenient, or în cauză nu se face distincție între faptele celor doi reclamanți, atribuindu-li-se ambilor același comportament și aceleași expresii, fără distincție.

Curtea de apel a considerat acțiunea în întregime nefondată, achiesând atât la încadrarea faptei în prevederile art. 15 din O.G. nr. 137/2000, cât și la modalitatea de individualizare a sancțiunii aplicate de către CNCD.

Soluția pronunțată de către instanța de fond este însușită parțial de Înalta Curte, doar în ceea ce privește constatarea săvârșirii unei fapte de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Potrivit disp. art. 15 din O.G. nr. 137/2000, constituie contravenție conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității, ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Trecând peste motivarea lacunară a Hotărârii CNCD contestată, ce nu a fost însă criticată de părți, instanța de fond a apreciat că folosirea de către reclamanți a expresiilor imputate, așa cum a rezultat și din declarațiile martorilor audiați în cauză, reprezintă un comportament ce vizează atingerea demnității pârâților D. și C. și crearea unei atmosfere degradante, umilitoare sau ofensatoare pentru aceștia, legat de apartenența pârâților la etnia romă.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, judecătorul fondului a apreciat că nu există elemente pentru care faptele de discriminare săvârșite de reclamanți, să poată fi apreciate ca fiind de gravitate redusă, de natură a considera suficientă aplicarea sancțiunii avertismentului, menționând că reclamanții nu au recunoscut săvârșirea faptelor și nu au luat măsuri pentru înlăturarea consecințelor acestora.

Înalta Curte constată că instanța de fond a ignorat însă că reclamanților le-a fost aplicată sancțiunea contravențională a amenzii în același cuantum, deși recurentul A. are un grad redus de implicare în săvârșirea faptei imputate.

Mai mult decât atât nu a avut în vedere circumstanțele de fapt, starea conflictuală veche confirmată de agenții de poliție în cuprinsul „fișei de intervenție la eveniment” din data de 17 decembrie 2012, data săvârșirii faptei de discriminare.

Agenții de poliție care s-au deplasat la fața locului au consemnat că între familiile care locuiesc în imobilul situat la adresa respectivă există o stare conflictuală veche cunoscută și în cadrul Secției de Poliție nr. 3.

De asemenea, conform Adresei nr. 6560.3/C din 18 ianuarie 2013 emisă de Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București - Serviciul de Control Disciplină în Construcții, precum și nr. 947689 din 6 decembrie 2012 emisă de MAI - Poliția Sectorului 1, Secția 3 Poliție, rezultă că litigiile dintre părți sunt determinate de modul de folosire a părților comune ale imobilului în care locuiesc și durează de ani de zile.

În respectivele conflicte au fost implicați, pe lângă pârâți și martorii audiați în cauză, respectiv E., F.

În aceste condiții, în raport de circumstanțele în care au fost săvârșite faptele, Înalta Curte reține că aplicarea unor sancțiuni constând în amendă contravențională în cuantum de câte 400 RON pentru fiecare dintre reclamanți este excesivă, impunându-se înlocuirea acestora cu „avertisment”, conform disp. art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și rejudecând cauza, va admite în parte acțiunea formulată de reclamanți, anulând în parte Hotărârea CNCD nr. 451 din 17 iulie 2013 în ceea ce privește sancțiunile aplicate reclamanților pe care le înlocuiește cu „avertisment”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B. și A. împotriva Sentinței nr. 672 din 26 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând cauza:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, D. și C.

Anulează, în parte, Hotărârea nr. 451 din 17 iulie 2013 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în ceea ce privește sancțiunile aplicate reclamanților pe care le înlocuiește cu „avertisment”.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2015.

Procesat de GGC - LM