ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 125/A/2015

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 8 din 20 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A., împotriva deciziei penale nr. 763 din 23 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/267/2014, reținându-se, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 426 lit. a)-i) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe, la data de 9 februarie 2015, a promovat cale de atac petentul A.

La termenul din data de 9 aprilie 2015, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție admisibilitatea căii de atac formulate împotriva sentinței penale nr. 8 din 20 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Examinând calea de atac promovată de petent, prin prisma excepției invocate, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

În prezenta cauză, cererea introductivă de instanță este reprezentată de contestația în anulare formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 763 din 23 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/267/2014, prin care s-a respins ca nefondată contestația formulată de același petent împotriva deciziei nr. 251 din 12 iunie 2014 a Tribunalului Gorj. Prin această ultimă decizie a fost respinsă ca inadmisibilă contestația formulată de petent împotriva încheierii din camera de consiliu din 8 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Novaci în Dosarul nr. x/267/2014, prin care s-a respins, ca nefondată, plângerea promovată în condițiile art. 341 C. proc. pen., încheiere definitivă în raport de dispozițiile alin. (8) al acestui art. Așadar, dispozițiile legale incidente în cauză sunt cele prevăzute de art. 426-432 C. proc. pen., referitoare la calea extraordinară de atac a contestației în anulare, cu trimitere la art. 341 C. proc. pen.

Analizând dispozițiile cuprinse în Secțiunea 1 a Capitolului V din Titlul III din C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile menționate la art. 426 C. proc. pen., iar dispozițiile art. 431 C. proc. pen. nu prevăd nicio cale de atac împotriva soluției pronunțate în faza examinării în principiu a admisibilității a acestei căi extraordinare de atac. Mai mult, potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., după ce a fost depășită faza admisibilității în principiu, dacă găsește contestația în anulare întemeiată, instanța desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează de îndată la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare. Totodată, dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. prevăd că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Pe de altă parte, Înalta Curte observă că în speța de față nu sunt incidente dispozițiile art. 408 C. proc. pen., potrivit cărora sentințele sunt susceptibile de reformare prin calea de atac a apelului, dacă nu se prevede altfel, acestea referindu-se la sentințe nedefinitive, pronunțate în cursul judecății, iar nu în procedura guvernată de dispozițiile art. 341 C. proc. pen. ori într-o cale extraordinară de atac.

De asemenea, se constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, ceea ce nu este cazul în speță.

În aceste condiții, raportat la dispozițiile textelor de lege anterior menționate, se constată că numitul A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive (sentință pronunțată în contestația în anulare ce a vizat o decizie definitivă, precum și o încheiere definitivă dată în temeiul art. 341 alin. (6) C. proc. pen.), investind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în contestație în anulare, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile (...) pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza a Il-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 8 din 20 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, iar, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că acesta se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 8 din 20 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul petent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 9 aprilie 2015.