Decizia nr. 1066/2016 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Prin Cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Galați, la data de 22 aprilie 2010, sub nr. x/121/2010, reclamanta SC A. SA - prin administrator special a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, obligarea acesteia la plata sumei de 1.026.784,90 RON, reprezentând contravaloarea Facturii din 9 decembrie 2009, și a cheltuielilor de judecată. La data de 18 aprilie 2011, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată în sensul că a modificat perioada pentru care a calculat sumele solicitate cu titlu de penalități și tarif orar de utilizare a vagoanelor (TOU), respectiv în loc de suma de 1.026.784,90 RON din acțiune, a solicitat suma de 936.592,16 RON, ca urmare a recalculării penalităților și TOU, raportat la faptul că, la data introducerii acțiunii, dreptul la acțiune cu privire la sumele calculate până la 21 aprilie 2007 s-a prescris, astfel încât suma solicitată, de 936.592,16 RON, reprezintă: 248.439,21 RON - penalități de întârziere calculate conform art. 8.10 din contract, 659.340,59 lei-tarif orar pentru utilizarea vagoanelor, calculat conform anexei 2.1 din Contract, și 28.815,36 RON - staționări pe liniile C. SA, conform art. 6.5 din contract. Prin Sentința civilă nr. 2.450 din 31 mai 2011, Tribunalul Galați a admis acțiunea modificată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 936.592,16 RON. Curtea de Apel Galați, prin Decizia nr. 9 din 10 februarie 2012, a admis apelul declarat de către pârâta SC B. SA, a anulat Sentința civilă nr. 2.450 din 31 mai 2011 a Tribunalului Galați și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Galați, la data de 17 aprilie 2012, sub nr. x/121/2010*.

Prin Sentința civilă nr. 151 din 23 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA - prin lichidator judiciar D. SPRL, iar pârâta SC B. SA București a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 245.097,99 RON cu titlu de penalități calculate în perioada 8 mai 2007 - 10 iunie 2009, pentru plata cu întârziere a facturilor emise de reclamantă pe seama pârâtei în perioada 23 aprilie 2007 - 21 decembrie 2007. S-a constatat că excepția prescripției penalităților calculate pentru facturi anterioare datei de 22 aprilie 2007, invocată de pârâtă, a rămas fără obiect. Au fost respinse pretențiile referitoare la plata TOU. S-a constatat că excepția prescripției TOU calculat anterior datei de 22 aprilie 2007, invocată de pârâtă, a rămas fără obiect. S-a luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind taxa de staționare. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.875 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. În argumentarea acestei sentințe, prima instanță a dat eficiență prevederilor art. 8.10 din Contract și coroborând înscrisurile de la dosar cu raportul de expertiză efectuat în cauză s-a admis în parte capătul de cerere, iar pârâta a fost obligată la 245.097,99 RON cu titlu de penalități calculate pentru perioada 8 mai 2007 - 10 iunie 2009 pentru facturile emise în 23 aprilie - 21 decembrie 2007. Referitor la excepția prescripției penalităților calculate pentru facturi anterior datei de 22 aprilie 2007, prima instanță a reținut că a rămas fără obiect ca urmare a modificării perioadei pentru care reclamanta a solicitat acordarea penalităților. În ceea ce privește capătul de cerere vizând prețurile referitoare la tariful orar, prima instanță l-a respins ca nedovedit raportat la probatoriile administrate. Totodată, prima instanță a luat act de renunțarea la capătul de cerere referitor la taxa de staționare solicitată în cuantum de 28.815,36 RON, conform art. 246 C. proc. civ., având în vedere că la data de 26 martie 2013 reclamanta a renunțat la aceste pretenții. Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel atât reclamanta SC A. SA - prin lichidator judiciar D. SPRL Galați, cât și pârâta SC B. SA București criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 129/A din 21 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta SC A. SA - prin lichidator judiciar D. SPRL Galați și de pârâta SC B. SA București. În argumentarea acestei soluții, instanța de apel a reținut în esență că în contract nu s-a definit TOU, iar instanța de fond, în mod justificat, a dat eficiență dispozițiilor din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin O.G. nr. 7/2005 și Normele Uniforme pentru Aplicarea Regulamentului de Transport (NUT) aprobat prin Ordinul nr. 746/1998 al Ministerului Transporturilor, acte recunoscute de părți ca și aplicabilitate prin chiar art. 3 din Contractul nr. x/2006. Raportat amplului probatoriu administrat în cauză și în mod judicios interpretat, corect a reținut instanța de fond că reclamanta nu și-a dovedit pretențiile referitoare la plata tarifului orar. Totodată, s-a mai reținut că la data deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC A. SA Galați, conform Sentinței comerciale nr. 960 din 8 octombrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. x/121/2008, nu era îndeplinită condiția privitoare la caracterul exigibil al penalităților, reținându-se corect că nu poate opera compensarea legală între creanța reclamantei și cea a pârâtei, respectiv de 567.067.61 RON. S-a mai reținut că nici critica aplicării greșite a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. referitoare la plata cheltuielilor de judecată nu a putut fi primită, instanța de fond motivându-și soluția de obligare a pârâtei la plata acestora, pe care, de altfel, le-a acordat în parte, ca urmare a soluției de admitere în parte a pretențiilor formulate de reclamantă.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs atât reclamanta SC A. SA - prin lichidator judiciar D. SPRL Galați, cât și pârâta SC B. SA București. 5.1. Recursul reclamantei SC A. SA - prin lichidator judiciar D. SPRL Galați a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Recurenta-reclamantă a arătat că soluția pronunțată de instanța de apel a fost dată fără ca instanța să cerceteze fondul, hotărârea fiind de altfel și nemotivată. Astfel, instanța nu a făcut nicio analiză cu privire la probele administrate în cauză, întrucât nu rezultă modul în care instanța de apel a apreciat concluziile expertizei întocmită de expertul tehnic judiciar E. și nici raționamentul ce a condus la respingerea susținerilor privitoare la modul de calcul al tarifului orar de utilizare (TOU) conform tabelului anexat la acțiunea reclamantei. Instanța de apel s-a limitat la reluarea motivării hotărârii pronunțate de instanța de fond, respectiv concluzia că reclamanta nu a făcut dovada pretențiilor referitoare la plata tarifului orar. De asemenea, nu a motivat ce dispoziții din Regulamentul de transport (NUT) aprobat prin Ordinul nr. 7/2005 și Normele uniforme pentru aprobarea Regulamentului de Transport (NUT) aprobate prin Ordinul nr. 746/2008 al Ministerului Transporturilor au fost încălcate. Concluzionând, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea nu cuprinde argumentele pro și contra care au condus, în fapt și în drept, la convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, nefiind respectate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. 5.2. Recursul pârâtei SC B. SA a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate numai în ce privește apelul său, în sensul admiterii apelului său în totalitate și constatarea compensării legale a sumei de 245.097,99 RON cu titlu de penalități calculate în perioada 8 mai 2007 - 10 iunie 2009, cu parte din soldul de 567.067,61 RON datorat de reclamantă. În dezvoltarea motivelor de recurs, după prezentarea pe larg a situației de fapt, recurenta-pârâtă a susținut în esență că instanța de apel a făcut o interpretare greșită și trunchiată a dispozițiilor legale privind compensarea creanței, hotărârea fiind lipsită de temei legal, dată cu aplicarea greșită a legii, cât și a dispozițiilor Contractului nr. x/2006. Astfel, instanța a reținut că nu este aplicabilă compensarea legală, însă fără a motiva, în vreun fel, decizia pronunțată, instanța preluând practic cu totul motivarea primei instanțe, la care a și făcut trimitere, făcând inclusiv o aplicare greșită a dispozițiilor legale în materia compensării. Totodată, recurenta-pârâtă a solicitat instanței de recurs să constate că sunt îndeplinite condițiile compensării legale, ca urmare a înscrierii la masa credală a reclamantei cu suma de 567.067,61 RON, cu respectarea prevederilor art. 52 din Legea nr. 85/2006. Instanța de apel, în mod eronat, a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1144 și art. 1145 C. civ., concluzionând greșit că nu este îndeplinită condiția privitoare la caracterul exigibil al penalităților, având în vedere raportul de expertiză contabilă administrat. Recurenta-pârâtă a mai susținut că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind nelegală în ceea ce privește soluționarea apelului său. Astfel, instanța nu a motivat în cuprinsul hotărârii sale care sunt argumentele referitoare la neîndeplinirea condiției privitoare la caracterul exigibil al penalităților, fiind expusă doar concluzia cercetărilor în acest sens, fără alte explicații și mențiuni care au condus la o astfel de concluzie. Privitor la capătul de cerere de obligare a reclamantei SC A. SA - prin lichidator judiciar D. SPRL Galați la plata cheltuielilor de judecată, recurenta-pârâtă a invocat nelegalitatea deciziei recurate, susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere. Față de argumentele expuse, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său în totalitate. Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă SC A. SA - prin lichidator judiciar D. SPRL Galați a solicitat respingerea recursului pârâtei SC B. SA, ca nefondat.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursurile sunt fondate pentru rațiunile ce urmează: Cu titlu prealabil, se reține că ambele recursuri vizează aceiași chestiune sub aspectul nemotivării deciziei recurate, motiv pentru care Înalta Curte va răspunde printr-un considerent comun. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive străine sau contradictorii ori străine de natura pricinii. Îndatorirea instanței de a-și motiva hotărârea, a cărei nerespectare este sancționată de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., semnifică, în raport de cerințele impuse de art. 261 C. proc. civ. examinarea apărărilor părților, a argumentelor aduse, cu punctul de vedere al instanței față de fiecare argument, stabilirea în detaliu, a situației de fapt și încadrarea ei în drept, precum și raționamentul logico juridic care a condus la adoptarea soluției. În speță, se constată că motivarea hotărârii instanței de apel nu răspunde acestor exigențe legale deoarece nu examinează efectiv apărările și susținerile părților, ci doar confirmă în termeni generali raționamentul primei instanțe. Astfel, din considerentele hotărârii rezultă că instanța de apel s-a rezumat la simple afirmații cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor O.G. nr. 7/2005, însă fără a argumenta raționamentul avut în vedere sub acest aspect, respectiv care sunt acele dispoziții legale și în raport cu ce circumstanțe. Totodată, modul în care instanța a justificat soluția dată asupra compensării nu reprezintă o rezolvare a chestiunilor de fapt relevate în susținerea apărării. În speță, pârâta solicitând de fapt o compensare judiciară, condiționată de examenul temeiniciei pretenției reclamantei, pe care instanța nu a analizat-o. Dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. obligă instanța de apel să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de prima instanță, în sensul că, caracterul devolutiv al apelului consacrat de textul de lege evocat trebuie să se reflecte și în considerentele hotărârii, chiar și în ipoteza menținerii hotărârii fondului, iar nerespectarea acestor cerințe impune aplicarea sancțiunii casării hotărârii, care în absența acestor elemente concrete nu poate fi supusă controlului pe fondul soluției adoptate. De reținut este faptul că, instanța de apel nu a examinat în mod real problemele esențiale ce i-au fost supuse analizării și nici nu a justificat de ce au fost respinse apărările părților făcute cu ocazia declarării apelurilor, fapt pentru care motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. își găsește pe deplin justificarea în cauză. Față de cele ce preced, constatând că în absența motivării, dezlegările instanței nu pot fi cenzurate de instanța de recurs, într-o manieră ce face inutilă examinarea celorlalte critici, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (3) din același cod, va admite recursurile declarate de reclamanta SC A. SA - prin lichidator judiciar D. SPRL Galați și de pârâta SC B. SA București împotriva Deciziei civile nr. 129/A din 21 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, pe care o va casa cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.