ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 565/2015

Decizia nr.

565

/20

15

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr.

2450 din 26 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/233/2012,

au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de recurentul contestator

Municipiul Galați, prin Primar, și de recurentul intervenient

Consiliul Local Galați împotriva deciziei nr. 90/A din 18 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Pentru a decide astfel, verificând criticile recurenților din perspectiva motivelor de nelegalitate, instanța de recurs a răspuns prin considerente comune, întrucât ambii recurenți au formulat critici care vizau aceleași aspecte.

S-a apreciat că motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența, reținându-se, în esență, ca fiind nefondată critica vizând greșita aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează modalitatea de invocare a excepției necompetenței materiale.

Aceasta întrucât, astfel cum a constatat și instanța de apel, datorită

incidentelor procedurale ivite ulterior depunerii dosarului de executare, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Galați a fost invocată în termenul prevăzut de lege, fiind reținut în mod corect că, raportat la momentul clarificării obiectului cererii de chemare în judecată la 30 ianuarie 2013, termenul din 29 martie 2013 reprezintă prima zi de înfățișare.

Nici critica prin care a fost invocată greșita soluționare a excepției inadmisibilității apelului împotriva încheierii de recuzare motivat de împrejurarea că aceasta nu este supusă niciunei căi de atac, nu a fost primită, având în vedere că instanța de apel nu a mai soluționat în fapt această excepție, față de constatarea că tribunalul nu este competent material să soluționeze cauza, sancțiunea procedurală fiind reglementată de art. 105 alin. (1) C. proc. civ. în sensul că îndeplinirea actelor de procedură cu încălcarea normelor de competență de ordine publică, atrage nulitatea absolută a acestora.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost respins ca nefondat, față de faptul că instanța de apel, constatându-se necompetentă, a menționat în considerente că, inclusiv excepția lipsei de interes, va fi analizată odată cu rejudecarea cauzei.

Referitor la invocarea de către recurentul contestator a motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 s-a reținut că acesta este indicat în mod formal, fără a se aduce critici concrete.

Dată fiind soluția de casare cu trimitere spre rejudecare motivată pe aspectul încălcării normelor de competență materială, ceea ce nu a permis o analiză pe fond a apelului sau a excepțiilor invocate, acestea urmând să fie dezlegate de instanța competentă material, respectiv Judecătoria Galați, s-a constatat ca fiind nefondat și motivul de recurs care a vizat greșita soluționare a excepției lipsei de interes, motiv în susținerea căruia s-a arătat că actele de executare silită din Dosarul nr. x/2010 al B.E.J. A. nu mai produc niciun efect având în vedere că a fost retras titlul executoriu și că nu ar mai exista un interes legitim.

Pentru considerentele reținute, Înalta Curte a apreciat ca fiind nefondată și critica privind faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, instanța de apel prezentând pe larg și motivate argumentele care au stat la baza soluției.

Prin cererea înregistrată la data de 07 august 2014, sub număr de dosar x/1/2014,

Municipiul Galați, prin Primar,

a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr.

2450 din 26 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/233/2012

, motivele contestației în anulare fiind înregistrate la data de 27 octombrie 2014.

Invocând în drept dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., contestatorul a susținut, în esență, că instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de recurs.

Arată că, în cauză, cererea de recurs formulată

de Municipiul Galați, prin Primar,

privea aspecte referitoare la faptul că apelul declarat de intimați a fost admis în mod greșit pe motivul necompetenței instanței de judecată și s-a trecut la soluționarea necompetenței materiale ce nu fusese ridicată în termenul prevăzut de art. 159

1

C. proc. civ.; privea aspecte vizând greșita soluționare a excepției de necompetență materială, greșita soluționare a excepției inadmisibilității apelului împotriva încheierii de recuzare - fiind astfel încălcate dispozițiile imperative ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, precum și greșita soluționare a excepției lipsei de interes a apelurilor.

Redă argumentele pe care le consideră fundamentale în susținerea cererii de recurs, apreciind că instanța de recurs a reluat mot-a-mot cele reținute de Curtea de Apel Galați fără a adăuga nicio precizare suplimentară.

În opinia contestatorului, instanța de recurs nu a adus niciun argument din care să reiasă că ar fi analizat criticile formulate de

Municipiul Galați, prin Primar, prin recurs și nici argumente care să lămurească motivele pentru care au fost înlăturate susținerile acestuia.

Astfel, instanța de recurs, susține contestatorul, s-a limitat la a reitera considerentele instanței de apel fără a arăta care sunt motivele pentru care susține concluziile acestei instanțe;

nu a analizat deloc criticile și argumentele fundamentale formulate prin cererea de recurs, și nici nu a arătat care sunt motivele pentru care înlătură argumentele recurentelor; instanța de recurs a pronunțat o hotărâre netransparentă, din care nu reiese că argumentele

Municipiul Galați

ar fi fost în mod real și efectiv analizate.

Apreciază că încălcarea obligației instanței de a motiva corespunzător hotărârea, prin prezentarea argumentelor care au dus la validarea unor argumente și înlăturarea celorlalte, echivalează cu necercetarea motivelor de recurs.

De asemenea, consideră că

instanța de recurs a încălcat însăși practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a explicat în numeroase ocazii asupra obligației de motivare a hotărârii și a trasat elementele definitorii ale unei motivări corespunzătoare.

Instanța de recurs nu a analizat motivele de recurs prin prisma argumentelor fundamentale invocate, în cuprinsul hotărârii neregăsindu-se niciun fel de mențiuni din care să reiasă motivele pentru care au fost înlăturate criticile formulate de

Municipiul Galați, prin Primar.

Așa fiind,

în ceea ce privește motivul

privind modul de soluționare a excepției lipsei de interes a apelului, susține că instanța de recurs în mod greșit a reținut faptul că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra acestei excepții (întrucât se pronunțase pe necompetență), astfel că nu a mai analizat-o deloc.

În ceea ce privește motivul de recurs vizând tardivitatea invocării excepției necompetenței materiale, instanța de recurs nu a analizat argumentele prezentate de

Municipiul Galați, prin Primar,

prin care acesta a arătat că prima zi de înfățișare a fost la termenul din 16 iulie 2012, iar

cererea de chemare în judecată era lămurită și precizată de la prima zi de înfățișare din 16 iulie 2012 și nu a suferit alte modificări.

Cu referire la motivul de recurs privind încălcarea principiului disponibilității și, în consecință, soluționarea greșită a excepției necompetentei materiale, a arătat că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității atunci când, în soluționarea excepției, a considerat că temeiul de drept invocat de contestator, respectiv O.G. nr. 22/2002 nu ar fi incident.

Nici motivul inadmisibilității apelului împotriva încheierii prin care s-a admis recuzarea executorului nu a fost analizat, instanța de recurs omițând să răspundă criticilor prin care contestatorul a arătat că încheierea de recuzare nu este supusă niciunei căi de atac, este irevocabilă, are o existență de sine stătătoare, astfel că nici art. 105 alin. (1) nu îi este aplicabil; din moment ce încheierea de recuzare nu face obiectul apelului, această instanță nu o poate anula, or procedând în acest mod, instanța de apel a încălcat principiul legalității, desființând o încheiere irevocabilă pentru care nu este prevăzută nicio cale de atac.

Or, faptul că instanța de recurs se limitează la a reitera argumentele instanței de apel - în condițiile în care nici această instanța nu a analizat corespunzător apărările formulate de contestatorul-intimat și intervenientul accesoriu - reprezintă în realitate o încălcare a dreptului instituit prin art. 6 alin. (1) C.E.D.O.

Conchizând, consideră că singurul remediu procesual îl reprezintă admiterea prezentei contestații în anulare, fiind vădit faptul că motivele de recurs și argumentele fundamentale invocate de

Municipiul Galați, prin Primar, nu au fost analizate.

Cu titlu preliminar, deși

prin încheierea pronunțată la data de 03 decembrie 2014, în Dosarul nr. x/1/2014, în baza dispozițiilor art. 164 C. proc. civ. s-a dispus conexarea prezentului Dosar nr. x/1/2014 la Dosarul nr. x/1/2014, iar prin decizia nr. 443/2015 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2014 s-a soluționat contestația în anulare formulată de Consiliul Local Galați

împotriva deciziei nr. 2450 din 26 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, având în vedere și susținerile reprezentantei contestatorului Municipiul Galați, prin Primar, la acest termen de judecată, Înalta Curte constată că este învestită cu soluționarea prezentei contestații în anulare formulată de Municipiul Galați, prin Primar, împotriva deciziei nr. 2450 din 26 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Se impune precizarea faptului că deși contestatorul Municipiul Galați, prin Primar, a solicitat conexarea

prezentului Dosar nr. x/1/2014 la Dosarul nr. x/1/2014, motivat de împrejurarea că ambele dosare au același obiect, aceleași părți și aceeași cauză, la acest termen de judecată reprezentanta contestatorului a insistat expres în soluționarea prezentei contestații în anulare cu care a învestit instanța de judecată, motivat de faptul că sunt două cereri de contestație în anulare diferite formulate de părți distincte.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și temeiul de drept invocat, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare pentru considerentele care succed:

Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Analizând însă decizia atacată, se constată că recursul a fost cercetat din perspectiva tuturor criticilor de nelegalitate formulate de recurentul-contestator și care au putut fi încadrate în motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar dezlegarea dată recursului prin decizia atacată nu este rezultatul unei omisiuni, prezenta contestație în anulare fiind nefondată din perspectiva dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Contrar susținerilor contestatorului, în considerarea controlului de legalitate declanșat prin recurs, instanța a examinat în mod real motivele de nelegalitate invocate, răspunzând în mod expres în motivarea hotărârii aspectelor referitoare la aplicarea dispozițiilor legale ce reglementează modalitatea de invocare a excepției necompetenței materiale, criticilor vizând greșita soluționare a excepției inadmisibilității apelului formulat împotriva încheierii de recuzare, precum și celor vizând greșita soluționare a excepției lipsei de interes, iar faptul că soluția adoptată nu a corespuns voinței recurentului nu poate deschide calea contestației în anulare.

În speță, nu se justifică admiterea contestației, deoarece criticile invocate de către contestator nu corespund prevederilor art. 318 C. proc. civ., nefiind vorba de absența punctului de vedere al instanței, ca rezultat al omisiunii cercetării unuia dintre motivele de modificare invocate. Contestatorul nu face decât să repună în discuție, în prezenta cauză, soluția însăși a instanței de recurs, ceea ce nu este permis pe calea contestației în anulare, precum și probleme de fond ce au fost soluționate de instanța de recurs, care s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate de parte.

Se reține, totodată, că instanța de recurs a sintetizat și a răspuns criticilor invocate printr-un raționament global, esențial, care a dezlegat pricina.

De altfel, chiar dacă instanța de recurs nu ar răspunde fiecărui argument al recurentului este unanim admis că o contestație în anulare pe acest motiv nu este întemeiată.

Caracterul succint al motivării sau faptul că instanța nu a răspuns tuturor argumentelor subsumate unui motiv de nelegalitate, nu se încadrează în motivul care să permită exercitarea acestei căi extraordinare de atac de vreme ce din considerentele hotărârii rezultă cu evidență raționamentul logico-juridic al instanței în adoptarea soluției.

Motivele invocate de contestator se circumscriu unor critici împotriva deciziei irevocabile, care o transformă într-un recurs la recurs, or prevederile art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv pentru a nu deschide calea unui veritabil recurs la recurs.

În mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui „apel deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a subliniat frecvent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

În același sens, Curtea de la Strasbourg a reținut că „supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că există două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanțiale și imperioase” (cauza Sebastian Taub c. România, Hotărârea din 12 octombrie 2006).

Nemulțumirea contestatorului cu privire la soluția pronunțată sau cu privire la argumentele care au format convingerea instanței de recurs nu poate conduce la admiterea contestației în anulare de față, iar aspectele invocate în motivarea cererii nu reprezintă omisiuni în sensul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse și nefiind îndeplinite cerințele art. 318 teza a II-a C. proc. civ. invocate de contestator, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ. se va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul Municipiul Galați, prin Primar, împotriva deciziei nr. 2450 din 26 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/233/2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul Municipiul Galați, prin Primar, împotriva deciziei nr. 2450 din 26 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/233/2012.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2015.