ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3922/2010

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 821 din 15 iunie

2009 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea

reclamanților și a obligat pârâtul să emită dispoziție motivată pentru

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru imobilul din strada

M., sector 2.

Pentru a pronunța

această sentință instanța de fond a reținut că reclamanții au calitate de

persoane îndreptățite potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001, notificarea

formulată conform acestei legi aparținând reclamantei S.I. și soțului său I.S.,

în prezent decedat, foștii proprietari ai terenului în litigiu, conform

contractului de vânzare-cumpărare din 19 iulie 1951 autentificat sub nr. 1284

din 4 august 1951 de fostul Notariat de Stat Ilfov. În baza probelor

administrate instanța de fond a reținut că terenul în litigiu este în prezent

ocupat în totalitate de obiective de interes public, astfel încât restituirea

în natură este imposibilă. Ca atare, în raport de dispozițiile art. 10 din

Legea nr. 10/2001 tribunalul a considerat că reclamanții sunt îndreptățiți a

beneficia de măsurile reparatorii în echivalent. A constatat că nu este

justificată cererea de compensare cu un bun de altă categorie deoarece nu s-a

făcut dovada îndeplinirii cerințelor legale și nici dovada acordului dintre

persoana îndreptățită și unitatea deținătoare.

În termen legal,

împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul București prin

Primarul General, susținând că instanța de fond a analizat în mod greșit

probatoriul administrat în cauză și a interpretat în mod greșit dispozițiile

art. 21 - 25 din Legea nr. 10/2001. A susținut că termenul de 60 zile prevăzut

de art. 22 pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța

asupra cererii de restituire poate avea două date de referință: fie data

depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. Reclamanții nu

au înțeles să completeze dosarul administrativ, context în care nu se poate

vorbi de o culpă a pârâtului în nesoluționarea notificării, cu atât mai mult cu

cât termenul de 60 zile este un termen de recomandare.

Prin Decizia civilă

nr. 540 din 3 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins ca nefondat apelul pârâtului.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că intimații-reclamanți au formulat

notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 pe care unitatea deținătoare era

obligată s-o soluționeze în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării

sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, obligație care trebuia

îndeplinită indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură

imobilul ori i se oferă restituirea în echivalent sau chiar i se refuză un

atare drept. Curtea de apel a reținut că susținerile apelantului nu pot fi

avute în vedere întrucât de la data formulării notificării au trecut

aproximativ șase ani, timp în care apelantul a stat în pasivitate și nu a

soluționat cererea reclamanților-apelanți.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Municipiul București,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând schimbarea în

tot a hotărârilor pronunțate în apel și în fond, cu consecința respingerii

acțiunii. A susținut că intimații aveau obligația de a depune actele

doveditoare ale proprietății, iar în cazul moștenitorilor, actele ce atestă

această calitate odată cu depunerea notificării sau, cel mai târziu în termen

de 18 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, termen care a

fost prelungit succesiv cu 3, respectiv 2 luni.

Analizând recursul în

limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise formal dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând

a-l respinge pentru considerentele ce succed:

Prin cererea

înregistrată la 7 mai 2007 la Judecătoria Sectorului 1 București reclamanții

S.I. și I.S. au chemat în judecată pârâții Municipiul București și Ministerul

Finanțelor pentru a se constata că sunt proprietarii imobilului teren în

suprafață de 258,90 mp situat în București, str. M. și a fi obligați pârâții să

le acorde teren în compensare în aceeași suprafață sau despăgubiri în

echivalent bănesc, întrucât terenul în litigiu este grevat de construcții și nu

poate fi restituit în natură. La 01 februarie 2008 au formulat cerere precizatoare

prin care au solicitat obligarea pârâtului Municipiul București să emită

dispoziție motivată în temeiul Legii nr. 10/2001.

Dispozițiile art. 25

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 stabilesc în

mod imperativ obligația unității deținătoare de a se pronunța prin decizie sau,

după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în termen de 60

zile de la înregistrarea notificării sau de la data depunerii actelor

doveditoare potrivit art. 23.

Potrivit înscrisurilor

depuse la dosarul cauzei reclamanții au formulat notificare la 20 iulie 2007,

însoțită de act de proprietate, plan topografic și acte de filiație.

La 11 martie 2005 și

22 septembrie 2005 reclamanta S.I. a solicitat Primarului General al

Municipiului București analizarea dosarului și comunicarea unui răspuns

oficial.

La dosar nu există

nicio probă din care să rezulte că recurentul-pârât ar fi răspuns la vreuna din

solicitările intimaților-reclamanți, singurul demers fiind acela de a trimite o

adresă de completare a documentației, emisă la 2 aprilie 2003.

În condițiile în care

Legea nr. 10/2001 nu face nicio precizare cu privire la ipoteza în care

persoana juridică deținătoare nu emite decizia sau dispoziția în termenul de 60

zile prevăzut de art. 25 (fost art. 23) din lege, nu se poate refuza persoanei

îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente pe considerentul că

plângerea nu ar fi admisibilă. Absența răspunsului persoanei juridice

deținătoare are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, ce trebuie

cenzurat de tribunal.

Inconsecvența

legiuitorului și necorelarea dispozițiilor legale cuprinse în actul normativ de

referință nu pot constitui o piedică în calea persoanei îndreptățite de a-și

valorifica drepturile recunoscute de lege și nici un temei de a o pune pe

aceasta într-o situație de inferioritate față de persoanele care primesc

răspuns în termenul prevăzut de lege, în condițiile în care nu are nicio culpă.

A nu da curs unei asemenea cereri nu înseamnă numai de a da dovadă de un formalism

nejustificat, dar și a nesocoti caracterul reparatoriu al acestei legi și de a

obstacula persoanele îndreptățite în redobândirea drepturilor recunoscute de

lege, impunându-le să aștepte în mod nelimitat un răspuns și să fie la

discreția autorităților.

Totodată, termenul de

60 zile nu poate avea caracterul unui termen de recomandare, ci caracterul unui

termen imperativ, pentru că o altă calificare ar deturna finalitatea urmărită

de legiuitor.

În mod corect

instanța de apel a reținut că reluarea procedurilor cu caracter administrativ

ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil,

consacrat prin art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte.

Înalta Curte observă

și că de la data introducerii acțiunii și până la soluționarea prezentului

recurs, timp de mai bine de trei ani, pârâtul nu a făcut niciun demers de

soluționare a acestei notificări, alegând să-și exprime constant opoziția față

de solicitarea reclamanților de emitere a deciziei/dispoziției motivate.

Pentru aceste

considerente, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii ca legală a deciziei

instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva

Deciziei nr. 540 din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 iunie 2010.

Procesat

de GGC - NN