Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.06.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3480/2013

HOTĂRÂRE
19.06.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3480/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra conflictului negativ de competență de față constată următoarele: Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi sub nr. 1305/198/2012, petenta T.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA-Centrul De Studii Tehnice Rutiere și Informatică C., ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției încheiat la data de 31 ianuarie 2012 de către reprezentanții intimatei C.N.A.D.N.R. SA și exonerarea sa de la plata amenzii și a tarifului de despăgubire. În motivare, petenta a susținut, în esență, că procesul verbal de constatare a contravenției nu conține semnătura olografa a agentului constatator, lipsa acesteia fiind prevăzută sub sancțiunea nulității procesului verbal, conform art. 17 din O.G.

nr. 2/2001 și că prevederile Legii nr. 45 5/2001 și ale H.G. nr. 1259/2001 nu-și găsesc aplicare în cauză. Judecătoria Brezoi, prin sentința nr. 1365 din 19 martie 2013 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sebeș, reținând că, potrivit art. 10 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, „...plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de contravenție, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul" iar aceste dispoziții, fiind procedurale, sunt de imediată aplicare.

Cum din cuprinsul procesului-verbal de contravenție reiese că sediul contravenientei este în Sebeș, județul Alba, instanța competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Sebeș. Judecătoria Sebeș, astfel investită, prin sentința nr. 696 din 15 mai 2013, și-a declinat, la rândul său, competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Brezoi și,constatănd ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., l-a înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a decide astfel, instanța Judecătoriei Sebeș a reținut următoarele: Din analiza prevederilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013, se constată, referitor la competența instanțelor, că aceste dispoziții legale se referă la competența dată de art. 2 pct. 1 lit. d) și art. 3. pct. 1, C. proc.

civ., Tribunalelor și Curților de Apel în procesele și cererile în materie de contencios administrativ și nu cu privire la competența instanțelor privind plângerile contravenționale formulate potrivit art. 10 din O.G. nr. 15/2002. La data constatării faptei contravenționale – 20 august 2011 - erau în vigoare dispozițiile care trimit la aplicarea O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Cum contravenția s-a săvârșit în circumscripția Judecătoriei Brezoi, această instanță este competentă să soluționeze plângerea contravențională.

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi pentru considerentele care succed. Obiectul cauzei este plângerea contravențională prin care a fost contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției încheiat la data de 31 ianuarie 2012, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. -SA-C. Prin procesul-verbal încheiat la data de 31 ianuarie 2012, la sediul agentului constatator, s-a reținut că la data de 20 august 2011, pe DN7 km. 188+900 m. S., jud. Vâlcea, vehiculul cu nr. de înmatriculare, XXX aparținând petentei a circulat fără a deține rovinieta valabilă, proba facându-se cu imaginea foto. Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G.

nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10 1 : „prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (… ) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul" Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G.

nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal", legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi." De asemenea, alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: „ (2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența Curților de Apel, se trimit la Curțile de Apel" și „ (3) Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la Tribunale." Drept urmare, din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XXIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele reținute, dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 care dispun în sensul că: „După art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 82/1.02.2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 10 1 , cu următorul cuprins: "Art. 10 1 . - Prin derogare de la dispozițiile O.G.

nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul," se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare. Or, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, respectiv la data de 23 februarie 2012. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei a fost DN7 km. 188+900 m. S., jud. Vâlcea, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât, în raport de art. 32 alin. (1) din O.G.

nr. 2/200, această instanță este competentă să soluționeze cauza, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2013.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4375/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 7 martie 2012 sub nr. 1764/198/2012, reclamanta P.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA-C.E.S.T.R.I.N., anu
ÎCCJ 2013-10-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4376/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 15 martie 2012 sub nr. 2097/198/2012, reclamantul S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA-C.E.S.T.R.I.N., a
ÎCCJ 2013-06-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3294/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 9 martie 2012, reclamantul Ș.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA C., anularea procesului verbal de contra
ÎCCJ 2013-06-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3293/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 2 februarie 2012, reclamantul C.I.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA C., anularea procesului verbal de c
ÎCCJ 2013-11-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5058/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 6 ianuarie 2012 sub nr. 145/288/2012, reclamantul T.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Aut
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă