ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4375/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4375/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 7 martie 2012 sub
nr. 1764/198/2012, reclamanta P.L.
a
solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA-C.E.S.T.R.I.N., anularea
procesului-verbal de contravenție din 31 ianuarie 2012, cu consecința anulării sancțiunilor
aplicate prin acesta.
Prin sentința civilă nr. 1449 din 21
martie 2013, pronunțată în dosarul susmenționat, Judecătoria Brezoi
a declinat competența de soluționare a
cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, reținând că, potrivit art. XXIII alin.
(1) și (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor
judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010
privind C. proc. civ. raportat la art. 10
1
din O.G. nr. 15/2002, privind
aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri
naționale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, competența
de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției
aparține instanței de la domiciliul petentului, în speță, Judecătoria Craiova.
Prin sentința civilă nr. 7428 din 10
mai 2013 pronunțată în același dosar, Judecătoria Craiova
a declinat competența de soluționare a
cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, a constatat ivit conflictul negativ și a
înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând, în esență, că
din procesul-verbal de constatare a contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1)
din O.G. nr. 15/2002, a rezultat că locul săvârșirii contravenției se află pe DN
7 km 188+900 m S., județul Vâlcea, ce se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei
Brezoi, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001,
conform cărora competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de
contravenție pentru fapta prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 aparține
instanței în circumscripția căreia a fost săvârșită fapta. În cauză nu sunt aplicabile
dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013, pe de o parte, întrucât prezenta plângere
contravențională a fost introdusă anterior acestei modificări, fiind guvernată de
legea veche, iar pe de altă parte, pentru că se referă la procesele din materia
contenciosului administrativ și fiscal, iar nu la cele din materie contravențională.
Înalta Curte, competentă să soluționeze
conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare
a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, pentru argumentele ce succed:
În raport de obiectul cauzei, respectiv,
plângere contravențională formulată împotriva unui proces-verbal de constatare și
sancționare a contravenției întocmit pentru încălcarea art. 8 din O.G. nr. 15/2002,
devin incidente dispozițiile O.G. nr. 2/2001, respectiv, cele cuprinse la art. 32,
la care face trimitere O.G. nr. 15/2002 în art. 10, conform cărora competența soluționării
plângerii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
În stabilirea instanței competentă teritorial
a soluționa prezenta plângere contravențională, problema care se ridică în speță
este de a stabili dacă modificările aduse prin art. III din Legea nr. 2/2013, potrivit
cărora plângerea se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază
sau își are sediul contravenientul, sunt aplicabile.
Se observă că norma de competență teritorială,
derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, este cuprinsă în Secțiunea a 2-a
a Legii nr. 2/2013 care poartă denumirea: „Modificarea și completarea unor acte
normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ
și fiscal”, legiuitorul făcând deci distincția între cele două materii.
Coroborând sediul materiei cu dispozițiile
art. XXIII din Legea nr. 2/2013 cuprinse în Capitolul III „Dispoziții tranzitorii
și finale”, se reține că acestea se referă numai la procesele în materia contenciosului
administrativ și fiscal nu și la cele în materie contravențională.
Prin urmare, atâta vreme cât art. XXIII
nu cuprinde dispoziții tranzitorii exprese vizând competența teritorială în materie
contravențională, nefiind posibilă o interpretare extensivă a acestora rezultă că
prevederile modificatoare ale Legii nr. 2/2013 se aplică numai proceselor începute
după intrarea în vigoare a legii.
Or, în speță, plângerea contravențională
a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, respectiv, la 7 martie 2012,
instanța legal învestită fiind cea de la locul săvârșirii contravenției.
În considerarea celor ce preced, având
în vedere că locul săvârșirii contravenției a fost DN 7 km 188+900 m S., județul
Vâlcea, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Brezoi, competența soluționării
plângerii contravenționale revine, potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001, acestei
instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a
cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,
9 octombrie 2013.