Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.06.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3479/2013

HOTĂRÂRE
19.06.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3479/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra conflictului negativ de competență de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale sub nr. 1188/192/2012, petentul Inspectoratul General al Poliției Române a solicitat, în contradictoriu cu intimatul S.H., înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate acestuia prin procesul verbal întocmit la data de 22 noiembrie 2009, cu prestarea unei activități în folosul comunității. În motivarea sesizării, petentul a arătat că intimatul nu a achitat amenda contravențională în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și că din documentația transmisă de Primăria municipiului Pitești reiese imposibilitatea executării silite a intimatului.

Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001 și O.G. nr. 55/2002. Judecătoria Bolintin Vale, prin sentința civilă nr. 1453 din data de 10 octombrie 2012, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești. Pentru a decide astfel, instanța Judecătoriei Bolintin Vale a reținut următoarele: Prin procesul-verbal întocmit de agentul constatator din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române - Secția de Poliție Autostrăzi la 22 noiembrie 2009, intimatul S.H. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 300 RON, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 din O.U.G. nr. 195/2002.

Prin cererea dedusă judecății, petentul a solicitat transformarea amenzii contravenționale în cuantum de 300 RON aplicată intimatului prin procesul-verbal anterior menționat, motivat de faptul că acesta nu a achitat-o în termenul legal și nici nu există posibilitatea executări silite potrivit documentației transmise de Primăria Municipiului Pitești. Potrivit art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

În speță, față de mențiunile din procesul-verbal privind locul săvârșirii contravenției, respectiv Autostrada A1, km 49 și de adresa Inspectoratului General al Poliției Române - Secția de Poliție Autostrăzi din 27 august 2012 prin care această instituție a comunicat Judecătoriei Bolintin Vale faptul că km 49 al autostrăzii București - Pitești se află în circumscripția acestei judecătorii, și în raport de dispozițiile art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, s-a reținut că Judecătoria Găiești este instanța competentă să soluționeze cauza. Judecătoria Găiești, prin sentința civilă nr. 787 din 28 martie 2013, la rândul său, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bolintin-Vale și, constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., l-a înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a decide astfel, instanța Judecătoriei Găiești, a reținut următoarele: La data de 06 septembrie 2012, I.G.P.R. a înaintat Judecătoriei Bolintin Vale o adresă prin care a învederat instanței că zona km 49 al Autostrăzii București -Pitești se află în raza de competență a Judecătoriei Bolintin Vale. La data de 21 decembrie 2012 I.G.P.R. a înaintat Judecătoriei Găești o adresă prin care a învederat că zona km 49 al Autostrăzii București - Pitești se află în raza de competență a Judecătoriei Găești. La data de 22 martie 2013, la solicitarea instanței de a lămuri cele două răspunsuri aflate în contradicție, I.G.P.R.

a înaintat Judecătoriei Găești adresa din data de 19 martie 2013 prin care a învederat că zona km 49 al Autostrăzii București - Pitești se află în raza de competență a Judecătoriei Bolintin Vale, anexând în acest sens un tabel referitor la arondarea diferitelor porțiuni de pe A1 și A2 la instanțele judecătorești. Judecătoria Găiești, având în vedere adresa I.G.P.R. din data de 19 martie 2013, în raport cu art. 137 C. proc. civ. și art 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 a statuat că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Bolintin Vale. Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bolintin Vale pentru considerentele care succed. Prin procesul-verbal întocmit de agentul constatator din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române - Secția de Poliție Autostrăzi la 22 noiembrie 2009, intimatul S.H.

a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 300 RON, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 din O.U.G. nr. 195/2002. În cuprismul actului sancționator s-a reținut că, la data de 22 noiembrie 2009, ora 11.15, pe A1, km 49, S.H. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXX, fără a avea în dotarea auto obligatorie triunghiul reflectorizant, faptă sancționată de art. 8 din O.U.G. nr. 195/2002. Prin cererea dedusă judecății, petentul a solicitat transformarea amenzii contravenționale în cuantum de 300 RON aplicată intimatului prin procesul-verbal menționat, motivat de faptul că acesta nu a achitat-o în termenul legal și nici nu există posibilitatea executării silite, astfel cum reiese din documentația transmisă de Primăria Municipiului Pitești.

Potrivit art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

În declinarea reciprocă a cauzei spre soluționare, atât Judecătoria Bolintin Vale cât și Judecătoria Găiești au avut în vedere informațiile transmise de Inspectoratul General al Poliției Române - Secția de Poliție Autostrăzi, conform cărora km.49 al autostrăzii București - Pitești -locul unde s-a săvârșit contravenția -, se află atât în circumscripția teritorială a Judecătoriei Bolintin Vale (conform adresei din 27 august 2012 din dosarul Judecătoriei Bolintin Vale) cât și în circumscripția teritorială a Judecătoriei Găiești (conform adresei din 17 decembrie 2012 din dosarul Judecătoriei Găiești).

Urmare a precizărilor solicitate de instanța Judecătoriei Găiești referitor la cele două răspunsuri ale Inspectoratul General al Poliției Române aflate în contradicție, această instituție a învederat instanței, prin adresa din 19 martie 2013, că în cazul săvârșirii unei contravenții la km 49 al Autostrăzii București - Pitești, instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este Judecătoria Bolintin Vale. Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 9 alin. (3) din O.G.

nr. 2/2001 și de precizările Inspectoratului General al Poliției Române - Secția de Poliție Autostrăzi din data de 19 martie 2013, Înalta Curte va stabili în favoarea Judecătoriei Bolintin Vale competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de Inspectoratul General al Poliției Române în contradictoriu cu intimatul S.H., având ca obiect înlocuirea amenzii contravenționale aplicate acestuia prin procesul verbal întocmit la data de 22 noiembrie 2009 cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bolintin Vale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-04-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2160/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 17 noiembrie 2011, petentul Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș a solicitat, în contradictoriu cu intimata B.V.,
ÎCCJ 2013-06-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5696/2013
onarea conflictului negativ de competență. Pentru a dispune astfel, examinând prioritar excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brăila invocată din oficiu instanța a constatat că potrivit prevederilor art. 9 alin. (3) din O.G. nr.
ÎCCJ 2013-06-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3331/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 27 decembrie 2010, petentul Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a solicitat, în contradictoriu cu intimatul T.I
ÎCCJ 2016-04-08
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1136/2016
telor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că prin procesul-verbal de contravenție încheiat la data de 08 aprilie 2014 de I.P.J. Dâmbovița, Poliția Malu cu Flori, fost amendat numitul A., domiciliat în localitatea Schitu Golești,
ÎCCJ 2010-10-08
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4230/2010
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Judecătoriei Bolintin Vale SC N.C.C. SRL a formulat, în contradictoriu cu I.G.P.R.-Autostăzi SPA Biroul de P
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă