ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1469/2016

Decizia nr. 1469/2016

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 18 iunie 2013 sub nr. x/3/2013 pe rolul Tribunalului București,

secția a II-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I.,

J., K., L., M., N., O., P., R., S. și T. au solicitat obligarea în solidar

a pârâților U., V. din București, X. la plata

sumei de 950 lei, respectiv a sumei de

1.900.000 euro cu titlu de despăgubiri, ca urmare a faptelor ilicite

săvârșite de aceștia, după cum urmează:

-

Suma de 50 lei, cu titlu de

despăgubiri materiale pentru fiecare dintre cei nouăsprezece

reclamanți, în total 950 lei;

-

Suma de 100.000 euro

reprezentând despăgubiri pentru prejudiciile morale aduse reputației

și demnității, pentru fiecare dintre cei nouăsprezece

reclamanți, în total 1.900.000 euro.

Prin

sentința nr. 7220 din 6 noiembrie 2014, Tribunalul București,

secția a Il-a de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență

funcțională, invocată de pârâta V. din București, fiind

declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția civilă.

În fața

acestei instanțe, numai opt din cei nouăsprezece reclamanți, au

manifestat interes în promovarea cererii, și anume: A., B., C., D., E., F.,

G., H., depunând în acest sens o precizare de acțiune, (înscrisul de la

fila 28 din dosar), prin care estimează valoarea pretențiilor

solicitate sub forma daunelor morale la suma de 100.000 euro, pentru fiecare,

în total 800.000 euro.

Prin

sentința nr. 541 din 16 aprilie 2015, Tribunalul București,

secția a IV-a civilă,

a admis în parte excepția nelegalei timbrări a capătului de

cerere referitor la plata daunelor materiale, anulând ca netimbrat acest

capăt formulat de reclamanții I., J., K., L., M., N., O., P., R., S.

și T. (cei 11 reclamanți care nu au manifestat interes în promovarea

acțiunii). S-a respins ca neîntemeiată excepția

inadmisibilității și a lipsei calității procesuale

pasive, invocată de U., precum și excepția autorității

de lucru judecat, invocată de pârâta X. S-a admis excepția

prescripției dreptului material la acțiune» invocată de

această din urmă pârâtă, în sensul că a fost constatat

prescris dreptul material la acțiune în ceea ce îi privește pe

reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H.

Curtea de Apei

București, SECȚIA a III-a civilă pentru cauze cu minori și

de familie, prin Decizia civilă nr. 61/A din 4 februarie 2016,

a admis apelul declarat de cei

opt reclamanți împotriva sentinței nr. 541 din 16 aprilie 2015, a

anulat în parte hotărârea

atacată sub aspectul excepției prescripției dreptului la

acțiune având ca obiect pretenții, reprezentând cheltuieli de

reprezentare și deplasare ocazionate de acțiunile în justiție formulate

de reclamanți pentru anularea actelor administrative, cauza fiind

trimisă ia prima instanță pentru rejudecarea acestui capăt

de cerere. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței,

decizia fund dată cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la

comunicare, care va fi depus la Curtea de Apel București.

Împotriva acestei

decizii, au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H.

și pârâta X.

Înalta Curte,

înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 19 mai 2016, la

întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a

recursului.

Completul de

filtru C9

3

constatând că raportul întrunește

condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția

din 33 mai 2016, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea

să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin.

(4) C. proc. civ.

Recurenții A.,

B., C., D., E., F., G., H. au formulat punct de vedere la raportul de

admisibilitate, prin care arată că recursul este admisibil, întrucât

raporturile juridice dintre reclamanți și intimate se afla într-o

legătură care face necesară judecarea lor împreună.

Intimata V.

București a depus un înscris prin care arată că a luat ia

cunoștință de conținutul raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului și nu are

obiecțiuni, fiind de acord cu conținutul acestuia.

Analizând

recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte

constată următoarele:

În

speță, se reține incidența dispozițiilor art. 634 alin.

(1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile date în apel,

fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, sunt

hotărâri definitive.

Dispozițiile

anterioare se coroborează cu art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind C. proc. civ., care stipulează că „ nu simt supuse recursului

hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit.

a), i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele

privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele

de muncă și de asigurări, în materie de expropriere, în cererile

privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în

alte cereri evaluabile în bani în paloare depana la 1.000.000 tei

inclusiv".

În cauză,

litigiul are ca obiect pretenții estimate de reclamanți în cuprinsul

cererii de chemare în judecată la valoarea de 50 lei cu titlu de

despăgubiri materiale, pentru fiecare reclamant (950 lei în total),

respectiv 100.000 euro daune morale, pentru fiecare reclamant (800.000 euro în

total). Pentru a stabili dacă, în cauză, partea are deschisă

calea extraordinară a recursului împotriva deciziei prin care a fost

soluționat apelul, în conformitate cu dispozițiile mai sus citate, se

va avea în vedere valoarea obiectului cererii indicată în capetele

principale de cerere.

În

speță, în această fază procesuală, nu se pune problema

dacă raporturile juridice dintre părți se aflau într-o

legătură care să facă necesară judecarea lor

împreună, condiție care trebuia analizată la determinarea

instanței competente material să judece litigiul în primă

instanță, conform art. 100 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 99

alin. (2) C. proc. civ., iar nu la determinarea căii de atac.

Pentru

determinarea căii de atac pentru cazul în care prin aceeași

hotărâre au fost soluționate mai multe cereri principale sunt

relevante prevederile art. 460 alin. (3) C. proc. civ., interpretate per a

contrario.

De altfel, chiar

în cazul în care se stabilea că pretențiile reclamanților, având

aceeași cauză sau chiar cauze diferite, sunt într-o strânsă

legătură, instanța competentă se determina nu în

funcție de valoarea tuturor pretențiilor cumulate, ci de acea

pretenție care atrăgea competența unei instanțe de grad mai

înalt, conform art. 99 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel,

apărarea recurenților formulată în cadrul punctului de vedere Ia

raport este nefondată.

Din parcursul

dosarului, se constată că raporturile juridice dintre reclamanți

și pârâți sunt distincte, iar valoarea fiecărei pretenții

în parte este de 50 lei, respectiv 100.000 euro, sub pragul valoric

prevăzut de textul menționat mai sus, decizia atacată nefiind

supusă în acest caz căii de atac a recursului.

Totodată,

mențiunea din dispozitivul deciziei atacate, în sensul că aceasta „este

supusă recursului în termen de 30 de zile de la comunicare", nu

dă dreptul părților de a ataca respectiva decizie cu recurs la Înalta

Curte de Casație și Justiție, câtă vreme căile de atac

și termenele în care acestea se exercită decurs din lese.

Legalitatea

căilor de atac presupune faptul că o hotărâre

judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac

prevăzute de lege.

Prin urmare, în

afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte

mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea

unei hotărâri judecătorești.

Această

regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art.

129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care

poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele

prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie

făcută. în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Față de

dispozițiile legale sus-menționate, decizia ce a fost atacată cu

recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii prin această cale de atac.

În consecință,

Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

î

n cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibile, recursurile declarate de reclamanții A., B., C., D., E., F.,

G., H. și de pârâta X. împotriva Deciziei nr. 61/A din 4 februarie 2016 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Fără

nicio cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 iulie 2016.