ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1469/2016

Decizia nr. 1469/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 iunie 2013 sub nr. x/3/2013 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S. și T. au solicitat obligarea în solidar a pârâților U., V. din București, X. la plata sumei de 950 lei, respectiv a sumei de 1.900.000 euro cu titlu de despăgubiri, ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de aceștia, după cum urmează: - Suma de 50 lei, cu titlu de despăgubiri materiale pentru fiecare dintre cei nouăsprezece reclamanți, în total 950 lei; - Suma de 100.000 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciile morale aduse reputației și demnității, pentru fiecare dintre cei nouăsprezece reclamanți, în total 1.900.000 euro.

Prin sentința nr. 7220 din 6 noiembrie 2014, Tribunalul București, secția a Il-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență funcțională, invocată de pârâta V. din București, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă. În fața acestei instanțe, numai opt din cei nouăsprezece reclamanți, au manifestat interes în promovarea cererii, și anume: A., B., C., D., E., F., G., H., depunând în acest sens o precizare de acțiune, (înscrisul de la fila 28 din dosar), prin care estimează valoarea pretențiilor solicitate sub forma daunelor morale la suma de 100.000 euro, pentru fiecare, în total 800.000 euro.

Prin sentința nr. 541 din 16 aprilie 2015, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte excepția nelegalei timbrări a capătului de cerere referitor la plata daunelor materiale, anulând ca netimbrat acest capăt formulat de reclamanții I., J., K., L., M., N., O., P., R., S. și T. (cei 11 reclamanți care nu au manifestat interes în promovarea acțiunii).

S-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive, invocată de U., precum și excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta X. S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune» invocată de această din urmă pârâtă, în sensul că a fost constatat prescris dreptul material la acțiune în ceea ce îi privește pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. Curtea de Apei București, SECȚIA a III-a civilă pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 61/A din 4 februarie 2016, a admis apelul declarat de cei opt reclamanți împotriva sentinței nr. 541 din 16 aprilie 2015, a anulat în parte hotărârea atacată sub aspectul excepției prescripției dreptului la acțiune având ca obiect pretenții, reprezentând cheltuieli de reprezentare și deplasare ocazionate de acțiunile în justiție formulate de reclamanți pentru anularea actelor administrative, cauza fiind trimisă ia prima instanță pentru rejudecarea acestui capăt de cerere.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, decizia fund dată cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care va fi depus la Curtea de Apel București. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și pârâta X. Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 19 mai 2016, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru C9 3 constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 33 mai 2016, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc.

civ. Recurenții A., B., C., D., E., F., G., H. au formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate, prin care arată că recursul este admisibil, întrucât raporturile juridice dintre reclamanți și intimate se afla într-o legătură care face necesară judecarea lor împreună. Intimata V. București a depus un înscris prin care arată că a luat ia cunoștință de conținutul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și nu are obiecțiuni, fiind de acord cu conținutul acestuia. Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: În speță, se reține incidența dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, sunt hotărâri definitive.

Dispozițiile anterioare se coroborează cu art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care stipulează că „ nu simt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a), i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în paloare depana la 1.000.000 tei inclusiv". În cauză, litigiul are ca obiect pretenții estimate de reclamanți în cuprinsul cererii de chemare în judecată la valoarea de 50 lei cu titlu de despăgubiri materiale, pentru fiecare reclamant (950 lei în total), respectiv 100.000 euro daune morale, pentru fiecare reclamant (800.000 euro în total). Pentru a stabili dacă, în cauză, partea are deschisă calea extraordinară a recursului împotriva deciziei prin care a fost soluționat apelul, în conformitate cu dispozițiile mai sus citate, se va avea în vedere valoarea obiectului cererii indicată în capetele principale de cerere.

În speță, în această fază procesuală, nu se pune problema dacă raporturile juridice dintre părți se aflau într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, condiție care trebuia analizată la determinarea instanței competente material să judece litigiul în primă instanță, conform art. 100 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 99 alin. (2) C. proc. civ., iar nu la determinarea căii de atac. Pentru determinarea căii de atac pentru cazul în care prin aceeași hotărâre au fost soluționate mai multe cereri principale sunt relevante prevederile art. 460 alin. (3) C. proc. civ., interpretate per a contrario. De altfel, chiar în cazul în care se stabilea că pretențiile reclamanților, având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, sunt într-o strânsă legătură, instanța competentă se determina nu în funcție de valoarea tuturor pretențiilor cumulate, ci de acea pretenție care atrăgea competența unei instanțe de grad mai înalt, conform art. 99 alin. (2) C. proc.

civ. Astfel, apărarea recurenților formulată în cadrul punctului de vedere Ia raport este nefondată. Din parcursul dosarului, se constată că raporturile juridice dintre reclamanți și pârâți sunt distincte, iar valoarea fiecărei pretenții în parte este de 50 lei, respectiv 100.000 euro, sub pragul valoric prevăzut de textul menționat mai sus, decizia atacată nefiind supusă în acest caz căii de atac a recursului. Totodată, mențiunea din dispozitivul deciziei atacate, în sensul că aceasta „este supusă recursului în termen de 30 de zile de la comunicare", nu dă dreptul părților de a ataca respectiva decizie cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, câtă vreme căile de atac și termenele în care acestea se exercită decurs din lese.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută. în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Față de dispozițiile legale sus-menționate, decizia ce a fost atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii prin această cale de atac.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat î n cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și de pârâta X. împotriva Deciziei nr. 61/A din 4 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iulie 2016.