ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.06.2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1455/2016

HOTĂRÂRE
30.06.2016
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1455/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1455/2016

Asupra recursului de față, constată următoarele:

La data de 18 aprilie 2016 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, și repartizat completului filtru 12 recursul declarat de recurentele-reclamante A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 134/Ap din 1 februarie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Prin rezoluția de la data de 20 aprilie 2016, rață de dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea, de către magistratul asistent, a raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, decizia fiind definitivă și nesusceptibilă de recurs.

Raportul a fost întocmit la data de 4 mai 2016 și însușit de complet la data de 9 mai 2016, care a dispus comunicarea acestuia părților, cu mențiunea că pot formula, în scris, puncte de vedere, în termen de 10 zile de la comunicare.

Raportul a fost comunicai părților, așa cum rezultă de la filele 36-41 din dosar, pentru a-și exprima punctul de vedere.

Prin punctul de vedere exprimat cu privire la raport recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin punctul de vedere exprimat cu privire la raport intimatul-pârât D. Brașov a pus concluzii în sensul inadmisibilității recursului.

Recursul declarat de recurentele-reclamante A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 134/Ap din 1 februarie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, urmează a fi examinat din perspectiva dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 246 alin. (1) și (2) art. 48 alin. (1) C. proc. civ.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 februarie 2014 pe rolul Tribunalului Brașov, reclamantele A. și B., în calitate de moștenitoare ale autorului C., au solicitat anularea Deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2014, emisă de pârâtul D. Brașov, prin care a fost respinsă notificarea din 19 februarie 2001, formulată de notificatorul C., restituirea în natură a suprafeței de teren de 483,30 mp liberă de construcții, ce le revine din cota de Vx din imobil, liber de sarcini, despăgubiri materiale în cotă de % din valoarea clădirii cunoscută sub denumirea de vila „F.", demolată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și evaluată în anul 1962 la suma de 123.000 lei,

În motivare, reclamantele au arătat că, prin notificarea din 19 februarie 2001, notificatorii C. și E. au solicitat pârâtului D. Brașov reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Poiana Brașov, compus din fosta vilă F." și terenul aferent, în suprafață de 966,60 mp. Notificarea a fost respinsă, cu motivarea că nu s-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului, conform obligației stabilite de art. 22.1 22.4 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în sensul că la dosar nu a fost depusă dovada care să ateste calitatea de proprietar a antecesorilor notificatorilor.

Reclamantele au arătat că autorul lor a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, depunând anexa la Decretul nr. 92/1950, în care, la poziția nr. 422, figurează F., cu imobilul din Poiana Brașov, iar, în cuprinsul Deciziei nr. 57/1962 a Sfatului Popular al Regiunii Brașov, este menționat că vila Ministerului Administrației și Internelor, este fosta proprietate a F.

Au precizat că preluarea imobilului se încadrează în prevederile art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, acesta făcând obiectul Decretului nr. 92/1950, act normativ inaplicabil în privința autorului lor, deoarece F. avea calitatea de avocat pensionar, fiind, așadar, intelectual profesionist și, deci, exceptat de la naționalizare, așa încât preluarea s-a făcut abuziv, iar statul nu are titlu valabil asupra imobilului.

În fine, reclamantele au invocat incidența dispozițiilor an. 24 din Legea nr. 10/2001, față de care, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, alin. (2) al textului de lege prevăzând că, în aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusa că deține imobilul sub nume de proprietar.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 170/S din 20 octombrie 2014 Tribunalul Brașov, secția I civilă, a admis în parte acțiunea, a dispus anularea Deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2014, emisă de pârât, a dispus restituirea în natura către reclamante a cotei de 1 din imobilul situat în Poiana Brașov, înscris în C.F. Brașov, și a obligat pârâtul la plata sumei de 29,5 lei cheltuieli de judecată, către reclamante.

Prin încheierea, dată în cameră de consiliu, la data de 8 decembrie 2014, de către Tribunalul Brașov, secția I civilă, în Dosarul nr. x/62/2014, a fost îndreptată eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinței mai sus amintite în sensul că în acest dispozitiv s-a trecut; „Dispune restituirea în natură către contestatoare a cotei de Vz din imobilul situat în Poiana Brașov, înscris în C.F. Brașov, în loc de cota de V1 cum din eroare s-a menționat’’.

Prin Decizia civilă nr. 134/Ap din 3 februarie 2016, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a admis apelul declarat de pârâtul D. Brașov împotriva sentinței civile nr. 170/S din data de 20 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantelor A. și B. și a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2014 emisă de pârât. A dispus restituirea în natură a suprafeței de teren de 237 mp plus 35 mp cu destinația padoc de câine, înscrise în C.F., aflate în folosința pârâtului, respingând restul pretențiilor reclamantelor.

Împotriva acestei decizii reclamantele A. și B. au formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 aprilie 2016.

Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 202/2010:

„Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel."

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceste prevederi trebuie, însă, coroborate cu dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012, care prevăd următoarele:

„(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definițivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este „supusă recursului" sau că „poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară".

Legea nr. 10/2001 este o lege specială astfel că, în raport de textele menționate, care au incidență în pricina dedusă judecății și față de dispozițiile art. 248 alin. (1) coroborate cu dispozițiile art. 493 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., recursul va fi respins ca inadmisibil.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentele-reclamante A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 134/Ap din 1 februarie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 iunie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-03-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 505/2017
dosarul nr. x/2016, în sensul că a fost admisă excepția tardivității căii de atac și constatată nulă contestația formulată de contestatorul A.. Contestatorul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 184/AP din 03 febr
ÎCCJ 2017-06-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1038/2017
. 1335/Ap din 13 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă. A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că acesta nu este admisibil. Completul de filtru, consta
ÎCCJ 2017-04-04
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 617/2017
în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 13 decembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursulu
ÎCCJ 2015-09-24
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1892/2016
Decizia nr. 1892/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 26 octombrie 2015, pe rolul Tribunalului Brașov, revizuenta A. a formulat cerere de
ÎCCJ 2016-10-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1953/2016
atoarea A. împotriva deciziei civile nr. 1619/Ap din 27 noiembrie 2015 a Curții de Apel Brașov. Instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ., pot fi atacate cu contestație în anulare hotărârile instanțelor d
Sursă