ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 505/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 505/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. de dosar x/2014, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea deciziei nr. 14857 din 12.11.2014, prin care a fost sancționat cu "suspendarea pe o perioadă determinată de trei ani a dreptului de înscriere la concursul pentru ocuparea unei funcții didactice superioare sau a unei funcții de conducere, de îndrumare și control, ca membru în comisii de doctorat, disertație sau licență", pentru încălcarea prevederilor art. 6 alin. (1) din Regulamentul intern al Universității, raportat la art. 16 și art. 17 din Regulamentul privind activitatea profesională a studenților.
Prin sentința civilă nr. 1197/MAS de la 5 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, a fost respinsă contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 14857/12.11.2014 emise de intimata UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatorul A., prin decizia civilă nr. 184/AP din 03 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, apelul fiind respins.
Contestația în anulare formulată de contestator împotriva deciziei civile nr. 184/AP din 03 februarie 2016 a fost soluționată prin decizia civilă nr. 541/Ap. de la 07 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă în dosarul nr. x/2016, în sensul că a fost admisă excepția tardivității căii de atac și constatată nulă contestația formulată de contestatorul A..
Contestatorul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 184/AP din 03 februarie 2016, respinsă prin decizia civilă nr. 989/2016 din 30 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă în dosarul nr. x/2016.
Împotriva deciziei nr. 184/AP din 03 februarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, contestatorul A. a formulat recurs.
A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul nu este admisibil.
Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 25 ianuarie 2017, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.
Recurentul a depus punct de vedere cu privire la raport, considerând trebuia să se indice daca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza a 2-a din C. proc. civ., invocată de căte recurent este pertinentă ori are legătură cu cauza.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prezentul recurs are ca obiect decizia nr. 184/AP din 3 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.
Decizia ce formează obiectul prezentului dosar are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 din noul C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.
Potrivit dipozițiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011, republicată și modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, hotărârile instanței de fond fiind supuse numai apelului, astfel cum dispune art. 214 din același act normativ.
Art. 216 din Legea nr. 62/2011 statuează că prevederile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile pronunțate în cauze având ca obiect conflicte de muncă și de asigurări sociale, precum și hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.
Înalta Curte reține, de asemenea, că potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."
Prin urmare, decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.
În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-contestator A. împotriva deciziei nr. 184/AP din 3 februarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, ca inadmisibil.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2017.