- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 18 mai 2016
Decizia nr. 1105/2016 — ÎCCJ, Secția I civilă — cerere de strămutare
Decizia nr. 1105/2016 Constată că se solicită strămutarea unui dosar aflat pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, având ca obiect o acțiune înregistrată la data de 2 martie 2016, după data intrării în vigoare a N.C.P.C., respectiv 15 februarie 2013. Potrivit dispozițiilor art. 142 alin. (1) din N.C.P.C. „cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia". În speță, se solicită strămutarea unui dosar aflat pe rolul Tribunalului Galați, instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Galați, potrivit Legii nr. 304/2004-anexa 1, privind organizarea judiciară, republicată în M. Of.
al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005. În aplicarea dispozițiilor art. 24, art. 131 și art. 142 din C. proc. civ., instanța competentă material a soluționa cauza este Curtea de Apel Galați, în favoarea căreia urmează a se decima competența de soluționare a pricinii. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Declină competența de soluționare a cauzei ce privește cererea de strămutare a Dosarului nr. x/121/2016 al Tribunalului Galați, secția civilă, formulată de petentul A., cu domiciliul în Galați, jud. Galați în contradictoriu cu intimații Statul Român, prin B. Galați cu sediul în Galați, Jud. Galați, Municipiul Galați, prin primar și Consiliul Local Galați, prin primar cu sediul în Galați, jud. Galați, în favoarea Curții de Apel Galați. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2016.