Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.01.2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 193/2016

HOTĂRÂRE
28.01.2016
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 193/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 193/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 04 ianuarie 2016, petenta a solicitat strămutarea Dosarului nr. xxx/121/2015 ai Tribunalului Galați la o altă instanță egală în grad pentru motive de bănuială legitimă. Conform verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Galați ia data de 25 noiembrie 2015, ulterior intrării în vigoare a N.C.P.C.

Potrivit art. 142 alin. (3) N.C.P.C., „cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apei, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia." Or, în cauză, cererea de strămutare dedusă judecății este formulată cu privire la un dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a N.C.P.C., pe rolul Tribunalului Galați, instanță aliată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Galați. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 142 din N.C.P.C., instanța competentă material să soluționeze cauza este Curtea de Apel Galați, instanță în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.

D E C I D E Declină competența de soluționare a cererii de strămutare a pricinii care face obiectul Dosarului nr. xxx/121/2015 al Tribunalului Galați, formulată de petenta C.A., în favoarea Curții de Apel Galați. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-06-02
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1262/2016
Decizia nr. 1262/2016 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 04 mai 2016, petentul A. a solicitat strămutarea Dosarului nr
ÎCCJ 2016-09-29
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1708/2016
Decizia nr. 1708/2016 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 14 iulie 2016, petentul A. a solicitat strămutarea Dosarului
ÎCCJ 2016-10-20
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1998/2016
ție și Justiție, secția I civilă, sub Dosar nr. x/1/2016, petenta SC A. SA a solicitat strămutarea Dosarului nr. x/196/2016 al Judecătoriei Brăila, Ia o altă instanță egală în grad, pentru motive de bănuială legitimă. Dosarul astfel format
ÎCCJ 2016-03-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 610/2016
Decizia nr. 610/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 7 martie 2016, petentul a solicitat strămutarea Dosarului nr. x/301/2015
ÎCCJ 2016-02-04
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 274/2016
Decizia nr. 274/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 8 ianuarie 2016, petentul a solicitat strămutarea Dosarului nr. xxx/109/2
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă