Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
29 septembrie 2016

Decizia nr. 1708/2016 — ÎCCJ, Secția I civilă — cerere de strămutare

Decizia nr. 1708/2016 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 14 iulie 2016, petentul A. a solicitat strămutarea Dosarului nr. x/233/2015 al Tribunalului Galați. Conform verificărilor efectuate în sistemul informatic ECRIS, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Galați la data de 04 mai 2015, ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010). Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ., „cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia”.

Or, în cauză, cererea de strămutare dedusă judecății este formulată cu privire la un dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. aflat pe rolul Tribunalului Galați, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Galați. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 142 C. proc. civ., instanța competentă material să soluționeze cauza este Curtea de Apel Galați, instanță în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.

DISPUNE Declină competența de soluționare a cererii formulată de potentul A. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. x/233/2015 al Tribunalului Galați, în favoarea Curții de Apel Galați. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2016.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.