ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1465/2016

Decizia nr. 1465/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 275/COM/2015 din 21 aprilie 2015, Tribunalul Bihor a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele SC C. SRL - prin mandatar SC D. SRL, SC E. SRL - prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență F., G. și H. A respins ca neîntemeiată acțiunea reconvențională formulată de reclamanții reconvenționali G. și H. în contradictoriu cu pârâții reconvenționali A. și B. Împotriva acestei hotărârii au declarat apel reclamanții A. și B., solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii civile astfel cum a fost formulată, apreciind că instanța de fond a reținut eronat ca și condiție potestativă simplă condiția de preluare a creditului de investiții de către SC I. SRL, iar analiza efectuată de instanța de fond este una superficială raportat la faptul că orice angajat al unei instituții bancare cu o experiență minimă cunoaște condițiile de creditare.

De asemenea, se consideră că eronat instanța de fond a reținut că nu este îndeplinită condiția privind cesiunea părților sociale. La termenul de judecată din 25 noiembrie 2015, Curtea de Apel Oradea a pus în discuția părților, din oficiu, excepția tardivității declarării apelului iar prin Decizia nr. 331/C din 9 decembrie 2015 a respins ca tardiv apelul declarat de apelanții reclamanți A. și B. împotriva hotărârii instanței de fond. În fundamentarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că apelanții au depus cererea de apel cu nerespectarea termenului legal prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B. și A. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței ce a pronunțat hotărârea casată, în vederea pronunțării unei soluții temeinice și legale pe fondul apelului.

Recurenții consideră nelegală și netemeinică hotărârea atacată având în vedere că prin sentința nr. 275/COM/2015 din 21 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul cu nr. x/111/2012 s-a respins acțiunea reclamanților indicându-se termenul de apel de 30 de zile împrejurare față de care aceștia au formulat apel împotriva acesteia, în termenul indicat. Arată recurenții că până în prezent s-a consacrat în practică principiul imposibilității sancționării părții care declară o cale de atac greșit menționată de către instanță prin dispozitiv, recunoscându-i-se acesteia dreptul de a uza de calea legală după ce instanța de control judiciar constată nelegalitatea căii de atac înscrise în hotărârea atacată, principiu consacrat expres de art. 457 C. proc.

civ. Consideră recurenții că dacă stabilirea greșită de către prima instanță a căii de atac ar avea efect negativ asupra persoanei care o exercită, convinsă fiind de conținutul hotărârii judecătorești, în sensul că ar lipsi-o de dreptul ca cererea să fie examinată pe fond, ar restrânge accesul recunoscut individului la un tribunal, în așa măsură încât dreptul persoanei ar fi atins în substanța sa, o asemenea limitare fiind contrară art. 6 parag. 1 din Convenția europeană, deoarece nu urmărește un scop legitim și nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

În acest sens se arată, Curtea Europeană a decis în mod constant că limitele dreptului de acces la un tribunal cuprind și condițiile în care poate fi atacată o hotărâre a unor instanțe de fond, însă, în măsura în care neîndeplinirea unei asemenea condiții nu se datorează culpei titularului dreptului la exercițiul căii de atac, el nu poate fi decăzut din posibilitatea de a o pune în valoare. Deși nu și-a indicat temeiul de drept pe care și-a întemeiat criticile, Înalta Curte constată că dezlegarea acestora permite circumstanțierea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Intimata-pârâtă SC C. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepție, nulitatea recursului iar pe fond respingerea recursului.

Excepția nulității recursului a fost soluționată la termenul de astăzi, aspect consemnat în practicaua acestei decizii. Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Termenul de exercitare a apelului este reglementat de lege, dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ. prevăzând că termenul de declarare a apelului este de 15 zile de la comunicare hotărârii. Totodată, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Faptul că instanța de fond a indicat greșit în dispozitivul sentinței termenului de declarare a apelului nu este de natură a aduce atingere normelor legale precitate atât timp cât atât calea de atac cât și termenul de exercitare a acesteia sunt date de lege și instituie în sarcina părților obligația de a se conforma exclusiv lor.

Așadar, în condițiile în care instanța de apel s-a raportat în pronunțarea deciziei atacate, în mod corect la textele legale ce reglementează termenul de declarare a apelului și nu la indicarea greșită a termenului de apel din dispozitivul sentinței apelate, criticile aduse de recurenți hotărârii recurate sunt lipsite de fundament juridic. De altfel, în condițiile în care partea ar fi apreciat că mențiunea greșită din dispozitiv, referitoare la termenul legal de apel, ar fi reprezentat o împrejurare mai presus de voința ei, care a împiedicat-o să exercite calea de atac, acesta ar fi trebuit să formuleze o cerere de repunere în termen, în condițiile art. 103 alin. (1) teza a II-a și alin. (2) C. proc.

civ. din 1865, ceea ce nu a înțeles să facă. Această împrejurare trebuie valorizată în contextul factual în care s-a desfășurat litigiul, în sensul că reclamanții au beneficiat de asistență juridică de specialitate pe întreg parcursul procesului iar sentința instanței de fond a fost comunicată la sediul procesual ales (la cabinetul avocațial). În acest context, nu se poate invoca jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la lipsa culpei titularului dreptului la exercițiul căii de atac și, pe cale de consecință, la restrângerea dreptului de acces la instanță, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenție. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul reclamanților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei nr. 331/C/2015/A din 9 decembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 22 septembrie 2016.