ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3521/2015

Decizia nr. 3521/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău în Dosarul nr. x/114/2012 pârâtul A. a invocat excepția nelegalității H.G. nr. 1348/2001 și a H.C.L. Valea Râmnicului nr. 19 din 26 august 1999 și nr. 16 din 20 iulie 2000, arătând că hotărârile Consiliului Local Valea Râmnicului au întocmit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Valea Râmnicului și au stat la baza emiterii H.G. nr. 1348/2001 privind atestarea domeniului public al județului Buzău, municipiilor și comunelor din județul Buzău, conform prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998.

Prin încheierea de ședință din data de 06 noiembrie 2014, Tribunalul Buzău a sesizat Curtea de Apel Ploiești cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1348/2001.

Dosarul a fost înregistrat la această instanță sub nr. x/42/2014.

Prin încheierea de ședință din data de 09 februarie 2015 Curtea de Apel Ploiești a dispus înaintarea Dosarului nr. x/42/2015, cu obiect excepția de nelegalitate a Hotărârilor Consiliului Local Valea Râmnicului nr. 19 din 26 august 1999 și nr. 16 din 20 iulie 2000, la completul învestit cu soluționarea Dosarului nr. x/42/2014, în vederea discutării excepției conexității.

La termenul din data de 25 februarie 2015, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 164 din vechiul C. proc. civ., sub imperiul căruia a fost declanșată acțiunea, a încuviințat cererea de conexare a Dosarului nr. x/42/2015 la Dosarul nr. x/42/2014 al Curții de Apel Ploiești, formulată de reclamantul A.

Pârâta Comuna Valea Râmnicului a formulat întâmpinare, prin care a arătat că, în fapt, excepția de nelegalitate invocată în cauza este nelegala, întrucât H.G. nr. 1348 din 27 decembrie 2001 și Hotărârea Consiliului Local Valea Râmnicului nr. 19 din 26 august 1999, completată și modificata prin Hotărârea Consiliului Local Valea Râmnicului nr. 16 din 20 iulie 2000, sunt acte emise anterior intrării in vigoare a actului normativ care a stat la baza acțiunii petentului, respectiv Legea nr. 554/2004. De asemenea, actele administrative, care fac obiectul prezentei cauze, sunt emise anterior intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 262/2007, care au modificat și completat prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința

nr. 45 din 25 februarie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Comuna Valea Râmnicului:

A fost respinsă excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1348/2001, H.C.L. nr. 19 din 26 august 1999 și nr. 16 din 20 iulie 2000 ale Consiliului Local Valea Râmnicului, invocată de petentul A., în contradictoriu cu intimații B. și C., Comuna Valea Râmnicului prin primar, D., Consiliul Local al Comunei Valea Râmnicului și Guvernul României.

S-a respins cererea intervenienților B. și C. de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că actul administrativ contestat în cauză îl reprezintă H.G. nr. 1348/2001 privind atestarea domeniului public al județului Buzău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Buzău, la baza căruia au stat hotărârile nr. 19 din 26 august 1999 și nr. 16 din 20 iulie 2000 ale Consiliului Local Valea Râmnicului prin care autoritatea locală a aprobat inventarele bunurilor din domeniul public al unității administrativ-teritoriale, aceste din urmă hotărâri constituind acte pregătitoare, care nu produc efecte prin ele însele și putând fi cenzurate de instanță odată cu hotărârea prin care este finalizată procedura de atestare a domeniului public.

S-a reținut că actul administrativ vizat de excepția de nelegalitate, este, așadar, un act administrativ cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Curtea de apel a reținut că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care permit repunerea în discuție, în mod repetat și fără limită în timp, a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile și drepturile fundamentale arătate, contravenind practicii C.E.D.O. și a Curții de Justiție de la Luxemburg, pronunțate în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative individuale admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului respectiv.

În ceea ce privește cererea intervenienților B. și C., care au și calitatea de intimați-reclamanți în cauză, de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată, instanța a respins-o, reținând că invocarea excepției de nelegalitate constituie un incident procedural, nefiind aplicabile dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.; culpa procesuală a părților și, corelativ, acordarea cheltuielilor de judecată urmând a fi examinată la soluționarea fondului cauzei în care a fost invocată excepția de nelegalitate, de tribunal.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A apreciat recurentul că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile C.E.D.O., hotărârea pronunțată în cauza Brumărescu contra României referindu-se strict la hotărârile instanțelor judecătorești, fiind extinsă nepermis și pentru actele administrative.

De asemenea, s-a arătat că in speță nu este vorba despre anularea unui act administrativ, ci de ineficacitatea efectelor sale in cauza dedusă judecății.

S-a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate cu consecința trimiterii cauzei instanței de fond in vederea soluționării excepției de nelegalitate.

Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

H.G. nr. 1348 din 27 decembrie 2001 care face obiectul excepției de nelegalitate este incontestabil prin conținut act administrativ individual, întrucât se adresează unei persoane determinate, dispozițiile cuprinse în in aceasta neavând caracter general și impersonal.

Data emiterii hotărârii este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel încât excepția de nelegalitate invocată, în mod corect a fost respinsă de instanța de fond.

Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 (text de lege ce constituie temeiul de drept al excepției invocate): „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, raportându-se la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la practica C.E.D.O., precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte conform practicii sale constante reține că instanța de fond în mod corect a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile susmenționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în practica C.E.D.O., precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (C.E.D.O, Hotărârea din 06 decembrie 2007, Beian contra României, parag. 39).

Este de reținut și faptul că sub aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic, C.E.D.O. a reținut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice, garantat de art. 6 din Convenție.

De asemenea, Înalta Curte reține că jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg este constantă și unitară, în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, în sensul că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 45 din 25 februarie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2015.