ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1173/2016

Decizia nr. 1173/2016

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la data de 22 martie 2013 pe rolul Judecătoriei sector 1 București sub

nr. x/299/2013 petenta A.

a

solicitat anularea încheierii de respingere nr. 7751 din 08 februarie 2013 emisă

de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

București și notarea

deciziei civile nr. 1774 din 06 iulie 2009 a Curții de Apel București

privind imobilul din sector 1, București.

Prin sentința nr. 13814 din

5 septembrie 2014 Judecătoria sector 1 București

a respins plângerea petentei reținând

că prin decizia a cărei notare se solicită imobilul în discuție,

nu a fost identificat prin număr cadastral, număr de carte funciară

în sensul art. 93 din Ordinul nr. 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare

și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară.

Prin decizia arătată

s-a anulat o autorizație de construcție care nu a fost înscrisă în

cartea funciară, iar din cartea funciară a imobilului a rezultat că

cererea petentei a vizat un imobil proprietatea altor persoane.

Prin decizia nr. 4216/A din 9 noiembrie

2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă,

a constatat perimat apelul petentei

declarat împotriva sentinței anterior menționate, reținând că

la data de 23 februarie 2015 s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul

art. 411 alin. (1) pct. 2 noul C. proc. civ., iar până la data de 9 noiembrie

2015 nu s-a efectuat nici un act de procedură care să aibă ca efect

întreruperea termenului de perimare.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs petenta, înregistrat pe rolul Curții de Apel Bucitrești, secția

a IV-a civilă, la data de 16 decembrie 2015.

Prin încheierea de ședință

din 16 februarie 2016

s-a

dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 411

alin. (1) pct. 2 noul C. proc. civ., reținându-se că petenta nu s-a prezentat

la termenul de judecată și nici nu a solicitat judecata în lipsă.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin.

(2) noul C. proc. civ.

,

art. 24 din Constituția României, petenta A.

În

motivare, recurenta-petentă a arătat

că dorește continuarea judecății și admiterea pângerii

împotriva încheierii de carte funciară astfel cum a fost formulată, cu

obligarea pârâtei să plătească cheltuielile de judecată ocazionate

de acest proces.

Recurenta-petentă precizează

că nu avea de unde să știe ca trebuie să solicite judecata în

lipsă întrucât nu are studii juridice, nu dispune de mijloace financiare pentru

a angaja un avocat, iar absența de la proces s-a datorat unor îirprejuxări

mai presus de voința acesteia, respectiv, nu avea cu cine să lase copilul.

Înalta Curte, înregistrând dosarul

ca recurs, a procedat, la data de 11 aprilie 2016, la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând

că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ.,

a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului

recurentei-reclamanta, pentru ca aceasta să depună punct de vedere conform

dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În

cauză nu s-a formulat punct de vedere

la raportul de admisibilitate.

Prin încheierea de admitere în

principiu din 11 mai 2016 s-a acordat termen pentru judecarea recursului la data

de 25 mai 2016.

Analizând cauza, Înalta Curte constată

următoarele:

Potrivit art. 411 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ. judecătorul va suspenda judecata „când niciuna dintre

părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea

cauzei (...)”.

Cazul de suspendare a judecății

reglementat de textul legal anterior citat se întemeiază pe voința prezumată

a părților de a nu mai continua procedura de judecată, prezumție

dedusă din faptul neprezentării acestora la termenul de judecată,

deși au fost legal citate.

Odată îndeplinite condițiile

stabilite de text instanța de judecată este obligată să dispună

suspendarea judecății, orice altă măsură subsecventă

fiind nelegală și atrăgând nulitatea hotărârii astfel pronunțate.

Susținerea recurentei-reclamante

în sensul că nu avea de unde să știe că trebuie să solicite

judecata în lipsă întrucât nu are studii juridice și nu dispune de mijloace

financiare pentru a-și angaja un avocat nu este aptă a conduce spre soluția

de infirmare a actului procedural contestat (încheierea curții de apel) întrucât

modalitatea în care partea înțelege să-și formuleze apărarea

reprezintă o chestiune ce se circumscrie principiului disponibilității

și nu poate fi imputabilă instanței de judecată, care în speță

era obligată de textul legal mai sus menționat, în lipsa unei cereri de

judecată în lipsă, să suspende judecata cauzei tocmai pentru a nu

prejudicia partea în exercitarea dreptului la apărare.

Împrejurările invocate de

recurenta-reclamantă, ce au determinat absența acesteia de la termenul

de judecată acordat de curtea de apel, nu pot fi reținute ca impedimente

legale în luarea măsurii suspendării cât timp nu rezultă că

instanța respectivă ar fi cunoscut existența lor și, mai ales,

cât timp nu rezultă că partea ar fi cerut expres ca judecata să aibă

Ioc și în absența sa, singurul mijloc procesual care ar fi putut, din

punct de vedere legal, preîntâmpina măsura suspendării judecății

în absența părții. Pe de altă parte, mai înainte de a uza de

exercitarea căii extraordinare de atac a prezentului recurs, reclamanta ar

fi avut posibilitatea formulării unei cereri de repunere pe rol a cauzei în

condițiile art. 415 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia judecata

cauzei se reia „prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți,

când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei

lor”, manifestare de voință ce ar fi acordat un plus de celeritate soluționării

pricinii.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii

de ședință din 16 februarie 2016 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, neputând reține existența niciunui viciu

de nelegalitate în privința acesteia, potrivit argumentelor prezentate în cele

de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta A., domiciliată în București, sector 1, împotriva

încheierii de ședință din 16 februarie 2016 a Curții de Apel

Bueurești, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi, 25 mai 2016.