ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3993/2012

Asupra contestației

de față,

în baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 2045 din 12 iunie

2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

Dosarul nr. 1409/44/2011 a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de

petentul B.V. împotriva Sentinței penale nr. 10/F din 20 februarie 2012 a

Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Pentru a decide

astfel, Înalta Curte a reținut că prin Sentința penală nr. 10/F din data de 20

februarie 2012 Curtea de Apel a respins plângerea petentului împotriva

rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, hotărârea fiind

definitivă, conform dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc.

pen., așa cum au fost ele modificate, prin prevederile art. XVIII pct. 39 din

Legea nr. 202/2010.

Împotriva Deciziei

penale nr. 2045 din 12 iunie 2012 a fost formulată contestație în anulare

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 9 august

2012, prin care contestatorul B.V. solicită conexarea Dosarului nr. 825/44/2011

al Înaltei Curți la prezentul dosar și trimiterea lor Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție pentru tragerea vinovaților la răspundere

penală.

Examinând în

principiu contestația în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că este inadmisibilă.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori

ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii

și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în

care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea

principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de

cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această

cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de

înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești

definitive.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se

poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la

care existau probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1)

C. proc. pen.

Conform dispozițiilor

art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile

art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., este supusă unei verificări;

prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța

asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze

admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă

procesuală instanța este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește

o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C.

proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele

limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației

s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Potrivit art. 388

alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare pentru motivele arătate în art.

386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen. poate fi introdusă de către celelalte

părți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare

se cere.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea

a cărei anulare se cere a fost pronunțată la data de 12 iunie 2012, iar

contestatorul a introdus contestația în anulare la data de 9 august 2012.

Solicitările

formulate de contestator, privind conexarea celor două dosare și trimiterea lor

organului de urmărire penală, nu se încadrează în niciunul din cazurile

prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu sunt îndeplinite cumulativ

cerințele care condiționează admiterea în principiu a contestației în anulare,

potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

În consecință, Înalta

Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, contestația în

anulare formulată de contestatorul B.V. împotriva Deciziei penale nr. 2045 din

12 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată

în Dosarul nr. 1409/44/2011.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.V. împotriva

Deciziei penale nr. 2045 din 12 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 1409/44/2011.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 4 decembrie 2012.

Procesat de GGC - AA