ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3993/2012

Asupra contestației de față, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 2045 din 12 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1409/44/2011 a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de petentul B.V. împotriva Sentinței penale nr. 10/F din 20 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut că prin Sentința penală nr. 10/F din data de 20 februarie 2012 Curtea de Apel a respins plângerea petentului împotriva rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, hotărârea fiind definitivă, conform dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen., așa cum au fost ele modificate, prin prevederile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010. Împotriva Deciziei penale nr. 2045 din 12 iunie 2012 a fost formulată contestație în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 9 august 2012, prin care contestatorul B.V. solicită conexarea Dosarului nr. 825/44/2011 al Înaltei Curți la prezentul dosar și trimiterea lor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru tragerea vinovaților la răspundere penală. Examinând în principiu contestația în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este inadmisibilă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive. Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., este supusă unei verificări; prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii. În această etapă procesuală instanța este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Potrivit art. 388 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen. poate fi introdusă de către celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea a cărei anulare se cere a fost pronunțată la data de 12 iunie 2012, iar contestatorul a introdus contestația în anulare la data de 9 august 2012. Solicitările formulate de contestator, privind conexarea celor două dosare și trimiterea lor organului de urmărire penală, nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc.

pen., astfel încât nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.V. împotriva Deciziei penale nr. 2045 din 12 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1409/44/2011. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.V. împotriva Deciziei penale nr. 2045 din 12 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 1409/44/2011. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 4 decembrie 2012. Procesat de GGC - AA