Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.09.2011
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
21.09.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra contestației în anulare de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 25 mai 2011, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată sub nr. 4400/1/2011 contestația în anulare formulată de contestatorul M.O.C. împotriva încheierii nr. 685 din 4 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2073/1/2011, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de petiționarul M.O.C. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1162/3/2010 al Tribunalului București, secția a II-a penală, cu obligarea petiționarului la plata cheltuielilor judiciare către stat. În cererea formulată, contestatorul a arătat că nu au fost respectate criteriile generale ale principiilor procedurii penale, încălcându-i-se dreptul la un proces echitabil.

în acest sens, a susținut că procedura de citare la termenul când s-a judecat cauza nu a fost legal îndeplinită întrucât nu s-a emis citație pe numele său, desemnându-se un apărător din oficiu care nu i-a susținut interesele în mod corespunzător. Totodată, contestatorul a invocat o serie de aspecte ce țin de fondul cauzei a cărei strămutare o solicita. Înalta Curte, examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, constată că aceasta este inadmisibilă. Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual. În conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-1 1 , cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă; e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1) 1 ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive. În prezenta cauză se constată că a fost promovată calea extraordinară de atac a contestației în anulare împotriva unei sentințe prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, cererea de strămutare formulată de petiționarul M.O.C., ori niciunul dintre cazurile de contestație în anulare anterior menționate nu poate fi examinat în acest context, având în vedere și împrejurarea că procedura de strămutare nu presupune citarea părților și nu implică prezența obligatorie a acestora, în plus, hotărârea atacată nefiind dintre acelea care vizează o soluție pe fondul cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză se impune adoptarea unei soluții sprijinite pe dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.O.C. împotriva încheierii nr. 685 din 4 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2073/1/2011. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 septembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3202/2012
Asupra contestației în anulare de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 30 mai 2012, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată sub nr. 4030/1/2012 contestația în anulare form
ÎCCJ 2013-03-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 892/2013
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea nr. 1633 din 11 decembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 19119/303/2011, s-a
ÎCCJ 2013-04-01
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1131/2013
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 4044 din 6 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1007/33/2012, a f
ÎCCJ 2012-01-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 169/2012
neprevăzută de legea procesual penală, fiind îndreptată împotriva unei decizii prin care a fost respins, ca inadmisibil, un recurs împotriva unei hotărâri definitive a Tribunalului Iași, nefiind aplicabil niciunul din cazurile expres și lim
ÎCCJ 2012-06-12
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3993/2012
Asupra contestației de față, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 2045 din 12 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1409/44/2011 a fost respins ca
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă