ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 325/2017

Decizia nr. 325/2017

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a civilă la data de 28 iulie 2011, sub nr. x/3/2011, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC E. SRL, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarilor Asociați "F." din 18 iulie 2007, încheiat între vânzătorii G. și H., pe de o parte, și SC E. SRL, pe de altă parte; obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, înscris în C.F. nr. 75759 București, nr. cad. 10286, compus din 3 camere, baie, vestibul și pivniță; să le restituie fructele civile obținute din exploatarea apartamentului nr. 1; radierea dreptului de proprietate al pârâtei din C.F. nr. 75759 București, nr. cad. 10286, revenirea la situația anterioară de carte funciară și înscrierea dreptului de proprietate în C.F. nr. 75759 București, nr. cad. 102/56 asupra apartamentului mai sus menționat, potrivit titlului lor de proprietate, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480, art. 483, art. 966 și art. 968 C. civ. și pe cele ale Legii nr. 10/2001.

Pârâta SC E. SRL a formulat cerere de chemare în garanție a Municipiului București, reprezentat prin Primarul General, și a numitei G., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 566.473 lei, reprezentând prețul achitat în baza contractului de vânzare-cumpărare, autentificat din 18 iulie 2007 de Biroul Notarilor Asociați "F."; la plata sumei de 12.886 lei, constând în speze de vânzare; la plata contravalorii lucrărilor necesare și utile efectuate în apartamentul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iulie 2007, evaluate provizoriu la suma de 60.000 lei, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta SC E. SRL a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând, în contradictoriu cu reclamanții din acțiunea introductivă de instanță și cu pârâtul-chemat în garanție Municipiul București, reprezentat prin Primarul General, să se constate nulitatea absolută a dispoziției nr. x din 16 noiembrie 2010, emisă în baza Legii nr. 10/2001, precum și a protocolului de predare-primire încheiat la 15 ianuarie 2011.

Reclamanții A., B., C. și D. au formulat cerere precizatoare și întâmpinare.

Astfel, au arătat că acțiunea civilă dedusă judecății este o acțiune în revendicare imobiliară, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin care au solicitat și evacuarea pârâtei din imobil, obligarea acesteia la plata contravalorii lipsei de folosință a bunului, începând cu data de 15 ianuarie 2011 și până la momentul părăsirii efective a imobilului, evaluată la 300 euro lunar.

Prin încheierea din 26 septembrie 2012, tribunalul a disjuns cererea reconvențională având ca obiect contestație formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, formulată de SC E. SRL.

Prin aceeași încheiere, instanța de fond a constatat inadmisibilitatea cererii privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta-chemată în garanție G. și pârâta SC E. SRL, pe motiv că a fost incomplet stabilit cadrul procesual, fiind chemat în judecată numai cumpărătorul, nu și vânzătorul.

De asemenea, tribunalul a dispus disjungerea capătului de cerere privind radierea dreptului de proprietate al pârâtei din C.F. nr. 75759 București, nr. cad. 10286, revenirea la situația anterioară de carte funciară și înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților în C.F. nr. 75759 București, nr. cad. 102/56 asupra apartamentului nr. 1, situat în București, potrivit titlului lor de proprietate, declinând competența materială privind soluționarea acesteia în favoarea judecătoriei sectorului 3 București.

Prin încheierea de la data de 06 februarie 2013, tribunalul a dispus disjungerea capătului de cerere vizând evacuarea pârâtei din imobil, formându-se, astfel, un nou dosar.

La data de 11 martie 2015 a fost depus la dosar certificatul de deces al reclamantului C. și certificatul de moștenitor nr. 34 din 11 martie 2013, emis de BNP I., prin care s-a stabilit că numitul J. este unicul moștenitor al acestuia. Prin încheierea din 27 mai 2013, tribunalul a constatat transmisă calitatea procesuală activă de la defunctul C. la J., care a fost introdus în cauză în calitate de reclamant.

Prin Sentința civilă nr. 434 din 11 aprilie 2016, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamații A., B., J. și D., în contradictoriu cu pârâta SC E. SRL, prin lichidator judiciar K. IPURL, și chemații în garanție G. și Primăria Municipiului București, prin Primarul General, având ca obiect revendicarea imobilului situat în București, sector 3, ca nefondată; a respins cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iulie 2007 de BNP "F.", ca inadmisibilă; a respins cererea de chemare în garanție a numitei G., ca rămasă fără obiect, și a Municipiului București, prin Primarul General, ca nefondată; a respins cererea formulată de pârâtă privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Prin Decizia nr. 595A din 16 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant D. împotriva Sentinței nr. 434 din 11 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă; a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți A., B. și J. împotriva aceleiași sentințe; a dispus obligarea apelanților A., B. și J. la plata cheltuielilor de judecată către intimata SC E. SRL, în sumă de 1.000 lei; a dispus obligarea apelantului D. la plata cheltuielilor de judecată către intimata SC E. SRL, în cuantum de 1.000 lei.

În considerentele acestei hotărâri, cât privește apelul formulat de apelanții-reclamanți A., B. și J., instanța de apel a reținut că, în cauză, principalele critici privesc modul de soluționare a incidentelor procedurale de către instanța de fond.

Astfel, la termenul de judecată din 2 mai 2012, reclamanții au formulat cerere precizatoare, arătând că cererea de chemare în judecată are ca obiect revendicare imobiliară și este întemeiată, în principal, pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, solicitându-se, totodată, evacuarea pârâtei din imobil. Cât privește lipsa de folosință, aceasta urmează a fi calculată începând cu data de 15 ianuarie 2011 și până la momentul evacuării. În ședința de judecată de la 06 februarie 2013, reclamanții au menționat că își mențin cererea de evacuare a pârâtei din imobil, formulată prin cererea precizatoare.

Prin urmare, curtea a apreciat ca fiind nefondată critica prin care se invocă greșita calificare a cererii ca fiind "evacuare ", în condițiile în care reclamanții înșiși au formulat acest capăt de cerere, iar procesul civil este guvernat de principiul disponibilității părților. Or, instanța este obligată să se pronunțe asupra a ceea ce i s-a cerut și în limitele cererilor formulate. Față de precizarea de acțiune formulată și având în vedere obiectul acesteia, în mod temeinic și legal a dispus instanța disjungerea acestor capete de cerere. Dosarul disjuns a fost înregistrat la Judecătoria sector 3 sub nr. x/301/2013, iar, la 15 decembrie 2014, s-a constatat perimarea acțiunii în evacuare.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect radierea dreptului din cartea funciară, s-a reținut că dosarul disjuns a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei sector 3 sub nr. x/301/2012, și în aceasta cauză constatându-se perimarea cererii.

Instanța de apel a mai constatat că, prin încheierea din 26 septembrie 2012, instanța de fond a disjuns și cererea reconvențională având ca obiect acțiune în anularea titlului de proprietate. Asupra acestei cereri s-a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă - Decizia civilă nr. 401A din 21 octombrie 2014 a Curții de Apel București, prin care s-a constatat nulitatea dispoziției nr. x/2010 emisă de Primăria Municipiului București.

Cât privește încheierile prin care s-a dispus disjungerea capetelor de cerere menționate anterior, curtea a apreciat că, atâta vreme cât în aceste cauze s-au pronunțat hotărâri judecătorești definitive de perimare, aceste soluții au intrat în puterea lucrului judecat, astfel încât măsurile dispuse de instanța de fond nu mai pot face obiectul unei analize de legalitate și temeinicie în calea de atac a apelului.

Instanța de apel a considerat că sunt nefondate și criticile ce vizează greșita admitere a excepției inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare deținut de SC E. SRL, reținându-se în acest sens că, în ipoteza unei acțiuni în constatarea nulității absolute a unui contract sinalagmatic, exercitată de terțul care justifică un interes, calitatea procesuală pasivă aparține tuturor părților contractante, astfel încât cererea trebuie îndreptată împotriva tuturor acestor părți, iar nu numai împotriva uneia dintre acestea. În caz contrar, actul ar putea fi desființat doar față de unul dintre contractanți, rămânând valabil față de celălalt contractant, care poate invoca inopozabilitatea hotărârii. Prin urmare, o astfel de cerere este inadmisibilă, câtă vreme nu a fost formulată în contradictoriu cu toate părțile contractante, părțile lipsă nefiind în măsură să formuleze apărări cu privire la motivele de nulitate invocate.

Curtea a mai apreciat ca nefondată critica prin care se invocă lipsa rolului activ al instanței de fond în ce privește soluționarea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului pârâților și, respectiv, nelegalitatea și netemeinicia încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de întregire a cadrului procesual activ, reținându-se în acest sens că rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.

Or, cum instanța era ținută de limitele învestirii sale, iar prin întâmpinare a fost invocată excepția inadmisibilității cererii de constatare a nulității absolute a titlului pârâtei, pentru lipsa calității procesuale pasive integrale, aceasta avea obligația legală să pună în discuția părților acest incident procedural și să se pronunțe asupra acestuia. Reclamanții nu au înțeles să formuleze cerere de introducere în cauză, în calitate de pârât, a vânzătoarei imobilului, la termenul de judecată când s-a pus în discuție acest incident procedural ci abia la 18 iunie 2015, cu mult după ce instanța se pronunțase asupra inadmisibilității acestei cereri. Cum încheierea pronunțată la 26 septembrie 2012 are caracter interlocutoriu, instanța nu mai putea reveni asupra soluției pronunțate printr-o încheiere ulterioară sau prin soluția finală. Mai mult, instanța de fond nu avea obligația să se pronunțe asupra acestui incident procedural printr-o sentință de dezînvestire, atâta vreme cât avea a soluționa și capătul de cerere având ca obiect revendicarea, iar pentru pronunțarea unei soluții unitare era necesar să se pronunțe asupra ambelor probleme de drept.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs recurenții-reclamanți A., B. și J., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 noiembrie 2016, sub nr. x/3/2011.

În motivare, au susținut că instanța de fond a interpretat greșit capetele de cerere ale acțiunii civile deduse judecății, aplicând eronat dispozițiile legale incidente în cauză.

Astfel, au arătat că toate capetele de cerere care au fost disjunse de instanța de fond se află într-o strânsă legătură cu capătul de cerere principal - constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarilor Asociați "F." din 18 iulie 2007 - neputând fi analizate separat de acesta.

În opina recurenților-reclamanți, instanța de fond a examinat capetele de cerere ale acțiunii civile într-un mod diferit față de cel avut în vedere prin promovarea acțiunii civile, întrucât, la termenul de judecată de la data de 26 septembrie 2012, a dispus disjungerea capătului de cerere privind radierea dreptului de proprietate al paratei SC E. SRL din CF nr. 75759 București, nr. cadastral 10286, revenirea la situația anterioară de carte funciară și înscrierea în acest registru a dreptului lor de proprietate asupra apartamentului nr. 1, situat în București.

De asemenea, recurenții-reclamanți au susținut că, în mod greșit, instanța de fond a dispus disjungerea capetelor de cerere vizând evacuarea pârâtei din imobilul revendicat și a celui formulat pe cale reconvențională de pârâta SC E. SRL, referitor la constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 13252 din 16 noiembrie 2010, emisă în baza Legii nr. 10/2001, și a protocolului de predare-primire încheiat la data de 15 ianuarie 2011.

Recurenții-reclamanți au arătat că examinarea, de către instanța de fond, a cererii în pretenții, formulată de pârâta SC E. SRL, după soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr. x/3/2012 al Tribunalului București, a fost inutilă soluționării cauzei.

De asemenea, au susținut că măsura suspendării judecății, dispusă de instanța de fond la termenul de la 23 septembrie 2013, în baza dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/3/2012 al Tribunalului București, având ca obiect constatarea nulității absolute a dispoziției nr. x din 16 noiembrie 2010, emisă în baza Legii nr. 10/2001 de Primarul General al Municipiului București a fost nejustificată. Or, având în vedere că dispoziția mai sus menționată a fost anulată, iar cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, încheiat între intimata-chemată în garanție G. și intimata-pârâtă SC E. SRL, a fost apreciată ca fiind inadmisibilă, au opinat că și acțiunea în revendicare a imobilului este inadmisibilă.

În acest context, au menționat că cererea reconvențională, formulată de pârâta-reclamantă SC E. SRL, trebuia disjunsă și, formându-se un nou dosar, judecata acestuia putea fi suspendată până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului pendinte.

Recurenții-reclamanți au arătat că nu puteau promova acțiune în revendicare a imobilului în lipsa desființării titlului intimatei-pârâte, acest din urmă capăt de cerere, făcând, în urma disjungerii, obiectul dosarului nr. x/3/2033 al Judecătoriei sectorului 3 București, fiind calificat drept acțiune în evacuare și rectificare de carte funciară.

De asemenea, au susținut că nu ar fi putut să solicite nici radierea dreptului de proprietate al proprietarului tabular și revenirea la situația anterioară de carte funciară atâta timp cât contractul de vânzare-cumpărare prin care pârâta a dobândit imobilul nu a fost desființat. Din această perspectivă, au pretins că argumentele primei instanțe, însușite de instanța de apel, derivă din interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor legale incidente în cauză.

În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarilor Asociați "F." din 18 iulie 2007, apreciat ca fiind inadmisibil de instanța de fond, prin încheierea pronunțată la data de 26 septembrie 2012, recurenții-reclamanți au arătat că acesta trebuia soluționat printr-o hotărâre, iar nu printr-o încheiere, fie ea și interlocutorie.

Totodată, au opinat că, în speță, cererea reconvențională este intim legată de soluția cererii principale, motiv pentru care, în situația în care cererea principală este inadmisibilă, și cererea reconvențională, având ca obiect pretenții, este inadmisibilă. Cu toate acestea - din punctul lor de vedere - în mod nejustificat instanța de fond a admis cererea privind întocmirea unui raport de expertiză evaluatorie pentru a determina investițiile făcute de intimata-pârâtă SC E. SRL.

Pe temeiul acestor considerente, au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

La termenul de judecată de la data de 03 februarie 2017, reprezentanta convențională a intimatei-pârâte SC E. SRL a susținut că recurenții-reclamanți au declarat, în fața unui notar public din Brașov, că renunță la judecata recursului. De asemenea, a precizat că documentele care atestă acest aspect se află în posesia lichidatorului judiciar al intimatei-pârâte SC E. SRL, K. IPURL.

În timpul ședinței de judecată, lichidatorul judiciar K. IPURL al intimatei-pârâte SC E. SRL a transmis, prin fax, cererea de renunțare la judecata recursului, însoțită de declarațiile date în acest sens de către recurenții-reclamanți.

Înalta Curte, în urma examinării scriptelor mai sus menționate, a constatat că declarațiile sunt incomplete și că lipsește și încheierea de autentificare a acestora de către notarul public.

Drept urmare, a pus în discuție, pe de o parte, cererea de renunțare la judecata cauzei, formulată de recurenții-reclamanți, iar, pe de altă parte, din oficiu, excepția nulității recursului, din perspectiva încadrării motivelor în dispozițiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte a rămas în pronunțare, în principal, asupra cererii de renunțare, formulată de recurenții-reclamanți J., B. și A., la judecata recursului declarat împotriva Deciziei nr. 595A din 16 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, dispunând amânarea pronunțării pentru a da posibilitatea reprezentantului convențional al intimatei-pârâte SC E. SRL, prin lichidator judiciar K. IPURL, să depună la dosarul cauzei înscrisurile originale, în formă integrală, prin care recurenții-reclamanți au renunțat la judecata litigiului pendinte - iar, în subsidiar, asupra excepției nulității recursului, invocată din oficiu.

Având în vedere că documentele anexate cererii de renunțare la judecata recursului au fost depuse în fotocopie, de partea adversă, respectiv de intimata-pârâtă SC E. SRL, prin lichidator judiciar K. IPURL, fără a fi certificate pentru conformitate cu originalul, și cum renunțarea la judecată recursului pendinte este un act de dispoziție care aparține recurenților-reclamanți, care nu s-au prezentat în instanță pentru a-și exprima poziția în acest sens, Înalta Curte apreciază că nu poate face aplicarea prevederilor art. 246 C. proc. civ.

Astfel, analizând recursul prin prisma excepției nulității acestuia, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 302

1

lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac și dezvoltarea acestora.

Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, îndreptată împotriva unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau, în anumite condiții, împotriva unor hotărâri ale altor organe cu activitate jurisdicțională.

Pentru ca o hotărâre să fie modificată sau casată este necesar ca instanța de recurs să aprecieze, cu privire la hotărârea recurată, că sunt incidente dispozițiile art. 304 C. proc. civ., prin care sunt reglementate motivele de recurs.

Așadar, este necesar ca recurentul să invoce - și susținerea să fie apreciată ca fiind întemeiată - că, în cazul hotărârii atacate cu recurs, se regăsesc motivele prevăzute de textul legal mai sus menționat. Pe de altă parte, aceste motive trebuie să privească o hotărâre dintre cele limitativ menționate de dispozițiile art. 299 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că recursul declarat în cauză nu se circumscrie normelor legale mai sus evocate, întrucât, din conținutul memoriului căii de atac nu rezultă care sunt motivele de nelegalitate pe care aceasta este fundamentată.

Astfel, deși recursul este declarat împotriva Deciziei nr. 595 A din 16 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, toate criticile formulate privesc hotărârea instanței de fond, fără niciun fel de referire la considerentele deciziei date în apel.

Recurenții-reclamanți nu au combătut soluția adoptată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de aceștia împotriva Sentinței nr. 434 din 11 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți nu au arătat care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate sau dispozițiile legale încălcate de curtea de apel, ci au reluat criticile formulate împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, referitoare la disjungerea capetelor de cerere vizând evacuarea pârâtei din imobilul revendicat și a celui referitor la constatarea nulității absolute a dispoziției nr. x din 16 noiembrie 2010, emisă de Primarul General al Municipiului București, respectiv a protocolului de predare-primire încheiat la data de 15 ianuarie 2011, petit formulat pe cale reconvențională de pârâta SC E. SRL.

Recurenții-reclamanți s-au mai referit, în cuprinsul memoriului de recurs, la examinarea, de către instanța de fond, a cererii în pretenții dedusă judecății de pârâtă, pe cale reconvențională, inutilă, în opina lor, din moment ce Dosarul nr. x/3/2012 al Tribunalului București, având ca obiect constatarea nulității absolute a dispoziției nr. x din 16 noiembrie 2010, emisă în baza Legii nr. 10/2001 de Primarul General al Municipiului București, a fost soluționat definitiv și irevocabil. Totodată, au criticat și măsura suspendării judecării cauzei, dispusă de instanța de fond la termenul de la 23 septembrie 2013, în baza dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/3/2012 al Tribunalului București.

De asemenea, în cuprinsul memoriului de recurs, recurenții-reclamanți au reiterat susținerile din apel, referitoare la faptul că nu ar fi putut formula acțiune în revendicare a imobilului și că nu ar fi putut să solicite radierea dreptului de proprietate al proprietarului tabular și revenirea la situația anterioară de carte funciară, din moment ce contractul de vânzare-cumpărare prin care intimata-pârâtă a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului nu a fost desființat.

Recurenții-reclamanți au criticat și modalitatea de soluționare, de către instanța de fond, a excepției inadmisibilității cererii privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat din 18 iulie 2007 de Biroul Notarial Public "F.", încheiat între numita G. și intimata-pârâtă SC E. SRL, prin încheierea de ședință de la data de 26 septembrie 2012, apreciind că instanța de fond trebuia să se pronunțe asupra acesteia printr-o hotărâre, iar nu printr-o încheiere, fie ea și interlocutorie. Au reluat, totodată, și susținerile potrivit cărora cererea reconvențională este intim legată de soluția cererii principale, motiv pentru care, au apreciat că, în situația în care cererea principală era inadmisibilă, atunci și cererea reconvențională, având ca obiect pretenții, era inadmisibilă. Recurenții-reclamanți au contestat și măsura adoptată de instanța de fond cu privire la întocmirea unui raport de expertiză evaluatorie a investițiilor făcute de intimata-pârâtă SC E. SRL.

În acest context, față de motivele invocate în cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți au ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici care vizează greșita aplicare a legii de către instanța de apel, deducând judecății aspecte care privesc modalitatea de soluționare a fondului cauzei de către Tribunalul București, secția a III-a civilă, iar nu a apelului de către instanța de apel.

Drept consecință, în condițiile în care recurenții-reclamanți nu au formulat în recurs critici referitoare la Decizia nr. 595 A din 16 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, motivele invocate în cererea de recurs nu pot fi supuse analizei în această etapă procesuală, întrucât instanța de recurs este ținută de aspectele asupra cărora a statuat instanța de apel.

Pe de altă parte, modalitatea în care recurenții-reclamanți au înțeles să motiveze recursul nu se subsumează nici criticilor care să poată fi încadrate, din oficiu, într-unul din cazurile de casare sau de modificare prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., altele decât cele de la art. 304 pct. 8 și 9 din același act normativ, astfel cum permit prevederile art. 306 alin. (2) din același act normativ. De asemenea, indicarea ca temei de drept, în recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. nu este suficientă în lipsa unor motive de recurs astfel dezvoltate încât să poată fi încadrate în normele de drept invocate.

Față de aceste considerente și având în vedere că în cererea de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise ale Deciziei nr. 595 A din 16 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care face obiectul controlului de legalitate în cauză, în temeiul art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 303 alin. (1) din aceiași act normativ, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului formulat de recurenții-reclamanți J., B. și A.

Înalta Curte mai reține că, prin cererea depusă la data de 17 februarie 2017, la care a anexat fotocopia contractului de vânzare-cumpărare, autentificat din 16 februarie 2017 de Biroul Individual Notarial L., intimata-pârâtă SC E. SRL, prin lichidator judiciar K. IPURL, a solicitat scoaterea sa din proces și introducerea în cauză a cumpărătoarei SC M. SRL, arătând că aceasta, în urma achiziționării imobilului supus litigiului, a devenit succesoarea sa în drepturi, cu titlu particular.

Față de cererea mai sus menționată, Înalta Curte apreciază că nu se impune repunerea pe rol a pricinii și citarea părților, întrucât intimata-pârâtă SC E. SRL nu a formulat o solicitare în acest sens, iar cererea privind scoaterea sa din proces și introducerea în cauză a succesoarei cu titlu particular, SC M. SRL, a fost depusă după închiderea dezbaterilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurenții-reclamanți J., B. și A. împotriva Deciziei nr. 595 A din 16 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2017.

Procesat de GGC - CT