ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 512/2017

HOTĂRÂRE

17.03.2017

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 512/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 512/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 7 aprilie 2016, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 16.164 lei reprezentând prejudiciul cauzat de repararea și scoaterea buldoexcavatorului marca x din albia râului Bega.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a luat fără drept buldoexcavatorul marca x, proprietatea societății, și l-a condus în afara localității Șanovița, pe malul unui pârâu, în scopul declarat de a pescui și a face grătar și, întrucât nu a asigurat utilajul, acesta s-a răsturnat în albia râului Bega.

Prin sentința civilă nr. 12011 din 18 octombrie 2016, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.

În motivarea soluției de declinare a competenței, instanța a reținut că potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, iar conform art. 113 C. proc. civ. în afară de instanțele prevăzute de art. 107, mai este competentă, instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Constatând că pârâtul are domiciliul în Patra Neamț, iar fapta ilicită s-a săvârșit pe raza localității Șanovița, aflată în circumscripția Judecătoriei Lugoj, instanța a reținut că singurul motiv pentru care reclamanta s-a adresat Judecătoriei Timișoara este că aceasta are sediui în circumscripția acestei instanțe, însă nici un text legal nu o îndreptățește să introducă acțiunea la instanța sediului său.

Judecătoria Piatra Neamț, pe rolul căreia a fost înregistrată cauza, la rândul său, prin sentința civilă nr. 289 din 01 februarie 2017,

a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Timișoara și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivarea sentinței, instanța a reținut că, în cauză, competența de judecată este de ordine privată, reclamanta fiind aceea care a înțeles să se prevaleze, în acest sens, de dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., aceasta sesizând Judecătoria Timișoara în condițiile în care localitatea Șanovița se află în raza de competență a Judecătoriei Lugoj.

S-a reținut că, întrucât pârâtul nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoria Timișoara, instanța nu putea să invoce, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, având în vedere că în cazul încălcării normelor de competență teritorială, în afară de cea exclusivă, excepția de necompetență de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de pârât și numai prin întâmpinare sau dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecata a fost legal sesizată în baza art 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetență este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetență este de ordine privată.

Litigiul de față are ca obiect o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe prevederile art. 1349 și art. 1386 C. civ. și, prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care stabilesc o competență alternativă pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o faptă ilicită - în afară de instanțele prevăzute ia art. 107-112 C. proc. civ., mai este competentă și instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Este de reținut că în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului (art. 116 C. proc. civ.), iar, în situația în care acesta ar sesiza o instanța necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetența teritorială.

În acest sens, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Așadar, rezultă că și în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenței la una dintre instanțele competente potrivit legii, instanța neputând invoca, din oficiu, excepția de necompetență.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, se constată că pârâtul nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara și nici la termenul de judecată, din ședința publică de la data de 18 octombrie 2015, pârâtul nu a invocat această excepție.

Ca atare, Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Timișoara s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., în condițiile în care dreptul de a contesta sesizarea instanței necompetente revenea exclusiv pârâtului, care nu a înțeles să invoce excepția prin întâmpinare.

Neinvocarea de către pârât în termenul prescris de lege a excepției de necompetentă de ordine privată atrage decăderea sa din dreptul de a o invoca, cu consecința că instanța necompetentă rămâne învestită cu judecarea cauzei.

Ca atare, față de prevederile legale sus-menționate, Judecătoria Timișoara, sesizată de către reclamant, chiar dacă nu era competentă să judece cauza după nici unul dintre criteriile de competență alternativă prevăzută de art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., nu putea să-și invoce din oficiu necompetența teritorială și să se desesizeze, în acest fel, de soluționarea pricinii.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.