ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1945/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1945/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului de competență constată următoarele:

Prin cererea principală înregistrată de Judecătoria Sibiu, secția civilă, la data de 10.07.2017, sub dosar nr. x/2017, reclamanta A. S.A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari X, să fie obligată pârâta îa plata sumei de 680 RON, ce reprezintă cuantumul despăgubirii achitate de reclamantă în dosarul de daună x, reactualizarea sumei cu dobândă legală, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data prezentei acțiuni și pani ia achitarea întregului debit, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 1349, 1350, 2210 C. civ.

Prin sentința civila nr. 6152 din 14.11.2017 Judecătoria Sibiu, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a decimat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Sibiu a reținut, în esență că, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, iar conform art. 113 C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute de art. 107, mai este competentă, instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Constatând că pârâta are domiciliul în jud. Ilfov, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Cornetu, iar fapta ilicită s-a săvârșit pe raza localității Popești - Leordeni, aflată în circumscripția Judecătoriei Cornetu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr. x/2018.

Judecătoria Cornetu prin sentința civilă nr. 501 din 13 februarie 2018,, a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a soluționa conflictul.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Cornetu a reținut următoarele considerente:

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "Necompetență de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Judecătoria Cornetu a reținut că, față de obiectul cererii, competența teritorială este de ordine privată.

Or, având în vedere faptul că pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, rezultă că în cauză competența teritorială aparține instanței sesizate de către reclamant, respectiv Judecătoriei Sibiu.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

în conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de natura normei de competență încălcate - norme de competență absolută (de ordine publică) sau norme de competență relativă (de ordine privată).

Necompetență este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., necompetență este de ordine privată.

Litigiul de față are ca obiect o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe prevederile art. 1349 și art. 1357 C. civ. și, prin urmare, din perspectiva competenței teritoriale, sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. care stabilesc o competență alternativă pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o faptă ilicită - în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai este competentă și instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Este de reținut că în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului (art. 116 C. proc. civ.), iar, în situația în care acesta ar sesiza o instanța necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetența teritorială.

În acest sens, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu Sa primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Așadar, rezultă că și în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenței la una dintre instanțele competente potrivit legii, instanța neputând invoca, din oficiu, excepția de necompetența teritorială de ordine privată.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, se constată că pârâta nu a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu și nici ia termenul de judecată, din ședința publică de la data de 7 noiembrie 2017.

Ca atare, Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Sibiu s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., în condițiile în care dreptul de a contesta sesizarea instanței necompetente revenea exclusiv pârâtei, care nu a înțeles să invoce excepția prin întâmpinare.

Neinvocarea de către pârâtă în termenul prescris de lege a excepției de necompetentă de ordine privată atrage decăderea sa din dreptul de a o invoca, cu consecința că instanța necompetentă rămâne învestită cu judecarea cauzei.

Ca atare, față de prevederile legale sus-menționate, judecătoria Sibiu, sesizată de către reclamantă, chiar dacă nu era competentă să judece cauza după niciunul dintre criteriile de competență alternativă prevăzută de art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. și art. 107 C. proc. civ., nu putea să invoce din oficiu necompetența teritorială și să se desesizeze, în acest fel, de soluționarea pricinii.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, secția civilă.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.05.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-02-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 326/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 22.05.2017 sub nr. x/2017, reclamanta PFA A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., obligarea acesteia la plat
ÎCCJ 2018-01-25
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 147/2018
) și la art. 121 C. proc. civ., a admis-o, și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Cornetu, județul Ilfov (în circumscripția căreia se află domiciliul pârâtului) prin sentin
ÎCCJ 2018-09-19
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3442/2018
Ședința publică din data de 19 septembrie 2018 Asupra conflictului negativ de competență: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Orăștie reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. obligarea acesteia la p
ÎCCJ 2018-11-13
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4822/2018
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Cornetu, secția Civilă la data de 27 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solic
ÎCCJ 2018-09-18
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3136/2018
toria Cornetu, în Dosarul nr. x/2010, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B., nefondat, A fost obligată apelanta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte suma de 2.672,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avoca
Sursă