ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 395/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24 martie 2016 pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației sub nr. x/2016, creditoarea A. S.R.L., cu sediul în Otopeni, județul Ilfov a solicitat, în contradictoriu cu debitorul I.I. B., cu sediul în Popești Leordeni, județul Ilfov emiterea unei ordonanțe de plată, prin care să fie obligat pârâtul la plata sumei de 745,77 RON, reprezentând contravaloarea mărfurilor vândute și a sumei de 365,48 RON, cu titlu de dobândă.

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 1014-1015 și urm. C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 927 din 21 aprilie 2016, Judecătoria Sighetu Marmației a admis excepția propriei necompetențe teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Pentru a hotărî astfel, instanța inițial sesizată, constatând că creditoarea are sediul în orașul Otopeni, iar debitorul în Popești Leordeni, ambele aflate în circumscripția Judecătoriei Cornetu, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, reținând caracterul imperativ al textului legal evocat.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată la 7 iunie 2016 pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr. x/2016.

Prin încheierea din 11 ianuarie 2017, această instanță a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmației și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cererii și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație pentru a pronunța regulatorul de competență.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța învestită prin declinare a reținut că, față de obiectul pricinii, competența teritorială în cauză este guvernată de prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter de ordine privată.

Raportând cele anterior arătate la prevederile art. 126 alin. (1) și art. 129 alin. (3) C. proc. civ., care statuează că necompetența este de ordine privată în toate cazurile, mai puțin în cele expres prevăzute la alin. (2) pct. 1-3, Judecătoria Cornetu a apreciat că în speță necompetența teritorială este relativă.

Pe cale de consecință, având în vedere că niciuna dintre părțile în litigiu nu a invocat necompetența teritorială a primei instanțe învestite, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Cornetu a reținut că Judecătoria Sighetu Marmației în mod eronat și-a invocat din oficiu necompetența teritorială și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea sa.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmației competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

În speță, creditoarea A. S.R.L., cu sediul în Otopeni, județul Ilfov a învestit Judecătoria Sighetu Marmației să emită împotriva debitorului I.I. B., cu sediul în Popești Leordeni, județul Ilfov în temeiul art. 1015-1016 C. proc. civ., ordonanța de plată pentru sumele de 745,77 RON, reprezentând contravaloarea mărfurilor vândute și de 365,48 RON, reprezentând dobândă.

La primul termen de judecată din 21 aprilie 2016, judecătoria inițial sesizată, verificându-și competența potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu excepția propriei necompetenței teritoriale și a declinat cauza spre competentă soluționare către Judecătoria Cornetu.

Potrivit art. 1015 C. proc. civ., cererea privind ordonanța de plată se introduce la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este enunțată de art. 107 C. proc. civ., în sensul că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Față de cele anterior expuse, instanța supremă reține că normele menționate sunt de ordine privată, având în vedere că art. 129 alin. (2) C. proc. civ. statuează cazurile de competență de ordine publică, între care nu se regăsește competența teritorială relativă, așa cum este cazul celei reglementate de art. 107 din același Cod, incidentă în cauză.

În această situație, Înalta Curte impune concluzia că verificarea de către Judecătoria Sighetu Marmației a propriei competențe teritoriale în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ. nu justifică declinarea competenței sale în favoarea Judecătoria Cornetu, în condițiile în care prevederile art. 130 alin. (3) din același Cod statuează expres invocarea excepției necompetenței teritoriale relative exclusiv de către pârât și limitativ, doar prin întâmpinare sau, în cazul în care aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

Din interpretarea normei legale menționate, rezultă explicit că, abilitând exclusiv pârâtul în formularea acestei excepții, legiuitorul a urmărit să protejeze interesul acestei părți, singura care ar putea fi prejudiciată prin învestirea altei instanțe și, în același timp, să asigure celeritatea desfășurării proceselor civile, prin înlăturarea tergiversării soluționării litigiilor generată de declinarea competenței teritoriale între diferite instanțe.

În acest context, Înalta Curte reține că verificarea propriei competențe de către instanța învestită cu soluționarea unei pricini trebuie făcută cu respectarea regimului juridic specific competenței generale, materiale și teritoriale și a limitelor în care poate fi invocată excepția de necompetență în raport de natura sa și de persoanele care o pot invoca.

Așa fiind, având în vedere că în speță este vorba de o necompetență relativă, iar nu de una de ordine publică, care ar fi îndreptățit Judecătoria Sighetu Marmației să invoce din oficiu necompetența sa teritorială, precum și în considerarea opțiunii creditoarei pentru această instanță și a pasivității debitorului, care nu a formulat întâmpinare prin care să fi invocat necompetența teritorială a instanței inițial sesizate, Înalta Curte impune concluzia că Judecătoriei Sighetu Marmației îi revine competența soluționării cauzei, competența teritorială a acesteia rămânând câștigată cauzei în condițiile anterior expuse.

Față de considerentele reținute, văzând și dispozițiile dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmației.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmației.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 martie 2017.