ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 232/2016

HOTĂRÂRE

02.02.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 232/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 232/2016

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 19 noiembrie 2014, sub nr. 28383, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., președinte al Sindicatului C., a solicitat obligarea acestuia la plata unor despăgubiri în cuantum de 1 leu, precum, și la prezentarea de scuze publice față de reclamant și reprezentanții săi, atât la avizierele celor două sindicate, cât și într-un cotidian central, având în vedere faptul că este împiedicat de pârât să își desfășoare activitatea, prin acțiuni abuzive, injuste și defăimătoare.

În drept, a invocat art. 1.349, 1357, 1527-1528 C. civ. și art. 194 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 4102 din 31 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Buzău, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.

Instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1.) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă iegea nu prevede altfel, motiv pentru care, în raport de sediul pârâtului, respectiv mim. Roman.

În baza dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman, jud. Neamț.

Prin sentința civilă nr. 2578 din 5 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Roman, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu de instanță, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău. Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Roman a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare și a suspendat judecata acțiunii până la soluționarea conflictului negativ de competență.

S-a reținut că reclamanta a investit instanța de judecată cu o acțiune personală, având ca obiect pretenții, iar ca temei juridic răspunderea civilă delictuală. Fiind o acțiune personaiă, competența teritorială de soluționare a cauzei este de ordine privată, ce se determină potrivit art. 107 C. proc. civ., în temeiul cărora competența aparține instanței în circumscripția căreia domiciliază pârâtul, precum și potrivit art. 113 alin. (6) C. proc. civ., în temeiul cărora este competentă sa judece cauza și instanța de la locui săvârșirii faptei ilicite sau de la locui unde s-a produs prejudiciul.

S-a mai constatat că pârâtul nu a formulat întâmpinare în Dosarul cu nr. xxx/200/2014, aflat pe rolul Judecătoriei Buzău, nu a depus alte precizări, prin intermediul cărora să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buzău, nici nu s-a prezentat la primul termen de judecată în fața instanței, în vederea invocării acestei excepții. Pârâtul nu a fost prezent la termenul din 17 martie 2015, în respectiva încheiere consemnându-se că acesta a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, dar și faptul că acesta a fost lipsa, fund prezent doar reprezentantul reclamantei.

Instanța a reținut că dreptul de a contesta alegerea reclamantului revenea exclusiv pârâtului în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât invocarea excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Buzău nu poate determina schimbarea competenței în favoarea Judecătoriei Roman, Judecătoria Buzău rămânând singura instanță investită legal și competentă teritorial în soluționarea prezentei acțiuni.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține armatoarele:

Se constată, că, în cauza de față, instanța a fost investită cu soluționarea unei acțiuni personale, prin care reclamantul tinde la valorificarea unui drept personal, drept de creanță corelativ obligațiilor de a da, respectiv de a face, urmare a faptei ilicite a pârâtului.

Astfel, la data de 19 noiembrie 2014, reclamantul a sesizat Judecătoria Buzău cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispozițiile art. 1349 C. civ., prin care a solicitat instanței să fie obligat pârâtul la plata unor despăgubiri în cuantum de 1 leu, precum și la prezentarea de scuze publice, ca urmare a faptei ilicite săvârșită de pârât.

Înalta Curte constată că în speță este incidență norma înscrisă în art. 107 C. proc. civ., potrivit căreia" Cererea de chemare în judecata se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul dacă legea nu prevede altfel", precum și cea cuprinsă în dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora „ în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente (...), instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Față de prevederile art. 129 alin. (1) și alin. (2) pct. (3) C. proc. civ. rezultă că numai în cazurile prevăzute la art. 117-121 C. proc. civ., competența teritorială este exclusivă, per a contrario, în alte cazuri competența teritorială având caracter relativ, de ordine privată.

Cum, în speță, este vorba despre o acțiune personală, ce nu se circumscrie cazurilor expres prevăzute de dispozițiile art. 137-121 C. proc. civ., ci dispozițiilor art. 107 și 113 C. proc. civ., norma de competența teritorială aplicabila litigiului de față are caracter de ordine privată.

Totodată, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 107 și art. 113 C. proc. civ., rezultă că, în materia răspunderii civile delictuale, competența este alternativă, revenind reclamantului dreptul de a alege între instanțe deopotrivă competente, de la domiciliul pârâtului, locul săvârșirii faptei, respectiv locul producerii prejudiciului.

Fiind vorba despre o normă de competență teritorială relativă, de ordine privată, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât, în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. respectiv doar prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Înalta Curte reține că, în cauză, a fost invocată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buzău de instanța de judecată, din oficiu, la primul termen de judecată acordat în cauză, din 17 martie 2015, iar nu de pârât în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, deși instanța a menționat, în încheierea din 17 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Buzău, faptul că pârâtul a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, în realitate, conform celor menționate în practicaua încheierii, pârâtul nu a fost prezent ia prima zi de înfățișare. De asemenea, din lucrările dosarului se constată că acesta nu a depus întâmpinare sau vreun alt înscris în care sa invoce excepția necompetenței teritoriale a instanței.

Prin urmare, cum pârâtul nu a depus întâmpinare, iar la prima zi de înfățișare la care a fost legal citat, acesta nu s-a prezentat, invocarea excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Buzău nu poate avea drept consecință schimbarea competenței în favoarea Judecătoriei Roman.

Pe cale de consecință, competența teritorială de judecare a cauzei în primă instanță aparține Judecătoriei Buzău, ca instanță inițial sesizată.