ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 650/2018

Ședința publică din data de 01 martie 2018

Asupra conflictului negativ de competență, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2017 din data de 08.05.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., în calitate de procurori, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea și Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Vrancea, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Galați, Institutul Național al Magistraturii, Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea obligatorie a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate discriminarea și faptul că dumnealor erau îndreptăți încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON și, pe cale de consecință, să fie obligați pârâții să plătească reclamanților diferențele de salarii (actualizate cu indicele de inflație) calculate (cu respectarea dispozițiilor cuprinse în legile de salarizare unitară) pe baza valorii de referință sectorială de 405 RON (rezultată prin aplicarea procentelor de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 asupra valorii de referință sectorială), pentru perioada 03.05.2014- 01.12.2015, respectiv 445,5 RON, pentru perioada 01.12.2015-24.02.2017 și pentru viitor, precum și la plata dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu data de 03.05.2014 și până la data plății efective a sumelor cuvenite și să procedeze la punerea în aplicare a dispozițiilor art. 3Al din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv, și, pe cale de consecință, să le achite sumele datorate (indexate cu indicele de inflație).

La termenul de judecată din data de 06.11.2017 Tribunalul Buzău a disjuns cererea formulată de reclamanta I. Valentina, formându-se dosarul nr. x/2017 și a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Buzău.

Prin sentința civilă nr. 1103/2017 pronunțată la data de 06 noiembrie 2017 Tribunalul Buzău, secția I Civilă s-a admis excepția invocată din oficiu și a fost declinată soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

Analizând actele dosarului prin prisma excepției de necompetență teritorială a Tribunalului Buzău, cu respectarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța s-a pronunțat asupra excepției de necompetență teritorială.

Instanța este învestită cu soluționarea unei cereri având ca obiect acordare drepturi salariale.

Conform art. 269 alin. (1) din Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii, iar potrivit alin. (2), cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

În temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Aceste texte instituie o competență teritorială de ordine publică.

Locul de muncă al reclamantului este în circumscripția Tribunalului Tulcea, ceea ce ar atrage competența acestei instanțe, tribunal în cadrul căreia își desfășoară activitatea reclamantul. Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Alineatul 3 al aceluiași articol statuează că dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor. Prin raportare la aceste prevederi legale, instanța reține că reclamantul nu ar fi putut sesiza Tribunalul Tulcea.

Pe de altă parte, domiciliul reclamantului este în judetul Galați.

În cauză nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (3) raportat la alin. (1) C. proc. civ., care să-i permită reclamantului sesizarea oricărui tribunal de la o curte de apel învecinată, întrucât se aplică art. 269 alin. (1) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, în sensul că reclamantul va sesiza instanța de la domiciliul său.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Galați la data de 23 noiembrie 2017 sub același număr, iar la termenul de judecată din data de 12.01.2018 din oficiu a fost invocată excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Galați.

Analizând excepția necompetenței teritorială a Tribunalului Galați, instanța a retinut următoarele:

În cauză reclamanta I. Valentina alături de alte persoane a formulat cerere pentru acordarea unor drepturi salariale.

Deși la termenul de judecată din data de 06.11.2017 Tribunalul Buzău a disjuns cererea formulată de reclamanta I. Valentina raportat la domiciliul acesteia, se are în vedere că cererea tuturor reclamanților inițiali a avut aceeași cauză, respectiv ordine de salarizare comune, fiind astfel incidente dispozițiile art. 59 și art. 112 alin. (1) C. proc. civ., intervenind prorogarea legală a competenței. Astfel, în urma măsurii administrative de disjungere, Tribunal Buzău a rămas legal investit cu soluționarea cererii disjunsă ca efect al prorogării legale a competenței.

Față de considerentele de fapt și de drept de mai sus, Tribunalul Galați, secția I Civilă, prin sentința civilă nr. 32/2018 din 12 ianuarie 2018 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Galați, invocată din oficiu; a declinat competenta de soluționare a cauzei privind pe reclamanta I. în favoarea Tribunalul Buzău; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Galați și Tribunalul Buzău; a suspendat, în temeiul art. 134 C. proc. civ., judecarea cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2017.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte constată că cele două instanțe, Tribunalul Buzău și Tribunalul Galați, s-au declarat deopotrivă și reciproc necompetente teritorial, prin hotărâri fără nicio cale de atac. Competența în soluționarea conflictului aparține Înaltei Curți conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 129 alin. (1) și (2) pct. 3, C. proc. civ. "necompetența este de ordine publică sau privată. Necompetența este de ordine publică: […] în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura."

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Reclamanta alături de alte persoane a formulat cerere pentru acordarea unor drepturi salariale, investind Tribunalul Buzău cu soluționarea cauzei având drept cauză juridică ordine de salarizare comune, în condițiile prevederilor art. 59 și art. 112 alin. (1) C. proc. civ.

Competența Tribunalului Buzău a fost determinată material de dispozițiile art. 95 pct. 4 C. proc. civ., coroborat cu art. 269 din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Din punct de vedere teritorial, competența Tribunalului Buzău a fost determinată de sediul angajatorului și domiciliile reclamanților, în cauză operând atât prorogarea legală specială a competenței în condițiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ., cât și prorogarea convențională în condițiile art. 59 C. proc. civ., pentru reclamanții care nu au domiciliul în raza Tribunalului Buzău.

Faptul că ulterior legalei investiri a instanței, Tribunalul Buzău a dispus măsura administrativă a disjungerii cererilor și înregistrarea lor separată în condițiile art. 100 alin. (1) C. proc. civ., apreciind incidente dispozițiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, aceasta nu este de natură să înlăture prorogarea legală și convențională de competență, în condițiile sus arătate.

Față de dispozițiile legale mai sus arătate, Înalta Curte constată că, în speță, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Buzău și în considerarea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., urmează să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 135 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 martie 2018.