ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 268/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 268/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 268/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 170/S din 20 octombrie 2014, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantele A. și B., a dispus anularea Deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2014, emisă de pârâtul C. Brașov, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, a dispus restituirea în natură către reclamante a cotei de 1 din imobilul situat în Poiana Brașov, înscris în c.f. 20154 Brașov, nr. top 14216/2/2/1 și a obligat pârâtul la plata sumei de 29,5 lei cheltuieli de judecată, către reclamante.
Prin încheierea, dată în cameră de consiliu, la data de 8 decembrie 2014, de către Tribunalul Brașov, secția I civilă, în Dosarul nr. x/62/2014, a fost îndreptată eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinței mai sus-amintite în sensul că în acest dispozitiv s-a trecut; "Dispune restituirea în natură către contestatoare a cotei de 1/2 din imobilul situat în Poiana Brașov, înscris în c.f. 20154 Brașov, nr. top. 14216/2/2/1" în loc de cota de "1", cum din eroare s-a menționat. Prin Decizia civilă nr. 134 Ap din 1 februarie 2016, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a admis apelul declarat de pârâtul C. Brașov împotriva Sentinței civile nr. 170/S din data de 20 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantelor A. și B. și a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2014 emisă de pârât.
A dispus restituirea în natură a suprafeței de teren de 237 mp plus 35 mp, cu destinația padoc de câine, înscrise în CF 20154 nr. top 14216/2/2/1, aflate în folosința pârâtului, respingând restul pretențiilor reclamantelor. Prin Decizia civilă nr. 1.455 din 30 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/62/2014, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentele-reclamante A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 134/Ap din 1 februarie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Prin Decizia nr. 2333 din 6 decembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2016 a fost respinsă, ca inadmisibilă, revizuirea împotriva Deciziei civile nr. 1455 din 30 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc.
civ. Prin contestația în anulare formulată la data de 4 ianuarie 2017, reclamantele A. și B. au arătat că solicită anularea Deciziei nr. 134 Ap din 1 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. Competența soluționării contestației în anulare urmează a fi declinată în favoarea Curții de Apel Brașov, în considerarea argumentelor ce succed. Verificându-și competența, în raport de dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile în temeiul art. 494 C. proc. civ., la termenul de 14 februarie 2017, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale de a soluționa contestația în anulare formulată de contestatoarele A. și B. împotriva Deciziei nr. 134 Ap din 1 februarie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, în raport de dispozițiile art. 505 alin. (1) C. proc.
civ. Potrivit prevederilor art. 505 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac "Contestația în anulare se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă". Pentru cele ce preced, având în vedere că instanța care a pronunțat decizia atacată, respectiv Decizia nr. 134 Ap din 1 februarie 2016, este Curtea de Apel Brașov, secția civilă, Înalta Curte constată că aparține acestei instanțe competența de soluționare a cauzei. Pentru aceste motive, se va declina competența soluționării contestației în anulare formulată de contestatoarele A. și B. în favoarea Curții de Apel Brașov, secția civilă.
PENTRU ACESTE
MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Declină competența materială de soluționare a contestației în anulare formulate de contestatoarele A. și B. împotriva Deciziei nr. 134 Ap din 1 februarie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, în favoarea Curții de Apel Brașov, secția civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2017. Procesat de GGC - CT
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.