ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 132/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 132/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr. 132/2016

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cererii de revizuire de față, constată

următoarele:

prin Decizia nr. 154/R din data de 11 martie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția

civilă, în cadrul căruia a fost pronunțată Decizia nr. 1594/R din 30 noiembrie

2011 de aceeași curte de apel, într-un ciclu procesual anterior.

Prin cererea de

chemare în judecată ce a făcut obiectul Dosarului civil nr. X/2001 și prin

cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul Dosarului nr. X/2003,

conexate la data de 12 martie 2003, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H.,

I. și J. au solicitat în contradictoriu cu pârâții K., L., M. și N.

lăsarea în deplină proprietate și posesie a terenului în suprafață de 624 mp

înscris în Cartea funciară, Brașov, ridicarea tuturor construcțiilor si

plantațiilor de pe acest teren, stabilirea liniei de hotar care desparte imobilul

reclamanților, identificat de imobilul proprietatea pârâților, precum și

rectificarea Cartea funciară, Brașov, în sensul înscrierii corecte a suprafeței

de teren de 1.000 mp în loc de 1.352,88 mp.

În

apel a intervenit transmisiunea calității procesuale cu privire la anumite

părți, astfel calitatea reclamantului B. s-a transmis către numitul O., calitatea

reclamantei C. s-a transmis către P., calitatea reclamantei G. s-a transmis

către numiții R. și S.

Prin Decizia civilă nr.

1594/R din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel Brașov s-a admis recursul

formulat, s-a casat hotărârea atacată, cauza fiind trimisă spre rejudecarea

apelului. În esență, instanța de recurs a apreciat că instanța de apel nu a

intrat în soluționarea pe fond a litigiului deoarece în mod greșit a apreciat

că acțiunea în revendicare, grănițuire și rectificare în Cartea funciară

formulată de reclamanți ar fi inadmisibilă câtă vreme nu a fost promovată de

toți coproprietarii lotului deținut de reclamanți și că, de asemenea, în mod

greșit a apreciat că există autoritate de lucru judecat raportat la sentința

civilă nr. 3365/1990 a Judecătoriei Brașov, deoarece prin această hotărâre nu

s-a soluționat problema grănițuirii proprietăților limitrofe în cauză.

Prin Decizia civilă nr.

154/R din 11 martie 2015 a Curții de Apel Brașov s-a respins ca nefondat

recursul promovat împotriva Deciziei nr. 685/A din 10 noiembrie 2014 și a

încheierii din 8 decembrie 2015 pronunțate de Tribunalul Brașov.

soluționat prin sentința civilă nr. 4146 din 31 martie 2010 pronunțată de

Judecătoria Brașov în Dosarul civil nr. X/197/2006.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamanții Ș., T., Ț., U., K., L., M.

și N., au solicitat în contradictoriu cu pârâții A., B., P., D., E., F., V., I.,

J., R. și S., W., X., Y., O., prefectul Județului Brașov, Municipiul

Brașov prin primar, Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Brașov,

Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Brașov și SC Z. SRL, să se

constate nulitatea absolută a Ordinului Prefectului nr. 397 din 2001, în baza

căruia pârâților li s-a atribuit în proprietate o suprafață de teren înscrisă

în Cartea funciară, Brașov, și rectificarea întabulărilor operate în Cartea

funciară în temeiul acestui ordin, cu revenirea la situația juridică anterioară

de Cartea funciară

Prin sentința civilă nr.

4146 din 31 martie 2010 Judecătoria Brașov a respins acțiunea reclamanților și

i-a obligat pe aceștia în solidar la plata, cu titlu de cheltuieli de judecată

a sumei de 800 lei către pârâta A., 1105 lei către pârâta P. și 1200 lei către

pârâții R. și S.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, declinată

spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia

nr. 308 din 26 mai 2015, revizuientele A. și P. au solicitat revizuirea Deciziei

nr. 154/R din data de 11 martie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă,

în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii,

revizuentele au arătat că această hotărâre este potrivnică Deciziei nr. 1594/R

din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov și sentinței nr. 4146

din 31 martie 2010 a Judecătoriei Brașov.

Au susținut

revizuentele că decizia pronunțată în recurs neagă soluția dată în cadrul

aceluiași dosar prin Decizia nr. 1594/R din 30 noiembrie 2011, a Curții de Apel

Brașov, în privința capătului de cerere privind grănițuirea. Prin această

decizie s-a reținut că Tribunalul Brașov a aplicat în mod greșit autoritatea de

lucru judecat a sentinței civile nr. 3365 din 9 mai 1991, prin care s-a permis

reclamantului C. să construiască un gard despărțitor la imobilul proprietatea

sa. În recurs, cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de apel pentru a

intra în cercetarea fondului cu privire la grănițuire.

Contrazicând propria

decizie, instanța de recurs, prin decizia atacată a făcut aplicarea autorității

lucrului judecat a sentinței civile nr. 3365 din 9 mai 1991 a Judecătoriei

Brașov. Instanța a reținut că gardul dintre terenul proprietatea revizuentelor

și terenul pârâților P. și N. s-a construit în baza sentinței civile nr. 3365

din 9 mai 1991, rămasă definitivă prin respingerea recursului în baza Deciziei civile

nr. 107 din 30 ianuarie 1992 a Tribunalului Brașov, prin care a fost admisă

acțiunea formulată de numitul C. și i s-a permis să construiască un gard

despărțitor la proprietatea sa.

Soluția instanței de

recurs este potrivnică cu propria soluție dată anterior în primul ciclu

procesual excepției autorității lucrului judecat a sentinței civile nr. 3365

din 9 mai 1991.

Este greșită

motivarea instanței potrivit căreia gardul la care era îndreptățit reclamantul C.

potrivit hotărârii din anul 1991 a fost ridicat de pârâții T. și O. în baza

autorizației de construire din 07 septembrie 1998. Este evident că pârâții T.

și O. nu puteau beneficia în anul 1998 de dispozițiile hotărârii judecătorești

pronunțate în anul 1991 în favoarea reclamantului C. Autorizația de construire

se referă la două garaje și garduri despărțitoare laterale.

Au mai susținut

revizuentele că decizia atacată neagă și dreptul de proprietate al municipiului

Brașov asupra terenului aferent apartamentelor proprietatea acestuia din

Brașov. Municipiul Brașov deține în proprietate apartamentul cu o cotă de

5,26%, apartamentul cu o cotă de 11,76% și apartamentul cu o cotă de 5,25% din

terenul în suprafață de 624 mp. În prezent o suprafață din acest teren a fost

ocupată de pârâții P. și N.

Totodată, revizuentele

au arătat că, prin decizia pronunțată în recurs, instanța a negat dreptul lor

de coproprietate asupra terenului în suprafață de 624 mp situat în Brașov,

înscris în Cartea funciară Brașov. Acest drept a fost consolidat în justiție

prin sentința civilă nr. 4146 din 31 martie 2010 a Judecătoriei Brașov,

definitivă prin Decizia civilă nr. 1018/R din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului

Brașov, secția civilă. Obiectul acelui proces l-a constituit tocmai contestarea

întinderii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 624 mp, aferent

construcțiilor proprietatea revizuentelor.

Prin aceste hotărâri

judecătorești s-a statuat cu autoritate de lucru judecat față de toți intimații

din prezentul dosar că dreptul de proprietate asupra acestui teren a fost

dobândit în mod legal prin Ordinul prefectului nr. 397/2001. Instanțele au

examinat amănunțit situația dezmembrărilor înscrise în Cartea funciară,

situația planșelor cadastrale și a planșelor de Cartea funciară întocmite cu

ocazia dezmembrării imobilului. De asemenea, a fost verificat și amplasamentul

terenului în discuție, reținându-se că nu are front la stradă și poate fi

folosit exclusiv de proprietarii construcției din Brașov, pentru folosința

normală a construcției.

În soluționarea

acțiunii în revendicare, instanțele erau datoare să respecte întinderea

dreptului de proprietate atribuit prin Ordinul prefectului nr. 397/2001, acesta

fiind înscris în mod corespunzător în evidențele Cartea funciară Punerea în

discuție a întinderii dreptului de proprietate consolidat prin hotărâre

judecătorească definitivă aduce atingere principiului stabilității raporturilor

juridice civile și constituie o încălcare a dreptului la un proces civil

echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., precum și a dreptului de proprietate

prevăzut de art. 1 din Protocolul adițional la convenție.

Instanțele erau

datoare să respecte întinderea dreptului de proprietate în suprafață de 624 mp.

Nu poate fi acceptată motivarea instanței potrivit căreia recunoașterea

dreptului de proprietate în suprafață de 624 mp nu înseamnă automat că

suprafața pârâților P. și N. trebuie redusă, pentru că aceștia nu folosesc mai

mult decât au dobândit. Este o eroare mențiunea că pârâții T. și Ț. au cumpărat

de la moștenitoarea lui C., în realitate aceștia cumpărând de la numita A.A.

Toți experții topografi care au măsurat acest teren, au constatat că are o suprafață

mai mică de 624 mp (expertiza Perlik a măsurat 363 mp, expertiza Trett a

măsurat 426 mp).

Înalta Curte constată

inadmisibilitatea cererii de revizuire, în considerarea dispozițiilor art. 326 alin.

(3) C. proc. civ., care limitează dezbaterile la admisibilitatea cererii și la

faptele pe care se întemeiază aceasta și a următoarelor considerente:

Potrivit art.

322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.,

revizuirea unei hotărâri rămase definitive în

instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri

definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de instanțe

deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate; totodată, se constată că art. 322 pct. 7 alin. (2) prevede că -

aceste dispoziții se aplică și în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date

de instanțe de recurs. În cazul în care una dintre instanțe este Înalta Curte

de Casație și Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță.

Ca atare, pentru

admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin.

(1) pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile să conțină elemente

caracteristice pentru existența lucrului judecat. Astfel, rațiunea

reglementării revizuirii prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii

lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite,

dar având același obiect, cauză și părți. În asemenea situații executarea

hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează

de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată

de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea

și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului

judecat.

Prin urmare, prin

hotărâri potrivnice, se înțeleg acele hotărâri care s-au pronunțat în dosare

separate, prin hotărârea celui de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea

lucrului judecat rezultată din hotărârea din primul dosar. Scopul reglementării

este rezolvarea situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe

cauze cu neobservarea existenței lucrului judecat, în cadrul aceluiași proces,

se ajunge la pronunțarea de hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot

concilia.

Cu privire la prima

contradicție invocată de revizuente, constând în aceea că Decizia nr. 154/R din

data de 11 martie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, este potrivnică Deciziei

civile nr. 1594 din data de 30 noiembrie 2011 a aceleiași curți de apel, pronunțate

în același dosar în faze procesuale diferite, se constată următoarele.

În primul ciclu

procesual, prin Decizia 1594/R din 30 noiembrie 2011Curtea de Apel Brașov a

casat decizia tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel

pentru soluționarea pe fond a litigiului având ca obiect revendicare,

grănițuire și rectificare Cartea funciară

În al doilea ciclu

procesual, prin Decizia civilă 154/R din 11martie 2015 aceeași curte de apel a

respins, ca nefondat, recursul promovat de revizuente împotriva Deciziei nr. 685/A

din 10 noiembrie 2014 și a încheierii din 8 decembrie 2015 pronunțate de

Tribunalul Brașov.

Astfel, se constată

că cele două hotărâri judecătorești care se pretind a fi contradictorii au fost

pronunțate în soluționarea aceleiași cereri de chemare în judecată formulate de

reclamantele A. și P.

Așa fiind,

în cadrul aceluiași

proces, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice întrucât, chiar dacă, în

diferite faze procesuale sau cicluri procesuale, soluțiile diferă de cele

anterioare, în final, o singură hotărâre pune capăt judecății.

În această

împrejurare, Înalta Curte constată că textul invocat de revizuent nu este

aplicabil dacă prin două hotărâri judecătorești nu au fost soluționate două

cereri de chemare în judecată distincte, ci acestea au fost pronunțate în

cadrul aceluiași proces, dar în cicluri procesuale diferite, urmând să respingă

ca inadmisibilă revizuirea.

Cu privire la a doua

contradicție pretinsă de revizuente, constând în aceea că Decizia civilă 154/R

din data de 11 martie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, potrivnică sentinței

civile nr. 4146 din 31 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul civil

nr. X/197/2006, se constată următoarele.

Pentru a ne afla în

cazul de revizuire pretins este necesară existența triplei identități de părți,

obiect și cauză, condiție fundamentală față de finalitatea revizuirii, aceea de

a remedia erorile determinate de nesocotirea autorității de lucru judecat.

În raport de

elementele celor două litigii rezultă că nu este întrunită în cauză tripla

identitate de părți, obiect și cauză, cerință impusă de cazul de revizuire

reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, prin Decizia

nr. 154/R din data de 11 martie 2015 a Curții de Apel Brașov a fost soluționată

acțiunea în revendicare, grănițuire și rectificare Cartea funciară formulată în

baza art. 480 și 483 C. civ. și art. 34 din decretul Lege nr. 115/1938, iar

prin sentința nr. 4146 din 31 martie 2010 a Judecătoriei Brașov a fost

soluționată acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a Ordinului

prefectului nr. 397/2001, întemeiată pe art. 26 din Legea nr. 18/1991, art. 3 alin.

(1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 169/1997, art. 21, 26 din Legea nr. 112/1995,

art. 36 pct. 1, art. 46 din Legea nr. 7/1996. Comparând cele două hotărâri se

constată că ele privesc și alte părți, decât cele implicate în speța dedusă

judecății.

Din perspectiva acestei

analize, nu există deplină identitate de părți, cauză și obiect pentru a fi

îndeplinite cerințele art. 1201 C. civ. între pricina soluționată prin Decizia

nr. 154/R/2015 (a cărei desființare se solicită pe calea revizuirii) și cauza

anterior judecată prin Sentința nr. 4146/2010.

În recursul declarat

de revizuentele în cauză a fost invocată autoritatea de lucru judecat a Sentinței

nr. 4146/2010, iar din considerentele Deciziei nr. 154/R/2015 reiese că au fost

analizate efectele acestei sentințe cu privire la litigiul în curs. Or, una

dintre condițiile de admisibilitate a motivelor de revizuire așa cum au fost

evidențiate în doctrină este ca problema autorității de lucru judecat să nu fi

fost deja analizată în cauza în care s-a pronunțat decizia supusă revizuirii.

În considerarea

acestor argumente, care susțin inadmisibilitatea cererii pentru cele două

situații invocate de revizuente, din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibilă cererea de

revizuire.

Față de soluția

dispusă în cauză, potrivit art. 274 C. proc. civ., revizuentele au căzut în

pretenții și, aflându-se în culpă procesuală, urmează a fi obligate la plata

cheltuielilor de judecată. Astfel, în privința cererilor intimaților L., K., N.

și M., instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., obligând pe revizuente la plata sumei solicitate, în cuantum de 1.500 lei

către aceștia. De asemenea, Înalta Curte va lua în considerare și cererile

intimaților N., M., Ț., B.B., C.C., T. și Ș., urmând a fi avute în vedere

dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora instanța are dreptul

să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori se constată

motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau

munca îndeplinită de avocat până la complexitatea cauzei.

Față de

inadmisibilitatea vădită a cererii de revizuire, care a fost invocată în mod

expres prin întâmpinările depuse la dosar, Înalta Curte constată ca fiind

nepotrivit de mare onorariul de 3.720 lei pretins de avocatul intimaților Ș. și

T., precum și onorariul de 3.000 lei pretins de avocatul intimaților Ț., B.B.

și C.C., raportat și la munca depusă de aceștia, sens în care, va face

aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și va obliga pe revizuente la plata,

cu titlu de cheltuieli de judecată, 1.500 lei către intimații Ț., B.B., C.C.,

1.500 lei către intimații T. și Ș.

În acest sens, Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, a respins excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.,

reținând în motivare că: „nimic nu interzice, în absența unei prevederi

constituționale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanței de a

cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul

onorariului avocațial cuvenit, prin prisma proporționalității sale cu

amplitudinea și complexitatea activității depuse.”

În considerentele

aceleiași decizii, Curtea Constituțională a reținut și faptul că jurisprudența

C.E.D.O. referitoare la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt

cuprinse și onorariile avocațiale „a statuat că acestea urmează a fi recuperate

numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real

făcute în limita unui cuantum rezonabil.”

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientele A. și P. împotriva

Deciziei nr. 154/R din data de 11 martie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Obligă pe revizuente la

plata, cu titlu de cheltuieli de judecată, a sumelor de 1.500 lei către

intimații N. și M., 1.500 lei către intimații Ț., B.B. și C.C., 1.500 lei către

intimații L. și K., 1.500 lei către intimații T. și Ș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2016.