ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 132/2016

Decizia nr. 132/2016 Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: 1. Litigiul soluționat prin Decizia nr. 154/R din data de 11 martie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, în cadrul căruia a fost pronunțată Decizia nr. 1594/R din 30 noiembrie 2011 de aceeași curte de apel, într-un ciclu procesual anterior.

Prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul Dosarului civil nr. X/2001 și prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul Dosarului nr. X/2003, conexate la data de 12 martie 2003, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J. au solicitat în contradictoriu cu pârâții K., L., M. și N. lăsarea în deplină proprietate și posesie a terenului în suprafață de 624 mp înscris în Cartea funciară, Brașov, ridicarea tuturor construcțiilor si plantațiilor de pe acest teren, stabilirea liniei de hotar care desparte imobilul reclamanților, identificat de imobilul proprietatea pârâților, precum și rectificarea Cartea funciară, Brașov, în sensul înscrierii corecte a suprafeței de teren de 1.000 mp în loc de 1.352,88 mp.

În apel a intervenit transmisiunea calității procesuale cu privire la anumite părți, astfel calitatea reclamantului B. s-a transmis către numitul O., calitatea reclamantei C. s-a transmis către P., calitatea reclamantei G. s-a transmis către numiții R. și S. Prin Decizia civilă nr. 1594/R din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel Brașov s-a admis recursul formulat, s-a casat hotărârea atacată, cauza fiind trimisă spre rejudecarea apelului.

În esență, instanța de recurs a apreciat că instanța de apel nu a intrat în soluționarea pe fond a litigiului deoarece în mod greșit a apreciat că acțiunea în revendicare, grănițuire și rectificare în Cartea funciară formulată de reclamanți ar fi inadmisibilă câtă vreme nu a fost promovată de toți coproprietarii lotului deținut de reclamanți și că, de asemenea, în mod greșit a apreciat că există autoritate de lucru judecat raportat la sentința civilă nr. 3365/1990 a Judecătoriei Brașov, deoarece prin această hotărâre nu s-a soluționat problema grănițuirii proprietăților limitrofe în cauză. Prin Decizia civilă nr. 154/R din 11 martie 2015 a Curții de Apel Brașov s-a respins ca nefondat recursul promovat împotriva Deciziei nr. 685/A din 10 noiembrie 2014 și a încheierii din 8 decembrie 2015 pronunțate de Tribunalul Brașov.

2. Litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 4146 din 31 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul civil nr. X/197/2006.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamanții Ș., T., Ț., U., K., L., M. și N., au solicitat în contradictoriu cu pârâții A., B., P., D., E., F., V., I., J., R. și S., W., X., Y., O., prefectul Județului Brașov, Municipiul Brașov prin primar, Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Brașov, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Brașov și SC Z. SRL, să se constate nulitatea absolută a Ordinului Prefectului nr. 397 din 2001, în baza căruia pârâților li s-a atribuit în proprietate o suprafață de teren înscrisă în Cartea funciară, Brașov, și rectificarea întabulărilor operate în Cartea funciară în temeiul acestui ordin, cu revenirea la situația juridică anterioară de Cartea funciară Prin sentința civilă nr. 4146 din 31 martie 2010 Judecătoria Brașov a respins acțiunea reclamanților și i-a obligat pe aceștia în solidar la plata, cu titlu de cheltuieli de judecată a sumei de 800 lei către pârâta A., 1105 lei către pârâta P. și 1200 lei către pârâții R. și S. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, declinată spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 308 din 26 mai 2015, revizuientele A. și P. au solicitat revizuirea Deciziei nr. 154/R din data de 11 martie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. În motivarea cererii, revizuentele au arătat că această hotărâre este potrivnică Deciziei nr. 1594/R din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov și sentinței nr. 4146 din 31 martie 2010 a Judecătoriei Brașov. Au susținut revizuentele că decizia pronunțată în recurs neagă soluția dată în cadrul aceluiași dosar prin Decizia nr. 1594/R din 30 noiembrie 2011, a Curții de Apel Brașov, în privința capătului de cerere privind grănițuirea. Prin această decizie s-a reținut că Tribunalul Brașov a aplicat în mod greșit autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 3365 din 9 mai 1991, prin care s-a permis reclamantului C. să construiască un gard despărțitor la imobilul proprietatea sa.

În recurs, cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de apel pentru a intra în cercetarea fondului cu privire la grănițuire. Contrazicând propria decizie, instanța de recurs, prin decizia atacată a făcut aplicarea autorității lucrului judecat a sentinței civile nr. 3365 din 9 mai 1991 a Judecătoriei Brașov. Instanța a reținut că gardul dintre terenul proprietatea revizuentelor și terenul pârâților P. și N. s-a construit în baza sentinței civile nr. 3365 din 9 mai 1991, rămasă definitivă prin respingerea recursului în baza Deciziei civile nr. 107 din 30 ianuarie 1992 a Tribunalului Brașov, prin care a fost admisă acțiunea formulată de numitul C. și i s-a permis să construiască un gard despărțitor la proprietatea sa.

Soluția instanței de recurs este potrivnică cu propria soluție dată anterior în primul ciclu procesual excepției autorității lucrului judecat a sentinței civile nr. 3365 din 9 mai 1991. Este greșită motivarea instanței potrivit căreia gardul la care era îndreptățit reclamantul C. potrivit hotărârii din anul 1991 a fost ridicat de pârâții T. și O. în baza autorizației de construire din 07 septembrie 1998. Este evident că pârâții T. și O. nu puteau beneficia în anul 1998 de dispozițiile hotărârii judecătorești pronunțate în anul 1991 în favoarea reclamantului C. Autorizația de construire se referă la două garaje și garduri despărțitoare laterale. Au mai susținut revizuentele că decizia atacată neagă și dreptul de proprietate al municipiului Brașov asupra terenului aferent apartamentelor proprietatea acestuia din Brașov.

Municipiul Brașov deține în proprietate apartamentul cu o cotă de 5,26%, apartamentul cu o cotă de 11,76% și apartamentul cu o cotă de 5,25% din terenul în suprafață de 624 mp. În prezent o suprafață din acest teren a fost ocupată de pârâții P. și N. Totodată, revizuentele au arătat că, prin decizia pronunțată în recurs, instanța a negat dreptul lor de coproprietate asupra terenului în suprafață de 624 mp situat în Brașov, înscris în Cartea funciară Brașov. Acest drept a fost consolidat în justiție prin sentința civilă nr. 4146 din 31 martie 2010 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin Decizia civilă nr. 1018/R din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului Brașov, secția civilă. Obiectul acelui proces l-a constituit tocmai contestarea întinderii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 624 mp, aferent construcțiilor proprietatea revizuentelor.

Prin aceste hotărâri judecătorești s-a statuat cu autoritate de lucru judecat față de toți intimații din prezentul dosar că dreptul de proprietate asupra acestui teren a fost dobândit în mod legal prin Ordinul prefectului nr. 397/2001. Instanțele au examinat amănunțit situația dezmembrărilor înscrise în Cartea funciară, situația planșelor cadastrale și a planșelor de Cartea funciară întocmite cu ocazia dezmembrării imobilului. De asemenea, a fost verificat și amplasamentul terenului în discuție, reținându-se că nu are front la stradă și poate fi folosit exclusiv de proprietarii construcției din Brașov, pentru folosința normală a construcției.

În soluționarea acțiunii în revendicare, instanțele erau datoare să respecte întinderea dreptului de proprietate atribuit prin Ordinul prefectului nr. 397/2001, acesta fiind înscris în mod corespunzător în evidențele Cartea funciară Punerea în discuție a întinderii dreptului de proprietate consolidat prin hotărâre judecătorească definitivă aduce atingere principiului stabilității raporturilor juridice civile și constituie o încălcare a dreptului la un proces civil echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., precum și a dreptului de proprietate prevăzut de art. 1 din Protocolul adițional la convenție. Instanțele erau datoare să respecte întinderea dreptului de proprietate în suprafață de 624 mp.

Nu poate fi acceptată motivarea instanței potrivit căreia recunoașterea dreptului de proprietate în suprafață de 624 mp nu înseamnă automat că suprafața pârâților P. și N. trebuie redusă, pentru că aceștia nu folosesc mai mult decât au dobândit. Este o eroare mențiunea că pârâții T. și Ț. au cumpărat de la moștenitoarea lui C., în realitate aceștia cumpărând de la numita A.A. Toți experții topografi care au măsurat acest teren, au constatat că are o suprafață mai mică de 624 mp (expertiza Perlik a măsurat 363 mp, expertiza Trett a măsurat 426 mp). Înalta Curte constată inadmisibilitatea cererii de revizuire, în considerarea dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care limitează dezbaterile la admisibilitatea cererii și la faptele pe care se întemeiază aceasta și a următoarelor considerente: Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de instanțe deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate; totodată, se constată că art. 322 pct. 7 alin. (2) prevede că - aceste dispoziții se aplică și în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. În cazul în care una dintre instanțe este Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță. Ca atare, pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ., este necesar ca hotărârile să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat. Astfel, rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, cauză și părți. În asemenea situații executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

Prin urmare, prin hotărâri potrivnice, se înțeleg acele hotărâri care s-au pronunțat în dosare separate, prin hotărârea celui de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultată din hotărârea din primul dosar. Scopul reglementării este rezolvarea situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze cu neobservarea existenței lucrului judecat, în cadrul aceluiași proces, se ajunge la pronunțarea de hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia. Cu privire la prima contradicție invocată de revizuente, constând în aceea că Decizia nr. 154/R din data de 11 martie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, este potrivnică Deciziei civile nr. 1594 din data de 30 noiembrie 2011 a aceleiași curți de apel, pronunțate în același dosar în faze procesuale diferite, se constată următoarele.

În primul ciclu procesual, prin Decizia 1594/R din 30 noiembrie 2011Curtea de Apel Brașov a casat decizia tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel pentru soluționarea pe fond a litigiului având ca obiect revendicare, grănițuire și rectificare Cartea funciară În al doilea ciclu procesual, prin Decizia civilă 154/R din 11martie 2015 aceeași curte de apel a respins, ca nefondat, recursul promovat de revizuente împotriva Deciziei nr. 685/A din 10 noiembrie 2014 și a încheierii din 8 decembrie 2015 pronunțate de Tribunalul Brașov.

Astfel, se constată că cele două hotărâri judecătorești care se pretind a fi contradictorii au fost pronunțate în soluționarea aceleiași cereri de chemare în judecată formulate de reclamantele A. și P. Așa fiind, în cadrul aceluiași proces, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice întrucât, chiar dacă, în diferite faze procesuale sau cicluri procesuale, soluțiile diferă de cele anterioare, în final, o singură hotărâre pune capăt judecății. În această împrejurare, Înalta Curte constată că textul invocat de revizuent nu este aplicabil dacă prin două hotărâri judecătorești nu au fost soluționate două cereri de chemare în judecată distincte, ci acestea au fost pronunțate în cadrul aceluiași proces, dar în cicluri procesuale diferite, urmând să respingă ca inadmisibilă revizuirea.

Cu privire la a doua contradicție pretinsă de revizuente, constând în aceea că Decizia civilă 154/R din data de 11 martie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, potrivnică sentinței civile nr. 4146 din 31 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul civil nr. X/197/2006, se constată următoarele. Pentru a ne afla în cazul de revizuire pretins este necesară existența triplei identități de părți, obiect și cauză, condiție fundamentală față de finalitatea revizuirii, aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorității de lucru judecat. În raport de elementele celor două litigii rezultă că nu este întrunită în cauză tripla identitate de părți, obiect și cauză, cerință impusă de cazul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Astfel, prin Decizia nr. 154/R din data de 11 martie 2015 a Curții de Apel Brașov a fost soluționată acțiunea în revendicare, grănițuire și rectificare Cartea funciară formulată în baza art. 480 și 483 C. civ. și art. 34 din decretul Lege nr. 115/1938, iar prin sentința nr. 4146 din 31 martie 2010 a Judecătoriei Brașov a fost soluționată acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a Ordinului prefectului nr. 397/2001, întemeiată pe art. 26 din Legea nr. 18/1991, art. 3 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 169/1997, art. 21, 26 din Legea nr. 112/1995, art. 36 pct. 1, art. 46 din Legea nr. 7/1996. Comparând cele două hotărâri se constată că ele privesc și alte părți, decât cele implicate în speța dedusă judecății.

Din perspectiva acestei analize, nu există deplină identitate de părți, cauză și obiect pentru a fi îndeplinite cerințele art. 1201 C. civ. între pricina soluționată prin Decizia nr. 154/R/2015 (a cărei desființare se solicită pe calea revizuirii) și cauza anterior judecată prin Sentința nr. 4146/2010. În recursul declarat de revizuentele în cauză a fost invocată autoritatea de lucru judecat a Sentinței nr. 4146/2010, iar din considerentele Deciziei nr. 154/R/2015 reiese că au fost analizate efectele acestei sentințe cu privire la litigiul în curs. Or, una dintre condițiile de admisibilitate a motivelor de revizuire așa cum au fost evidențiate în doctrină este ca problema autorității de lucru judecat să nu fi fost deja analizată în cauza în care s-a pronunțat decizia supusă revizuirii.

În considerarea acestor argumente, care susțin inadmisibilitatea cererii pentru cele două situații invocate de revizuente, din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibilă cererea de revizuire. Față de soluția dispusă în cauză, potrivit art. 274 C. proc. civ., revizuentele au căzut în pretenții și, aflându-se în culpă procesuală, urmează a fi obligate la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, în privința cererilor intimaților L., K., N. și M., instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., obligând pe revizuente la plata sumei solicitate, în cuantum de 1.500 lei către aceștia. De asemenea, Înalta Curte va lua în considerare și cererile intimaților N., M., Ț., B.B., C.C., T. și Ș., urmând a fi avute în vedere dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. potrivit cărora instanța are dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori se constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat până la complexitatea cauzei. Față de inadmisibilitatea vădită a cererii de revizuire, care a fost invocată în mod expres prin întâmpinările depuse la dosar, Înalta Curte constată ca fiind nepotrivit de mare onorariul de 3.720 lei pretins de avocatul intimaților Ș. și T., precum și onorariul de 3.000 lei pretins de avocatul intimaților Ț., B.B. și C.C., raportat și la munca depusă de aceștia, sens în care, va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

și va obliga pe revizuente la plata, cu titlu de cheltuieli de judecată, 1.500 lei către intimații Ț., B.B., C.C., 1.500 lei către intimații T. și Ș. În acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reținând în motivare că: „nimic nu interzice, în absența unei prevederi constituționale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial cuvenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.” În considerentele aceleiași decizii, Curtea Constituțională a reținut și faptul că jurisprudența C.E.D.O.

referitoare la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale „a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.”

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientele A. și P. împotriva Deciziei nr. 154/R din data de 11 martie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Obligă pe revizuente la plata, cu titlu de cheltuieli de judecată, a sumelor de 1.500 lei către intimații N. și M., 1.500 lei către intimații Ț., B.B. și C.C., 1.500 lei către intimații L. și K., 1.500 lei către intimații T. și Ș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2016.