ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.02.2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 234/2017

HOTĂRÂRE
01.02.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 234/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 234/2017

Asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/120/2016, la data de 22 ianuarie 2016, reclamantul A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, să se dispună obligarea la plata sumei de 175.000 euro cu titlu de despăgubire, reprezentând daune morale, a sumei de 5.000 lei, cu titlu de despăgubire reprezentând daune materiale, dobânzi legale calculate la sumele stabilite potrivit petitelor anterioare, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la data plății efective. De asemenea, a solicitat ca în măsura în care SC B. SA nu recunoaște pretențiile reclamantului, potrivit art. 454 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, să se dispună obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, a arătat că la data de 17 ianuarie 2014, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu victime omenești pe DN17 km 194 + 750 m, în afara localității Câmpulung Moldovenesc.

În urma accidentului rutier a rămas cu handicap, constând în tulburare în vorbire (probleme în exprimare, dificultăți semnificative în vorbire), având drept cauză o tulburare neurologică, precum și cu dificultăți respiratorii, traumatismele pulmonare afectându-i ritmul respirator.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale, având în vedere prevederile art. 115 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Prin Sentința civilă nr. 427 din 28 aprilie 2016, Tribunalul Dâmbovița, în temeiul dispozițiilor art. 107(1), art. 115 și art. 132(3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a admis excepția necompetentei teritoriale invocată de pârâta SC B. SA și a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 107 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.

Potrivit art. 115 din același act normativ, în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri, se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află asiguratul, bunurile asigurate, locul unde s-a produs riscul asigurat, sau domiciliul terțului prejudiciat.

Dispozițiile legale reglementează o competență teritorială alternativă, motiv pentru care, pentru o mai bună administrare a actului de justiție (sediul asigurătorului și sediul apărătorului ales de terțul vătămat), competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Ilfov.

Învestit prin declinare, Tribunalul Ilfov, prin Sentința civilă nr. 2180 din 16 septembrie 2016, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de către reclamant, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița și, constatând intervenit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 115 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri, se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află asiguratul, bunurile asigurate, locul unde s-a produs riscul asigurat sau domiciliul terțului prejudiciat.

Tribunalul Dâmbovița a apreciat că pentru o mai bună administrare a actului de justiție, Tribunalul Ilfov ar fi mai în măsură să asigure judecarea acestei cauze.

Însă, dând valoare principiului disponibilității drepturilor procesuale civile, singurul în măsură să aprecieze asupra instanței competente alternativ să soluționeze cauza este reclamantul din cauză.

Or, reclamantul a apreciat că Tribunalul Dâmbovița ar fi mai în măsură să respecte criteriile intereselor sale procesuale.

Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 3602 din 14 decembrie 2016 a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului la una dintre Secțiile civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în raport de obiectul cererii deduse judecății, competența funcțională aparține secțiilor civile.

Analizând conflictul de competență dedus prezentei judecăți, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, raportat la art. 133 pct. 2 din același act normativ, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 107 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Potrivit art. 113 pct. 9 Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă "În afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă". Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terțul prejudiciat poate introduce acțiune directă și la instanța domiciliului sau, după caz, a sediului său.

Art. 116 din același act normativ prevede că "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Înalta Curte reține că obiectul prezentului dosar îl constituie cererea reclamantului A. de obligare a pârâtei SC B. SA, în temeiul poliție de asigurare RCA, la plata unor daune morale și materiale, rezultate ca urmare a accidentului auto ce a avut loc în data de 17 ianuarie 2014 pe DN17 km 194 + 750 m, în afara localității Câmpulung Moldovenesc, și a cărui victimă a fost.

Înalta Curte constată că, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei și în aplicarea dispozițiilor legale ale art. 113 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, erau deopotrivă competente instanțele în circumscripția cărora se aflau bunurile asigurate, locul unde s-a produs accidentul rutier, domiciliul sau sediul persoanei vătămate, sediul pârâtei.

În cauză, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, care este instanța domiciliului reclamantului, în calitate de terț prejudiciat ca urmare a accidentului rutier produs.

Or, reclamantul prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Dâmbovița a învestit în mod legal această instanța, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia. Prin urmare, Tribunalul Dâmbovița nu mai poate să dispună, nici din oficiu, nici la cererea pârâtului sau a oricărei alte părți, declinarea competenței, declarându-se necompetentă, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire al competenței, care nu este de ordine publică.

Astfel cum deja s-a arătat, opțiunea reclamantului între instanțele deopotrivă competente teritorial indicate de art. 113 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, poate fi exercitată la momentul sesizării instanței de judecată, ceea ce, în speță, s-a și întâmplat.

Față de cele anterior arătate, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2017.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-01-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 227/2018
Decizia nr. 227/2018 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă, sub nr. x/2012, astfel cum a fost precizată, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu SC
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3236/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 din 14.02.2017 pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamantul A. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, in contradictoriu cu parata S.C B. S.A.,
ÎCCJ 2024-06-13
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1323/2024
Ședința publică din data de 13 iunie 2024 Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 14 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în j
ÎCCJ 2018-02-02
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 364/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 19 octombrie 2016, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 100 lei despăgubiri materiale și 2.000 lei
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2158/2018
Prin sentința nr. 568 din 14 februarie 2017 Judecătoria Rădăuți a admis în parte acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. prin reprezentant Agenția Suceava, intervenient fiind
Sursă