ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1323/2024

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 14 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 93.859,81 Euro cu titlu de despăgubiri, ca urmare a evenimentului rutier din data de 16.06.2015 din localitatea Benkovce - Slovacia din care suma de 76.195,17 Euro reprezintă contravaloarea lipsei de folosință a autotractorului cu numărul de înmatriculare x și a remorcii cu numărul de înmatriculare x, 14.818 Euro reprezintă sumă achitată cu titlu de rambursare a creditului (principal, dobândă și comisioane) 3757/20.05.2014, credit contractat pentru achiziționarea autotractorului cu numărul de înmatriculare x, suma de 2.846,645 Euro reprezintă sumă achitată cu titlu de rambursare a creditului (principal, dobândă și comisioane), credit contractat pentru achiziționarea semiremorcii C. cu numărul de înmatriculare x.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței instanțelor române, în cauză neexistând niciun caz dintre cele prevăzute de art. 1.081 C. proc. civ. pentru a fi atrasă competența instanțelor române. A mai invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Rădăuți, întrucât valoarea litigiului depășește 200.000 RON.

La data de 13 noiembrie 2017, reclamanta A. S.R.L. a depus la dosar o cerere de modificare a acțiunii, precizări și răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat, în primul rând, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. B. S.R.L., introducerea în cauză a societății de asigurare D., pârâta S.C. B. S.R.L. fiind corespondent de asigurare în România conform Regulamentului General Carte Verde. În al doilea rând, ca urmare a acestor precizări, a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, pârâta fiind corespondentul (reprezentantul) în România al societății de asigurare a autoturismului implicat în accident din a cărui culpă exclusivă s-a produs accidentul. A mai solicitat respingerea, ca nefondată, a excepției necompetenței instanțelor române.

Prin sentința civilă nr. 337/2018 din 25 ianuarie 2018, pronunțată de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr. x/2017, s-a respins excepția necompetenței instanțelor române, în baza art. 1065 din C. proc. civ., raportat la art. 11 alin. (1) lit. b) din Regulamentul UE nr. 1215/2012; s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Rădăuți și, pe cale de consecință, s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Suceava.

Prin încheierea din 26 septembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a prorogat stabilirea legii de drept material aplicabile odată cu fondul cauzei; de asemenea, s-a dispus, în temeiul art. 78 alin. (1) din C. proc. civ., introducerea în cauză a numitului E., în calitate de intervenient forțat.

La termenul din 10 ianuarie 2020, instanța de judecată a respins, ca rămasă fără obiect, excepția lipsei calității procesuale pasive, față de modificarea cererii de chemare în judecată, pârâtă în cauză fiind D. prin corespondentul în B. S.R.L.

Prin încheierea din 25 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de reclamant, a numitului F. (succesor cu titlu particular al reclamantei, conform contractului de cesionare de drepturi litigioase, autentificat de Biroul Notarului Public G., sub nr. x/09.08.2018), în baza art. 39 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., fiind menținută în cauză reclamanta A. S.R.L.

La termenul de dezbateri din 24 iunie 2022, instanța a luat act de cererea precizatoare formulată verbal de către apărătorul reclamanților, domnul avocat H., privind micșorarea valorii obiectului cererii de chemare în judecată. Astfel, în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., reclamanții au arătat că înțeleg să își precizeze cuantumul pretențiilor, în sensul că solicită suma de 56.353,68 Euro (lipsa de folosință) și suma de 16.017,79 Euro, cu referire la creditul care a fost achitat cu privire la ansamblul tractor, cap tractor și remorcă.

Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 153 din 15 iulie 2022, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. și precizată de reclamantul F., în calitate de succesor cu titlu particular al reclamantei A. S.R.L., conform contractului de cesionare de drepturi litigioase autentificat de B.N.P. "G.", sub nr. x din data de 9 august 2018, în contradictoriu cu pârâta D., prin corespondentul B. S.R.L., intervenient forțat fiind E.; a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului F., în calitate de succesor cu titlu particular al reclamantei A. S.R.L., a sumei de 56.353,68 euro, echivalentul în RON la cursul BNR din data plății, cu titlu de despăgubiri materiale (contravaloarea lipsei de folosință a vehiculelor avariate); de asemenea, pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamantului F. a sumei de 19.750 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins cererea în rest, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 66 din 17 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul formulat de pârâta D., prin corespondentul S.C. B. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 153 din 15 iulie 2022 a Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă; s-a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că, menținând soluția de admitere în parte a cererii, s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 22.215,03 Euro în echivalent RON la cursul BNR din data plății în favoarea reclamantului, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință (în loc de 56.353,68 Euro); s-au menținut celelalte dispoziții care nu contravin deciziei; s-au compensat cheltuielile de judecată solicitate de părți în apel.

La data de 16 iunie 2023 s-au înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2017, recursurile declarate de recurentul-reclamant F. și de recurenta-pârâtă D. prin corespondentul în România S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 66 din 17 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Suceava, în temeiul art. 496 și art. 497 din C. proc. civ., apreciind că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488. alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât a aplicat, în mod greșit, dreptul slovac. Curtea de Apel Suceava a considerat că, pentru prejudiciul ulterior datei de 11 aprilie 2016 (data ofertei de despăgubire din 11 martie 2016 plus o lună pentru reparații), nu există o legătură de cauzalitate între accidentul auto și prejudiciul constând în lipsa de folosință a autovehiculului, în condițiile în care reclamanta A. S.R.L., proprietara acestuia, primise oferta de despăgubire Casco și putea proceda la repararea autovehiculului. Demararea unor proceduri judiciare, în contradictoriu cu asigurătorul Casco, în cadrul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului București, nu pot avea nicio legătură de cauzalitate cu accidentul auto în cauză, atâta timp cât prin sentința nr. 877/2017 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă s-a reținut că despăgubirea ofertată pe 11 martie 2016 și plătită de asigurătorul Casco la data de 22 iulie 2016 era cea corectă, acesta din urmă fiind obligat doar la plata dobânzii legale calculate asupra despăgubirii pentru perioada cuprinsă între 22 iunie 2016 - 22 iulie 2016.

Din punctul de vedere al recurentului-reclamant, lipsa de folosință trebuie calculată până la momentul la care despăgubirea CASCO a intrat efectiv în patrimoniul reclamantei A. S.R.L., respectiv data de 22 iulie 2016, plus o lună pentru reparații, conform raționamentului instanței de apel, astfel că lipsa de folosință trebuia să fie calculată până la 22 august 2016.

Aceasta este interpretarea corectă a normelor de drept substanțial din dreptul slovac aplicabile speței de față.

Faptul că asigurătorul Casco a emis oferta de despăgubire la data de 11 martie 2016 nu prezintă nicio relevanță.

Potrivit recurentului, este importantă data la care suma a fost efectiv plătită - 22 iulie 2016. Acesta este momentul de la care reclamanta A. S.R.L. putea efectua reparațiile, care ar fi durat încă o lună, până la 22 august 2016. De la această dată, se poate presupune că societatea ar fi avut posibilitatea să exploateze în mod corespunzător camionul și remorca, astfel că ar fi putut să obțină profit.

Având în vedere aceste aspecte, recurentul-reclamant a concluzionat în sensul că beneficiul nerealizat trebuie să fie calculat pentru perioada cuprinsă între 16 iunie 2015 - 22 august 2016, conform raportului de expertiză și a suplimentului la raport, fiind vorba de suma totală de 32.080,18 Euro.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, urmând ca, la stabilirea perioadei pentru care asigurătorul RCA datorează lipsa de folosință, să fie avute în vedere termenele reglementate de Legea nr. 381/2001 din Slovacia și de Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, raportate la conduita persoanei prejudiciate.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 22 din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009, precum și prevederile art. 5, art. 11 și art. 15 din Legea nr. 381/2001 din Slovacia cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule.

Din normele legale enunțate mai sus rezultă următoarele:

Asigurătorul RCA nu se identifică și nu se confundă cu persoana răspunzătoare de producerea pagubei, astfel încât lui nu îi sunt aplicabile principiile răspunderii civile delictuale, în sensul că asigurătorul RCA nu este obligat la repararea integrală a prejudiciului, ci el acordă despăgubiri în condițiile și în limitele prevăzute de legea care reglementează asigurarea obligatorie RCA.

Obligația de plată a asigurătorului devine activă din momentul în care i se adresează o cerere de plată a despăgubirii. Este absurd să se considere că asigurătorul datorează ceva în lipsa unei cereri de despăgubire.

De pildă, un păgubit poate să aștepte 2 ani până să formuleze cererea de despăgubire și apoi să solicite lipsa de folosință pentru bunul său avariat în accident, pe care nu a putut să-l utilizeze timp de 2 ani. În această situație, lipsa de folosință este consecința atitudinii păgubitului, care nu a făcut niciun demers pentru a repune în funcțiune bunul.

Perioada de aproape 9 luni de lipsă de folosință acordată de instanță, de la data accidentului până la data ofertei asigurătorului Casco, este o perioadă excesivă din punctul de vedere al asigurătorului RCA și nu reprezintă o lipsire de folosință cauzată de accident [art. 5 lit. h) din Legea nr. 381/2001].

Este o perioadă excesivă, întrucât păgubitul ar fi primit o ofertă de la asigurătorul RCA în doar 3 luni, iar nu în aproape 9 luni, cum s-a întâmplat pentru că s-a adresat asigurătorului Casco.

Recurenta-pârâtă consideră că este o perioadă care nu are legătură de cauzalitate cu accidentul, întrucât, pe de o parte, a fost opțiunea păgubitului să aleagă între cele două modalități de recuperare a pagubei (Casco versus RCA) și, pe de altă parte, această perioadă de timp reprezintă termenul de care a avut nevoie asigurătorul Casco pentru a emite oferta de despăgubire.

Așadar, termenul de 9 luni nu este unul obiectiv, generat de producerea accidentului (cum greșit a reținut instanța de apel), ci un termen care a depins/a fost influențat de păgubit și de asigurătorul său Casco, iar asigurătorul RCA nu datorează despăgubiri, conform legii, pentru perioade de timp aflate în afara posibilității lui de acțiune.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă D. prin corespondentul în România S.C. B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare la recursul formulat de reclamantul F., prin care a invocat excepția nulității căii extraordinare de atac, arătând că recurentul-reclamant a indicat, în mod formal, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. În dezvoltarea acestui caz de nelegalitate, recurentul-reclamant nu a menționat niciun text de lege care să fi fost încălcat de instanța de apel, ci s-a limitat la afirma generic faptul că a fost aplicat greșit dreptul slovac. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, pentru argumentele prezentate în cuprinsul întâmpinării.

Recurentul-reclamant F. nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursurilor, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au înțeles să-și exercite acest drept.

Prin încheierea din 21 martie 2024 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-pârâtă D. prin corespondentul în B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 66 din 17 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, stabilindu-se termen la data de 13 iunie 2024, pentru judecata pe fond a recursului formulat de pârâtă, în ședință publică, cu citarea părților; s-a prorogat discutarea excepției nulității recursului formulat de reclamantul F., până la termenul din 13 iunie 2024, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate și a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă D. prin corespondentul în România S.C. B. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă la nelegalitatea hotărârii din perspectiva dreptului substanțial, respectiv la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Instanța încalcă dreptul material atunci când nu identifică regulile de drept aplicabile în cauză ori, deși le identifică, le încalcă în litera sau spiritul lor, interpretându-le eronat sau, deși le interpretează corect la un nivel abstract, aplicarea acestora situației de fapt se face într-o manieră eronată, contrară sensului și scopului pentru care au fost edictate.

Invocarea valabilă a acestui motiv de casare presupune enunțarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile, modul în care, în aprecierea recurentului, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecății și discordanța acestei interpretări cu cea oferită de către instanța de apel prin hotărârea recurată.

Așadar, teza încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material trebuie să fie argumentată în concret, neputându-se invoca prin enunțuri generice, lipsite de acoperire argumentativă.

Motivul de recurs nu este invocat procedural atunci când, deși se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate este criticată situația de fapt reținută sau modul de interpretare a probelor ori alte elemente care, deși au și o semnificație juridică, acestea implică un grad mare de apreciere a instanțelor de fond, care sunt suverane în ce le privește.

Înalta Curte constată că, deși recurenta-pârâtă a susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., această invocare este una formală, în condițiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate care să vizeze raționamentul instanței de apel.

În privința prejudiciului solicitat de reclamanți, Curtea de Apel Suceava a făcut distincție între lipsa de folosință în perioada cuprinsă între 16 iunie 2015 (data producerii accidentului) și 11 martie 2016 (data ofertei de despăgubire formulate de către asigurătorul Casco, conform dovezii aflate la dosarul nr. x/2016 al Tribunalului București) și lipsa de folosință ulterior datei de 11 martie 2016.

Cu privire la prima perioadă (16 iunie 2015 - 11 martie 2016), instanța de prim control judiciar a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii asigurătorului slovac, prevăzute în normele de drept material slovac arătate în considerentele deciziei recurate, respectiv eveniment cauzat de natura specifică a exploatării mijloacelor de transport, vinovăția conducătorului auto asigurat în Slovacia, producerea unui prejudiciu și legătura de cauzalitate între accidentul auto și prejudiciu. Curtea de Apel Suceava a reținut că sunt îndeplinite primele trei condiții ale răspunderii, nefiind de altfel contestate de apelantă. A constatat că este, de asemenea, îndeplinită ultima condiție a răspunderii asigurătorului din Slovacia și anume legătura de cauzalitate între accidentul auto și lipsa de folosință a autovehiculului în perioada arătată. Astfel, în perioada scursă între data producerii accidentului și data ofertei de despăgubire formulate de către asigurătorul Casco din România, este evident că proprietara autovehiculului în cauză nu a putut beneficia de folosința lui, această perioadă fiind necesară pentru aducerea autovehiculului în România și desfășurarea procedurilor de despăgubire de către asigurătorul Casco. Legătura de cauzalitate subzistă chiar dacă proprietara autovehiculului nu a formulat cererea de despăgubire la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie din Slovacia, ci a ales să formuleze cererea de despăgubire la asigurătorul CASCO din România, întrucât lipsa de folosință a fost determinată în mod obiectiv de aducerea autovehiculului avariat în România și de procedurile desfășurate de asigurătorul Casco în vederea stabilirii despăgubirii. Apelanta nu a făcut nicio dovadă, în sensul că aceste termene ar fi fost excesiv de lungi, dincolo de o perioadă normală necesară. Norma ASF nr. 23/2014, invocată de apelantă, nu este aplicabilă în cauză, întrucât normele de drept material incidente sunt cele slovace, după cum s-a arătat.

De asemenea, Curtea de Apel Suceava a apreciat că este îndeplinită condiția legăturii de cauzalitate și în ceea ce privește timpul efectiv necesar reparării capului tractor și semiremorcă în cauză, ulterior ofertei de despăgubire din data de 11 martie 2016. Din raportul de expertiză tehnică efectuat în dosarul atașat nr. x/2016 al Tribunalului București și din fișa de calcul a asigurătorului Casco a rezultat că orele de manoperă necesare pentru reparațiile capului tractor și semiremorcă însumează aproximativ o lună, perioadă cu care a fost, de altfel, de acord și reprezentantul apelantei cu ocazia dezbaterii în fond a apelului. În lipsa administrării de către părți a altor probe în acest sens, instanța de apel a avut în vedere termenul de o lună ca fiind necesar pentru repararea efectivă a autovehiculului.

În ceea ce privește prejudiciul ulterior datei de 11 aprilie 2016 (data ofertei de despăgubire din 11 martie 2016 plus o lună pentru efectuarea reparațiilor), Curtea de Apel Suceava a reținut că nu există o legătură de cauzalitate între accidentul auto și prejudiciul constând în lipsa de folosință a autovehiculului în condițiile în care proprietara acestuia primise oferta de despăgubire Casco și putea proceda la repararea autovehiculului. Demararea unor proceduri judiciare în contradictoriu cu asigurătorul Casco, în cadrul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului București, nu pot avea nicio legătură de cauzalitate cu accidentul auto în cauză, în condițiile în care, prin sentința nr. 877/2017 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, s-a reținut că despăgubirea ofertată pe 11 martie 2016 și plătită de asigurătorul Casco la data de 22 iulie 2016 era cea corectă, acesta din urmă fiind obligat doar la plata dobânzii legale calculate asupra despăgubirii pentru perioada 22 iunie 2016 - 22 iulie 2016.

Înalta Curte reține că prin criticile formulate în recurs partea nu demonstrează sensul în care instanța de apel a încălcat legea, ci tinde la o reapreciere a întinderii despăgubirii acordate, cu titlu de lipsă de folosință, bazată pe elemente de circumstanță determinate de aprecierea ca rezonabil a termenului de 9 luni și a legăturii de cauzalitate între accidentul auto și prejudiciul produs. Recurenta-pârâtă solicită instanței de recurs un control de temeinicie, iar nu de nelegalitate, ceea ce contravine dispozițiilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

În realitate, autoarea căii de atac susține faptul că termenul de 9 luni nu este un termen obiectiv pentru lipsa de folosință, paguba pretinsă fiind cauzată de fapta persoanei prejudiciate însăși și de asigurătorul ei Casco, întrucât a optat pentru acest tip de despăgubire și că în situația în care reclamanta s-ar fi adresat pârâtei, i s-ar fi formulat o ofertă de despăgubiri în termenul de 3 luni.

Instanța supremă reamintește că acest termen de 3 luni se calculează de la momentul depunerii cererii de despăgubire, iar nu de la data producerii accidentului. De asemenea, se constată că instanța de prim control judiciar nu era îndreptățită să considere că pentru un bun avariat pe teritoriul altui stat ar fi fost posibilă repararea și repunerea în funcțiune într-un termen mai scurt.

Așadar, aspectele invocate de recurenta-pârâtă nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci argumente în susținerea temeiniciei apărărilor din apel asupra cărora instanța de apel, în urma propriilor verificări, s-a pronunțat prin decizia atacată cu prezentul recurs.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de recurenta-pârâtă D. prin corespondentul în România S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei instanței de apel.

În ceea ce privește excepția nulității recursului declarat de recurentul-reclamant F., invocată de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Recursul este o cale de atac în reformare, nedevolutivă și extraordinară, deoarece nu se poate exercita decât pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Prin intermediul recursului se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicție. Acest rol al recursului rezultă în mod explicit din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, în cadrul acestei căi de atac se examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cum cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, aceasta trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sub denumirea de "motive de casare".

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Sancțiunea nemotivării recursului, așa cum rezultă din prevederile art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (1) C. proc. civ. este nulitatea. Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, simpla nemulțumire a părții în privința hotărârii pronunțate nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmația cu titlu general că hotărârea atacată este nelegală, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Criticile expuse în calea de atac promovată de recurentul-reclamant F. vizează perioada de timp pentru care instanța de apel a acordat despăgubiri, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință a autovehiculului implicat în accidentul rutier. Astfel, s-a arătat că, în accepțiunea recurentului-reclamant, suma de bani acordată, cu titlu de lipsă de folosință, trebuie să fie calculată până la momentul la care despăgubirea Casco a intrat efectiv în patrimoniul reclamantei A. S.R.L., respectiv data de 22 iulie 2016, plus o lună pentru reparații, conform raționamentului instanței de apel. Aceasta este interpretarea corectă a normelor de drept substanțial din dreptul slovac aplicabile speței de față, iar faptul că asigurătorul Casco a emis oferta de despăgubire la data de 11 martie 2016 nu prezintă nicio relevanță.

Având în vedere aceste aspecte, recurentul-reclamant a concluzionat în sensul că beneficiul nerealizat trebuie să fie calculat pentru perioada cuprinsă între 16 iunie 2015 - 22 august 2016, conform raportului de expertiză și a suplimentului la raport, fiind vorba de suma totală de 32.080,18 Euro.

Înalta Curte constată că aceste susțineri, prezentate drept motive de recurs, nu conțin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, care să vizeze în mod special considerentele deciziei, așa cum, de altfel, este și firesc într-o cale de atac, cu atât mai mult în calea de atac a recursului în care instanța examinează exclusiv conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să își exprime nemulțumirea în condițiile stabilite de lege.

Prin urmare, în raport de generalitatea criticilor formulate de recurentul-reclamant privind modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor acordate de instanța de apel, Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea nulității recursului, prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Așadar, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-reclamant F. împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă D. prin corespondentul în România S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 66 din 17 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant F. împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2024.