ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1240/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1240/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1240/2016
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin decizia nr. 221/A din 5 mai 2015, Curtea de Apel București, s
ecția a III-a civili și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 1365 din 16 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, decizie definitivă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A., invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Prin decizia definitivă nr. 221/A din 5 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 1365 din 16 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.
Potrivit art. 634 alin. (4) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
Potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, conform cărora „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel m cazurile în care legea prevede că hotărârile de prima instanță sunt supuse numai apelului” se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.
Conform alin. (2) al art. XVIII din Legea nr. 2/2013, „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede ca hotărârile de prima instanță sunt supuse numai apelului.”
Litigiul de față are ca obiect o acțiune evaluabilă în bani, respectiv pretenții - răspundere civilă delictuală, în valoare de până la 1.000.000 Iei, astfel încât, în raport de textele legale menționate decizia nr. 221/A din data de 5 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, nu poate fi supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.
Față de dispozițiile legale sus-menționate, decizia ce a fost atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii prin această cale de atac.
În consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisib, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de avocat B. din București, sector 3, în contradictoriu cu intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, sector 5, împotriva deciziei nr. 221/A din data de 5 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a Ill-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 31 mai 2016.