ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 542/2016

Decizia nr. 542/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 05 mai 2014, sub nr. x/3/2014, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, contestatoarele A. și B. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 224/R din 29 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/302/2009, în contradictoriu cu intimatele C. și D., solicitând instanței admiterea cererii, anularea deciziei contestate, pronunțată în recurs, iar, în urma rejudecării recursului, respingerea acestuia, ca nefondat.

În motivare, contestatoarele au arătat că, în mod nelegal și abuziv, instanțele de fond și de recurs le-au refuzat dreptul de proprietate prin uzucapiune, deși actele de vânzare-cumpărare intervenite între E. și F., în calitate de vânzători, și G. și H., I., J. și K., în calitate de cumpărători, sunt acte legale și transcrise în Registrul de Transcripțiuni; pe rolul Judecătoriei sectorului 5 se află Dosarul nr. x/302/2013, ce are ca obiect fond funciar, anulare act, în contradictoriu cu Prefectura Municipiului București, Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 5 București; în conformitate cu dispozitivul sentinței civile nr. 8167 din 21 noiembrie 2001 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, s-a anulat certificatul de moștenitor nr. 226 din 27 martie 1985, ce a stat la baza emiterii certificatului de moștenitor nr. 1692 din 23 octombrie 1989. În drept, contestatoarele au invocat dispozițiile art. 317 și 318 C. proc.

civ. Prin decizia civilă nr. 290/R din 28 ianuarie 2015, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins contestația în anulare, ca neîntemeiată. Pentru a decide astfel, instanța a reținut, în esență, că motivele de contestație în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ., iar criticile formulate de contestatoare nu pot fi subsumate niciunuia din aceste motive. Împotriva acestei decizii au declarat apel contestatoarele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar, prin decizia civilă nr. 561/A din 23 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibil, apelul. În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 282 C. proc.

civ., reglementarea în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată la instanța de fond, sunt supuse apelului hotărârile date în primă instanță de judecătorie și cele pronunțate în primă instanță de tribunal. În cauză, apelul a fost formulat de apelantele-contestatoare A. și B. împotriva deciziei civile nr. 290 din 28 ianuarie 2015 pronunțată de tribunal într-o contestație în anulare. Contestația în anulare ce a avut ca obiect decizia civilă nr. 224/R din 29 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în recurs, a fost soluționată, în condițiile legii, de un complet de recurs, prin decizia apelată nr. 290 din 28 ianuarie 2015, care este irevocabilă, potrivit dispozițiilor art. 320 C. proc.

civ. În consecință, reținând că decizia civilă împotriva căreia a fost formulată cererea de apel nu are deschisă prin lege calea de atac a apelului, fiind irevocabilă, Curtea, a dispus, în baza art. 296 C. proc. civ. coroborat cu art. 282 C. proc. civ., respingerea apelului, ca inadmisibil. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs contestatoare A. și B. (înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 05 ianuarie 2016), solicitând admiterea căii de atac și casarea deciziei atacate. În motivare căii de atac, recurentele contestatoare au exprimat nemulțumiri legate de fondul litigiului, susținând, în esență, că au făcut dovada dreptului de proprietate și că Ordinul nr. 142/1993 emis de Prefectura Municipiului București atribuie terenului din str. x nr. 49 și nu nr. 43, cum greșit au reținut instanțele.

La termenul de judecată de la 11 martie 2016, Înalta Curte a pus în discuția părților excepția de inadmisibilitate a recursului invocată de intimatele D. și C. prin întâmpinare, precum și excepția nulității căii de atac, invocată, din oficiu de instanță. Examinând cu prioritate excepțiile ridicate, în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: 1. Cu privire la excepția de inadmisibilitate a recursului din perspectiva art. 320 alin. (3) C. proc. civ., invocată de intimatele D. și C. prin întâmpinare: Dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.

Dispozițiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător”. De asemenea, alin. (2) al art. 299 C. proc. civ. dispune în sensul că „Recursul se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel”. În cauză, hotărârea atacată cu recurs este decizia nr. 561/A din 23 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantele-contestatoare A. și B. împotriva deciziei civile nr. 290/R din 28 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014, în contradictoriu cu intimatele C. și D., reținându-se, în esență că apelul a fost declarat împotriva unei hotărâri irevocabile.

Față de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că decizia nr. 561/A din 23 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, este supusă recursului sub aspectul verificării legalității soluției de respingere a apelului, ca inadmisibil, prin raportare la prevederile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., care stipulează că „hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”. 2. Cu privire la excepția nulității recursului invocată de instanță din oficiu: Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate.

Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, pe care se întemeiază recursul, precum și dezvoltarea acestora. Modificarea sau casarea unei hotărâri prin intermediul recursului se poate obține doar în condițiile de nelegalitate strict reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

În speță, recurentele A. și B. nu s-au conformat exigențelor cerute de art. 302 1 alin. (1) lit. c) și art. 304 C. proc. civ., în sensul că susținerile acestora se referă la nemulțumiri legate de fondul litigiului și nu vizează soluția instanței de apel, prin care a fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de aceste părți împotriva deciziei civile nr. 290 din 28 ianuarie 2015 pronunțată de tribunal într-o contestație în anulare, în raport de dispozițiilor art. 320 C. proc. civ. cu referire la prevederile art. 282 C. proc. civ. Ca atare, prin criticile formulate în recurs recurentele nu s-au supus obligației de a indica aspecte de nelegalitate care să facă posibil controlul hotărârii instanței de apel; pe de altă parte, modalitatea de redactare a motivelor nu permite instanței să realizeze, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., încadrarea în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurente nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Față de cererea intimatelor D. și C. privind plata cheltuielilor suportate cu prezentul litigiu, urmează a fi avute în vedere dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, la acordarea cheltuielilor de judecată instanța are dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori se constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Înalta Curte constată că onorariul de avocat de 1.500 RON pretins de intimate nu se justifică față de criteriul referitor la valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat și, văzând și faptul că pricina a fost soluționată la primul termen de judecată, va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și le va obliga pe recurentele A. și B. la plata sumei 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatelor D. și C. În acest sens, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reținând în motivare că: „nimic nu interzice, în absența unei prevederi constituționale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial cuvenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse”.

În considerentele aceleiași decizii, Curtea Constituțională a reținut și faptul că jurisprudența C.E.D.O. referitoare la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, „a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția de inadmisibilitate a recursului invocată de intimatele D. și C. Constată nul recursul declarat de recurentele A. și B. împotriva deciziei nr. 561/A din 23 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe recurente la plata sumei de 800 RON către intimatele D. și C., reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2016.