ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 542/2016

Decizia nr. 542/2016

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la data de 05 mai 2014, sub nr. x/3/2014, pe rolul Tribunalului București,

secția a IV-a civilă, contestatoarele A. și B. au formulat contestație

în anulare împotriva deciziei civile nr. 224/R din 29 ianuarie 2014, pronunțată

de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/302/2009,

în contradictoriu cu intimatele C. și D., solicitând instanței admiterea

cererii, anularea deciziei contestate, pronunțată în recurs, iar, în urma

rejudecării recursului, respingerea acestuia, ca nefondat.

În motivare, contestatoarele

au arătat că, în mod nelegal și abuziv, instanțele de fond și

de recurs le-au refuzat dreptul de proprietate prin uzucapiune, deși actele

de vânzare-cumpărare intervenite între E. și F., în calitate de vânzători,

și G. și H., I., J. și K., în calitate de cumpărători,

sunt acte legale și transcrise în Registrul de Transcripțiuni; pe rolul

Judecătoriei sectorului 5 se află Dosarul nr. x/302/2013, ce are ca obiect

fond funciar, anulare act, în contradictoriu cu Prefectura Municipiului București,

Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 5 București;

în conformitate cu dispozitivul sentinței civile nr. 8167 din 21 noiembrie

2001 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, s-a anulat

certificatul de moștenitor nr. 226 din 27 martie 1985, ce a stat la baza emiterii

certificatului de moștenitor nr. 1692 din 23 octombrie 1989.

În drept, contestatoarele

au invocat dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ.

Prin decizia civilă

nr. 290/R din 28 ianuarie 2015, Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

a respins contestația în anulare, ca neîntemeiată.

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut, în esență, că motivele de contestație

în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318

C. proc. civ., iar criticile formulate de contestatoare nu pot fi subsumate niciunuia

din aceste motive.

Împotriva acestei

decizii au declarat apel contestatoarele, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, iar, prin decizia civilă nr. 561/A din 23 noiembrie 2016, Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins, ca inadmisibil, apelul.

În considerentele

acestei hotărâri s-a reținut că, potrivit dispozițiilor

art. 282 C. proc. civ., reglementarea în vigoare la data înregistrării cererii

de chemare în judecată la instanța de fond, sunt supuse apelului hotărârile

date în primă instanță de judecătorie și cele pronunțate

în primă instanță de tribunal.

În cauză,

apelul a fost formulat de apelantele-contestatoare A. și B. împotriva deciziei

civile nr. 290 din 28 ianuarie 2015 pronunțată de tribunal într-o contestație

în anulare.

Contestația

în anulare ce a avut ca obiect decizia civilă nr. 224/R din 29 ianuarie 2014

pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă,

în recurs, a fost soluționată, în condițiile legii, de un complet

de recurs, prin decizia apelată nr. 290 din 28 ianuarie 2015, care este irevocabilă,

potrivit dispozițiilor art. 320 C. proc. civ.

În consecință,

reținând că decizia civilă împotriva căreia a fost formulată

cererea de apel nu are deschisă prin lege calea de atac a apelului, fiind irevocabilă,

Curtea, a dispus, în baza art. 296 C. proc. civ. coroborat cu art. 282 C. proc.

civ., respingerea apelului, ca inadmisibil.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs contestatoare A. și B. (înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 05 ianuarie

2016), solicitând admiterea căii de atac și casarea deciziei atacate.

În motivare căii

de atac, recurentele contestatoare au exprimat nemulțumiri legate de fondul

litigiului, susținând, în esență, că au făcut dovada dreptului

de proprietate și că Ordinul nr. 142/1993 emis de Prefectura Municipiului

București atribuie terenului din str. x nr. 49 și nu nr. 43, cum greșit

au reținut instanțele.

La termenul de

judecată de la 11 martie 2016, Înalta Curte a pus în discuția părților

excepția de inadmisibilitate a recursului invocată de intimatele D. și

C. prin întâmpinare, precum și excepția nulității căii

de atac, invocată, din oficiu de instanță.

Examinând cu prioritate

excepțiile ridicate, în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

la excepția de inadmisibilitate a recursului din perspectiva art. 320

alin. (3) C. proc. civ., invocată de intimatele D. și C. prin întâmpinare:

Dispozițiile

art. 299 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „Hotărârile date fără

drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute

de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt

supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător”.

De asemenea,

alin. (2) al art. 299 C. proc. civ. dispune în sensul că „Recursul se soluționează

de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea

în apel”.

În cauză,

hotărârea atacată cu recurs este decizia nr. 561/A din 23 noiembrie 2015

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a fost respins, ca

inadmisibil, apelul declarat de apelantele-contestatoare A. și B. împotriva

deciziei civile nr. 290/R din 28 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014, în contradictoriu

cu intimatele C. și D., reținându-se, în esență că apelul

a fost declarat împotriva unei hotărâri irevocabile.

Față

de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține

că decizia nr. 561/A din 23 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, este supusă recursului sub aspectul verificării legalității

soluției de respingere a apelului, ca inadmisibil, prin raportare la prevederile

art. 320 alin. (3) C. proc. civ., care stipulează că „hotărârea dată

în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și

hotărârea atacată”.

la excepția nulității recursului invocată de instanță

din oficiu:

Recursul este

o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict

și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității

hotărârii atacate.

Potrivit art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să

cuprindă motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, pe care se întemeiază

recursul, precum și dezvoltarea acestora.

Modificarea sau casarea

unei hotărâri prin intermediul recursului se poate obține doar în condițiile

de nelegalitate strict reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.

Potrivit legii,

nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea

hotărârii recurate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea

motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art.

304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării

unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul

de recurs invocat.

În speță,

recurentele A. și B. nu s-au conformat exigențelor cerute de art. 302

1

alin. (1) lit. c) și art. 304 C. proc. civ., în sensul că susținerile

acestora se referă la nemulțumiri legate de fondul litigiului și

nu vizează soluția instanței de apel, prin care a fost respins, ca

inadmisibil, apelul formulat de aceste părți împotriva deciziei civile

nr. 290 din 28 ianuarie 2015 pronunțată de tribunal într-o contestație

în anulare, în raport de dispozițiilor art. 320 C. proc. civ. cu referire la

prevederile art. 282 C. proc. civ.

Ca atare, prin

criticile formulate în recurs

recurentele nu s-au supus obligației de a

indica aspecte de nelegalitate care să facă posibil controlul hotărârii

instanței de apel; pe de altă parte, modalitatea de redactare a motivelor

nu permite instanței să realizeze, în condițiile art. 306 alin.

(3) C. proc. civ., încadrarea în cazurile expres și limitativ prevăzute

de art. 304 C. proc. civ.

Având în vedere

că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C.

proc. civ., iar criticile formulate de recurente nu se circumscriu acestui cadru

legal, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului conform

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306

alin. (3) C. proc. civ.

Față

de cererea intimatelor D. și C. privind plata cheltuielilor suportate cu prezentul

litigiu, urmează a fi avute în vedere dispozițiile art. 274 alin. (3)

C. proc. civ., potrivit cărora, la acordarea cheltuielilor de judecată

instanța are dreptul să mărească sau să micșoreze

onorariile avocaților ori de câte ori se constată motivat că sunt

nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită

de avocat.

Înalta Curte constată

că onorariul de avocat de 1.500 RON pretins de intimate nu se justifică

față de criteriul referitor la valoarea pricinii și munca îndeplinită

de avocat și, văzând și faptul că pricina a fost soluționată

la primul termen de judecată, va face aplicarea art. 274 alin. (3) C.

proc. civ. și le va obliga pe recurentele A. și B. la plata sumei 800

RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatelor D. și

C.

În acest sens,

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, a respins

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin.

(3) C. proc. civ., reținând în motivare că: „nimic nu interzice, în absența

unei prevederi constituționale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei

instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată,

cuantumul onorariului avocațial cuvenit, prin prisma proporționalității

sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse”.

În considerentele

aceleiași decizii, Curtea Constituțională a reținut și

faptul că jurisprudența C.E.D.O. referitoare la rambursarea cheltuielilor

de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, „a statuat

că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie

cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum

rezonabil”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

de inadmisibilitate a recursului invocată de intimatele D. și C.

Constată

nul recursul declarat de recurentele A. și B. împotriva deciziei nr. 561/A

din 23 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe

recurente la plata sumei de 800 RON către intimatele D. și C., reprezentând

cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 11 martie 2016.