ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1291/2019

Ședința publică din data de 13 iunie 2019

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15.09.2014, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a Civilă, sub nr. x/2014, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C., D. și E., solicitând instanței să se constate nulitatea absoluta a Contractului de vânzare a unui imobil cu rezerva dreptului de proprietate autentificat sub nr. x/27.02.2014 de F., pentru frauda la lege, conform dispozițiilor art. 1236 alin. (2), (12)37 și art. 1238 alin. (2) din Noul C. civ., având o cauza ilicită.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1236 alin. (2), art. 1237 și art. 1238 alin. (2) din Noul C. civ. și art. 194 Noul C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 793/21.06.2016 a Tribunalului București, secția a V-a civilă s-a admis acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. și pârâții D. și E. și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2014 la BNP F..

Prin actul autentic de mai sus, pârâta C. a înstrăinat către pârâții G., imobilul situat în București, str. x, în cuprinsul actului fiind menționate o serie de litigii ce grevau imobilul la data întocmirii actului.

S-a reținut că în cauză pârâții au tranzacționat un imobil ce nu era în proprietatea vânzătorilor, cumpărătorii având cunoștință de acest aspect.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta C. arătând că actul în litigiu a fost legal încheiat în baza deciziei civile nr. 438/2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, nu a certificatului de moștenitor, că în speță operează puterea lucrului judecat și că a fost de bună credință la încheierea actului, cumpărătorul fiind informat despre litigiile ce grevau imobilul.

Curtea de Apel București, secția a IV-a Civilă prin decizia civilă nr. 848/A/2017 din 16 octombrie 2017 a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă C. împotriva sentinței civile nr. 793/21.06.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimații A., B., D. și E..

Instanța de apel a reținut în esență următoarele:

Critica pârâtei în sensul că titlul său, cel care a stat la baza încheierii actului este reprezentat de decizia civilă nr. 438/2003 a Curții de Apel București, nu de certificatul de moștenitor constatat nul, a fost înlăturată. Prin chiar considerentele deciziei invocate de pârâtă se arată că titlul pârâtei cel ce justifică însăși calitatea procesuală activă a acesteia pentru a revendica imobilul de la Regia Autonomă a Protocolului de Stat este reprezentat de certificatul de moștenitor nr. x/1996, fapt de altfel menționat într-o formă indirectă chiar și în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți, unde vânzătorii își justifică dobândirea proprietății prin moștenire.

Faptul că prin decizia civilă nr. 438/2003 se dă eficiență certificatului de moștenitor nu poate fi reținut cu o constituire a dreptului de proprietate prin chiar hotărârea judecătorească, ci doar o recunoaștere a proprietății dovedită prin certificatul de moștenitor.

Pentru considerentele de mai sus a fost respinsă și critica referitoare la puterea lucrului judecat, litigiul finalizat prin decizia civilă nr. 438/2003 având alte părți și o altă cauză diferite de cele ale prezentului litigiu.

În legătură cu buna credință a părților semnatare ale contractului, vom constata că ambele părți cunoșteau litigiul în care titlul reclamanților era atacat pentru fraudă, fapt ce nu le-a împiedicat să semneze totuși actul.

Împotriva deciziei civile nr. 848/A/2017 din 16 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a Civilă a declarat recurs pârâta C..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 7 C. proc. civ.

În raport de aceste motive de nelegalitate, recurenta-pârâtă a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Sub un prim aspect recurenta-pârâtă invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pentru a susține că hotărârea instanței de apel nu prezintă argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

În acest mod nu au fost respectate dispozițiile art. 425 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Sub al doilea aspect, recurenta-pârâtă invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ. care reglementează autoritatea de lucru judecat.

Recurenta-pârâtă susține că în mod greșit s-a reținut de către instanțele de fond că decizia civilă nr. 438A din 24 septembrie 2003 nu-și mai produce efectele în situația în care statuările sale nu mai corespund situației actuale de fapt.

Posibilitatea desființării unei hotărâri judecătorești există numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.

Reținerea de către ambele instanțe de fond a faptului că decizia evocată nu beneficiază de autoritate de lucru judecat este nelegală, încălcând dispozițiile legale incidente.

Prin decizia civilă nr. 438A din 24.09.2003 instanța a recunoscut dreptul de proprietate al pârâtei asupra imobilului ce face obiectul prezentei cauze, iar susținerea instanței de apel în sensul că prevalează decizia civilă nr. 351 din 26.02.2008 este nelegală.

În consecință, recurenta-pârâtă apreciază că vânzarea s-a perfectat în baza unui titlu perfect valabil, situație în care se impune admiterea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 03 mai 2018 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Prin încheierea de la 11 aprilie 2019, a fost admis în principiu recursul declarat de recurentă-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 848/A/2017 din 16 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În cadrul examenului de legalitate care privește decizia instanței de apel, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Analizând criticile formulate de recurenta-pârâtă în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Susținerea recurentei-pârâte, în sensul că instanța de apel nu a prezentat argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile dezvoltate prin cererea de apel, va fi înlăturată.

Împrejurarea că instanța nu a răspuns tuturor argumentelor aduse de parte, subsumate unui motiv de apel, nu poate fi reținută, de vreme ce din considerentele hotărârii rezultă cu evidență raționamentul logico-juridic al instanței în adoptarea soluției.

Criticile recurentei-pârâte vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată, dar acestea se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția adoptată, decizia instanței de apel fiind legală.

Criticile formulate în raport de motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 7 C. proc. civ. sunt nefondate.

În raport de acest motiv de casare s-a susținut excepția autorității de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 438A din 24.09.2003 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2002 prin care au fost obligați pârâții RAPPS, MFP și CGMB să lase în deplină proprietate și liniștită posesie către H. și C. imobilul situat în București.

Potrivit art. 430 C. proc. civ. este autoritate de lucru judecat atunci când printr-o hotărâre judecătorească se soluționează, în tot sau în parte fondul procesului sau se statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident.

În speța de față, prin sentința civilă nr. 353/2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2010, pârâta C. a fost obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților lotul nr. x din imobilul situat în București, str. x.

În considerentele sentinței civile nr. 353/2014 s-a reținut că titlul reclamanților este preferabil, fiind adevărații moștenitori ai defunctei I.. S-a mai reținut faptul că titlul pârâtei este reprezentat de decizia civilă nr. 438A/24.09.2003, în care s-a reținut dovedită calitatea procesuală activă a numitei C. în baza certificatului de moștenitor nr. x/1996, certficat care a fost anulat prin hotărârea judecătorească irevocabilă. De asemenea, s-a mai reținut că decizia civilă nr. 438A/24.09.2003 nu a fost pronunțată în contradictoriu cu reclamanții din prezenta cauză și nu este opozabilă acestora, având valoarea unui mijloc de probă, iar prezumția de proprietate întemeiată pe această hotărâre a fost răsturnată.

Având în vedere efectele lucrului judecat, respectiv atât efectul negativ cât și efectul pozitiv a lucrului judecat, Înalta Curte constată că existența deciziei nr. 438A din 24.09.2003 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2002 nu constituie un impediment pentru introducerea unei noi acțiuni și nici nu se poate impune litigiului de față, neavând legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Chestiunea litigioasă soluționată prin decizia menționată, prin care s-a reținut calitatea procesuală activă a pârâtei C. în baza certificatului de moștenitor nr. x/1996, ceea ce în opinia pârâtei îi conferă un titlu de proprietate preferabil nu are legătură cu soluționarea litigiului de față, întrucât certificatul de moștenitor a fost anulat prin sentința civilă nr. 9660 din 12.12.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2006.

În consecință prezumția de proprietate întemeiată pe decizia nr. 438A din 24.09.2003 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2002 a fost răsturnată, ulterior acestei hotărâri constatându-se că reclamanții sunt adevărații moștenitori ai defunctei I..

Pentru aceste considerente nu poate fi reținut motivul de casare privind încălcarea autorității de lucru judecat, hotărârea invocată de către pârâtă neavând aptitudinea de a contrazice dispozitivul și considerentele deciziei atacate.

Criticile recurentei-pârâte privind lipsirea de efecte a hotărârii judecătorești menționate prin respingerea excepției autorității de lucru judecat vor fi înlăturate, deoarece prezumția de proprietate întemeiată pe decizia nr. 438A din 24.09.2003 pronunțată de Curtea de Apel București a fost răsturnată prin statuările reținute în sentința civilă nr. 353/2014 pronunțată de Tribunalul București, ulterioară deciziei invocată.

Nu vor fi reținute nici argumentele recurentei-pârâte întemeiate pe dispozițiile art. 13 din Convenția Europeană a drepturilor Omului, în sensul că acțiunea de față reprezintă un veritabil recurs la recurs, hotărârile judecătorești definitive și irevocabile se bucură de prezumția de validitate.

Acțiunea de față nu reprezintă o cale de atac exercitată împotriva deciziei nr. 438A din 24.09.2003 a Curții de Apel București, având în vedere temeiul acesteia reprezentat de dispozițiile art. 1238 alin. (2) C. civ. cu referire la vânzarea bunului altuia.

Înalta Curte face trimitere la argumentele prezentate în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., decizia menționată neputând fi reținută ca manifestare negativă sau pozitivă a lucrului judecat.

Pentru toate considerentele prezentate, având în vedere și dispozițiile legale invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei C. ca nefondat.

În considerarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită cererea intimaților-reclamanți B. și A. și să dispună obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces astfel cum au fost justificate.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentă-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 848/A/2017 din 16 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. și A. și intimații-pârâți D. și E..

Obligă pe recurenta-pârâtă C. la plata sumei de 2.380 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimaților-reclamanți B. și A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2019.